ICCJ. Decizia nr. 4120/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4120/2012
Dosar nr. 6647/110/2009
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis acţiunea reclamantei A.I. SRL Năvodari şi a fost obligată societatea pârâtă SC V.T.C. SA Bucureşti să restituie suma de 300.000 dolari SUA+TVA calculată în RON la data plăţii, reprezentând comision încasat în temeiul contractului de comision din 03 martie 2008 şi să plătească cheltuieli de judecată în cuantum, de 20.016,32 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat Contractul de comision din 03 martie 2008, prin care reclamanta denumită conform contractului „Beneficiar"; sau „A."; a desemnat pârâta denumită „Agent"; sau „V.T.C.";, să-i furnizeze asistenţă în achiziţionarea a circa 12.000 tone de deşeuri recuperabile de pe platforma industrială C. Oneşti şi să faciliteze „Tranzacţia";.
Conform Cap. A art. 2-5 din Contract, pârâta s-a obligat să furnizeze consultanţă şi asistenţă reclamantei în legătură cu Tranzacţia pe care o va intermedia pentru, în numele şi pe contul beneficiarului. în beneficiul şi în interesul acestuia, în schimbul unui comision în valoare fixă de 300.000 (dolari SUA+TVA), pârâta urmând a depune toate diligentele şi eforturile şi îşi va exercita toată îndemânarea, atenţia şi competenţele pentru a asigura îndeplinirea Tranzacţiei în cele mai bune condiţii posibile pentru beneficiar.
De asemenea, „Agentul îl va informa pe beneficiar cu privire la orice oportunităţi, discuţii, negocieri, etc. relevante şi privitoare la termenii şi condiţiile Tranzacţiei, în orice moment în care această informare devine necesară pentru asigurarea unei bune desfăşurări a tranzacţiei";, iar conform Cap. 3 art. 1 alin. (1) „pârâta s-a obligat să coopereze cu bună - credinţă, să facă toate eforturile necesare şi să parcurgă toţi paşii necesari pentru a încheia şi finaliza Tranzacţia în beneficiul A. şi în interesul acestuia";.
Ca urmare, din interpretarea termenilor contractuali, respectiv „îndeplinirea Tranzacţiei";, „buna desfăşurare a Tranzacţiei";, „încheierea şi finalizarea Tranzacţiei";, rezultă că pârâta şi-a asumat o obligaţie de diligentă, constând într-o activitate de consiliere permanentă care să aibă drept finalitate executarea în cele mai bune condiţii pentru beneficiar a „Tranzacţiei";, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare deşeuri nerecuperabiie de pe platforma industrială C. Oneşti.
În Cap. A art. 10 din contract, părţile au înserat un pact comisoriu expus unilateral, cu o clauză de agravare a răspunderii, conform căruia „în cazul în care Agentul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului, cu privire la termenii şi condiţiile Tranzacţiei, s-au încalcă în vreun fel prezentul Contract, Contractul va fi considerat nul şi neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-şi primi comisionul";.
La data de 13 martie 2008, reclamanta încheie contractul de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă cu SC E.B.C. SA Bucureşti, prin care această din urmă în calitate de vânzător s-a obligat să vândă reclamantei cantitatea de 10.000 tone deşeuri fier vechi nepregătit şi 2.000 tone deşeuri inox nepregătit, obţinute din dezmembrarea instalaţiilor care fac parte din Activul Platforma C., prevăzută în anexa 1 la contract.
După încheierea „Tranzacţiei"; reclamanta achită pârâtei cu O.P. din 22 aprilie 2004 - 327.740,28 lei, cu O.P. din 27 mai 2008 - 154.795,22 lei şi cu O.P. din 17 iunie 2008 - 256.600,89 lei (819.046 Iei) reprezentând comisionul negociat în valoare de 300.000 dolari SUA cu TVA, conform Cap. B art. 1 din Contractul de Comision, precum şi prima tranşă din preţul Tranzacţiei (3.344.350 dolari SUA).
Faţă de situaţia de fapt reţinută, susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, instanţa a reţinut culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor contractuale pe care şi le-a asumat prin contractul de comision.
Astfel, deşi conform Cap. C art. l alin. (1) aceasta şi-a asumat obligaţia de a coopera cu bună - credinţă în vederea încheierii şi finalizării Tranzacţiei, nu a adus la cunoştinţa A. că este acţionar al vânzătorului, fapt recunoscut de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în această ipostază „intermediind"; de fapt o vânzare pentru sine, încălcând obligaţiile prevăzute la Cap. A art. 2-5 din Contract sau Cap. 5 art. l alin. (1) din Contract.
De asemenea, pârâta a îngăduit prin reprezentantul său legal - V.N., devenită la data de 21 aprilie 2008 Directorul General al vânzătorului, să înstrăineze bunuri ce făceau deja obiectul Contractului de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă din 13 martie 2008, respectiv instalaţia S., menţionată în Anexa 1 la contractul menţionat (fila 25) către SC C.T. SRL Constanţa, conform Contractului de vânzare-cumpărare din 27 august 2008 (filele 20-21), conflictul de interese fiind evident, faţă de interesele A., iar pe de altă parte este evidentă încălcarea dispoziţiilor Cap. A art. 3 din Contract privind „îndeplinirea Tranzacţiei în cele mai bune condiţii posibile pentru beneficiar";.
Instanţa nu a putut reţine apărările pârâtei conform cărora şi-ar fi îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale, deoarece cantitatea de 12.000 tone deşeuri prevăzută în „Tranzacţie"; a fost ridicată de pe platforma C., de către reclamantă, deoarece conform art. 3.1.1 alin. (3) din Tranzacţie, „în ipoteza în care, pe parcursul derulării prezentului Contract, se va constata existenţa unei cantităţi de fier vechi superioare celei prevăzute la art. 1.1 din Contract, vânzătorul se obligă ca la cererea cumpărătorului, să vândă acestuia cantitatea de fier vechi, găsită în plus.
Ori, pârâta nu a înlesnit „închirierea şi finalizarea Tranzacţiei";, aşa cum s-a obligat prin Contractul de comision.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 Cap. A din Contract, conform cărora „în cazul în care Agentul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului cu privire la termenii şi condiţiile Tranzacţiei sau încalcă în vreun fel prezentul contract, Contractul va fi considerat nul şi neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-şi primi comisionul";, instanţa a apreciat că ne aflăm în prezenţa unui pact comisoriu expus unilateral cu o clauză de agravare a răspunderii, aspect ce rezultă din voinţa exprimată a părţilor dar şi prin aplicarea regulii de interpretare prevăzută de art. 982 C. civ. conform cărora toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înţelesul ce rezultă din actul întreg.
Pe de altă parte, în doctrină şi jurisprudenţă nu există un punct de vedere comun cu privire la numărul, conţinutul şi forţa juridică a diferitelor pacte comisorii exprese, iar conform practicii instanţei supreme, pactul comisoriu expres indiferent de natura sau gradul său „nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti";, dar dacă instanţa va fi investită cu o cerere prin care se invocă existenţa acestei clauze, va putea face numai verificările necesare cu privire la existenţa şi valabilitatea acestui instrument juridic.
Ca urmare, indiferent de termenii folosiţi de părţi, importantă este interpretarea pactului comisoriu expres şi numai pe baza unui asemenea proces, în acord cu normele C. civ. care călăuzesc interpretarea convenţiilor, (art. 970 alin. (2), art. 977-985) se poate stabili conţinutul exact al unui anumit pact comisoriu expres şi pot fi evidenţiate în mod corect efectele sale, părţile având posibilitatea de a redacta clauzele constitutive ale acestor pacte, iar în funcţie de interesul lor, pot fie să limiteze puterea de apreciere a judecătorilor, fie să înlăture caracterul judiciar al desfiinţării contractului, desfiinţare care operează de drept, cu sau fără respectarea formalităţilor de punere în întârziere.
Ori, din cele menţionate anterior, instanţa a reţinut încălcarea repetată de către pârâtă a clauzelor contractuale, în textul art. 10 Cap. A din contract, părţile stipulând în mod expres încălcarea de către Agent „în vreun fel"; a contractului, această expresie având în vedere orice fel de neexecutare oricât de puţin gravă, care atrage desfiinţarea contractului, părţile înţelegând să folosească sintagma „nul şi neavenit";, sintagmă care nu poate avea alt înţeles decât desfiinţarea retroactivă a contractului, fără vreo altă formalitate sau intervenţia instanţei şi având drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea de către pârâtă a comisionului încasat.
Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept reţinute, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 300.000 dolari S.U.A.+TVA, calculată în RON la data plăţii, reprezentând comision încasat în temeiul contractului de comision din 03 martie 2008.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 20.016,32 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Prin decizia nr. 93 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a V-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC V.T.C. SA Bucureşti. S-a schimbat în tot sentinţa nr. 100 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău şi s-a respins acţiunea ca nefondată. Intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 13.500 lei cheltuieli judecată în apel şi 16.744,08 lei cheltuieli judecată fond.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părţi, în cuprinsul contractului părţile folosesc, inadecvat, atât termenii de comision cât şi de agent, intermediere, contractul fiind denumit de părţi „contract de comision";. În aceste condiţii se impune a se stabili, în raport de voinţa părţilor contractante potrivit art. 977 C. civ., natura contractului şi, în raport de aceasta, drepturile şi obligaţiile asumate de părţi. Deşi părţile denumesc contractul ca fiind contract de comision, din obligaţiile asumate de părţi rezultă că apelanta s-a obligat să intermedieze încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu adjudecatarul platformei industriale C. Oneşti pentru cumpărarea a 12.000 tone de deşeuri recuperabile. Pe lângă această obligaţie îşi asumă şi obligaţia de asistenţă şi consultanţă în vederea încheierii contractului, ceea ce conturează clauzele specifice unui contract de prestări servicii.
În ceea ce priveşte obligaţia de „a asigura îndeplinirea tranzacţiei"; convenită la lit. a) pct. 3 din Contract, această obligaţie este detaliată prin pct. 4-9 iar neîndeplinirea obligaţiilor de la pct. 1-9 atrage rezoluţiunea contractului, părţile, folosind inadecvat terminologia juridică, convenind ca actul juridic, într-o astfel de situaţie, să fie „considerat nul şi neavenit";. Această concluzie este întemeiată pe interpretarea actului juridic încheiat de părţi în limitele art. 982, 977 C. civ.
Concluzionând, contractul încheiat de părţi este un contract nenumit, prin care apelanta şi-a asumat atât obligaţia de a intermedia încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cât şi pe aceea de consultanţă în vederea încheierii contractului, şi şi-a asumat răspunderea pentru situaţia în care contractul de vânzare - cumpărare nu ar fi încheiat.
S-a mai reţinut că nu poate fi reţinută teza reclamantei, în sensul că apelanta s-ar fi obligat să asigure executarea contractului de vânzare-cumpărare de către potenţialul vânzător.
Astfel, din probele administrate rezultă că părţile au încheiat contractul de comision după ce vânzătorul adjudecase în cadrul procedurii insolvenţei platforma industrială C. (28 februarie 2008), dar preţul oferit avea termen de plată 28 martie 2008.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare anterior termenului limită de plată a preţului, plata cu titlu de avans a unei sume importante şi condiţia suspensivă sub care s-a contractat, prezumă că avansul plătit a constituit în fapt şi o finanţare a vânzătoarei pentru cumpărarea platformei.
Având în vedere raporturile de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare, riscul pe care şi l-a asumat reclamanta în operaţiunea comercială a vânzătoarei, prin „finalizarea tranzacţiei"; se poate reţine, cu respectarea dispoziţiilor art. 977, 978 şi îndeosebi a art. 983 C. civ., doar realizarea condiţiei suspensive a plăţii preţului pentru care a fost adjudecată platforma industrială, numai într-o astfel de situaţie „tranzacţia"; ar fi finalizată. în caz contrar fiind incidente dispoziţiile referitoare la declaraţia de garanţie cuprinse în art. 3.2 din contractul de vânzare-cumpărare (fila 11). Că aceasta este interpretarea corectă a contractului nenumit încheiat de părţi rezultă şi din poziţia ulterioară încheierii contractului părţilor, împuternicitul apelantei, N.V., din acest contract, asumându-şi şi o obligaţie personală de garantare în contractul de vânzare-cumpărare (art. 3.2 alin. (2)) în situaţia în care acesta nu ar mai fi fost încheiat.
Asumarea de către apelantă a unei garanţii de executare a contractului pe care l-a intermediat trebuia să fie menţionată expres, clauzele îndoielnice urmând a fi interpretate în favoarea celui care se obligă, conform art. 983 C. civ.
Cum în cauză reclamanta arată că doar contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost executat, instanţa a reţinut că apelanta şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu intimata, cu respectarea dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Referitor la pactul comisoriu, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut că părţile ar fi convenit, prin clauza de la lit. A pct. 10 din contract, un pact comisoriu expres de gr. IV.
Potrivit art. 1021 C. civ. condiţia rezolutorie este subînţelesă în contractele sinalagmatice, însă aceasta nu intervine de drept, partea îndreptăţită trebuie să solicite instanţei rezoluţiunea contractului. Părţile pot conveni rezoluţiunea convenţională a contractului, forma cea mai energică fiind considerat pactul comisoriu de gr. IV, potrivit căruia, părţile exclud orice formalitate prealabilă cât şi intervenţia instanţei judecătoreşti.
Prin pct. 10 din contract părţile au convenit ca în cazul în care apelanta (agentul) nu îşi îndeplineşte obligaţiile, contractul va fi considerat nul şi neavenit. Prin această clauză părţile au convenit ca o parte, respectiv beneficiarul - intimatul din cauză, să declare unilateral rezoluţiunea contractului. O astfel de clauză nu exclude intervenţia instanţei, aceasta din urmă poate şi trebuie să verifice dacă cealaltă parte şi-a executat sau nu obligaţia. Aşadar, acest pact comisoriu este doar de gr. II şi, având în vedere cele reţinute la pct. II, rezoluţiunea contractului nu a avut loc.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care părţile au convenit un pact comisoriu de gr. IV, instanţa, deşi nu se poate pronunţa asupra rezoluţiunii, poate verifica dacă a avut sau nu loc neexecutarea culpabilă invocată de creditor, în caz contrar creditorul ar putea, arbitrar, să obţină rezoluţiunea contractului chiar şi în cazul în care debitorul şi-a executat obligaţia.
Referitor la pretinsa dublă reprezentare, s-a reţinut că aşa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (fila 24) apelanta este acţionar la societatea vânzătoare.
Reclamanta este însă un comerciant, activitatea acesteia este desfăşurată cu titlu profesional. în raporturile juridice comerciale, profesionistul trebuie să manifeste o diligentă sporită, corespunzătoare profesiei sale.
Cu toate acestea reclamanta, cu o minimă diligentă, având în vedere că deja cunoştea, sau putea cu eforturi minime, să cunoască adjudecatarul platformei industriale C. SA - vânzare realizată într-o procedură publică din cadrul falimentului SC C. SA, putea să cunoască situaţia acţionarilor vânzătoarei prin solicitarea relaţiilor corespunzătoare de la Registrul Comerţului, acestea fiind publice, conform art. 4 din Legea nr. 26/1990. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajarea financiară a reclamantei era importantă, respectiv de 6.300.000 dolari SUA.
Deşi reclamanta neagă că ar fi avut cunoştinţă de o astfel de împrejurare, din modul în care părţile au încheiat contractul, clauzele contractuale ale acestuia, rezultă cu certitudine că, reclamanta cunoştea raportul de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare.
De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare, N.V. se defineşte ca fiind afiliată vânzătoarei (art. 3.2), asumându-şi chiar o obligaţie personală de garanţie.
În concluzie, chiar dacă reclamanta nu ar fi cunoscut raportul de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare, această necunoaştere se datorează lipsei sale de diligentă şi nu poate fi opusă pentru a obţine efecte juridice.
Pe de altă parte, apelanta în contractul în litigiu a fost reprezentată de numita N.V., care avea funcţia de director de strategie (fila 8). Aceeaşi persoană, începând cu data de 21 aprilie 2008 a fost numită director general la societatea vânzătoare.
Dubla reprezentare presupune ca o persoană să reprezinte ambele părţi la încheierea unui act juridic, or în cauză, faţa de reclamantă obligaţiile au fost asumate de apelantă - persoană juridică - iar aceasta, chiar dacă este acţionar la vânzătoare, nu a reprezentat-o pe aceasta.
Chiar dacă ar exista o dublă reprezentare, contractul încheiat cuprinde clauze care exclud vătămarea vreunei părţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul a fost executat de apelantă în condiţiile în care aceasta s-a obligat.
Este adevărat că reclamanta invocă încălcarea de către vânzătoare a obligaţiilor sale, însă, aşa cum s-a reţinut, pe de o parte, apelanta nu şi-a asumat o obligaţie de a garanta executarea contractului, iar pe de altă parte raporturile contractuale invocate nu fac obiectul prezentei cauze, între părţile din contractul de vânzare-cumpărare existând un litigiu pe rolul altei instanţe.
Cu privire la interogatoriul administrat, apelanta la întrebările de la pct. 3, 10-13 şi 15-16 arată că acestea nu se referă la faptele personale ale pârâtei. Susţinerea acesteia este corectă.
Astfel, cu privire Ia întrebarea de la pct. 3 se solicită ca pârâta să răspundă cu privire la faptele vânzătorului (dacă acesta ar fi făcut o ofertă publică de vânzare a platformei). În ceea ce priveşte întrebările de la pct. 10-13 acestea se referă la modul în care pârâta a înţeles contractul încheiat de părţi, aspecte cu privire la care pârâta şi-a exprimat opinia în întâmpinarea depusă. Pe de altă parte, modul în care pârâta a înţeles să contracteze nu poate fi relevat prin interogatoriu, sub acest aspect valoarea probatorie a interogatoriului este similară cu aceea a întâmpinării.
În ceea ce priveşte întrebarea 16 se tinde ca pe calea interogatoriului să se stabilească modul în care pârâta a interpretat contractul şi nu să se dovedească dacă reprezentantul pârâtei era împuternicit şi de vânzător.
Aşadar, potrivit art. 225 C. proc. civ. constituie fie o mărturisire deplină, fie un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, numai refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu, or în cauză refuzul pârâtei a fost justificat chiar de natura întrebărilor formulate de reclamantă şi cu privire Ia care, cu excepţia aceleia de la pct. 3, şi-a exprimai punctul de vedere prin întâmpinare.
Chiar şi în situaţia în care ar fi reţinută doar valoarea de început de dovadă, celelalte probe administrate şi reţinute de instanţă dovedesc executarea contractului de către apelantă.
În concluzie, faţă de cele ce preced, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. instanţa a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea ca nefondată.
Constatând că reclamanta este parte căzută în pretenţii, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.500 lei în apel, reprezentând onorariu avocat şi taxă timbru şi 16.744,08 lei la fond, onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.I. SRL a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. critici cu privire la încălcarea de către instanţa de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, se susţine că instanţa de apel a primit după momentul închiderii dezbaterilor apărări şi dovezi noi din partea apelantei, încălcând principiul dreptului la o apărare efectivă, principiul „egalităţii armelor";, principiul oralităţii şi al contradictorialităţii, prin acest tratament procesual inechitabil creându-i un dezavantaj.
Vătămarea ce i-a fost produsă se reflectă chiar în soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de apel. De altfel, aplicarea normelor procesuale trebuie să fie previzibilă, uniformă şi nepărtinitoare, însă acest deziderat nu a fost respectat în cauză.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta arată că silogismul judiciar prezentat în considerentele deciziei instanţei de apel este inconsecvent şi contradictoriu.
Motivarea redundantă a deciziei eludează tocmai chestiunea litigioasă de a cărei dezlegare depindea soluţionarea cauzei, şi anume neexecutarea contractului de către pârâtă.
Recurenta mai susţine că, în speţă, instanţa de apel se limitează doar la a afirma că această societate şi-a executat obligaţiile contractuale, fără a prezenta, în argumentarea deciziei sale, suportul probator al acestor alegaţii, ceea ce echivalează cu lipsa motivării deciziei pronunţate.
Referitor la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a procedat în mod nelegal la o reinterpretare a clauzelor contractuale, ignorând forţa juridică obligatorie a acordului de voinţă al părţilor. Şi din această perspectivă, decizia instanţei de apel nu are o individualitate proprie, fiind o copie fidelă a motivelor de apel susţinute de pârâtă.
Sub acest aspect, recurenta susţine că nu-i era permis instanţei de apel şi nici nu era necesară această recalificare juridică a obligaţiilor părţilor, întrucât potrivit principiului autonomiei de voinţă, au stabilit şi au definit clar şi explicit termenii înţelegerii, obligaţiile reciproce, precum şi efectele încălcării acestora, şi anume Cap. A, pct. 2, pct. 10 din contractul de comision din 03 martie 2008, Cap. B pct. l din contract.
Astfel, convenţia legal făcută trebuia aplicată întocmai de instanţa de apel, clauzele fiind precise, iar în virtutea art. 969 vechiul C. civ. ea constituie lege atât pentru părţi, dar şi pentru instanţa de apel.
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la art. 977 şi 982 C. civ. vizează aplicarea greşită a legii, atât în ceea ce priveşte neexecutarea contractului de către pârâtă, cât şi la existenţa pactului comisoriu de gradul IV în contract.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate, în parte, pentru următoarele considerente:
Cât priveşte prima critică, recurenta invocă neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, chiar dacă instanţa de apel a primit, după momentul închiderii dezbaterilor, apărări şi dovezi noi din partea apelantei, Curtea nu le-a avut în vedere şi nu şi-a întemeiat soluţia, în tot sau în parte, pe aceste înscrisuri. Dealtfel, recurenta vorbeşte doar la modul generic despre vătămarea ce i-a fost produsă şi care s-ar se reflecta chiar în soluţia de respingere a acţiunii, fără a indica în mod concret rolul determinant pe care l-ar fi avut acele înscrisuri în formarea convingerii instanţei pentru soluţia pronunţată.
Cât priveşte cea de-a doua critică, recurenta invocă în mod întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât silogismul judiciar prezentat în considerentele deciziei instanţei de apel este, într-adevăr, inconsecvent şi contradictoriu. Mai mult decât atât, instanţa de apel reţine că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, dar fără a indica nicio probă care să fi demonstrat această împrejurare, în condiţiile în care acesta era elementul fundamental în soluţionarea cauzei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie găseşte întemeiată şi a treia critică a recurentei circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, instanţa de apel a procedat în mod nelegal la o reinterpretare a clauzelor contractuale, în condiţiile în care conţinutul acestora era clar şi lămurit la Cap. A, pct. 2, pct. 10 din contractul de comision din 03 martie 2008 şi la Cap. B pct. l din contract. Astfel, convenţia părţilor trebuia respectată şi aplicată întocmai de instanţa de apel, clauzele fiind precise, iar în virtutea art. 969 vechiul C. civ. Convenţia este lege nu numai pentru părţi, dar şi pentru instanţa de apel.
În plus, reclamanta nu învestise instanţa cu o cerere de interpretare pe cale judecătorească a conţinutului clauzelor contractuale. Mai mult decât atât, decizia instanţei de apel nici nu are o individualitate proprie, fiind o copie fidelă a motivelor de apel susţinute de pârâtă.
Recurenta a invocat în mod întemeiat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile circumscrise acestui temei de drept fiind fondate prin raportare la dispoziţiile art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ.
Astfel, instanţa de apel a ignorat art. 969 C. civ. şi împrejurarea că pârâta nu şi-a executat obligaţiile contractuale asumate, întrucât a ascuns recurentei faptul că este acţionar al vânzătorului. Nu s-a făcut proba contrarie, în sensul că pârâta ar fi încunoştinţat-o despre această situaţie, încălcând obligaţia stipulată în Cap. C. pct. l din Contract „să colaboreze de bună - credinţă";.
În mod cert, în speţă, s-a „intermediat"; o vânzare pentru sine, cu încălcarea flagrantă şi nesocotirea în tot a obligaţiilor prevăzute la Cap. A art. 2-5 din Contract sau Cap. C, art. 1 alin. (1) din Contract.
Intimata a permis, prin reprezentantul său legal, V.N., devenită între timp Director General al vânzătorului, să înstrăineze bunuri care făceau deja obiectul Contractului de vânzare - cumpărare sub condiţie - suspensivă din 13 martie 2008, fiind mai mult decât evident conflictul de interese generat de această situaţie, în raport cu interesele recurentei reclamante.
Cu privire la clauza inserată în contract, ce are valoarea juridică a pactului comisoriu de gradul IV, recurenta invocă în mod corect prevederile art. 977 C. civ., arătând că în speţă, din modul de redactare a Cap. A, pct. 10 din Contract rezultă, prin aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 982 C. civ., intenţia neechivocă a părţilor şi anume instituirea unui pact comisoriu expres unilateral, cu o clauză de agravare a răspunderii în sarcina Agentului, cum s-a reţinut şi de către prima instanţă.
Prin urmare, având în vedere neexecutarea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, este evident că a devenit operantă sancţiunea contractuală a restituirii comisionului încasat în avans, tară o justă cauză. În speţă, fiind o situaţie de dezechilibru contractual în condiţiile în care, intimata, încasând în avans comisionul, nu a înţeles să-şi mai execute obligaţiile corelative, soluţia corectă este cea a primei instanţe, apelul pârâtei fiind admis în mod greşit.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 274 şi art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Năvodari împotriva deciziei nr. 93 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va fi modificată decizia recurată, în sensul că se va respinge apelul pârâtei SC V.T.C. SA Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 100 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, pe care o va menţine.
Va fi obligată intimata pârâtă SC V.T.C. SA Bucureşti la plata sumei de 18.582 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă SC A.I. SRL Năvodari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Năvodari împotriva deciziei nr. 93 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul pârâtei SC V.T.C. SA Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 100 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, pe care o menţine.
Obligă intimata pârâtă SC V.T.C. SA Bucureşti la plata sumei de 18.582 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă SC A.I. SRL Năvodari.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2012. Civil. Retragere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4122/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
