ICCJ. Decizia nr. 4119/2012. Civil. Retragere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4119/2012
Dosar nr. 455/1371/2007
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 136 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul Comercial Mureş a respins acţiunea promovată de reclamantul P.S.P., în contradictoriu cu pârâta SC H.R. SA şi cu pârâtul N.H.G., având ca obiect constatarea dreptului societar circumscris dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., şi a respins cererea accesorie pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâta SC H.R. SRL Târgu Mureş, ce nedovedită.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat anularea „aşa zisei"; hotărâri a adunării generale extraordinare a acţionarilor SC N.P. SA, actualmente SC H.R. SA din data de 30 iunie 2006, ca fiind lovită de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, anularea actului constitutiv aprobat în minuta adunării generale, iar în cazul în care se respinge primul petit, să se constate că este în total dezacord cu schimbarea formei juridice a SC N.P. SA şi că se prevalează de prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată şi, drept urmare, solicită constatarea dreptului de a se retrage din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor pe care le posedă în condiţiile stipulate în motivarea petitului.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că dosarul nr. 455/1371/2007 s-a format în urma admiterii cererii de disjungere formulată de pârâta SC H.R. SA în dosarul nr. 34/1371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş, iar petitul de anulare a Hotărârii A.G.A. din 30 iunie 2010 face obiectul judecăţii pentru care s-a format dosarul nr. 34/1371/2006 al Tribunalului Comercial Mureş.
Prima instanţă a reţinut în considerente că anterior adoptării hotărârii societare contestată de reclamant, acesta deţinea calitatea de acţionar cu o cotă de participare la capitalul social prin acţiunile deţinute de 24,5 %, la fel ca şi acţionarul N.H., acţionarii „H.A."; deţinând 49 % iar H.S.V. „GmBh deţinând 1 %, iar prin sentinţa nr. 65 din 27 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 34/1371/2006 Tribunalul Comercial Mureş a respins acţiunea promovată de reclamantul acţionar minoritar, având ca obiect anularea hotărârii A.G.E.A. SC H.R. SA Târgu Mureş din 30 iunie 2006, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2353 din 13 octombrie 2009.
Această instanţă, având în vedere textul art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, coroborat cu alin. (2) – (5) din acelaşi articol, a constatat că reclamantul are deplină vocaţie la exercitarea dreptului recunoscut lui de legiuitor prin dispoziţiile alin. (1) din art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, câtă vreme hotărârea A.G.E.A. din 30 iunie 2006 a dispus schimbarea formei societăţii din SA în SRL.
Totodată, a arătat că legiuitorul impune celui îndreptăţit la retragerea din societate de a depune la sediul societăţii alături de declaraţia de retragere, acţiunile pe care le deţine ori certificatele de acţionar definite de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 31/1990 republicată, instanţa precizând că doar în acest fel exercitarea dreptului societar alocat devine efectivă şi nu doar o vocaţie.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a satisfăcut aceste condiţii legale, deşi realizarea dreptului pretins a fi constatat îi era la deplină îndemână şi a constatat că demersul judiciar al acestuia, împotriva pârâtei apare ca lipsit de interes actual, legitim şi născut, câtă vreme nu a înaintat pârâtei la sediul ei social declaraţie scrisă de retragere din societate, iar potrivit art. lll C. proc. civ. cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin decizia nr. 69/A din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de reclamantul S.P.P., împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Înstanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textului art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, respectând şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi limitele în care a fost învestită.
Nu se verifică critica apelantului privind omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea art. 270 C. proc. civ. şi de a da o hotărâre pe seama recunoaşterii pârâtei, întrucât la dosar nu există vreun înscris semnat de ambele părţi, care să consfinţească o asemenea învoială, astfel că în mod corect instanţa nu a dat curs cererilor reclamantului în ceea ce priveşte aplicarea textelor legale invocate, sub acest aspect.
În ceea ce priveşte obiectul dosarului nr. 827/1371/2009, acesta priveşte obligarea administratorului SC H.R. SRL la a solicita O.R.C. Mureş numirea de către judecătorul delegat a unui expert în vederea stabilirii preţului ce urmează a fi plătit de societate pentru acţiunile deţinute de reclamant, ca urmare a dezacordului acestuia privind schimbarea formei juridice a societăţii, or este evident că această solicitare este grefată de prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată şi instanţa, când a soluţionat excepţia de conexitate, a avut în vedere tocmai strânsa legătură cu acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. 455/1371/2007. Mai mult decât atât, aşa cum de altfel a şi constatat instanţa în dosarul nr. 827/1371/2009, prin încheierea nr. 501 din 12 februarie 2010, soluţionarea cererii de numire a unui expert evaluator este subordonată soluţionării acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 455/1381/2007.
A mai reţinut că analizând şi interpretând dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, instanţa de fond a cercetat practic şi obiectul cauzei din dosarul conexat.
Astfel, faţă de cerinţa petitului 2 din cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. 34/1371/2006 şi anume, a se constata că reclamantul este în total dezacord cu schimbarea formei juridice a SC N.P. SA, actualmente SC H.R. SA şi că se prevalează de textul art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, iar, pe cale de consecinţă, cere constatarea dreptului de a se retrage din societate şi de a obţine de la aceasta contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală.
Instanţa de apel a avut în vedere că reclamantul a invocat ca temei în drept prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, art. lll C. proc. civ. şi a concluzionat că cererea reclamantului este inadmisibilă, deoarece reclamantul cere să i se constate un drept care de fapt este conferit de lege, doar că îi incumbă obligaţia de a face demersuri procedurale legale în vederea realizării dreptului său, începând cu exercitarea dreptului de retragere în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, prin urmare poate cere realizarea dreptului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul P.S.P., iar la data de 7 septembrie 2012 a depus o precizare a motivelor de recurs, precizare în legătură cu care intimata - pârâtă SC H.R. SA a invocat excepţia de tardivitate, susţinând că aceasta a fost depusă cu depăşirea termenului procedural.
Cu privire la precizarea motivelor de recurs, depusă la dosarul cauzei, instanţa de recurs apreciază că aceasta reprezintă în fapt o sistematizare a motivelor de recurs şi nu se mai impune analizarea excepţiei tardivităţii, aşa cum a fost ea invocată de intimata - pârâtă.
Recurentul - reclamant îşi întemeiată recursul, urmare sistematizării acestuia, pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi solicită, în principal, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului, iar în subsidiar, casarea în întregime a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea soluţionării în mod temeinic şi legal a cererii sale conexe, cu dezlegarea prealabilă a problemelor de drept cu privire la existenţa dreptului de retragere prevăzut de art. 134 C. proc. civ. obiect al cererii principale, conform art. 315 C. proc. civ.
În motivarea recursului său, reclamantul arată, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte cererea de retragere întemeiată pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 formulată de reclamant, instanţele de fond au încălcat dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, cu privire la condiţiile legale pentru exercitarea dreptului de retragere, întrucât reclamantul a îndeplinit condiţiile prevăzute de lege, astfel cum a recunoscut şi societatea - motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţele de fond au aplicat greşit dispoziţiile art. lll C. proc. civ., de vreme ce cererea sa de retragere nu este inadmisibilă, iar instanţele de fond nu au avut în vedere finalitatea cererii sale raportat la cadrul procesual dedus judecăţii calificând în mod greşit cererea sa ca fiind de constatare a dreptului de retragere - motiv de recurs prevăzut, de asemenea, de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu s-a observat că, în speţă, demersul său judiciar are natura unei acţiuni cu obiect principal „obligaţia de a face"; - respectiv obligarea pârâtei H. să urmeze procedura prevăzută de art. 134 din Legea nr. 31/1990 - cererea conexă care reprezintă în fapt acţiunea în realizare în sensul art. 111 C. proc. civ.
Instanţele de fond nu au valorificat efectele recunoaşterii judiciare şi extrajudiciare ale societăţii pârâte, încălcând dispoziţiile art. 1206 alin. (2) C. civ.
Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de numire a unui expert independent, iar hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond trebuia să desfiinţeze hotărârea pronunţată tară a intra în cercetarea fondului unui (acestui) capăt de cerere şi să-l trimită spre rejudecare instanţei de fond - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, omiţând existenţa sa, aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul hotărârii, în ciuda încercării instanţei de apel de a explica această omisiune.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate de reclamant în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
Prima critică, - vizând nerespectarea de către instanţele care s-au pronunţat în cauză a dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990, în ce priveşte soluţionarea cererii de retrage a reclamantului din societate, întrucât nu au luat în considerare îndeplinirea de către acesta a condiţiilor prevăzute de lege, împrejurare recunoscută de altfel şi de societate, - nu este întemeiată.
Astfel, se constată că ambele instanţe au reţinut judicios în considerentele hotărârilor pronunţate şi chiar şi societatea a recunoscut că reclamantul avea deplină vocaţie de a exercita dreptul prevăzut de art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, atât timp cât prin hotărârea A.G.E.A. din 30 iunie 2006 s-a dispus schimbarea formei societăţii din SA în SRL, numai că se impunea ca, în temeiul aceluiaşi text legal, să depună la sediul societăţii, în termenul stabilit de lege alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar emise conform art. 97 din aceeaşi lege, pentru că doar astfel exercitarea dreptului său societar se putea transforma dintr-o vocaţie într-o exercitare efectivă a dreptului, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, datorită neîndeplinirii de către reclamant a acestor condiţii obligatorii pentru demararea şi desfăşurarea procedurii legale de retragere din societate.
În cea de-a doua critică recurentul - reclamant susţine că în mod greşit instanţele au apreciat că cererea sa de retragere este o acţiune în constatare a dreptului de retragere şi au respins-o ca inadmisibilă, tară a avea în vedere natura demersului său judiciar al cărui obiect principal l-a constituit „obligaţia de a face"; şi anume obligarea pârâtei H. să urmeze procedura prevăzută de art. 134 din Legea nr. 31/1990, dar instanţa de recurs, examinând susţinerile recurentului sub acest aspect, constată că şi această critică este neîntemeiată.
Se reţine astfel că reclamantul - recurent şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi art. lll C. proc. civ. şi a solicitat să se constate existenţa unui drept, ce îi era de fapt conferit de lege, cu îndeplinirea condiţiilor mai sus menţionate, or, în măsura în care reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a face demersurile procedurale legale în vederea realizării dreptului său, respectiv aceea de a-şi exercita dreptul de retragere în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990, începând cu formularea în scris a unei declaraţii ferme, lipsite de echivoc, de retragere, - în mod corect instanţele au apreciat că cererea reclamantului este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. lll C. proc. civ., de vreme ce reclamantul nu a adus la îndeplinire demersurile cerute de lege pentru realizarea dreptului său, demersuri ce îi erau pe deplin la îndemână.
Nici critica potrivit căreia li se reproşează instanţelor că nu au valorificat efectele recunoaşterii judiciare şi extrajudiciare ale societăţii pârâte, încălcând astfel dispoziţiile art. 1206 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât instanţele au reţinut corect că pârâta a recunoscut dreptul invocat de reclamant, dar această recunoaştere nu poate ţine loc de demersurile pe care trebuia să le întreprindă reclamantul pentru realizarea dreptului său, începând cu declaraţia scrisă, expresă de retragere care să declanşeze mecanismul instituit de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi în lipsa căruia acţiunea în constatarea dreptului de retragere formulată de reclamant, apare, într-adevăr, ca fiind lipsită de interes.
Recurentul - reclamant mai susţine de asemenea că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de numire a unui expert independent, în vederea stabilirii preţului ce trebuia a fi plătit de societate pentru acţiunile deţinute de reclamant, ca urmare a dezacordului său privind schimbarea formei juridice a societăţii, însă şi această critică se dovedeşte a fi neîntemeiată, atâta vreme cât nu este vorba despre o omisiune a instanţei, ci despre faptul că soluţionarea acestei cereri este subordonată soluţionării acţiunii ce formează obiectul principal al acţiunii, or, s-a reţinut corect că atât timp cât petitul principal constând în acţiunea de constatare a retragerii a fost respins ca inadmisibil, petitul subordonat urmează soarta petitului principal.
Prin urmare, contrar susţinerii recurentului - reclamant, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât s-au respectat principiul disponibilităţii şi limitele investirii şi nu se justifică desfiinţarea hotărârii şi trimiterea acestui capăt de cerere, subordonat, spre rejudecare la instanţa de fond, aşa cum eronat afirmă recurentul - reclamant.
În consecinţă, având în vedere cele mai sus arătate, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.S.P. împotriva deciziei nr. 69/A din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4086/2012. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 4120/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
