ICCJ. Decizia nr. 4141/2012. Civil. Contestaţie la executare. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4141/2012
Dosar nr. 6105/2/2011
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 132 de la 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă a admis contestaţia la executare prin poprire formulată de debitoarea G.G.E. în contradictoriu cu intimatul creditor A.V.A.S. Bucureşti şi intimata terţ poprit B.C.R. SA Bucureşti. A anulat executarea silită prin poprire pornită împotriva debitoarei prin Ordinul A.V.A.S. nr. 48 din 09 iunie 2011.
Împotriva acestei sentinţe, creditoarea A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi pe fond respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatori.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că excepţia prescripţiei trebuia pusă în discuţia părţilor, şi numai după formularea apărărilor faţă de această excepţie se putea trece la soluţionarea cauzei.
Recurenta învederează faptul că în speţă există o cauză de întrerupere a prescripţiei având în vedere că SC C. SA s-a aflat în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 64/2005, respectiv Legea nr. 85/2006, încă din anul 2000, dosarul de faliment fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ, procedură în care s-a încasat suma de 18.359,59 dolari SUA prin OP din 03 octombrie 2002 şi OP din 16 iulie 2004. La data de 24 februarie 2009, Tribunalul Neamţ a aprobat raportul final şi a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei şi radierea sa din evidenţele Registrului Comerţului Neamţ.
Totodată, se invocă în susţinerea recursului prevederile art. 35 şi 36 din Legea nr. 64/1995 republicată (în vigoare la data cesiunii) ulterior Legea nr. 85/2006, precum şi art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, privind valorificarea unor active ale statului.
Recurenta precizează faptul că, pe perioada incidenţei procedurii falimentului (2000-24 februarie 2009) a intervenit suspendarea de drept a cursului prescripţiei, conform art. 4051 C. proc. civ. După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.
Se mai invocă dispoziţiile art. 4051 coroborat cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Decretul Lege nr. 167/1958, precum şi prevederile art. 17 din acelaşi act normativ, susţinându-se faptul că, în cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.
Faţă de acestea şi în raport de prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, care instituie un termen special derogatoriu de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani, în mod indubitabil, în speţă, de la data efectuării plăţii din contul SC C. SA prin OP din 16 iulie 2004, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 7 ani.
Ca atare, executarea pornită de A.V.A.S. prin comunicarea adresei din 31 ianuarie 2011 către G.G.E. a fost făcută în termenul legal de prescripţie, având în vedere data încasării ultimei sume din procedura falimentului 16 iulie 2004.
În susţinerea recursului, se mai invocă dispoziţiile art. 137 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 şi faptul că G.G.E. este garant al obligaţiei de plată, calitatea sa de garant conferindu-i rolul de accesoriu faţă de debitorul principal, în situaţia insolvabilităţii acestuia, deci termenul de prescripţie, precum şi toate obligaţiile decurgând din lege, i se aplică în aceeaşi măsură.
Soluţia adoptată chiar de lege se justifică prin aceea că, fiind vorba de un raport juridic unic, el nu poate fi supus, simultan, la două reglementări diferite, una a dreptului special pentru SC C. SA şi alta a dreptului comun, pentru garanţi, ci unei reglementări unice, aşa cum prevede şi Codul comercial la art. 945 într-o situaţie ce prezintă similitudini.
Solidaritatea garanţilor regăsită în speţa de faţă este valabilă din punctul de vedere al asumării obligaţiei de plată, ceea ce înseamnă că o întrerupere a prescripţiei contra unui debitor are ca efect întreruperea prescripţiei şi faţă de ceilalţi codebitori, art. 1045 coroborat cu art. 1036 C. civ.
Ca atare, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, executarea începută de A.V.A.S. fiind tăcută în interiorul termenului de prescripţie.
Prin întâmpinare, intimata G.G.E. a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Analizând sentinţa atacată, se constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză a intervenit prescripţia dreptului A.V.A.S. Bucureşti de a proceda la executarea silită a creanţei.
Astfel, conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor creanţe bancare, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani; acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
În cauza de faţă, debitoarea SC C. SA - pentru care administratorii societăţii, respectiv G.D. şi contestatoarea G.G.R. s-au obligat în calitate de fidejusori cu, împrumutatul SC C. SA să ramburseze la scadenţă creditul de 160.000 dolari S.U.A., precum şi toate dobânzile, comisioanele şi celelalte costuri ale creditului - s-a aflat în procedura insolvenţei în perioada 2000 - 24 februarie 2009, procedură în cadrul căreia A.V.A.S. a încasat suma de 18.359,59 dolari S.U.A. prin OP nr. 115 din 3 octombrie 2002 şi OP din 16 iulie 2004, din creditul nerambursat.
Având în vedere prevederile art. 4052 C. proc. civ., în cauză cursul prescripţiei a fost întrerupt, astfel că noul termen de prescripţie de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 începe să curgă de la data ultimei plăţi efectuate, respectiv 16 iulie 2004, instanţa de fond raportându-se în mod eronat la data scadentă a ultimei rate din convenţia de credit reînnoită din data de 23 octombrie 1998, şi anume - 10 septembrie 2001.
Cum instanţa de fond, a soluţionat cauza pe excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită fundamentată, în mod eronat, cum s-a arătat pe calculul termenului de la care începe să curgă prescripţia, tară a soluţiona fondul cauzei şi fără a verifica existenţa sau inexistenţa solidarităţii dintre contestatoare şi societatea debitoare, înalta Curte, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să admită recursul şi să caseze sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 132 din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4138/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4142/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
