ICCJ. Decizia nr. 4156/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA a II-a CIVILĂ

Decizia nr. 4156/2012

Dosar nr. 32724/4/2011

Şedinţa de la 24 octombrie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Jibou, reclamanta SC G. SRL a chemat în judecată pe pârâţii O.V. AG şi SC A.I.B.A.R. SRL şi intervenientul Z.G., solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 77439,39 RON (echivalentul a 18.755 euro), reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă şi la plata dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 798 din 10 noiembrie 2011 a Judecătoriei Jibou, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4393 din 24 mai 2012, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins excepţia necompetentei instanţelor din România de soluţionare a cauzei, ca neîntemeiată. A admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa astfel, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut cu privire la excepţia necompetenţei instanţelor din România de soluţionare a cauzei că este neîntemeiată, instanţa apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001, întrucât reclamanta are calitatea de beneficiar al poliţei de asigurare, ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Totodată, instanţa a constatat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naţionale, ceea ce rezultă din Constituţia României, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene, precum şi din prevederile Legii nr. 157/2005.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001 coroborate cu art. 12 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este instanţa de la sediul reclamantei persoana păgubită, respectiv Judecătoria Jibou, jud. Cluj.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Jibou competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl constituie acţiunea în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă pentru pagubele produse terţilor prin accidente de autovehicule formulată de reclamanta SC G. SRL împotriva pârâţilor O.V. AG şi SC A.I.B.A.R. SRL şi intervenientul Z.G., în temeiul dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ. coroborate cu art. 998 C. civ., art. 42 şi 45 din Legea nr. 136/1995, art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 11 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 4 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 864/2007.

În stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a prezentului litigiu, prezintă relevanţă normele dreptului comunitar, având în vedere că acestea au caracter prioritar în raport cu cele naţionale, în virtutea principiului supremaţiei dreptului comunitar, astfel cum rezultă din art. 11 alin. (1) şi 2, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europene, precum şi din prevederile Legii nr. 157/2005.

Astfel, dispoziţiile art. 9 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001 stabilesc că un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie în alt stat membru, în cazul acţiunilor intentate de către deţinătorul poliţei de asigurare, asigurat sau un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul. Totodată, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc că în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul poate, de asemenea, dacă legea instanţei permite acest lucru, să fie acţionat în faţa instanţei la care persoana vătămată a introdus acţiunea împotriva asiguratului, iar la alin. (2) se statuează că dispoziţiile art. 8, 9 şi 10 se aplică în cazul acţiunii directe introduse de persoana vătămată împotriva asigurătorului, în situaţia în care sunt permise asemenea acţiuni directe.

În speţă, având în vedere că reclamanta SC G. SRL Jibou, în calitate de beneficiar al poliţei de asigurare, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, are sediul în oraşul J., Parc Industrial Jibou nr. AA sediu administrativ, jud. Sălaj, în raport de prevederile art. 9 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001 coroborate cu art. 12 C. proc. civ., Înalta Curte, urinează să stabilească competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Jibou, jud. Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Jibou.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4156/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond