ICCJ. Decizia nr. 4243/2012. Civil. Nulitate act juridic. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4243/2012
Dosar nr. 1200/1/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7601 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială a admis în parte cererea formulată de reclamanta G.L.L., obligând pârâta S.F.T. – C.F.R. Bucureşti să plătească reclamantei suma de 72.000 lei cu titlu de despăgubire şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 22 din 30 decembrie 2008, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 192,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta G.L.L., cât şi pârâta S.F.T. – C.F.R. SA.
Prin decizia comercială nr. 71 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Comercială a respins apelul formulat de reclamanta G.L.L. şi a admis apelul formulat de pârâta S.F.T. – C.F.R. SA; a schimbat în parte sentinţa apelată şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 72.000 lei cu titlu de despăgubiri şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Instanţa de apel a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.344 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru în apel.
În termen legal, împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta G.L.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de către S.F.T. - C.F.R. SA ca neîntemeiat şi admiterea apelului său cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
Prin decizia nr. 2655 din 14 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială în dosarul nr. 13673/3/2009, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.L.L. împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a constatat că instanţa de apel a reţinut în mod corect că este nefondat capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri reclamantei în condiţiile în care revocarea acesteia din funcţia de director general al societăţii pârâte nu a avut loc „din cauze neimputabile directorului general"; sau „din vina exclusivă a adunării generale a acţionarilor";, ci în contextul acumulării unor debite uriaşe în contul pârâtei din cauza unui evident management defectuos în toată perioada cât reclamanta a deţinut funcţia de director general al societăţii.
Împotriva acestei decizii, G.L.L. a formulat contestaţie în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate şi rejudecând recursul admiterea acestuia, modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului declarat de pârâta S.F.T. – C.F.R. SA ca neîntemeiat şi admiterea apelului său cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de recurs cuprinsă în decizia a cărei anulare o solicită este rezultatul unei serii de erori materiale vizând interpretarea probelor administrate în cauză, interpretare care a determinat pronunţarea unei soluţii greşite.
În opinia contestatoarei, greşeala materială a instanţei de recurs a constat în fundamentarea soluţiei de respingere a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor pe revocarea mandatului din motive imputabile mandatarei, motive care au fost reţinute prin raportare la acte şi fapte care nu au constituit probatorii în cauză.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi temeiul de drept invocat, înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată. codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestaţii în anulare, contestaţia în anulare de drept comun (art. 317) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 invocat în speţă).
Contestatoarea G.L.L. şi-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac, pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru contestaţia în anulare specială, art. 318 din acelaşi cod prevede două motive: ";când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale"; şi ";când instanţa respingând recursul s-au admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare";.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă pronunţarea unor soluţii greşite.
Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedural, pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.
Norma legală care reglementează această prevedere fiind una specială, de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, iar contestatoarea nu au indicat în memoriul depus la dosar nici o astfel de eventuală eroare, ci doar a arătat că soluţia instanţei de recurs este greşită întrucât s-a bazat de o serie de înscrisuri despre care afirmă că nu constituit probe în dosar.
În lumina dispoziţiilor anterior evocate, susţinerile contestatoarei vizând reţinerea a unor acte şi fapte, aprecierea sau interpretarea greşită a unor probe, constituie aspecte ce tind la reformarea unor presupuse greşeli de judecată ale instanţei de recurs şi nu pot deschide calea de retractare a contestaţiei în anulare.
Totodată, nemulţumirea contestatoarei cu privire la soluţia pronunţată sau la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestaţiei în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă erori materiale în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
De asemenea, înalta Curte constată că în speţă, deşi contestatoarea a indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat decât motive subsumate tezei I a textului legal invocat, astfel încât apreciază că nu poate fi reţinută nici o eventuală incidenţă a dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când ";.instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare";, având în vedere că prin contestaţia formulată nu au fost dezvoltate critici în acest sens.
În consecinţă, dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul unei greşeli materiale, iar prezenta contestaţie în anulare este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele anterior expuse şi nefiind îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.L.L. împotriva deciziei nr. 2655 din 14 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Comercială, în dosarul nr. 13763/3/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.L.L. împotriva deciziei nr. 2655 din 14 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială, în dosarul nr. 13763/3/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4241/2012. Civil. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 4244/2012. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
