ICCJ. Decizia nr. 4265/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretenţii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4265/2012
Dosar nr. 2916/337/2012
Şedinţa Camerei de Consiliu din 30 octombrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2012 sub nr. 1553/202/2012 pe rolul Judecătoriei Călăraşi, reclamanta SC E. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC T.S. SA la desfiinţarea liniilor de transport electricitate ce tranzitează terenul proprietatea sa, la plata de despăgubiri aferente lipsei de folosinţă a terenului precum şi la plata unei prestaţii cu caracter permanent, cu titlu de chirie pentru suprafaţa ocupată, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, la data de 10 aprilie 2012, reclamanta şi-a precizat cererea introductivă sub aspectul cadrului procesual şi al pretenţiilor deduse judecăţii, arătând că înţelege să se judece cu SC S. SA cu sediul în Zalău, şi nu cu SC T.S. SA, aşa cum din eroare s-a consemnat în cererea de chemare în judecată şi că renunţă la capetele de cerere nr. 2 şi 3, menţinându-şi exclusiv petitul principal cu care a învestit instanţa. In motivarea cererii, SC E. SRL a susţinut că terenul în suprafaţă de 5000 mp, proprietatea sa, situat în municipiul Călăraşi, pe care l-a achiziţionat în anul 1995 liber de orice sarcini, este actualmente tranzitat de liniile de transport energie electrică achiziţionate de pârâtă, astfel încât este împiedicată în exercitarea atributului folosinţei asupra bunului său, situaţie în raport de care solicită obligarea SC S. SA la desfiinţarea liniilor menţionate.
În şedinţa publică din data de 28 martie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie în combaterea căreia reclamanta a depus la dosar un certificat eliberat de O.N.R.C. din care rezultă că pârâta are sediul secundar/punct de lucru în municipiul Călăraşi, şi a solicitat respingerea excepţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1327 din de 11 aprilie 2012, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a invocat-o din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, apreciind că, punctul de lucru nu constituie reprezentanţă în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., drept pentru care a făcut aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din acelaşi cod, reţinând că în speţă competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază este situat sediul pârâtei.
II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Zalău sub nr. 2916/337/2012 şi a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3253 din 5 septembrie 2012 în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi, constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării dosarului către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, Judecătoria Zalău a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii urmăresc valorificarea unui drept de creanţă, acţiune personală, în raport de caracterul căreia, în cauză sunt aplicabile în materia competenţei teritoriale normele cu caracter general prevăzute de codul de procedură civilă (art. 5-12), care fiind de ordine privată, încălcarea lor putea fi invocată, exclusiv de către pârâtă, prin întâmpinare conform art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., situaţie care nu s-a realizat în speţă, Judecătoria Călăraşi invocând excepţia din oficiu.
Pe cale de consecinţă, în lipsa invocării excepţiei de necompetenţei teritoriale relative de către pârâtă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei a fost câştigată, în mod irevocabil de către judecătoria pe rolul căreia a fost introdusă acţiunea şi anume de către Judecătoria Călăraşi.
În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
III. Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Călăraşi, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.
Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) şi norme cu caracter imperativ (art. 13-16).
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Astfel, Judecătoria Călăraşi, instanţa, sesizată iniţial, a reţinut că în speţă se impune aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală în materia competenţei teritoriale, pierzând din vedere dispoziţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi cod, care ca o excepţie de la regulă, stabilesc competenţa teritorială alternativă deopotrivă în favoarea instanţei de la sediul pârâtei persoană juridică, precum şi a instanţei locului unde persoana juridică de drept privat are reprezentanţă, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau fapte săvârşite de acestea, dreptul de a alege între aceste instanţe deopotrivă competente aparţinând reclamantului.
Norma precizată are caracter de ordine privată, ocrotind interese particulare, iar nu de ordine publică, astfel, în raport de dispoziţiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte reţine că Judecătoria Călăraşi, nu putea să invoce din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, aceasta putând fi invocată numai de pârâtă şi numai prin întâmpinare, ori, în cazul în care întâmpinarea nu ar fi fost obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, deci in limine litis.
Raţionamentul Judecătoriei Călăraşi potrivit căruia a înlăturat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., respectiv acela că punctul de lucru nu constituie reprezentanţă în sensul normei precizate, urmează a fi înlăturat de înalta Curte în raport de dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 31/1990, care statuează că: ";(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
(2) Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea fondatoare, ea se va înmatricula în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.
(3) Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
(4) Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii - se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului sediului principal, ";din cuprinsul normei rezultând cu evidenţă intenţia legiuitorului de a reglementa similar entităţile societăţilor comerciale funcţionale în locaţii distincte de sediul social principal al acestora.
În raport de considerentele anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată precizate - obligaţie de a face, precum şi de faptul că lucrările a căror desfiinţare se solicită sunt edificate pe terenul proprietatea reclamantei situat în municipiul Călăraşi, unde pârâta are deschis punct de lucru, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, înalta Curte apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală în realizarea dreptului, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Călăraşi s-a tăcut cu încălcarea dispoziţiilor legale precizate.
În raport de cele mai sus expuse, înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta SC E. SRL şi pârâta SC S. SA, având ca obiect acţiune în obligaţia de a face în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4266/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
