ICCJ. Decizia nr. 4521/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4521/2012
Dosar nr. 228/88/2010
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 19792/3/2009, reclamanta Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC F. SRL Tulcea solicitând obligarea pârâtei la predarea dispozitivului de linii ferate închiriat conform prevederilor contractului de închiriere, la plata sumei de 432.253,29 lei reprezentând chirie neachitată şi la actualizarea sumei, cu cheltuielile de judecată efectuate în acest litigiu.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că părţile au încheiat contractul de închiriere având ca obiect închirierea infrastructurii feroviare compuse din linia curentă terminal Tulcea-Tulcea Vest, Diagonala FN7-FN8, pentru aparate de cale ferată şi terenul aferent în suprafaţă de 5.457,16 mp. Acest contract este o continuare a contractului, ce avea acelaşi obiect şi pe care S.F.T. C.F.R. SA l-a preluat de la autorul său SC S.A.A.F. SA ca urmare a înfiinţării sale prin H.G. nr. 1227/2003 şi a protocoalelor de predare-primire a activelor în cauză. Pe parcursul derulării contractului pârâta a întârziat plata chiriei şi începând din iulie 2005 nu a mai achitat deloc chiria. Data ultimei facturi plătite de pârâtă este 9 iunie 2005. Faţă de împrejurarea că i s-a solicitat pârâtei plata chiriei restante, aceasta a formulat două acţiuni în instanţă având ca obiect anularea contractului de închiriere şi constatarea dreptului de proprietate asupra dispozitivului de linii închiriat şi a terenului aferent, ambele soluţionate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 43, 46 C. com., art. 969, 970 şi 1073 C. civ.
Pârâta SC F. SRL Tulcea, legal citată, a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii pe considerentul că obiectul acesteia, respectiv capătul 1 îl constituie o acţiune în realizare şi o obligaţie de „a face” supusă plăţii taxei judiciare de timbru la valoare, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru capătul 2 de cerere având ca obiect plata chiriei restante, întrucât termenul de prescripţie a început să curgă începând cu luna iulie 2005, astfel că în raport de dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit.
În şedinţa publică din 10 noiembrie 2009 pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, precum şi excepţia de necompetenţă teritorială, întrucât litigiul are natură civilă, iar valoarea obiectului este sub 10 miliarde lei, ceea ce determină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Prin sentinţa comercială nr. 12762 pronunţată la data de 10 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins excepţiile de netimbrare şi de necompetenţă materială ca neîntemeiate, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, reţinându-se că acţiunea aparţine materiei comerciale, contractul litigios fiind executat în circumscripţia Tribunalului Tulcea în care îşi are sediul pârâta şi în care se află amplasat obiectul închirierii comerciale.
Pe rolul Tribunalului Tulcea s-a format dosarul nr. 228/88/2010.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru capetele de cerere 1 şi 2 şi excepţia nulităţii absolute a contractului de închiriere.
Prin sentinţa civilă nr. 167 din 19 ianuarie 2011 Tribunalul Tulcea a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru capetele de cerere 1 şi 2 invocată de pârâtă ca nefondată şi excepţia nulităţii absolute a contractului de închiriere invocată de pârâtă, pentru autoritate de lucru judecat. A admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea Feroviară de Turism S.F.T.-C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Tulcea şi a obligat pârâta să predea reclamantei dispozitivul de linii ferate închiriat conform prevederilor contractului de închiriere (cap. VI pct. b), la plata sumei de 432.253,29 lei reprezentând chirie neachitată pentru perioada iulie 2005-februarie 2008 şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.517 lei, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, în fapt, între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect închirierea infrastructurii feroviare compuse din Linia Curentă terminal Tulcea-Tulcea Vest, Diagonala FN7-FN8, patru aparate de cale şi terenul aferent în suprafaţă de 5457,16 mp.
Pe parcursul derulării contractului pârâta a întârziat cu plata chiriei, iar începând cu luna iulie 2005 nu a mai achitat chiria.
În urma litigiilor purtate, prin sentinţa din 23 februarie 2007 a Judecătoriei Tulcea, s-a constatat că pârâta SC F. SRL Tulcea este proprietara terenului în suprafaţă de 5457,16 mp, motiv pentru care reclamanta a recalculat chiria lunară, rămânând de achitat suma de 432.253,29 lei.
S-a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ridicată de către pârâtă este nefondată deoarece suma de 432.253,29 lei reprezintă chirie neachitată începând cu luna iulie 2005 şi nu pe anul 2005 cum consideră eronat pârâta.
Excepţia nulităţii absolute a contractului de închiriere a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel pârâta SC F. SRL Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 153/COM din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca nefondate. A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 3.762 lei reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 17 aprilie 2002 la B.N.P. T.A.M., SC F. SRL Tulcea a dobândit un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 22.332 mp, având număr cadastral al parcelei 2858, intabulat în cartea funciară nr. 6776/N de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Tulcea şi pe această suprafaţă de teren, potrivit schiţelor cadastrale depuse la filele 92 - 94 din dosarul Tribunalului Tulcea a fost identificată linia CF, aflată în patrimoniul apelantei pârâte potrivit contractului de vânzare-cumpărare în bloc a bunurilor din averea debitoarei SC F. SA Tulcea din 26 octombrie 2001 şi actului adiţional la actul constitutiv al SC F. SRL Tulcea, prin care bunurile aflate în proprietatea SC F.I. LTD (dobândite prin contract) au fost aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social al SC F. SRL Tulcea. Curtea a constat că apelanta-pârâtă SC F. SRL Tulcea este îndreptăţită să refuze predarea unui bun pentru care aparenţa dreptului de proprietate este în favoarea sa. De asemenea Curtea a constat că este nefondat şi capătul de cerere privind plata chiriei restante, de natura locaţiunii fiind cedarea folosinţei unui lucru în schimbul unei chirii, însă SC F. SRL Tulcea pretinde şi susţine prin înscrisurile depuse la dosar că folosinţa bunului o avea în cuprinsul dreptului său de proprietate asupra terenului şi a activelor aflate pe acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.F.T. C.F.R. SA Bucureşti invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a încălcat formele procedurale reglementate de art. 105 C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia mai întâi să rezolve excepţiile ridicate în cauză şi numai dacă acestea s-ar fi dovedit a fi nefondate putea trece la soluţionarea cauzei pe fond. Nerespectând aceste dispoziţii procedurale instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nulă.
- În cuprinsul hotărârii atacate, concluziile instanţei de apel nu sunt precedate de o examinare a tuturor chestiunilor de fapt şi de drept invocate de părţi, cu atât mai mult cu cât apelul, fiind o cale de atac devolutivă, instanţa era obligată, în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., să verifice în limitele cererii de apel stabilirea exactă şi sub toate aspectele sesizate a situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ. raportat la prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
- Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. îşi găseşte pe deplin justificarea în prezenta cauză, fiind încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ.
- În raport de materialul probator depus de recurentă, aparenţa dreptului de proprietate aparţine recurentei, probatoriul fiind alcătuit din înscrisuri care dovedesc modul în care a fost transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor închiriate, înscrisuri care combat dovezile intimatei, hotărâri a 5 instanţe diferite, printre care şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimata SC F. SRL Tulcea a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Motivul de nelegalitate privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la nerezolvarea mai întâi a excepţiilor ridicate în cauză, nu subzistă. Dată fiind dezlegarea apelului din perspectiva analizării dreptului pe care pârâta îl pretinde asupra imobilului format din terenul şi dispozitivul CF ce a devenit un bun imobil prin destinaţie, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu se mai impune analizarea excepţiilor.
Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, fiind clară şi concisă.
Pe de altă parte, instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, a avut în vedere apărările reclamantei, respectând prevederile art. 129 alin. (5) şi (6) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, iar faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns voinţei recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casare decizie recurate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că în dezvoltarea acestuia recurenta critică de fapt modul de stabilire a situaţiei de fapt şi de apreciere a probatoriului administrat în cauză, însă sub acest aspect se reţine că aceste critici nu pot fi analizate în recurs. Reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond, nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
Constatând că acţiunea este născută din contractul de închiriere, şi dat fiind că refuzul de restituire a bunului închiriat este justificat prin invocarea unui drept de proprietate al locatarului asupra acelui bun, instanţa de apel a reţinut în mod legal că protecţia juridică a dreptului pretins de SC S.F.T. C.F.R. SA nu mai poate fi realizată pe calea aleasă de reclamantă.
Pentru considerentele expuse în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta S.F.T. C.F.R. SA Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.F.T. C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 153/COM din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4419/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4640/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
