ICCJ. Decizia nr. 4300/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 10589, pronunțată la data de 10 noiembrie 2010, secția a VI-a comercială, a Tribunalului Constanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC R.F.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta KA.D.E.F. - R., pe care a obligat-o să încheie cu reclamanta contractul de vânzare - cumpărare a activului "Cinematograful B.", situat în Constanța, B-dul Mamaia, județul Constanța, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în principal, că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, care consacră dreptul acesteia de a cumpăra activele deținute în baza unui contract de închiriere, iar corelativ acestui drept, pârâtei îi revine obligația de vânzare, apreciind că operațiunea privind procedura de vânzare - cumpărare s-a declanșat și consumat în baza menționatei legi, a O.U.G. nr. 88/1997 și a Ordinului nr. 2461 din 25 septembrie 2004.
Sub aspectul daunelor cominatorii tribunalul a reținut că, deși au caracter sancționator de natură a stimula debitorul obligației, acordarea lor rămâne la aprecierea instanței și că din probele cauzei nu rezultă exprimarea relei - credințe la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 209, pronunțată la data de 11 mai 2011, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a activului "Cinematograful Bulevard", menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, prima instanță de control judiciar a reținut că, în mod greșit, prima instanță a constatat că operațiunea de vânzare a fost finalizată, fiind îndeplinite toate cerințele pentru obligarea pârâtei la încheierea contractului, întrucât procedura de vânzare - cumpărare, deși a fost demarată, nu a fost finalizată, iar contractul nu a fost perfectat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 303 din 30 decembrie 2008 de aprobare a O.U.G. nr. 7/2008, prin care "Cinematograful Bulevard" din Constanța a trecut în domeniul public al statului, pe deplin aplicabilă drepturile și obligațiile părților în curs de formare, considerând fără relevanță, atât faptul că protocolul de primire - predare al imobilului în litigiu nu a fost încheiat, cât și împrejurarea că apelanta a continuat să administreze în fapt bunul, având în vedere că trecerea bunului în domeniul public al statului s-a realizat în momentul intrării în vigoare a legii.
împotriva menționatei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., deopotrivă, apărărilor intimatei referitoare la faptul că apelanta a continuat să administreze în fapt bunul, nu se poate susține că, procedând astfel, a prezentat considerente străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă în cauză.
în dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate s-a arătat, în esență, că argumentele instanței de apel referitoare la aplicabilitatea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005, respectiv, la lipsa de relevanță a susținerilor intimatei în sensul că apelanta deținea dreptul de. administrare asupra cinematografului, sunt străine de natura pricinii; că această instanță a interpretat greșit adresa din 19 noiembrie 2004 și adresa din 23 decembrie 2004, iar decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - cu trimitere la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.; art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. l C. civ.; art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008;art. 7, 8 și 9 din Legea nr. 213/1998;art. 12 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (2) și (4) și art. 14 din Legea nr. 346/2004 și art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 - prin ignorarea probelor administrate, a principiului neretroactivității legii civile, în lipsa dovezii unui protocol, prevăzut de Legea nr. 303/2008, de primire - predare a activului în discuție pentru a opera o schimbare a regimului său juridic și rară a ține seama de dispozițiile legale ce constituie temeiul de drept al acțiunii.
Prin decizia nr. nr. 522 din 8 februarie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar s-a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei;
Cum instanța de apel avea a răspunde, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivelor de apel vizând aplicarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată prin Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 și, deopotrivă apărările referitoare la faptul că apelanta a continuat sa administreze în fapt, nu se poate susține că procedând astfel, a prezentat considerente străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere că, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că interpretarea dată adreselor din 19 noiembrie 2004 și din 23 decembrie 2004, ca înscrisuri depuse în probațiune, nu se circumscrie acestor ipoteze și nu justifică invocarea precizatului motiv de recurs.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că nu-și găsește incidența în speță.
Astfel, nu poate fi reținut ca o omisiune în exercitarea rolului activ al judecătorului, conform cerințelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspectul invocat de recurentă referitor la pretinsa ignorare a probelor administrate.
Reținând că Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 este pe deplin aplicabilă raporturilor juridice "care sunt în curs de formare la data intrării sale în vigoare", cazul în speță, instanța de apel s-a raportat la principiul neretroactivității legii, așa încât nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 1 C. proc. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, care îl consacră.
Recurenta justifică încălcarea art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008 pe lipsa dovezii încheierii protocolului prevăzut de această lege, or instanța de apel, având în vedere că, în speță, un astfel de protocol nu a fost încheiat, a reținut cu justețe că schimbarea regimului juridic al imobilului în discuție și trecerea lui în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale s-a produs la data intrării în vigoare a legii, indiferent dacă s-a încheiat sau nu un protocol de primire - predare între RAD.E.F. și consiliul local.
Este de observat că recurenta nu a argumentat în ce constă încălcarea invocatelor dispoziții ale Legii nr. 213/1998 prin decizia recurată, mulțumindu-se să redea conținutul acestora, demers insuficient pentru a permite analiza acestei afirmații.
împotriva deciziei pronunțată în recurs, revizuenta SC R.F.M.I. SRL formulează o cerere de revizuire, care după relevarea situație de fapt, într-o prezentare amplă, și a reglementările incidente cauzei, a arătat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de revizuire, revizuenta reia situația de fapt a activului denumit în continuare "Cinematograful B." și a regimului juridic al acestuia arătând modul de derularea a procedurii pentru vânzare prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, sens în care invocă înscrisuri ce au format obiectul corespondenței dintre părțile în litigiu. In același sens, revizuenta susține că s-a conformat prevederilor legale vizând procedura ofertei, iar imobilul din litigiu împreună cu terenurile și bunurile mobile fac obiectul O.U.G. nr. 47/2011, fiind înscris la poziția 58 Anexa nr. 1- Lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic aflate în administrația regiei autonome de distribuție și exploatare a filmelor "R.".
Față de cele arătate și situația juridică a imobilului în litigiu în ceea ce privește motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta învederează faptul că practica instanței supreme, în cazuri similare a fost în sensul obligării R.A.D.E.F. - R. sa respecte procedura de vânzare - cumpărare a activului declanșată în temeiul Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 și a Ordinului Ministerului Culturii și cultelor nr. 2461 din 28 octombrie 2004. Referitor la jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, indică decizii - cazuri similare - ale instanței supreme pe care le relevă sub aspectul soluțiilor pronunțate și invocă o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia arată ce a statuat Curtea în pricina evocată.
Pentru toate aceste împrejurări, revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată, în temeiul de lege evocat.
Cererea de revizuire este neîntemeiată.
Referitor la criticile vizând modul în care a fost soluționat recursul, înalta Curte urmează sa le respingă, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Fiind, deci, o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile - în speță decizia pronunțată în recurs - revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.
Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
De observat, că revizuenta a invocat contrari etatea unei hotărâri - decizia a cărei revizuire se cere - în raport de hotărârile date în mai multe dosare, pe care le menționează în mod expres în motivarea cererii de revizuire - filele 16-18 dosar de revizuire - care exprimă, de fapt, nemulțumirea acesteia cu privire la soluțiile diferite pronunțate în cazuri similare de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, încercând subtil o motivare din perspectiva dispozițiilor pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., în sensul existenței triplei identități.
în altă ordine de idei, înalta Curte sau orice instanță de judecată învestită cu soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., trebuie să conțină în motivarea cererii toate elementele caracteristice ale hotărârilor invocate ca fiind potrivnice pentru ca instanța de judecată să aibă la îndemână examinarea lor din perspectiva căii de atac exercitate.
Or, invocarea unei jurisprudențe neunitare vizând aceste litigii la nivelul înaltei Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și, de altfel a oricăror instanțe de judecată învestite cu asemenea pricini, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire în temeiul textului de lege evocat de revizuentă.
însă această împrejurare confirmă că în cauză nu sunt îndeplinite tripla identitate cerută de textul de lege evocat, întrucât nu există identitate de părți. Faptul că evocatele decizii sunt cazuri similare cu cel de față, nu înseamnă că sunt hotărâri contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin urmare, înalta Curte față de considerentele anterior expuse, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4479/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4299/2012. Civil → |
|---|
