ICCJ. Decizia nr. 4562/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 21 ianuarie 2010, reclamantele M.M. și R.A. au chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că de drept li se aplică dispozițiile art. l alin. (3) și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 atât reclamantelor cât și părinților acestora L.V. (în ortografiere maghiară) decedat la 6 aprilie 1994 și L.M. decedată la 20 august 1985 precum și în calitate de nepoate a lui L.F. născută M., decedată; să se dispună acordarea unor despăgubiri morale reprezentând echivalentul în lei la cursul de la data plății efective a sumelor de 100.000 euro pentru fiecare, în solidar; 120.000 Euro pentru tatăl reclamanților; 160.000 Euro pentru mama reclamantelor, 160.000 Euro pentru bunica reclamantelor (câte 3.000 Euro pentru fiecare lună de deportare, respectiv 36.000 Euro/an, ținându-se cont și de măsurile reparatorii acordate celor care au beneficiat de ele), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat, prin stabilirea domiciliului obligatoriu timp de 4 ani și 6 luni pentru întreaga familie în perioada dictaturii comuniste prin luarea măsurii administrative abuzive a deportării în Câmpia Bărăganului; să dispună acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, care nu le-au fost restituire și pentru care nu au obținut despăgubiri, în cuantum de 200.000 Euro, respectiv echivalentul în lei la data plății efective, acest prejudiciu material provenind din distrugeri aduse construcției cu nr. 209 Foeni care după deportarea familiei reclamantelor a fost ocupată de G.A.S. Foeni iar la reîntoarcere abia după 2 ani de procese, le-a fost restituită într-o stare deplorabilă; confiscarea întregului inventar gospodăresc din imobilul construcție compusă de 3 camere mari, bucătărie, hol mare, cămară de alimente, pod mare care putea adăposti până la 5 vagoane de grâu, 2 hambare mari și 2 grajduri, respectiv a întregului mobilier, covoare, tablouri, veselă etc., deteriorarea parchetului și a gresiei precum și însușirea de către autorități a produselor agricole și a alimentelor din întreaga gospodărie; confiscarea tuturor utilajelor agricole care serveau cultivării celor 59,730 ha deținute de familia reclamantelor, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a ambelor reclamante și a inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Prin sentința civilă nr. 1301 din 21 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 367/30/2010, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și cea a inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantele M.M. și R.A. împotriva pârâtului S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș.
A fost respinsă cererea reclamantelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Sub aspectul excepțiilor invocate prin întâmpinare tribunalul a reținut că pârâtul nu a motivat excepția lipsei calității procesual active a reclamantelor, iar cât privește cea de-a doua excepție s-a reținut că motivele invocate în susținerea acestei excepții vizează apărări ținând de fondul cauzei câtă vreme Legea nr. 221/2009 prevede că la stabilirea și acordarea despăgubirilor se va ține cont și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. l 18/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999.
Referitor la fondul cauzei, instanța de fond a avut în vedere că, în tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost supuse unor măsuri administrative cu un astfel de caracter, termenul folosit având în înțeles bine stabilit că această demarcație este păstrată și în cadrul art. 5 alin. (l) din Legea nr. 221/2009, unde, la lit. a), legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit "prin condamnare", iar la lit. b) vorbește despre despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
împotriva sentinței civile nr. 1301 din 21 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 367/30/2010 au declarat apel reclamantele M.M. și R.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, solicitând completarea probatoriului și rejudecarea la instanța de fond pentru soluționarea petitului privind daunele materiale.
în motivare, apelantele-reclamante au arătat că hotărârea instanței de fond contravine literei și spiritului Legii nr. 221/2009 întrucât art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 menționează în mod expres Decizia M.A.I. nr. 200/1951 fiind o măsură administrativă cu caracter politic și prin urmare, conform art. 5 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 221/2009, sunt îndreptățite la a solicita despăgubiri morale și materiale.
Pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Timiș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 1107 din 15 decembrie 2011, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.
în fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că petitul privind acordarea despăgubirilor materiale, trebuie examinat, nu în mod limitat, cum greșit a apreciat tribunalul, prin raportarea sferei prevăzute de art. 5 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la domeniul Legii nr. 10/2001, ci, dimpotrivă prin raportarea dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la domeniul de aplicare al actului normativ special, care este unul distinct de cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, că prevederile art. 5 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează tocmai ipoteza posibilității acordării de despăgubiri materiale pentru acele bunuri, mobile sau imobile, de care subiectul a fost deposedat în mod abuziv urmare a măsurii administrative cu caracter politic, acesta nemaiputând valorifica ulterior bunurile respective, aceste situații fiind diferite de sfera Legii nr. 10/2001, urmând a fi cercetate ca atare de către prima instanță.
A conchis instanța în sensul că respingerea acestui petit de acțiune cu motivarea că se confundă cu obiectul Legii nr. 10/2001 echivalează cu respingerea, ca inadmisibil, a petitului privind acordarea de despăgubiri materiale, ceea ce reprezintă o soluție greșită și, o necercetare a fondului acțiunii de către prima instanță.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S.R. prin M.F.P. - D.G.F.P. Timiș, solicitând admiterea recursului așa cum a fost declarat și motivat, reținerea cauzei spre judecare, modificarea sentinței pronunțate de către instanța de fond, în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată a acțiunii formulate.
Recurentul-pârât își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel în examinarea modului în care instanța de fond a soluționat petitul din acțiune vizând acordarea daunelor materiale.
în concret, recurentul-pârât reproșează instanței de control judiciar că a realizat o demarcație între dispozițiile Legii nr. 221/2009 și cele ale Legii nr. 10/2001 sub aspectul bunurilor ce ar putea fi restituite cu titlu de despăgubiri materiale în condițiile în care, în opinia sa, legiuitorul a vizat, prin cele două acte normative, aceeași sferă de aplicare în ceea ce privește obiectul procedurii de restituire.
Precizează recurentul-pârât că, în identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite în temeiul Legii nr. 221/2009, dacă nu s-au acordat deja măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, instanțele trebuie sa țină cont de dispozițiile art. 2 și art. 6 din Legea nr. 10/2001.
înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată și Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au sfere de reglementare distincte.
Reclamantele și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, astfel că petitul din acțiune privind acordarea despăgubirilor materiale trebuia examinat din perspectiva acestui act normativ.
Suprapunerea de către instanța de fond a celor două acte normative sub aspectul soluționării acestui capăt de cerere este improprie dată fiind lipsa identității domeniului de reglementare al celor două acte normative - aspect corect reținut de instanța de control judiciar.
Raționamentul recurentei-pârâte, potrivit căruia, sub aspectul acordării daunelor materiale, cele două reglementări se suprapun, nu poate fi primit, întrucât lipsește de finalitate legea specială aplicabilă spetei.
în considerarea celor ce preced, înalta Curte a constatat că decizia recurată nu a fost susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4563/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4480/2012. Civil → |
|---|
