ICCJ. Decizia nr. 4369/2012. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4369/2012
Dosar nr. 1201/59/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin decizia nr. 371 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins contestaţia în anulare formulată de J.M. împotriva deciziei civile nr. 1667 din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosar nr. 3601/115/2009, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul J.M., solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii atacate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 371 din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1667 din 22 iunie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Se reţine că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, respectiv decizia civilă nr. 1667 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara este o decizie irevocabilă, pronunţată în recurs, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.
Astfel, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul contestatorului se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul J.M. împotriva deciziei nr. 371 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4367/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4370/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
---|