ICCJ. Decizia nr. 438/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 438/2012
Dosar nr. 2095/115/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 7 septembrie 2010 Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.H. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 euro reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că mama reclamantei a fost deportată în URSS la munca de reconstrucţie în perioada 16 ianuarie 1945 - 16 iulie 1948, iar tatăl acesteia a fost prizonier de război de la 31 august 1944 şi deportat în URSS în perioada 27 ianuarie 1945 - 20 decembrie 1948. Apreciind că reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispoziţiile art. 3, 5 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că este îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit şi a stabilit că suma de 2000 euro dă eficienţă criteriului satisfacţiei echitabile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul.
Prin decizia nr. 72 din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa atacată, respingând acţiunea introdusă de T.H.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi măsura la care au fost supuşi părinţii reclamantei are caracterul unei măsuri administrative cu caracter politic, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie cumulativă inserată în textul art. 3 alin. (1) raportată la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura deportării nu a fost luată de fosta miliţie ori securitate comunistă, sub imperiul regimului instaurat în România după data de 6 martie 1945, ci de trupele de ocupaţie sovietice.
De aceea, constatând că Legea nr. 221/2009 nu se referă explicit la situaţiile şi persecuţiile suferite de etnicii germani anterior date de 6 martie 1945, schimbând sentinţa atacată, a respins în întregime acţiunea.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate şi admiterea cererii introductive.
A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că măsurile administrative la care au fost supuşi părinţii săi atrag incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2) din Legea 221/2009, coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 3 lit. e) din OUG 214/1999, care se referă în mod expres la deportarea în străinătate după 23 august 1944 din motive politice.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Problema de analizat în cauza de faţă este aceea de a stabili dacă măsurile de deportare în URSS ale autorilor reclamantei, luate în 31 august 1944, respectiv 16 ianuarie 1945, se încadrează în dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009, referitoare la măsurile administrative cu caracter politic.
Acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noţiunile de „condamnare cu caracter politic” (art. 1 alin. (1)) şi de „măsură administrativă cu caracter politic” (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări şi măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege şi, totodată, a prevăzut posibilitatea pentru persoanele care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (1)) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3 şi art. 4 alin. (2)).
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu” enumerându-se actele normative pe care s-a întemeiat măsura luată.
În acelaşi timp, art. 4 alin. (2) din Legea 221/2009, prevede posibilitatea pentru persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanţei de judecată să constate caracterul lor politic acestora, cu menţiunea că prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Or, toate aceste dispoziţii legale se referă strict la perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aşa cum se poate observa din actele şi lucrările dosarului, măsurile de deportare la munca de reconstrucţie în fosta U.R.S.S., au fost luate faţă de autorii recurentei-reclamante în afara perioadei de referinţă a Legii nr. 221/2009.
De asemenea, aşa cum a reţinut instanţa de apel, măsurile de deportare, precum şi punerea lor în aplicare au fost realizate exclusiv de autorităţile sovietice, iar nu de fosta miliţie ori securitate, pentru a putea fi atrasă răspunderea Statului Român pentru prejudiciile astfel create, în temeiul Legii nr. 221/2009.
Etnicilor germani deportaţi în URSS le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990, de care autorii recurentei-reclamante au şi beneficiat, fără a le fi recunoscute alte drepturi prin Legea nr. 221/2009.
Pentru identitate de raţiune, în cauza de faţă nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) şi art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, invocate de recurenta-reclamantă, actul normativ vizat referindu-se la acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.H. împotriva deciziei civile nr. 72 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4373/2012. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 4392/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
