ICCJ. Decizia nr. 4375/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4375/2012
Dosar nr.6512/1/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5913 din 8 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 190 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. A admis recursul declarat de reclamanţii M.V. şi F.G. împotriva aceleiaşi decizii şi în consecinţă, a modificat în parte Decizia recurată, în sensul că majorării cuantumului despăgubirilor acordate pentru fiecare reclamant la câte 50.000 euro.
Instanţa de recurs a reţinut că suma de 30.000 lei stabilită de instanţa de apel (în urma admiterii apelului declarat de către reclamanţi) este insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat prin strămutarea obligatorie a reclamanţilor şi a familiei lor din localitatea de domiciliu, ceea ce a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-au avut în vedere consecinţele negative produse pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
S-a făcut referire la jurisprudenţa Curţii europene şi precum şi la criteriul echităţii care, în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, la 8 august 2011, Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român.
Invocând de o manieră generică dispoz. art. 322 C. proc. civ., revizuentul a arătat că solicită retractarea hotărârii întrucât, prin soluţia adoptată, de majorare a cuantumului daunelor morale, a fost nesocotit scopul acordării acestora, care constă în realizarea unei satisfacţii de ordin moral.
Or, datorită naturii lor nepatrimoniale, evaluarea exactă în bani nu este posibilă, iar respectarea criteriului echităţii presupune un cuantum al daunelor care să nu fie exagerat.
Întinderea despăgubirilor trebuie să se determine în funcţie de condamnarea cu caracter politic, de durata şi efectele măsurii, instanţa trebuind să ţină seama şi de situaţia financiară a Statului Român.
Intimaţii au depus întâmpinare solicitând respingerea revizuirii.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că acestea nu se pot constitui în motive de revizuire, calea de atac fiind exercitată în afara dispoziţiilor procedurale care reprezintă sediul materiei.
Astfel, revizuentul nu a indicat şi nu a dezvoltat argumente care să poată fi încadrate în motivele strict şi limitativ reglementate prin dispoz. art. 322 pct. 1 – 10 C. proc. civ.
În realitate, susţinând că instanţa de recurs nu a realizat o corectă cuantificare a daunelor morale, fiind nesocotit criteriul echităţii, revizuentul tinde de fapt, la un nou control de legalitate, în condiţiile în care dreptul la exerciţiul căii de atac a recursului s-a epuizat.
Altfel spus, revizuentul pune în discuţie o hotărâre irevocabilă, nesocotind autoritatea de lucru judecat a acesteia de o manieră nepermisă de lege.
În consecinţă, văzând că Decizia instanţei de recurs a fost atacată pe calea revizuirii fără să fie invocate motive specifice acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte urmează să constate inadmisibil demersul judiciar şi să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală a finanţelor publice Buzău împotriva deciziei nr. 5913 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4681/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4458/2012. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
