ICCJ. Decizia nr. 3672/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3672/2012
Dosar nr. 5460/91/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Focşani reclamanta O.M.V. P. SA a formulat în contradictoriu cu pârâtul A.A. cerere de întoarcere a executării silite, solicitând ca, în temeiul art. 4041 şi art. 4042 C. proc. civ., prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună:
- restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei civile nr. 833 din 16 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3711/91/2008 de Tribunalul Vrancea, desfiinţată prin Decizia civilă nr. 1400 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 17232 lei actualizată cu rata inflaţiei de la data de 14 decembrie 2009 şi până la data plăţii integrale;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 833 din 16 decembrie 2008 de Tribunalul Vrancea s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârât a unor sume de bani.
Sumele respective au fost achitate de către O.M.V. P. SA în urma declanşării procedurii de executare silită, însă prin Decizia civilă nr. 1400 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa recurată, iar în rejudecare s-au respins pretenţiile formulate împotriva reclamantei din cauza de faţă.
În aceste condiţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4041 şi art. 4042 C. proc. civ. pentru a se solicita întoarcerea executării silite.
În dovedirea cererii reclamanta a anexat înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 5226 din 14 septembrie 2011 pronunţată în dosar nr. 11723/231/2011 Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedere, în esenţă, că obiectul cauzei fiind o cerere pentru întoarcerea executării, reclamanta s-a adresat acesteia pentru restituirea de către pârât a unei sume de bani în ideea restabilirii situaţiei anterioare iar în drept au fost invocate dispoziţiile art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 4042 alin. (1), în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.
Se apreciază că folosind sintagma „instanţa competentă potrivit legii" legiuitorul nu s-a referit la instanţa de executare pe care ar fi denumit-o în mod expres aşa cum a făcut de fiecare dată când a stabilit competenţa în diverse cazuri ce ţin de executarea silită.
În mod explicabil textul se referă la instanţa competentă potrivit legii şi nu la instanţa de executare.
Textul art. 4042 C. proc. civ. reglementează trei cazuri de întoarcere a executării: instanţa care a desfiinţat titlul sau actele de executare; dacă această instanţă a dispus rejudecarea şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare competentă este instanţa ce rejudecă fondul; instanţa competentă potrivit legii atunci când nici una din instanţele arătate mai devreme nu s-au pronunţat asupra întoarcerii executării.
În acest caz cererea de restabilire a situaţiei anterioare executării este făcută sub forma unei cereri principale şi atunci se pune problema de analizat instanţa competentă potrivit legii, la care se referă legiuitorul.
S-a constatat că fiind vorba despre o cerere ce vizează în fond restituirea unei sume de bani ce decurge din raporturile de muncă, instanţa competentă potrivit legii este tribunalul şi nu judecătoria.
Pentru aceste considerente instanţa a apreciat întemeiată excepţia de necompetenţă şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Urmare soluţiei de declinare cauza a fost înregistrată sub nr. 5460/91/2011 pe rolul Tribunalului Vrancea secţia civilă, fiind repartizată completului specializat pentru realizarea jurisdicţiei muncii.
La termenul din 15 noiembrie 2011 tribunalul a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea prezentei cauze în primă instanţă, excepţie ce a fost admisă pentru următoarele considerentele:
În situaţia din cauza de faţă, reclamanta susţine că a efectuat o plată la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu şi irevocabilă.
În aceste condiţii, pentru cercetarea temeiniciei acţiunii de faţă, instanţa nu trebuie să verifice decât simple aspecte de drept civil, respectiv: existenţa hotărârii judecătoreşti prin care reclamanta a fost obligată la plata unei sume de bani (deci calitatea părţilor de creditor, respectiv, debitor), suma executată silit în baza acestei hotărâri şi desfiinţarea hotărârii în urma exercitării căii de atac a recursului. Aceste aspecte ce trebuie cercetate de instanţă în cauza de faţă nu implică nici analiza şi nici aplicarea sau interpretarea vreunei clauze din contractul de muncă sau dispoziţie legală din dreptul muncii, constituind elemente exclusive de drept civil.
Mai mult, acţionând pentru recuperarea sumei la care a fost obligată prin hotărâre şi pe care a plătit-o prin executare silită, reclamanta nu îşi invocă o calitate de angajator sau fost angajator, ci calitatea de subiect de drept civil căruia, în mod retroactiv, i s-a desfiinţat titlul de debitor, în ceea ce priveşte suma solicitată prin acţiune.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a constatat că dreptul afirmat prin prezenta acţiune nu se fundamentează pe încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual sau, după caz, colectiv de muncă încheiat între părţi sau aplicabil acestora şi, prin urmare, litigiul de faţă nu se soluţionează de jurisdicţia muncii, constituind un litigiu exclusiv de drept civil.
Prin urmare, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a acestuia se determină prin raportare la dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. sau art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Interpretarea dată de Judecătoria Focşani ar conduce, în situaţii juridice comparabile, la încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţa materială, în anumite cazuri particulare.
Constatând valoarea obiectului cererii de chemare în judecată tribunalul a apreciat că cererea este de competenţa materială a judecătoriei, declinând competenţa de soluţionare în favoarea acestei instanţe.
În temeiul art. 20 şi 21 C. proc. civ. constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Galaţi pentru soluţionarea acestuia.
Curtea de Apel Galaţi, cu privire la instanţa competentă material să judece cererea de întoarcere a executării conform art. 4042 C. proc. civ. a reţinut că cererea este formulată separat şi nu în cadrul procesului în care s-a desfiinţat titlul executoriu. Ca atare, competentă să soluţioneze cererea este instanţa competentă material potrivit obiectului cererii.
Aşadar, fiind sesizată cu un conflict negativ de competenţă materială ivit între Judecătoria Focşani şi Tribunalul Vrancea, curtea de apel a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 1/2012, competenţa materială de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, întrucât a fost formulată de O.M.V. P. SA ce are sediul în Bucureşti, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 pct. c) C. proc. civ. şi art. 284 C. muncii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile ari 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că, instanţa a calificat greşit raportul dedus judecăţii ca fiind unul de dreptul muncii, de fapt fiind vorba despre o cerere de întoarcere a executării silite, adică de un raport de drept civil care intră în competenţa de soluţionare a judecătoriei de la domiciliul pârâtului.
Pârâtul şi-a întemeiat recursul tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că potrivit legii, competentă este instanţa care a emis titlul executoriu, respectiv Tribunalul Vrancea.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele care succed.
În temeiul art. 22 alin. ultim C. proc. civ. instanţa competentă să judece conflictul de competenţă va hotărî care dintre cele două instanţe în conflict ar urma să soluţioneze cauza, or, în speţă au fost nesocotite aceste dispoziţii legale întrucât prin regulatorul de competenţă s-a desemnat o a treia instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Pentru acest motiv se impune admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare.
Asupra cauzei Înalta Curte reţine următoarele:
Prin art. 379 C. proc. civ. se prevede expres şi imperativ că „în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 4041-4043 sunt aplicabile".
Din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie „simetric inversă executării săvârşite", să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.
Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 404 alin. (1) C. proc. civ.: „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia."
Pentru a se realiza întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desfiinţarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăşi.
Textul art. 4042 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite şi modalitatea de sesizare a acesteia.
Textul alin. (3) al art. 4042 C. proc. civ. vizează o situaţie aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi (2) ale art. 4042 C. proc. civ.
În aplicarea ari. 4042 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită", secţiunea a VI-a „întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară „de executare silită în sens invers" determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare - judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, întrucât competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în condiţiile în care judecătoria, ca instanţă de executare, este competentă să soluţioneze contestaţia împotriva executării, aceeaşi competenţă aparţine aceleiaşi instanţe, judecătoria, atunci când se pune problema restabilirii situaţiei anterioare executării (întoarcerea executării), ca urmare a anulării executării şi, respectiv, a desfiinţării titlului executoriu în baza căruia a fost efectuată executarea silită.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare al instituţiei întoarcerii executării, cât şi natura şi fundamentul juridic al acestei instituţii şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare" care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desfiinţat, neavând, astfel, nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., „instanţa judecătorească competentă potrivit legii", în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acţiuni separate, este instanţa de executare, respectiv judecătoria.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 5/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, instanţa competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Focşani.
Faţă de cale ce preced, recursurile vor fi admise şi va fi casată sentinţa atacată cu consecinţa stabilirii competenţei Judecătoriei Focşani de a soluţiona cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta O.M.V. P. SA şi pârâtul A.A. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 10 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pe care o casează.
În rejudecare, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3960/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3665/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
