ICCJ. Decizia nr. 4420/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4420/2012
Dosar nr. 11712/63/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 7 octombrie 2009 reclamanta A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat la plata sumei de 500 milioane euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său decedat, D.M.I.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că tatăl său a fost condamnat politic în anul 1951 la 20 de ani muncă silnică, din care a executat 13 ani, fiind eliberat în anul 1964 din Penitenciarul A.
Din cauza terorii exercitate de regimul comunist prin intermediul agenţilor de securitate, tatăl reclamantei a fost nevoit să stea ascuns în munţi 3 ani începând cu anul 1948 şi până în anul 1952, când a fost prins şi condamnat.
În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Printr-o cerere scrisă depusă la dosarul cauzei ulterior, reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor iniţiale de la 5.000.000 euro la 12.600.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 399 din 14 octombrie 2010 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului său, D.M.I.
Pentru a pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit sentinţei nr. 965 din data de 04 septembrie 1951, pronunţată de către Tribunalul Militar Timişoara, autorul reclamantei D.M.I. a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 8 ani de degradare civică şi confiscarea averii şi 5.000 RON cheltuieli de judecată pentru crima de uneltire contra ordinei potrivit dispoziţiilor art. 209 pct. III C. pen., art. 25 C. pen. modificat cu Decret nr. 192/1950 şi art. 58 C. pen., sentinţa fiind menţinută prin respingerea recursului prin deciziunea nr. 4.004 din data de 13 noiembrie 1951 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie.
Prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 716/1966, a fost graţiat autorul reclamantei de pedeapsa complimentară a confiscării averii, fiindu-i restituită parte din casa confiscată potrivit bunurilor confiscate din procesul-verbal datat 22 octombrie 1951.
Autorul reclamantei a executat pedeapsa de 13 ani din cei 20 de ani la care a fost condamnat, efectuând executarea pedepselor în Penitenciarul T. şi A. - colonia N., potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Faptele pentru care a fost privat de libertate autorul reclamantei fac parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic şi pentru care reclamanta poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudicial moral suferit prin condamnare de către tatăl său potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, Tribunalul a apreciat că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a daunelor morale, imposibil de echivalat băneşte, în schimb, va acorda reclamantei pentru autorul său o indemnitate cu caracter compensatoriu, pentru că ceea ce trebuie evaluată în realitate este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.
Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora, are caracter de complinire şi nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, iar modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010.
La stabilirea întinderii daunelor morale, s-au luat în considerare consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, cererea a fost admisă în limita sumei de 5.000 euro echivalent în RON la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A.V., nemulţumită de cuantumul despăgubirilor băneşti acordate, ca daune morale, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că statul nu poate fi obligat la plata daunelor morale, având în vedere că prin Decret-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparaţia morală pentru daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de alta cuantumul daunelor morale este exagerat şi pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, întrucât s-au acordat daune morale reclamantei şi s-au stabilit despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceste dispoziţii fiind declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, a Curţii Constituţionale.
Prin decizia nr. 227 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantei şi a admis apelurile Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost contestate de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost soluţionată prin Decizia nr. 1358, pronunţată de Curtea Constituţională, la data de 21 octombrie 2010.
Prin această hotărâre, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român şi s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale. Această Decizie a Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie, iar, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of., în data de 15 noiembrie 2010, astfel că, potrivit dispoziţiilor legale de mai sus, începând cu această dată, dispoziţia art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situaţia în care în termen de 45 zile Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea să îşi înceteze efectele juridice.
Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de această decizie, Parlamentul nu a adoptat alte dispoziţii legale referitoare la Legea nr. 221/2009, care să fie în acord cu dispoziţiile Constituţiei, prevederile acestei legi îşi încetează efectele juridice.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a indica vreo critică şi susţinând că se va adopta un text de lege care să înlocuiască dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
La termenul de judecată din 14 iunie 2012 Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind că susţinerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fraze şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or, din perspectiva celor expuse, este de reţinut că recurenta nu face critici propriu-zise la adresa hotărârii recurate.
Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi cum criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 3021, lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta A.V. împotriva deciziei civile nr. 221 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 442/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4437/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
