ICCJ. Decizia nr. 4414/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4414/2012
Dosar nr. 6132/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 5910 din 8 iulie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală, a constatat nulitatea recursului declarat de reclamanta U.L.R. împotriva deciziei nr. 369A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat, când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ori când criticile formulate nu au legătură cu considerentele deciziei atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, deşi încadrabilă în cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ. şi făcând ample referiri la dispoziţii legale interne şi comunitare în materia dreptului de proprietate, nu vizează soluţia adoptată prin decizia supusă controlului judiciar, ceea ce atrage nulitatea căii de atac astfel declarate.
Motivele de recurs nu fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu arată care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci expun nemulţumiri ale recurentei-reclamante legate de modalitatea de soluţionare a fondului cauzei fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate, în contextul în care prin această decizie cauza a fost soluţionată prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Chiar dacă în motivele de recurs reclamanta a făcut referire la „greşita soluţionare a cauzei prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor";, aceasta nu a arătat în ce a constat, în concret, greşeala instanţei de apel în admiterea acestei excepţii şi nu a dezvoltat critici în acest sens, limitându-se la o simplă afirmaţie privind soluţionarea eronată a cauzei prin intermediul excepţiei arătate.
Referirile reclamantei la greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, la presupusa nesoluţionare, de către instanţa de apel, a tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, ori la interpretarea dispoziţiilor legale din materia proprietăţii prin raportare la normele constituţionale sunt străine soluţiei adoptate de instanţa de apel şi motivării aferente acesteia.
De asemenea, susţinerile apărătorului ales al recurentei, formulate cu ocazia concluziilor verbale expuse la termenul la care pricina a fost reţinută spre soluţionare, privind nerespectarea deciziei de casare pronunţate în cauză, modalitatea de soluţionare a excepţiei în sensul nepunerii ei în discuţia părţilor, precum şi încălcarea deciziilor în interesul legii evocate, nu se regăsesc în motivele formulate în scris, astfel încât nu pot fi avute în vedere la soluţionarea recursului.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
S-a mai reţinut că în speţă nu sunt date motive de ordine publică şi în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat nulitatea recursului.
Împotriva acestei decizii reclamanta U.L.R. a formulat contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor se susţine că potrivit prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Se mai susţine că potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Dispoziţia legală menţionată, arată contestatoarea, se referă la greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi remediate greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Se susţine că decizia contestată a reţinut ca motive de nelegalitate: greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 şi aplicarea limitativă a prevederilor art. 480 şi urm. C. civ. şi nu a cercetat niciunul din motivele de modificare a deciziei pronunţate în apel, constatând nulitatea recursului.
Dreptul de proprietate al contestatoarei este protejat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
La judecarea recursului au fost încălcate prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Contestaţia în anulare va fi respinsă.
Astfel, decizia pronunţată în recurs este criticată din perspectiva art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Pe calea contestaţiei în anulare se solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată să-şi desfiinţeze propria hotărâre în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 - contestaţia în anulare propriu-zisă şi de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestaţia în anulare specială.
Dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. alin. (1) pct. 1 statuează: „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; pct. 2 când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă";. La alin. (2) se dispune: „Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond";.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială (greşeală materială şi omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare).
Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Prin urmare acest text de lege reglementează situaţia când instanţa de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greşeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs.
Or, în speţă, prin decizia contestată recursul a fost constatat nul, motiv pentru care contestaţia în anulare se priveşte ca inadmisibilă şi nu poate fi primit nici motivul prevăzut de art. 317 C. proc. civ., evocat de altfel generic, nici motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4413/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4418/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
