ICCJ. Decizia nr. 4451/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4451/2012
Dosar nr. 1950/91/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 901 din 14 decembrie 2010 Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta B.N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinând că prin constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, cererea reclamantei a devenit lipsită de temei juridic.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Prin decizia nr. 264/R din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis recursul, a modificat sentinţa atacată, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de 6.000 euro - echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic a defunctului B.C., soţul reclamantei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că acţiunea reclamantei a fost formulată ulterior pronunţării Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, această decizie urmând a fi aplicată doar cererilor înregistrate după 21 octombrie 2010, că la data formulării acţiunii reclamanta avea o speranţă legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi că o recunoaştere a caracterului politic al condamnării fără acordarea de despăgubiri ar fi discriminatorie pentru reclamantă faţă de persoanele care au obţinut despăgubiri în situaţii similare, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate, recalificarea căii de atac şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată. A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut că în mod greşit instanţa a calificat calea de atac promovată drept recurs, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, astfel încât a fost încălcat principiul disponibilităţii. A apreciat că singurul remediu efectiv în această cauză, pentru a garanta dreptul părţii la un proces echitabil, este casarea deciziei atacate şi rejudecarea căii de atac, prin aplicarea directă a dispoziţiilor convenţionale ale art. 6 parag. 1 din Convenţie. A criticat decizia atacată deoarece a creat premisele discriminării în aplicarea legii, în sensul că persoane care au introdus cerere în acelaşi timp cu reclamanţii, sub imperiul vechii legii, au obţinut hotărâri irevocabile beneficiind de două căi de atac, că nu există niciun argument juridic, moral ori de altă natură care ar putea justifica obţinerea de către unui cetăţeni a unor sume ce reprezintă o despăgubire echitabilă, iar de către alţii a unor sume derizorii şi de multe ori umilitoare raportat la suferinţele îndurate.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, în aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 a suprimat calea de atac a apelului în litigiile întemeiate pe Legea nr. 221/2009, statuând că „hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa Curţii de Apel”.
Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 14 decembrie 2011, devenind astfel incident în cauză art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform căruia modificările şi completările aduse Legii nr. 221/2009 prin actul normativ arătat „(…) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se pronunţase o hotărâre care să tranşeze litigiul dedus judecăţii, rezultă că singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii de primă instanţă, potrivit dispoziţiilor legale anterior citate, este aceea a recursului, soluţionat de Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 264/R din 20 aprilie 2011.
Având în vedere că hotărârea de soluţionare a recursului este irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Susţinerile recurentei-reclamante, conform cărora prezenta cale de atac este admisibilă, ca urmare a faptului că instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac şi că a fost încălcat principiul disponibilităţii, nu pot fi primite.
Aşa cum rezultă din cererea aflată la dosarul Curţii de Apel, chiar reclamanta şi-a intitulat calea de atac „recurs”, formulat în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., prin concluziile scrise din acelaşi dosar, a făcut referiri exprese la recursul declarat, iar în concluziile formulate prin apărător la 20 aprilie 2011 a solicitat admiterea recursului.
Aşadar, instanţa nu a avut de recalificat o cale de atac, situaţie în care această calificare ar fi trebuit, într-adevăr, pusă în discuţia părţilor, fără ca prin aceasta un al doilea recurs să devină admisibil, ci chiar reclamanta a fost cea care a uzat de calea de atac prevăzută de legea în vigoare.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la crearea unui tratament discriminatoriu faţă de persoane care au introdus o cerere similară în acelaşi timp cu reclamanta. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta B.N. împotriva deciziei nr. 264R din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4148/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4452/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
