ICCJ. Decizia nr. 4743/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4743/2012
Dosar nr. 5585/100/2010
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5585/100/2010 pe rolul Tribunalului Maramureş - Secţia Comercială, de contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta SC D.C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.R.A.R. SA Bucureşti solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe aceasta la plata sumei de 97.607,08 Euro, cu titlu de daună creată prin furtul autovehiculului asigurat şi a contravalorii mărfii aflate în acesta.
Prin sentinţa civilă nr. 5203 din 28 septembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 5585/100/2010 al Tribunalului Maramureş s-a admis acţiunea precizată de reclamanta SC D.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.R.A.R. SA Bucureşti - Sucursala Baia Mare, în prezent SC G.R.A.R. SA şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 73.607,08 Euro echivalent în Iei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloare marfă asigurată şi 8.928,5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între reclamanta SC D.C.S. SRL Borşa şi pârâta A.R.A. SA, în prezent G.R.A.R. SA, a intervenit contractul de asigurare din 19 mai 2009, valabil pentru perioada 22 mai 2009 - 21 mai 2010, având ca obiect asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor (Casco) Autotractor M.B.A. şi semiremorca, pentru suma totală asigurată de 89.577 Euro, respectiv asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R.) pentru o valoare de 200.000 euro.
Urmare cursei efectuate în Italia şi a defectării capului tractor, la indicaţiile muncitorilor din atelierul de reparaţii, semiremorca a fost desprinsă şi lăsată în parcare în noaptea de 10 spre 11 martie 2010 iar când conducătorul auto s-a întors la locul unde a fost cazat, semiremorca ce era încărcată cu marfă lipsea din parcare fiind furată de persoane necunoscute, sens în care s-a înregistrat plângere penală pe rolul Chesturii Vicenza, Comisariatul Poliţiei de Stat din Bassano del Grappa (f.4-6).
Cu toate că s-a purtat corespondenţă între reclamantă şi pârâtă, iniţial pârâta a refuzat să acorde despăgubirile aferente acestui eveniment, aspect ce rezultă din adresa nr. 7432 din 12 mai 2010, motivând că reclamanta nu ar fi luat măsuri de securitate a autovehiculului şi mărfii.
Ulterior, pe durata procesului, asigurătorul a plătit despăgubirile privind semiremorca ce a fost furată şi a achitat 24.000 Euro conform extras de cont curent din 17 ianuarie 2011, (f.53) refuzând în continuare să achite contravaloarea mărfii aflate în semiremorca dispărută în condiţiile arătate.
Nu a putut fi primită apărarea pârâtei referitoare la lipsa dovezilor certe conform cărora semiremorca ar fi fost încărcată cu marfa, raportat la probele existente la dosar, respectiv declaraţia dată de conducătorul auto în faţa Comisariatului Poliţiei de Stat din Bassano del Grappa şi în faţa instanţei, factura din 10 martie 2010 emisă pentru valoarea de 73607,08 euro, confirmarea scrisă a firmei furnizoare ETV M. SPA din care reiese că semiremorca era încărcată.
Invocarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 22 din condiţiile de asigurare a fost nejustificată având în vedere împrejurarea că semiremorca a fost lăsată într-o parcare în care erau şi alte vehicule pe de o parte, iar pe de altă parte pârâta a achitat contravaloarea semiremorcii pe durata procesului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC G.R.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Baia Mare solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii precizate introduse de intimata-reclamantă SC D.C.S. SRL, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în fond şi apel.
În motivele de apel se arată că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât intimatul-reclamant nu a respectat obligaţiile ce-i reveneau în baza contractului de asigurare încheiat cu SC A. SA din 19 mai 2009 şi a condiţiilor privind asigurarea de avarii şi furt, ce fac parte integrantă din contractul de asigurare.
Prin decizia civilă nr. 11 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj - secţia a Ii-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a fost admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în întregime sentinţa apelată, iar pe fondul cauzei a fost respinsă cererea de chemare în judecată, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în fond şi apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta-intimata este titulara poliţei de asigurare emisă la data de 19 mai 2009 de SC A. SA, valabilă pe perioada 22 mai 2009 - 21 mai 2010, poliţa aflată la fila ll dosar fond.
Această poliţă acoperea mai multe riscuri, respectiv ea viza asigurarea pentru avarii şi furt a autovehiculelor, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile asigurare şi asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicule.
Pentru fiecare din aceste riscuri este prevăzută o suma asigurată distinctă şi prime de asigurare separate. Totodată condiţiile de asigurare pentru fiecare din acest tip de asigurare sunt reglementate de părţi în mod diferit, aşa cum rezultă din cuprinsul poliţei, în care se arată că aceste condiţii fac parte din contractul de asigurare.
În ce priveşte furtul autovehiculului, acest tip de asigurare este reglementat de condiţiile de asigurare aflate la fila 12-13 dosar fond.
Pentru acest risc asigurat pârâta a achitat indemnizaţia de asigurare.
Plata indemnizaţiei pentru semiremorcă şi refuzul plăţii contravalorii mărfii a fost justificată de instanţa de apel prin faptul că pentru aceste doua riscuri, condiţiile contractuale sunt diferite.
Condiţiile privind asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate sunt reglementate la pag. 13-15 dosar fond.
Conform art. 20 lit. g) din aceste condiţii ce fac parte integrantă din contractul de asigurare încheiat între părţi, asiguratul şi/sau prepusul acestuia au obligaţia ca în caz de staţionare a autovehiculului încărcat să ia masuri de securitate a autovehiculelor şi a mărfurilor, art. 22 prevăzând că nu se vor acorda despăgubiri pentru partea de pagubă produsă sau agravată prin nerespectarea de către asigurat sau de către prepusul acesteia a obligaţiilor prevăzute la art. 20.
Aşa cum rezultă din plângerea formulată de către prepusul reclamantei la Comisariatul Politiei de Stat din Bassano del Grappa şi din depoziţia aceluiaşi prepus dată în faţa instanţei de fond (f.4-6, 7475 dosar fond) rezultă că în data de 11 martie 2010 prepusul reclamantei se afla în localitatea Bassano del Grappa de unde urma să preia o cantitate de marfa de la societatea ETV M. SPA pentru a fi transportată în România localitatea Borşa Ia SC B.I.E. SRL.
Din plângerea făcută către poliţie rezultă ca prepusul reclamantei intimate a constatat existenţa unor probleme tehnice la schimbătorul de viteză. S-a interesat unde ar putea repara această defecţiune, sens în care s-a deplasat la centrul de asistenţă M.T., aflat la câteva sute de metri de societatea de la care s-a preluat marfa, angajaţii acestuia cerându-i să revină la ora 1430, când se deschidea service-ul. I s-a spus, totodată, să vina doar cu capul tractor întrucât pentru semiremorcă nu era loc.
La ora 12 s-au terminat operaţiunile de încărcare şi aşteptând deschiderea service-ului a parcat undeva pe strada De Gasperi lângă un sens giratoriu unde era parcat şi un alt camion şi era spaţiu suficient.
Personalul de la service-ul M. nu i-a indicat unde ar putea parca, ci i-a spus doar să facă un tur al zonelor de lângă service.
În depoziţia dată în faţa instanţei de fond acest prepus a declarat o stare de fapt schimbată, respectiv că a încărcat marfa de la firma M. din Trevizio (în realitate această firmă are sediul în localitatea Grappa del Bassano - f.60, 63 dosar fond) şi că după ce a mers vreo 30 de km a constatat o defecţiune la cutia de viteze, a căutat o reprezentanţă M., pentru că autotractorul era în garanţie, reprezentanţa pe care a găsit-o în localitatea Bassano del Grappa şi că mecanicii de la service l-au îndrumat să parcheze remorca aproape de acel service, la aproximativ 50 m. Din această îndrumare a tras concluzia că parcarea respectivă era a acelui service, pentru că toate camioanele şi vehiculele din acea parcare erau servite de acel service. Era o parcare amenajată, în sensul că era un platou, dar nu era nici împrejmuită şi nici sub pază.
Ca atare, în plângerea făcută în faţa organelor de poliţie italiene prepusul reclamantei a arătat că nu i s-a indicat vreun loc de parcare anume de către angajaţii service-ului M., ci că el este cel care a hotărât locul unde să lase semiremorca. Mai mult, acest loc nu era o parcare, ci era un spaţiu apreciat ca fiind corespunzător pentru parcare, situat pe strada Gasperi din localitatea Bassanno del Grappa, unde era şi un alt camion.
În depoziţia din faţa primei instanţe s-a arătat, în schimb, că semiremorca a fost lăsată într-o parcare indicată de angajaţii de la service şi pe care prepusul reclamantei a apreciat-o ca aparţinând acestuia.
Din plângerea făcută către organele de poliţie italiene prepusul reclamantei a arătat că personalul de la service i-a spus, la redeschiderea acestuia, că piesa de schimb necesară nu era pe stoc şi că avea doua posibilităţi, fie să aştepte până a doua zi, fie să meargă la centrul omonim din Vincenza, unde defecţiunea se putea repara.
Prepusul este cel care a hotărât să rămână în această localitate, de teama să nu rămână pe drum cu marfa.
Ca atare, a lăsat capul tractor la service şi a sunat un conaţional, pe d-l M.I., cu care s-a întâlnit în jurul orelor 1600 şi care i-a oferit găzduire până a doua zi la orele 10. Când a plecat la ora 16 la locuinţa prietenului a constatat că semiremorca era în locul unde o lăsase. A doua zi primul drum a fost la acelaşi loc, dar semiremorca nu mai era. Semiremorca era acoperită cu prelată de culoare bleu iar uşile posterioare de culoare albă.
În depoziţia din faţa primei instanţe, acelaşi prepus a arătat că în parcarea respectivă se aflau doua tiruri iar mecanicii nu au reuşit să schimbe piesa şi l-au sfătuit să se cazeze unde poate. A plecat la sora lui care locuieşte la 40 de km de localitatea Bassano lăsând semiremorca în parcare, semiremorca care era închisă cu lacăt şi avea deasupra o prelată. A dormit noaptea la sora lui iar a doua zi dimineaţa s-a dus la service care i-au spus că mai durează o ora până se montează piesa, a ieşit să aştepte şi atunci a văzut că lipsea semiremorca.
Modul în care semiremorca putea fi luată este doar cu un alt cap tractor, datorită greutăţii sale.
Instanţa de apel a reţinut că prepusul a relatat în două moduri diferite faptele petrecute, într-un fel în faţa organelor de poliţie din Italia şi în altfel în faţa primei instanţe, însă, a apreciat, că plângerea dată în faţa organelor de poliţie corespunde realităţii, pentru următoarele: a fost făcută în chiar ziua constatării furtului, deci când evenimentele petrecute erau foarte proaspete în memoria prepusului; această declaraţie se coroborează cu actele din dosar, de unde rezultă că sediul societăţii de la care a încărcat marfa este în Bassano del Grappa şi nu în Trevizio (f.60, 63 dosar fond) cum a arătat în faţa primei instanţe; organele de poliţie nu aveau de unde să consemneze datele d-lui M.I., conaţionalul prepusului, decât dacă ar fi fost indicate de acest prepus, ceea ce conduce la concluzia că declaraţia din faţa primei instanţe privind găzduirea de către sora sa nu este conformă cu realitatea.
Ca atare, s-a reţinut că prepusul asiguratului, staţionând cu autovehiculul încărcat în intervalul de timp sus menţionat, nu a luat nici o măsură de securitate a autovehiculului şi a mărfurilor, încălcându-şi obligaţia prevăzută la art. 20 lit. g) din contractul de asigurare.
Sustragerea mărfii şi, ca atare, paguba produsă se datorează neglijenţei prepusului reclamantei, care, deşi avea posibilitatea de a pleca la un alt centru de asistenţă unde să repare pe loc defecţiunea şi astfel să nu lase tară supraveghere şi pază marfa şi autovehiculul, a ales să rămână în localitatea sus menţionată, lăsând semiremorca pe o strada, într-o localitate din străinătate, fără a lua nici cea mai mică măsură de securitate şi a lăsat, totodată, tară supraveghere această semiremorcă, cu marfa din ea, devenind incidente prevederile art. 22 pentru paguba pretinsă în speţă de către reclamantă.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia ca depoziţia dată în faţa primei instanţe este reală în sensul că semiremorca a fost staţionată într-o parcare amenajată indicată de către angajaţii de la service este cert că această parcare nu era nici împrejmuită şi nici păzită şi că peste noapte ea a fost lăsată de către prepus fără supraveghere.
Staţionarea autovehiculului într-un loc public nu înseamnă luarea vreunei măsuri de securitate întrucât principial amenajarea unei parcări într-un loc public dă posibilitatea folosirii acelei parcări contra unei taxe în scopul staţionarii autovehiculului fără a se asigura şi paza acestuia. Există şi situaţii în care alături de taxa de folosire se poate plăti şi o taxă de pază dar în speţă locul unde a fost lăsată semiremorca nu avea asigurat un asemenea serviciu şi nici nu s-a achitat de către prepus o asemenea taxă.
Întrucât un transportator foloseşte drumurile publice în vederea realizării transportului, drumuri care sunt şi ele locuri publice, aflate în raza de acţiune a organelor de ordine statală, în caz de staţionare inclusiv pe un asemenea drum - loc public, părţile din contractul de asigurare au apreciat că acest lucru nu este o măsură de securitate şi nu este astfel suficient pentru a exista obligaţia de plată a indemnizaţiei de asigurare, stabilindu-se în sarcina asiguratului obligaţia de a lua măsuri de securitate, altele decât lăsarea autovehiculului într-un loc public.
Instanţa de apel a apreciat că existenţa mărfii încărcate rezultă din coroborarea actelor de la fila 16, 19-22 dosar fond, fila 63 dosar fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC D.C.S. SRL aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) şi art. 156 alin. (1) C. proc. civ., recurentei fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Astfel, cererea de amânare a judecării cauzei a fost transmisă prin fax la data de 17 ianuarie 2012 orele 9:00, iar dacă aceasta nu a ajuns la dosar, acest fapt nu se datorează culpei recurentei, ci problemelor organizatorice interne ale instanţei de apel.
2. Hotărârea recurată, a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor din contractul de asigurare încheiat între părţi, respectiv a dispoziţiilor art. 20 din Condiţiile generale.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că există neconcordanţă între procesul-verbal încheiat de organele de poliţie şi declaraţia de martor dată în faţa instanţei, deoarece, M.I., conaţionalul la care se face referire în procesul-verbal, este cumnatul conducătorului auto, prin urmare, afirmaţia că acesta s-a cazat la sora sa a fost reală.
De asemenea, localitatea Bassano del Grappa se află la zona de delimitare dintre provinciile Treviso şi Vicenza, dar face parte din cea de pe urmă, însă martorul putea să aibă reprezentarea că firma era din provincia Treviso.
Procesul-verbal, întocmit de poliţia italiană, nu s-a încheiat în prezenţa unui traducător autorizat ci doar pe baza traducerii asigurată de M.I., şi de aceea este posibil ca unele expresii să pară insuficient de clare.
3. Nici situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, faptul că şoferul nu s-a deplasat în altă localitate a fost tocmai o măsură de protecţie a autocamionului şi a mărfii, deoarece, defecţiunea de la cutia de viteze se putea agrava, iar camionul putea rămâne blocat în afara localităţii sau pe autostradă.
De altfel, dacă ar fi continuat deplasarea, după avarierea cutiei de viteze, potrivit art. 12 lit. w), societatea de asigurări nu ar mai fi acordat despăgubiri, astfel încât conducătorul auto nu a dorit să îşi asume un risc mai mare prin continuarea deplasării.
Vehiculul a fost parcat într-un loc public, ce se afla sub incidenţa organelor de ordine italiene, astfel că fapta conducătorului auto nu poate constitui o situaţie de abandon într-o zonă periculoasă.
Recurenta-reclamantă a mai susţinut că asigurarea pentru furt a autovehiculului şi a mărfii, s-a făcut tocmai pentru situaţii de acest gen, neputându-se pretinde conducătorului auto, ca într-o ţară din Uniunea Europeană, acesta să doarmă în remorcă pentru a preveni furtul acesteia.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii, doar în cazurile în care împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.
În speţa de faţă, starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită de către instanţa de apel.
Aşa după cum a arătat şi recurenta-reclamantă, există dubii asupra stării de fapt, aşa cum a reţinut-o instanţa de apel, în sensul că ar exista neconcordante între declaraţia dată de către conducătorul auto, prepusul recurentei-reclamante, în faţa organelor de poliţie din Italia şi declaraţia acestuia dată în faţa primei instanţe, astfel încât această stare de fapt trebuie reverificată.
Totodată, instanţa de apel trebuie să lămurească în ce măsură prepusul recurentei-reclamante a procedat astfel încât a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 20 din Condiţiile generale ale contractului, cât timp societatea de asigurări a acordat despăgubiri pentru autovehiculul furat, nu însă şi pentru marfa furată, marfa care se afla în autocamionul respectiv, fiind de neacceptat ca pentru autovehicul să se acorde despăgubiri, iar pentru marfa nu, deşi ambele s-au aflat într-o situaţie identică.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.C.S. SRL Borşa împotriva deciziei civile nr. 11/2012 din 24 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 5585/100/2010, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 noiembrie 2012
← ICCJ. Decizia nr. 4742/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4744/2012. Civil. Fond funciar. Recurs → |
---|