ICCJ. Decizia nr. 4482/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4482/2012
Dosar nr. 23934/3/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 23934/372008, reclamantul G.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii G.G.C. şi F.V.C., să se dispună rezoluţiunea precontractului de vânzare-cumpărare atestat la 31 august 2007 de avocat P.D.A. şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de daune interese pentru prejudiciul produs, constând în beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, în esenţă, că, prin antecontractul menţionat, pârâţii s-au obligat să plătească pentru terenul său preţul integral al vânzării de 2.400.000 euro, din care 300.000 euro au fost achitaţi drept avans la data încheierii precontractului, iar restul de 2.100.000 euro urmau să fie achitaţi în 90 de zile de la acea dată, cu acordarea unui termen de graţie de 30 de zile, cel mai târziu la 31 decembrie 2007, dată la care urma să fie încheiat şi contractul în formă autentică.
Cu toate acestea, restul de preţ nu a fost achitat nici până în prezent, pârâţii neîndeplinindu-şi obligaţia principală de plată a preţului şi, de asemenea, pârâţii nu şi-au îndeplinit nici obligaţia contractuală de a se prezenta la data, locul şi notarul indicat în propria notificare în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
În acest mod, pârâţii au acţionat cu vădită rea-credinţă şi cu încălcarea propriei manifestări de voinţă juridică în privinţa datei până la care au hotărât să-şi producă efectele precontractul, dar şi a principiului forţei obligatorii a contractului între părţile contractante, precum şi a dispoziţiilor exprese şi imperative ale art. 969 C. civ.
Însăşi pârâta F. a confirmat prin declaraţie autentică împrejurarea că ambii promitenţi-cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.
Pe de altă parte, reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, l-a mandatat pe S.G. să se ocupe în numele său de vânzarea terenului şi îndeplinirea diferitelor formalităţi ce ar fi necesare, inclusiv pentru a se prezenta în faţa notarului public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În exercitarea mandatului său, împuternicitul a purtat cu promitenţii-cumpărători o întreagă corespondenţă comercială, prin e-mailuri, convorbiri telefonice şi notificări transmise prin fax şi s-a prezentat, însoţit de doi martori şi având asupra sa actele necesare vânzării, la data, locul şi notarul (B.N.P. F.D.) indicat de promitenţii-cumpărători, în vederea semnării contractului autentificat de vânzare-cumpărare, constatând însă, cu această ocazie, că promitenţii-cumpărători au fost cei care nu s-au prezentat la data, locul şi notarul respectiv, în acest sens fiind încheiat un proces-verbal în care au fost consemnate cele constatate, contrasemnat de cei doi martori şi au fost realizate fotografii ale sediului cabinetului notarial închis.
Reclamantul a mai susţinut că şi-a îndeplinit, personal şi prin mandatar, toate celelalte obligaţii asumate prin precontractul de vânzare-cumpărare, respectiv aceea de a asigura demolarea construcţiilor existente pe teren şi eliberarea acestuia de orice rest de construcţie, aspecte confirmate prin certificatul de urbanism emis în vederea acordării autorizaţiei de desfiinţare din 15 martie 2007.
Reclamantul a arătat că nu a înţeles să acorde promitenţilor-cumpărători alt termen de graţie decât cel prevăzut în precontractul de vânzare-cumpărare şi care a expirat la data de 31 decembrie 2007, din considerente de ordin economic şi ca urmare a unor oferte ferme de cumpărare a terenului în condiţii mult mai avantajoase.
Promitenţii-cumpărători nu au făcut în nici un fel dovada îndeplinirii obligaţiei lor contractuale principale, aceea de plată a preţului, fie şi prin procedura ofertei de plată urmată de consemnaţiunea la dispoziţia reclamantului a diferenţei de preţ convenită contractual.
Aşadar, este de domeniul evidenţei că nu mai poate subzista un contract sau antecontract al cărui termen de executare a expirat, fără a fi fost executat pentru ca unele dintre părţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale - în speţă, nefiind îndeplinită chiar obligaţia contractuală principală de plată a preţului.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul produs, constând în beneficiul nerealizat având în vedere că, deşi promitenţii-cumpărători nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii contractuale, au procedat la crearea unei aparente litigioase false asupra imobilului pentru a-l împiedica pe reclamant să vândă şi să accepte oferte de cumpărare mai avantajoase.
Pârâţii au promovat în justiţie o acţiune evident neîntemeiată, având ca obiect obligarea sa la plata unor pretinse şi nereale sume de bani, promovând în chip abuziv acest simulacru de proces, şi au procedat la notarea abuzivă a litigiului în cartea funciară.
Prin modul său de realizare, acest demers are un caracter abuziv, conducând în mod direct şi determinant la dezinformarea prin inducerea în eroare a altor potenţiali cumpărători cu privire la existenţa unui litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra terenului, deşi litigiul respectiv nu poarta asupra imobilului însuşi, ci asupra unei creanţe, constând în suma de bani pe care i-o pretinseseră promitenţii-cumpărători.
Faptele abuzive ale pârâţilor, determinând inducerea în eroare a oricărui potenţial cumpărător, prin crearea aparenţei că imobilul însuşi s-ar afla în litigiu şi prelungirea cât mai mult timp a acestei aparenţe complet nereale, l-au prejudiciat material în mod grav, determinând în mod direct şi determinant pierderea unor oferte de cumpărare a terenului mult mai avantajoase decât cea a promitenţilor cumpărători, diferenţa medie între aceste oferte fiind de cea 300.000 euro.
Pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată, sub nr. 26234/3/2009, acţiunea formulată de reclamantul G.G.C. împotriva pârâţilor G.P. şi F.V.C., prin care s-a solicitat sa se dispună rezoluţiunea precontractului de vânzare-cumpărare atestat la data de 31 august 2007 de către avocatul P.D.A., iar ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii precontractului, să se dispună obligarea pârâtului G.P. la restituirea către reclamant a sumei de 150.000 euro, în echivalent în lei la cursul de cumpărare al euro valabil la data plăţii sumei.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul şi pârâta F.C., în calitate de promitenţi-cumpărători, am încheiat cu pârâtul G.P. un antecontract de vânzare-cumpărare privitor la terenul în suprafaţă de 1.020 m.p. situat în Bucureşti strada V., sector 2. Promitentul-vânzător s-a obligat, în schimbul preţului de 2.400.000 euro, să vândă terenul promitenţilor-cumpărători, liber de construcţiile aflate pe el, precum şi liber de orice alte sarcini.
La data semnării precontractului, promitenţii-cumpărători au achitat, în cote egale, cu titlu de avans asupra preţului, suma de 300.000 euro.
Termenul pentru achitarea restului de preţ (2.100.000 euro) era de 90 de zile de la data autentificării precontractului, când urma să se încheie şi autentifice şi actul de vânzare-cumpărare propriu-zis, cu condiţia ca pârâtul G.P. să elibereze complet terenul de construcţii.
Acest termen limită se prelungea obligatoriu cu 30 de zile de graţie, conform clauzei finale a precontractului.
La data de 20 decembrie 2007 pârâtul G.P. i-a trimis o scrisoare prin care îl înştiinţa că este pregătit să încheie contractul de vânzare-cumpărare la termenul convenit, respectiv, 31 decembrie 2007.
Încercând să ia legătura cu pârâtul G.P. imediat după primirea notificării, acesta a fost de negăsit, aflând ulterior că plecase din ţară, pentru o vacanţă în Mexic.
Având în vedere toate elementele de fapt expuse, rezultă în mod clar că neîntocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare s-a datorat în exclusivitate culpei pârâtului G.P., care a nu a vrut să mai încheie actul final, din dorinţa de a-şi însuşi avansul încasat şi, mai ales, datorită faptului că negociase cu alte persoane vânzarea terenului la un preţ mai bun.
G.P., încă din lunile noiembrie şi decembrie 2007, intrase în negocieri cu numitul C.A., căruia îi oferise spre vânzare terenul, la un preţ de 2.650 euro/m.p.
Cu alte cuvinte, pentru un preţ cu 303.000 euro mai mare decât cel negociat, pârâtul a procedat la manopere dolosive, cu scopul de a împiedica încheierea contractului autentic, pretinzând ca reclamantul e de vină pentru neîntocmirea contractului final.
Întrucât pârâtul a refuzat să încheie actul autentic, la data de 08 ianuarie 2008 reclamantul şi pârâta F.C. l-au chemat în judecată, în principal pentru obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare şi în subsidiar pentru restituirea avansului plătit şi daune interese.
Ulterior, a aflat că la aceeaşi dată, respectiv 07 martie 2008, când pârâta C.F. a dat declaraţia de renunţare la dreptul ei, ea primise înapoi suma de 150.000 euro, astfel încât era despăgubită.
La termenul din 18 martie 2010, tribunalul a dispus conexarea Dosarului nr. 26234/3/2009 la Dosarul nr. 23934/3/2008 al aceleiaşi instanţe, pentru considerentele arătate în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 25 martie 2010, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.P., a admis acţiunea conexă formulată de reclamantul G.G.C., a dispus rezoluţiunea precontractului de vânzare-cumpărare atestat la data de 31 august 2007 de avocat P.D.A., cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1.020 m.p. situat în Bucureşti, strada V., sector 2, l-a obligat pe pârâtul G.P. la plata către reclamantul G.G.C. a echivalentului în lei a sumei de 150.000 euro, calculat în funcţie de cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii, a respins capătul de cerere formulat de reclamantul G.P. privind obligarea pârâtului G.G.C. la plata daunelor interese în cuantum de 250.000 euro, ca neîntemeiat, l-a obligat pe pârâtul G.P. la plata către reclamantul G.G.C. a sumei de 61.965,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins cererea reclamantului G.P. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 31 august 2007, reclamantul, în calitate de promitent-vânzător, a încheiat cu pârâţii, în calitate de promitenţi-cumpărători, precontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat P.D.A., cu privire la terenul viran situat în Bucureşti, strada V., sectorul 2, în suprafaţă de 1.020 m.p., stabilindu-se ca preţ al vânzării suma de 2.400.000 euro, din care 300.000 euro a fost achitată la data semnării antecontractului, iar diferenţa de 2.1000.000 euro urma a se plăti în termen de 90 de zile, cu condiţia ca promitentul-vânzător să demoleze construcţiile aflate pe teren, cu excepţia postului trafo şi să elibereze terenul de orice materiale de construcţii. Părţile au convenit şi posibilitatea acordării unui termen de graţie de 30 de zile.
Prin procesul-verbal încheiat la 31 decembrie 2007 la B.N.P. F.D., s-a constatat că la data la care urma să se încheie actul în formă autentică, promitenţii cumpărători nu s-au prezentat, fiind prezent doar reprezentantul vânzătorului, S.G., care deţinea asupra sa actele menţionate în procesul-verbal.
Tribunalul a reţinut că antecontractul, prin care părţile au intenţionat transmiterea dreptului real de proprietate cu privire la imobil, a născut în sarcina lor obligaţia de a face, constând în încheierea în viitor a contractului în formă autentică. S-a mai reţinut, în considerentele sentinţei, că rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a unui contract cu executare uno ictu, constând în încetarea contractului şi repunerea părţilor, pe viitor, în situaţia avută anterior încheierii contractului. Pentru a fi admisibilă rezoluţiunea, este necesar ca una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţia ce-i revine şi neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Or, în speţa dedusă judecăţii, sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, având în vedere că, atât reclamantul, cât şi pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.
În ceea ce îl priveşte pe reclamant, tribunalul a reţinut, din corespondenţa purtată între părţi, prin scrisori, telegrame şi e-mail-uri, că, la data de 31 decembrie 2007, reclamantul nu deţinea extras de carte funciară valabil pentru autentificare, obligatoriu pentru realizarea vânzării-cumpărării. Această obligaţie nu poate fi decât a vânzătorului, pentru că acesta este titularul dreptului de proprietate, iar existenţa extrasului de carte funciară de informare, datat 20 noiembrie 2007, nu putea să conducă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât extrasul de carte funciară trebuie să fie actualizat, să fie emis cu mai puţin de 48 de ore înainte de data autentificării actului, tocmai pentru a se verifica faptul că vânzătorul este proprietarul bunului promis şi că bunul nu este grevat de sarcini.
Instanţa a mai reţinut că promitentul-vânzător nu a mai dorit să încheie actul nici la 03 ianuarie 2008 şi nici la 07 ianuarie 2008, deşi în mod evident dacă ar fi dorit să încheie actul, nu exista niciun impediment în acest sens.
La aprecierea culpei promitentului-vânzător, tribunalul a avut în vedere că acesta a plecat în jurul datei de 20 decembrie 2007 într-o vacanţă în Mexic, această atitudine neputând avea semnificaţia decât că, între timp, s-a răzgândit şi că nu mai înţelege să încheie actul în formă autentică.
Faptul că, prin procura autentificată din 20 decembrie 2007 la B.N.P. C., promitentul-vânzător l-a mandatat pe S.G. în vederea vânzării imobilului, nu schimbă cu nimic împrejurările cauzei, întrucât prin această procură mandatarul a fost împuternicit inclusiv să obţină prin intermediul biroului notarial extrasul de carte funciară necesar autentificării contractului. Or, această obligaţie nu a fost îndeplinită de către mandatar, din declaraţiile martorilor, din probele administrate şi din procesul-verbal datat 31 decembrie 2007 rezultând că la data la care trebuia încheiat actul în formă autentică deţinea un extras de carte funciară din 20 noiembrie 2007 şi nu unul actualizat, deci nu deţinea un extras în baza căruia să se fi putut vinde imobilul.
Tribunalul a mai reţinut că, deşi exista încheiat antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâţii, iar peste 10 zile urma să se încheie actul în formă autentică, în cuprinsul procurii mandatarul este autorizat să vândă cui va crede de cuviinţă şi la preţul cel mai avantajos vânzătorului imobilul. Or, această clauză este de neînţeles pentru că, atâta vreme cât exista încheiat un precontract, iar părţile urmau să încheie actul în formă autentică peste numai câteva zile, mandatarul trebuia autorizat să vândă nu cui va crede de cuviinţă, ci să vândă pârâţilor şi nu la preţul cel mai avantajos, ci la preţul menţionat în precontract.
Atâta vreme cât vânzătorul, cu 10 zile înainte de data perfectării actului în formă autentică, mandatează o persoană să vândă cui va considera de cuviinţă imobilul promis anterior altei persoane, este evident că vânzătorul nu intenţiona să mai încheie actul în formă autentică şi nu intenţiona să mai vândă pârâţilor bunul promis.
Această atitudine a vânzătorului a fost dedusă de prima instanţă şi din faptul că acesta a intrat în negocieri cu privire la vânzarea terenului şi cu alte persoane, aşa cum rezultă din declaraţia martorului N.G., dar şi din înscrisul existent la Dosarul nr. 26234/3/2009, din care rezultă că numitul C.A. a notificat vânzătorul că este interesat de oferta de vânzare a terenului. Instanţa a apreciat că existenţa unor negocieri paralele cu alţi posibili cumpărători, în contextul în care era încheiat un precontract de vânzare-cumpărare cu pârâţii, nu poate avea decât semnificaţia că vânzătorul nu intenţiona, în realitate, să mai încheie actul în formă autentică cu pârâţii.
În concluzie, instanţa a reţinut că reclamantul, care era proprietarul bunului, nu a putut prezenta un extras de carte funciară valabil, iar susţinerea reclamantului în sensul că extrasul de carte funciară trebuie obţinut de notarul public, din oficiu, este irelevantă, întrucât un act juridic obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres, ci şi la ceea ce este notoriu şi firesc pentru executarea obligaţiei respective. Obţinerea extrasului de carte funciară este obligaţia reclamantului, pentru că aceasta este proprietarul bunului şi nu constituie o obligaţie a pârâţilor sau a unui notar public, care solicită în mod evident extrasul de carte funciară doar dacă vânzătorul îi confirmă că mai doreşte vânzarea bunului.
Instanţa a mai reţinut, pe baza probelor administrate, că nici cumpărătorii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin plata integrală a preţului solicitat de promitentul-vânzător, astfel încât notarul nu mai avea posibilitatea să încheie actul de vânzare-cumpărare.
Achitarea integrală a preţului era o condiţie obligatorie pentru ca vânzarea să se poată realiza,iar preţul este de esenţa vânzării.
Sumă trebuia să fie achitată şi încasată de către reclamant sau cel puţin aflată la dispoziţia acestuia la data de 31 decembrie 2007.
Chiar şi în ipoteza în care reclamantul ar fi refuzat vânzarea şi plata diferenţei de preţ, pârâţii aveau posibilitatea executării legale a procedurii ofertei reale urmată de consemnaţiune prevăzută de art. 586 şi urm. C. proc. civ. Din nicio probă administrată nu rezultă că, pe data de 31 decembrie 2007, pârâţii ar fi avut posibilitatea să achite diferenţa de preţ de 2.100.000 euro, în acest sens instanţa apreciind concludentă declaraţia copârâtei F.V.C., autentificată din anul 2008 la B.N.P. F.D., conform căreia, până la data scadentă a plăţii restului de preţ, respectiv până la data de 31 decembrie 2007, nu a fost în măsură, nici separat şi nici împreună cu pârâtul G., să respecte obligaţiile asumate prin antecontract.
Susţinerea pârâtului, în sensul că ar fi avut banii necesari de la Comunitatea C., a fost înlăturată ca nefiind dovedită prin niciun mijloc de probă pertinent (extras de cont bancar, dovada consemnării sumei) şi ca necredibilă, întrucât nu este verosimil ca o persoană fizică sau juridică, inclusiv Comunitatea C., să dea cuiva o sumă de 2.100.000 euro fără a întocmi un înscris doveditor.
În consecinţă, instanţa a reţinut că ambele părţi contractante sunt în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin antecontract, motiv pentru care a admis în parte acţiunea şi cererea conexă şi a dispus rezoluţiunea precontractului de vânzare-cumpărare.
Ca efect al constatării rezoluţiunii, tribunalul l-a obligat pe promitentul-vânzător la restituirea avansului în sumă de 150.000 euro către promitentul cumpărător G.G.C., reţinând că diferenţa de 150.000 euro a fost restituită de către reclamant pârâtei F.V.C. Tribunalul a apreciat că nu există niciun motiv pentru a nu se admite capătul de cerere privind restituirea avansului, întrucât rezoluţiunea precontractului presupune desfiinţarea acestuia şi, atâta vreme cât tribunalul a constatat culpa concurentă a reclamantului, suma de 150.000 euro este deţinută de acesta fără niciun titlu şi trebuie restituită.
Tribunalul a respins capătul de cerere formulat de reclamantul G.P. privind obligarea pârâtului G.G.C. la plata daunelor interese în cuantum de 250.000 euro, cu motivarea că s-a reţinut culpa reclamantului în executarea obligaţiilor contractuale, astfel încât acesta nu mai poate pretinde niciun prejudiciu produs, constând în beneficiul nerealizat. Pe de altă parte, s-a reţinut că pretinsul prejudiciu este absolut ipotetic, că proprietarul putea vinde imobilul în mod liber cui dorea şi nu există o certitudine că actul de vânzare-cumpărare s-ar fi putut încheia cu potenţialii cumpărători SC B.A.D.R. SA, SC P. SRL, SC K&K SRL.
În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul l-a obligat pe reclamantul G.P. la plata către pârâtul G.G.C. a sumei de 61.965,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. La calcului acestei sume, tribunalul a avut în vedere că pârâtul reclamant a achitat pentru acţiunea conexă 104.911 RON taxă de timbru, însă fiind admise ambele acţiuni şi constatându-se culpa concurentă a părţilor, tribunalul a
admis cheltuielile de judecată doar într-un cuantum de ½, respectiv pentru suma de 52.455,5 RON, la care se adaugă 10 RON timbru judiciar şi 9.500 RON taxă de timbru pe pretenţiile admise de 150.000 euro, în total 61.965,5 RON.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului G.P. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul G.P. şi pârâtul-reclamant G.G.C.
Apelantul G.P. a susţinut, în motivarea apelului, că, în mod greşit s-a reţinut culpa comună a părţilor contractante, în condiţiile în care numai intimaţii nu şi-au executat obligaţiile asumate prin precontract, respectiv nu au plătit integral preţul. În acest sens, instanţa de fond a reţinut greşit obligaţia sa de a solicita extras de carte funciară, întrucât această obligaţie aparţine notarului, potrivit art. 54 din Legea nr. 7/1996.
Apelantul a mai criticat sentinţa primei instanţe pe motiv că aceasta nu este motivată sub aspectul neaplicării art. 54 din Legea nr. 7/1996, invocat de apelant. Mai mult, notarul, care ar fi trebuit să respecte dispoziţiile legale şi să ceară extrasul de carte funciară, este chiar cel preferat de intimaţi.
În ceea ce priveşte culpa promitentului vânzător, instanţa reţine că acesta a intrat în negocieri cu alte persoane, dar nu arată când şi nici nu rezultă că reclamantul ar fi acceptat eventualele oferte. Pe de altă parte, nici nu are relevanţă faptul că a promitentul vânzător a fost interesat de oferta altei persoane.
Acesta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin precontract, respectiv a obţinut toate autorizaţiile de desfiinţare a construcţiilor şi a asigurat demolarea acestora, în timp ce promitenţii-cumpărători nu şi-au îndeplinit principala şi esenţiala obligaţie pentru a interveni vânzarea, respectiv aceea de a plăti preţul.
Acelaşi apelant a mai susţinut că soluţia este greşită şi în ceea ce priveşte restituirea avansului, deoarece prima instanţă nu a observat clauza contractuală stipulată în parag. 2 din pagina 4 din antecontract, aplicabilă în caz de culpă comună, care prevede dreptul promitentului vânzător de a reţine avansul, dacă promitenţii cumpărători nu achită restul de preţ la termenul prevăzut în contract.
Pe de altă parte, acţiunea în rezoluţiune nu putea fi introdusă de partea care nu şi-a executat obligaţia contractuală, acest drept aparţinând doar părţii „care a executat sau care se declară gata să execute";.
S-a mai susţinut, în cadrul aceluiaşi apel, că, prima instanţă nu a motivat nici soluţia dată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea avansului, argumentat de faptul că promitentul cumpărător avea deschisă calea daunelor-interese.
Pe de altă parte, restituirea avansului ar fi şi imposibilă pentru că părţile nu pot fi repuse în situaţia anterioară, construcţiile fiind demolate. Totodată, apelantul reclamant a arătat că întregul avans a fost achitat de F.V.C., astfel cum rezultă din extrasul de cont, astfel încât nu se justifică cererea pârâtului de restituire a sumei de 150.000 euro.
În ceea ce priveşte extrasul de cont bancar din 07 martie 2008, acesta nu face dovada restituirii avansului către F. şi nu are relevanţă în cauză, întrucât persoana juridică care a făcut plata nu poate fi confundată cu persoana fizică care deţine societatea.
În ceea ce priveşte daunele interese, apelantul a arătat că acestea trebuiau acordate, întrucât proprietarul terenului nu a putut vinde imobilul pentru că existau menţiuni în cartea funciară efectuate de intimaţi, în sensul că terenul este în litigiu.
Nici în ceea ce priveşte obligarea la cheltuieli de judecată instanţa de fond nu a pronunţat o hotărâre corectă, apelantul fiind greşit obligat să suporte aceste cheltuieli, iar promitentul cumpărător nu, deşi s-a reţinut culpa acestuia în neexecutarea contractului.
Apelantul G.G.C. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei reţineri a culpei comune, culpa în neexecutarea precontractului fiind exclusiv a promitentului-vânzător, care, la data stabilită în precontract nu a prezentat extras de carte funciară valabil şi a intrat în negocieri cu alte persoane pentru vânzare a terenului.
Întrucât la data de 31 decembrie 2007 biroul de carte funciară nu funcţiona, a propus data de 07 ianuarie 2008 pentru încheierea contractului, fiind de acord cu prorogarea termenului.
Promitenţii-cumpărători au arătat prin e-mailurile trimise promitentului-vânzător şi prin notificarea din 31 decembrie 2007 că au banii şi că doresc să încheie contractul de vânzare cumpărare, indicând totodată şi notarul unde urma să se încheie actul.
Apelantul G.G.C. a mai arătat că promitenta-cumpărătoare F.C., care era în acelaşi timp şi avocatul său, şi-a recuperat avansul plătit, în schimbul încălcării deontologiei profesionale.
Prin decizia nr. 319 A din 22 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul G.G.C., a admis apelul declarat de apelantul G.P., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins, ca neîntemeiată, acţiunea conexă formulată de pârâtul-reclamant G.G.C., a înlăturat obligaţia reclamantului G.P. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 61.965,5 RON către pârâtul-reclamant G.G.C. şi i-a obligat pe pârâţii G.G.C. şi F.C.V. să plătească reclamantului G.P. suma de 48.041 RON cheltuieli de judecată la instanţa de fond. Instanţa de apel a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi i-a obligat pe apelantul G.G.C. şi pe intimata F.C.V. la 10.940 RON cheltuieli de judecată către apelantul G.P.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Între părţi a intervenit la data de 31 august 2007 precontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat P.D.A., prin care apelantul reclamant-pârât G.P. a promis să vândă apelantului pârât reclamant G.G.C. şi intimatei F.V.C. terenul viran situat în Bucureşti, strada V., sectorul 2, în suprafaţă de 1.020 m.p., stabilindu-se ca preţ al vânzării suma de 2.400.000 euro, din care 300.000 euro a fost achitată la data semnării antecontractului, iar diferenţa de 2.1000.000 euro urma a se plăti în termen de 90 de zile, cu condiţia ca promitentul vânzător să demoleze construcţiile aflate pe teren, cu excepţia postului trafo şi să elibereze terenul de orice materiale de construcţii şi cu posibilitatea acordării unui termen de graţie de 30 de zile.
Acest antecontract are caracter sinalagmatic şi este, potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., obligatoriu pentru părţile contractante.
Potrivit prevederilor art. 1020 şi 1021 C. civ., „condiţia rezolutorie este subînţeleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său; în acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune interese";.
În speţă, atât promitentul vânzător cât şi promitenţii cumpărători au optat pentru rezoluţiunea antecontractului.
Însă, potrivit dispoziţiilor legale amintite, rezoluţiunea unei convenţii poate fi cerută, în principiu, numai de partea care şi-a executat obligaţia asumată sau se declară gata să o execute. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului, în caz contrar fiind înfrânt principiul obligativităţii contractelor.
Prin urmare, esenţială rămâne verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute pentru intervenirea rezoluţiunii, respectiv ca una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin, neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia şi debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere.
În speţă, contrar reţinerilor instanţei de fond, pentru neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare s-au aflat în culpă doar promitenţii cumpărători.
În primul rând,, din analiza înscrisurilor depuse de către ambele părţi rezultă că promitenţii cumpărători au solicitat promitentului vânzător să încheie contractul de vânzare-cumpărare în alte condiţii decât cele stipulate în antecontract, cu care promitentul vânzător nu a fost de acord.
Astfel, prin notificarea trimisă prin e-mail de promitenţii cumpărători la data de 28 decembrie 2007, aceştia, după ce readuc la cunoştinţă promitentului vânzător data semnării contractului de vânzare-cumpărare şi data plăţii restului de preţ (31 decembrie 2007) şi o indică pe d-na. notar F.D. ca fiind aleasă de aceştia, îi solicită ca perfectarea contractului de vânzare-cumpărare să se realizeze la data de 07 ianuarie 2008 sau 08 ianuarie 2008, ulterior termenului convenit prin antecontractul de vânzare cumpărare (cel mai târziu 31 decembrie 2007, urmare a acordării termenului de graţie de 30 de zile).
Pe de altă parte, atitudinea acestora a fost cel puţin neglijentă, în condiţiile în care, cu doar 3 zile mai înainte de data limită prevăzută în precontract, au notificat promitentului vânzător o altă dată de perfectare a contractului de vânzare cumpărare. Mai mult, în lipsa acceptării din partea promitentul a noii date pentru autentificarea actului de vânzare cumpărare, promitenţii cumpărători nu s-au prezentat la notarul pe care chiar ei l-au indicat prin notificarea din 28 decembrie 2007, la data stabilită prin antecontract.
De asemenea, până la data stabilită pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, promitenţii cumpărători nu şi-au îndeplinit nici obligaţia de plată integrală a preţului convenit cu promitentul vânzător.
Chiar dacă promitentul vânzător ar fi refuzat primirea restului de preţ, promitenţii cumpărători puteau uza de procedura ofertei reale, urmată de consemnaţiune, prevăzută de art. 586 şi urm. C. proc. civ.
Promitenţii cumpărători nu au dovedit nici posibilitatea de a achita diferenţa de preţ de 2.100.000 euro până la data de 31 decembrie 2007, stabilită în antecontractul de vânzare-cumpărare, declaraţiile martorilor nefîind concludente în lipsa unor înscrisuri care să ateste că promitenţii cumpărători aveau la dispoziţie această sumă.
Mai mult, din declaraţia promitentei cumpărătoare F.V.C. autentificată din anul 2008 de B.N.P. F.D. rezultă că la data scadentă a plăţii restului de preţ în cuantum de 2.100.000 euro, respectiv până la data de 31 decembrie 2007, nu a fost în măsură nici separat şi nici împreună cu celălalt semnatar al antecontractului de vânzare-cumpărare semnat la data de 31 august 2007, să respecte obligaţiile asumate prin acest act.
La analizarea culpei promitenţilor cumpărători în neexecutarea precontractului de vânzare cumpărare, Curtea a avut în vedere şi demersurile formale ale acestora, prin promovarea unei acţiuni ce a avut ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ce a fost anulată ca netimbrată. Or, dacă promitenţii cumpărători ar fi fost gata să execute contractul, ar fi dat curs acestui demers judiciar, ceea ce nu s-a întâmplat.
Curtea de Apel a apreciat că atitudinea promitenţilor cumpărători, care nu şi-au respectat obligaţia principală de plată a preţului stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare până la termenul stabilit prin acest act şi au modificat unilateral data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, constituie o conduită culpabilă, iar refuzul promitentului vânzător de a încheia actul de vânzare-cumpărare în astfel de condiţii, după ce operase şi termenul limită de 30 de zile stabilit de părţile contractante prin clauzele inserate în alin. (3), pagina 4 din precontract, nu îi poate fi imputat.
Acesta şi-a executat obligaţiile sale contractuale de a demola construcţiile aflate pe teren, cu excepţia postului trafo şi de a elibera terenul de orice materiale de construcţii, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism emis în vederea acordării autorizaţiei de desfiinţare din 15 martie 2007 şi chiar din autorizaţia de desfiinţare din 25 mai 2007.
De asemenea, deşi a plecat în vacanţă în Mexic, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu puţin timp înainte de termenul stabilit pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, promitentul vânzător a mandatat pe numitul S.G., prin procura autentificată din 20 decembrie 2007 la B.N.P. C., în vederea vânzării imobilului.
În executarea mandatului, mandatarul s-a prezentat la data de 31 decembrie 2007 la B.N.P. F.D., indicat prin notificarea trimisă prin e-mail la data de 28 decembrie 2007 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, potrivit clauzelor antecontractului (cel mai târziu 31 decembrie 2007, urmare acordării termenului de graţie de 30 de zile), moment la care deţinea şi certificatul de atestare fiscală eliberat chiar la data de 31 decembrie 2007, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la sediul biroului notarial.
Refuzul său de a acorda un nou termen de graţie, în afara clauzelor precontractului de vânzare-cumpărare şi de a încheia contractul de vânzare cumpărare la o dată ulterioară celei convenită de părţi la momentul încheierii precontractului, nu constituie o atitudine culpabilă a promitentului vânzător, întrucât prin antecontractul de vânzare-cumpărare, ce reprezintă legea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., nu s-a prevăzut o astfel de obligaţie.
De asemenea, nici lipsa extrasului de carte funciară la data de 31 decembrie 2007 nu poate fi imputată promitentului vânzător, întrucât posibilitatea obţinerii acestui document nu aparţinea în exclusivitate acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 7/1996: „la autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini";. Prin urmare, chiar dacă promitentul vânzător nu prezintă extrasul de carte funciară, notarul public poate obţine acest înscris în baza dispoziţiilor legale enunţate, care nu au un caracter facultativ, ci obligatoriu pentru acesta.
În ceea ce priveşte faptul că promitentul vânzător a intrat în negocieri cu privire la vânzarea terenului şi cu alte persoane, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu poate constitui o culpă în neexecutarea antecontractului, deoarece nu a afectat executarea acestuia, atât timp cât promitentul-vânzător, prin mandatar, s-a prezentat la data convenită în precontract la notarul public ales de promitenţii cumpărători pentru încheierea actului, însă aceasta nu a mai avut loc deoarece promitenţii cumpărători au lipsit şi nici nu îşi îndepliniseră obligaţia de plată a preţului.
În consecinţă, Curtea reţine că vinovaţi pentru neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică au fost promitenţii cumpărători, rezoluţiunea precontractului operând ca o sancţiune împotriva acestora.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect că efectul rezoluţiunii unui act juridic este întotdeauna desfiinţarea actului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-se tot ceea ce s-a prestat în temeiul contractului desfiinţat.
Insă, în caz de rezoluţiune a contractului, creditorul poate să solicite şi daune interese materiale şi/sau morale în situaţia în care a suferit un prejudiciu datorită neexecutării totale sau parţiale sau a executării necorespunzătoare a prestaţiilor de către cealaltă parte. Cuantumul daunelor interese poate fi stabilit de părţi, anticipat, la momentul încheierii contractului prin inserarea unei clauze penale în acest sens, sau de către instanţa de judecată la cererea creditorului.
În speţă, părţile, între care a intervenit precontractul de vânzare-cumpărare atestat de avocat P.D.A. la data de 31 august 2007, au convenit ca „în cazul în care promitenţii cumpărători nu vor respecta obligaţia asumată prin prezentul contract, respectiv plata restului de preţ, la termenul fixat, în cuantumul şi condiţiile stabilite, promitentul vânzător are dreptul să reţină, cu titlu de penalitate, avansul plătit la data semnării prezentului act, în cuantum de 300.000 euro";.
Prin urmare, repunerea părţilor în situaţia anterioară în cauza de faţă nu poate avea drept consecinţă restituirea de către apelantul reclamant a avansului plătit de către apelantul pârât cu ocazia încheierii antecontractului, datorită clauzei penale inserate în cuprinsul acestuia, care are putere de lege potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Împrejurarea că apelantul reclamant (promitent vânzător) a restituit unuia dintre promitenţii cumpărători avansul achitat la momentul încheierii precontractului, a constituit o opţiune a sa, iar nu o obligaţie. Prin urmare, el nu poate fi obligat să restituie celuilalt promitent cumpărător avansul achitat de acesta, faţă de care a înţeles să acţioneze clauza penală din precontract.
însă, în ceea ce priveşte obligarea promitenţilor cumpărători la plata de daune interese, Curtea a apreciat că instanţa de fond a respins în mod corect această solicitare a promitentului vânzător, întrucât, prin inserarea clauzei potrivit căreia acesta are dreptul de a reţine avansul plătit, cu titlu de penalitate, s-a atins scopul acoperirii prejudiciului, a cărei întindere a fost stabilită de comun acord de către părţile contractante.
Pe de altă parte, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăseşte în prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ., se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Pentru ca prejudiciul rezultat din fapta altei persoane să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie cert şi să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi cu privire la posibilităţile de evaluare.
Or, promitentul vânzător a evaluat prejudiciul pretins produs în raport de ofertele de cumpărare pe care le-a primit de la alte persoane juridice.
Curtea a apreciat, pe de o parte, că punctul de plecare în evaluarea prejudiciului ce i-ar fi fost produs promitentului vânzător prin neexecutarea antecontractului de vânzare cumpărare din 31 august 2007 ar trebui să îl constituie preţul convenit cu promitenţii cumpărători din acest act, iar nu cel din ofertele de cumpărare, care nu conferă certitudine că vânzarea s-ar fi realizat la preţul menţionat în cuprinsul lor. Prin urmare, atât timp cât părţile au stabilit un preţ al terenului la suma de 2.400.000 euro, promitentul vânzător nu justifică suma solicitată cu titlu de daune interese ce depăşeşte această valoare.
Pe de altă parte, un eventual prejudiciu ce ar fi fost produs promitentului vânzător prin atitudinea culpabilă a promitenţilor cumpărători poate fi considerat ca reparat prin reţinerea avansului primit cu ocazia încheierii precontractului de vânzare cumpărare, potrivit clauzei penale inserate în cuprinsul acestui act, care are drept scop chiar evaluarea anticipată de către părţi a daunelor ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare.
Aşadar, în lipsa întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, Curtea a apreciat că instanţa de fond a respins în mod corect acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate de către instanţa de fond în favoarea pârâtului reclamant G.G.C., Curtea a înlăturat obligaţia reclamantului G.P. de plată a acestora, având în vedere modul în care au fost soluţionate cererile cu care părţile au investit instanţa, în raport de care reclamantul G.P. nu mai are calitatea de parte căzută în pretenţii şi nu mai datorează cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că aceste cheltuieli sunt datorate, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., doar de către pârâţii reclamanţi G.G.C. şi F.C.V., care se află în culpă procesuală, motiv pentru care aceştia au fost obligaţi să plătească reclamantului G.P. suma de 48.041 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la instanţa de fond, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu apărător.
De asemenea, în baza aceluiaşi text procedural, a fost obligat apelantul G.G.C. şi intimata F.C.V., ca părţi căzute în pretenţii în apel, la plata sumei de 10.940 RON cheltuieli de judecată către apelantul G.P., reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., toate părţile:
Reclamantul pârât G.P. formulează critici referitoare la respingerea capătului de cerere având ca obiect plata sumei de 250.000 euro solicitată cu titlu de daune interese. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine următoarele argumente:
- Încălcarea dispoziţiilor art. 969, art. 998-999 şi art. 1084 C. civ. prin aceea că instanţa de apel nu a avut în vedere că ofertele de cumpărare primite de reclamant de la mai mulţi cumpărători conţineau toate elementele unui contract de vânzare-cumpărare, iar întâlnirea cererii cu oferta valorează convenţie în sistemul nostru de drept, aplicându-se cu forţa juridică de lege între părţi, singurul motiv al neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare fiind acela că pârâţii au notat litigiul în cartea funciară, fiind dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998-999 şi art. 1084 C. civ.;
- Aprecierea greşită de către instanţa de apel a modalităţii de determinare a prejudiciului, acesta fiind solicitat de reclamant ca diferenţă între preţurile din oferte şi cel precontractat;
- Încălcarea prevederilor art. 984 C. civ., fiind nesocotite limitele clauzei penale din precontract, care vizau exclusiv situaţia neplăţii de către promitenţii cumpărători a restului de preţ, în interiorul termenului prevăzut în antecontract, nu şi situaţia săvârşirii de către aceştia a unor fapte ilicite de împiedicare a reclamantului de a vinde, fapte petrecute după expirarea termenului menţionat.
Pârâtul reclamant G.G.C. invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- În mod greşit s-a reţinut culpa comună a părţilor contractante, în condiţiile în care singurul care este în culpă pentru neexecutarea contractului este promitentul-vânzător.
- Instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 7/1996, ajungând la concluzia greşită că notarul ar putea solicita extrasul de carte funciară pentru autentificarea actului, independent de voinţa titularului dreptului de proprietate. Instanţa a ignorat prevederile subsecvente din acelaşi articol al Legii nr. 54/1996, care prevăd indisponibilizarea imobilului pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, precum şi art. 115 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, care fac trimitere, în ce priveşte solicitarea emiterii extrasului de carte funciară pentru autentificare, la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora solicitarea se face în numele titularului dreptului de proprietate şi cu încuviinţarea acestuia, conform modelului din anexa 8 a normelor menţionate.
- La data prevăzută pentru încheierea contractului, 31 decembrie 2012, mandatarul nu a putut prezenta un extras de carte funciară pentru autentificare, condiţii în care actul de vânzare-cumpărare nu s-ar fi putut încheia la data menţionată, din vina promitentului vânzător, care nu a asigurat toate înscrisurile necesare autentificării; având o culpă proprie, reclamantul nu poate activa clauza penală.
- Instanţa de apel a reţinut greşit că pârâţii ar fi pretins încheierea contractului în alte condiţii decât cele stipulate în antecontract; demersul promitenţilor cumpărători era destinat tocmai scopului de a face posibilă încheierea actului autentic, în timp de atitudinea promitentului-vânzător, prin mandatarul său, a fost una distructivă, constând în insistenţa de a încheia actului pe baza unui extras de carte funciară pentru informare, fără valoare.
- Nu li se poate imputa promitenţilor cumpărători că nu au achitat diferenţa de preţ, deoarece plata este concomitentă cu autentificarea actului, posterioară obţinerii extrasului de carte funciară pentru autentificare, iar inexistenţa extrasului face inutilă preocuparea de a se şti dacă promitenţii cumpărători ar fi consemnat sau nu suma constituind preţul prin procedura ofertei de plată;
- Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că declaraţia dată de pârâta F.V.C., în litigiul anterior, i-ar fi opozabilă pârâtului G.G.C.; în litigiul respectiv, pârâta F. avea calitatea de coreclamantă şi avocată a acestuia, declaraţia a fost dată cu încălcarea intereselor clientului, fără ştirea şi acordul său, iar scopul a fost contrar intereselor acestuia, respectiv obţinere sumei de 150.000 euro; instanţa de apel nu a avut în vedere şi nu a motivat soluţia din perspectiva declaraţiei ulterioare, din 23 februarie 2009, a aceleiaşi persoane, în care recunoaşte scopul pentru care a făcut acea declaraţie de renunţare la dreptul pretins în primul proces, respectiv restituire părţii din avans pe care ea o plătise.
- Instanţa de apel, deşi a stabilit corect, ca situaţie de fapt, că reclamantul a restituit către pârâta F.V. suma de 150.000 euro reprezentând partea sa din avans, a apreciat greşit că restituirea avansului către unul dintre promitenţii cumpărători constituie un drept de opţiune al promitentului vânzător, făcând astfel ca faţă de unul dintre promitenţii cumpărători să acţioneze clauza penală, iar faţă de celălalt nu. Instanţa a dat valoare de liberalitate actului de restituire a avansului către pârâta F.V., deşi niciuna dintre părţi nu a susţinut aşa ceva (reclamantul a negat restituirea, iar pârâţii au arătat că avansul s-a restituit în favoarea unuia dintre promitenţii cumpărători în scopul dării unei declaraţii contra celuilalt). Prezumţia simplă reţinută de instanţă, în sensul că ar fi vorba despre o liberalitate, este contrară art. 1199 şi 1203 C. civ. În realitate, restituirea avansului reprezintă dovada recunoaşterii de către reclamant a neexecutării culpabile a promisiunii de vânzare.
În consecinţă, recurentul pârât solicită admiterea apelului său, respingerea apelului reclamantului, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi obligării acestuia la întreaga sumă reprezentând cheltuielile de judecată în prima instanţă.
Recurenta pârâtă F.V.C. invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia arată următoarele:
- Instanţa a reţinut greşit culpa promitenţilor cumpărători; aceştia nu au solicitat prelungirea termenului din precontract, ci l-au înştiinţat pe promitentul vânzător prin notificarea din 27 decembrie 2007 transmisă prin e-mail, întrucât nu au mai putut lua legătura cu acesta (fiind plecat din ţară rară a comunica persoana de legătură şi perioada în care lipsea), că, întrucât cartea funciară a încetat să elibereze extrase, singura soluţie era semnarea actului în prima zi lucrătoare a anului 2008. Prin aceeaşi notificare, pârâţii l-au informat pe reclamant că sunt în măsură să achite diferenţa de preţ, comunicându-i şi biroul notarului public ce urma să perfecteze actele. Promitentul vânzător a refuzat prelungirea termenului, toate demersurile sale dovedind că a încercat în mod premeditat, ca această tranzacţie să nu se finalizeze.
- Recurenta susţine că mandatul dat lui S.G. este unul general, care nu permitea perfectarea contractului, ca atare, reclamantul fiind, din culpa sa, în imposibilitate, atât fizică (fiind plecat din ţară), cât şi juridică (procura nu permitea mandatarului să încheie actul) de a semna actul de vânzare-cumpărare la data stipulată.
- La data de 31 decembrie 2007, mandatarul nu avea asupra sa extras de carte funciară pentru autentificare, iar motivarea instanţei de apel privind posibilitatea notarului de a solicita extrasul de carte funciară, este contrară art. 54 din Legea nr. 7/1996.
- Recurenta mai arată că returnarea avansului, în schimbul renunţării sale la judecată/la dreptul pretins în Dosarul nr. 447/3/2008, constituie consecinţa recunoaşterii de către reclamant a culpei sale în ceea ce priveşte neexecutarea obligaţiilor decurgând din antecontractul de vânzare-cumpărare. Nu constituie o simplă opţiune, neputându-se justifica plata unei astfel de sume fără a exista o obligaţie corelativă sau neîndeplinirea unei obligaţii.
Întrucât, prin antecontract, promitentul vânzător şi-a asumat obligaţii unitare faţă de ambii promitenţi cumpărători (obligaţia de demolare a construcţiilor, de încheiere a contractului la termenul stipulat şi de a nu înstrăina către terţe persoane), iar promitenţii cumpărători şi-au asumat obligaţia solidară şi indivizibilă de a plăti avansul de 300.000 euro şi diferenţa de preţ de 2.100.000 euro, recurenta susţine că dovada culpei în neexecutarea obligaţiilor de către promitentul vânzător operează în favoarea ambilor promitenţi cumpărători, iar odată returnat avansul faţă de unul dintre ei, se impune returnarea întregii sume ce a reprezentat avansul.
Prin întâmpinarea depusă la recursul declarat de reclamantul G.P., recurenta pârâtă F.V.C. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de acţiunea introductivă, susţinând că raporturile contractuale cu reclamantul au încetat ca urmare a restituirii avansului.
Reclamantul a formulat întâmpinări la recursurile formulate de cei doi pârâţi, solicitând respingerea acestora. În ce priveşte recursul declarat de recurenta F.V.C., a solicitat în principal, respingerea acestuia ca lipsit de interes, deoarece, pe de o parte, recurenta pârâtă a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, deşi instanţa de apel a menţinut anumite dispoziţii din sentinţă, iar pe de altă parte recurenta nu putea ataca decizia decât în ceea ce o priveşte personal, respectiv, sub aspectul obligării sale de plată a cheltuielilor de judecată. Cu privire la recursul aceleiaşi pârâte, reclamantul susţine că argumentele sale nu se pot încadra în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar pe fond, solicită respingerea criticilor.
De asemenea, pârâtul G.G.C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul G.P. şi admiterea recursului pârâtei F.V.C.
Examinând decizia recurată, prin prisma recursurilor formulate şi a apărărilor din întâmpinările depuse în această fază procesuală, Înalta Curte retine următoarele:
Excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta F.V.C., excepţie invocată prin întâmpinare de recurentul G.P. nu este întemeiată, în raport de faptul că prin decizia recurată instanţa de apel a menţinut sancţiunea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare, însă din culpa promitenţilor cumpărători, recurenta pârâtă având interesul să critice decizia din perspectiva acestei dispoziţii, nu numai în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Cu toate acestea, Înalta Curte nu va putea examina criticile recurentei F.V.C. care vizează modul de soluţionare a capătului de cerere din acţiunea conexă, privind restituirea avansului în sumă de 150.000 euro, acest capăt de cerere fiind formulat de reclamantul pârât G.G.C., singurul interesat să critice decizia sub acest aspect.
Examinând cu prioritate motivul de recurs formulat de recurenta F.V.C., privind lipsa calităţii sale procesuale pasive în raport de cererea principală (acest motiv fiind unul de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.), Înalta Curte îl găseşte nefondat, apreciind că restituirea sumei de 150.000 euro, parte din avans, nu înlătură toate consecinţele născute din antecontractul de vânzare-cumpărare, astfel încât promitenta cumpărătoare căreia i s-a restituit o parte din avans îşi păstrează calitatea procesuală pasivă în cadrul acţiunii având ca obiect rezoluţiunea contractului. De asemenea, pârâta F.V.C. are calitate procesuală pasivă şi pe capătul de cerere din acţiunea reclamantului G.P. privind daunele interese, cerere care se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, nu pe răspunderea contractuală. Simpla restituire către pârâtă a sumei de 150.000 euro nu înlătură, în principiu, eventuala răspundere pe temeiul art. 998-999 C. civ., în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale.
În ce priveşte motivele de recurs comune ale recurenţilor promitenţi cumpărători referitoare la stabilirea greşită a culpei lor exclusive pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 54 din Legea nr. 7/1996, critici încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Concluzia instanţei, în sensul că notarul public putea obţine extrasul de carte funciară necesar pentru autentificare, în condiţiile date în speţă, este contrară dispoziţiilor legale menţionate, care trebuie examinate prin raportare la prevederile art. 115 din Regulament de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară (în continuare, Regulament), aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, text care face trimitere la prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, în forma în care aceste prevederi legale erau în vigoare în perioada în care, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare, părţile ar fi trebuit să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 7/1996: „La autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini. Pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua niciun fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul";.
Modalitatea concretă în care notarul public putea solicita extras de carte funciară pentru autentificare este prevăzută în art. 115 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară: „Notarii publici, la întocmirea actelor care urmează să se înscrie în registrele de publicitate, se vor asigura în prealabil de situaţia de carte funciară, prin solicitarea emiterii extraselor de carte funciară pentru autentificare, şi de cea cadastrală de la birourile teritoriale asupra imobilelor ce fac obiectul raporturilor juridice şi vor stărui la efectuarea lucrărilor de către birourile teritoriale, în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale şi ale art. 48 lit. e), respectiv art. 54 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 republicată";.
Art. 45 alin. (3) din Lege nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, text la care face trimitere Regulamentul, prevede că: „Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii mobiliare sau imobiliare se vor comunica de îndată, la locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părţile interesate vor cere în scris să îndeplinească ele însele formalităţile de mai sus";.
Din examinarea acestor prevederi legale rezultă că notarul public nu poate solicita eliberarea extrasului de carte funciară pentru autentificare decât în măsura în care proprietarul imobilului îşi dă acordul în acest sens, cu atât mai mult cu cât eliberarea unui astfel de extras are drept consecinţă sistarea operaţiunilor de carte funciară pe durata de valabilitate a extrasului, exceptând operaţiunea pentru care a fost solicitat, ceea ce presupune o limitare temporară a efectului publicităţii prin cartea funciară, care ar fi de natură să creeze proprietarului grave consecinţe, în măsura în care extrasul de carte funciară pentru autentificare ar putea fî solicitat de notarul public fără acordul său.
În acest sens, în Anexa nr. 8 la Regulament este cuprins modelul de cerere pe care o face notarul public pentru eliberarea extrasului de carte funciară necesar pentru autentificarea actului, precum şi modelul de declaraţie prin care proprietarul îşi dă acordul la „indisponibilizarea imobilului"; şi la eliberarea extrasului de carte funciară prin intermediul biroului notarial.
În raport de împrejurarea de fapt reţinută de instanţa de fond, necontestată de reclamant, în sensul că la data de 31 decembrie 2007 mandatarul S.G. dispunea de un extras de carte funciară cu rol de informare eliberat la data de 20 decembrie 2007, Înalta Curte constată că, la data menţionată, chiar dacă pârâţii s-ar fi prezentat la biroul notarial, actul de vânzare-cumpărare nu s-ar fi putut autentifica, din lipsa unuia dintre actele esenţiale şi obligatorii pentru autentificare, act care nu ar putut fi obţinut decât de către reclamant, mandatarul său sau notarul public, însă cu acordul acestora.
Apărarea formulată de reclamant prin întâmpinarea depusă în recurs, în sensul că i s-a adus la cunoştinţă prea târziu care este biroul notarial la care urma să se autentifice actul şi că astfel, nu a avut timpul necesar eliberării extrasului de care funciară, nu poate fi primită, deoarece părţile adverse au fost de acord cu prelungirea termenului tocmai în vederea îndeplinirii acestei obligaţii. Nu s-a susţinut şi nu s-a dovedit că anterior reclamantul ar fi solicitat pârâţilor să-i comunice care este biroul notarial, pentru a avea timpul necesar pregătirii actelor necesare vânzării, deşi, în măsura în care ar fi dorit să-şi îndeplinească propriile obligaţii la termen, ar fi putut solicita lămuriri în acest sens. În condiţiile neindicării în antecontract a unui anume birou notarial, lipsa de preocupare a reclamantului de a lămuri situaţia în acest sens, urmată de refuzul de a încheia actul în primele zile lucrătoare ale anului 2008, la un interval de timp foarte redus după data limită prevăzută în antecontract, denotă faptul că acesta nu intenţiona în realitate să-şi mai aducă la îndeplinire obligaţia de a vinde asumată prin antecontract.
Reclamantul a imputat pârâţilor că nu au plătit diferenţa de preţ la termenul stipulat şi că nu s-au prezentat la notarul public indicat în propria lor notificare pentru a încheia actul în formă autentică. Instanţa de apel, reţinând culpa exclusivă a pârâţilor, a apreciat că aceştia au solicitat încheiere contractului la un alt termen decât cel convenit, că nu s-au prezentat la biroul notarului public la data de 31 decembrie 2007 şi că nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a preţului până la această dată, nefacând dovada posibilităţii acestei diferenţe de preţ.
În ceea ce priveşte comunicarea expediată prin e-mail la data de 28 decembrie 2007 de către pârâţi către reclamantul G., a cărei primire nu este contestată de acesta, actul respectiv nu are valoarea unei solicitări de prelungire a termenului contractual, aşa cum reţine instanţa de apel, ci constituie un acord pe care pârâţii au înţeles să-l exprime, în sensul încheierii contractului şi la o dată ulterioară, în măsura în care promitentul vânzător nu mai putea obţine extrasul de carte funciară pentru autentificare până la data de 31 decembrie 2007.
În comunicarea respectivă se arată că „deoarece la acea dată cartea funciară nu lucrează şi deoarece prima zi în care urmează a-şi relua activitatea cartea funciară este 07 ianuarie 2008, vă rog să luaţi toate măsurile necesare pentru a putea semna contractul translativ de proprietate (...) la data de 07 ianuarie 2008 sau 08 ianuarie 2008";. Pe aceeaşi cale, pârâţii îl informează pe reclamant că pot achita restul de preţ „în orice moment începând cu data de 31 decembrie 2008"; şi îi aduc la cunoştinţă că notarul public la care se va autentifica actul este F.D. solicitându-i să se adreseze acestui notar în vederea obţinerii extrasului de carte funciară pentru autentificare. Prin aceeaşi comunicare, îi solicită reclamantului să-i anunţe cu privire la data semnării contractului final.
Această comunicare cuprinde manifestări de voinţă ale promitenţilor cumpărători, în sensul acordului de prelungire a termenului în cazul în care reclamantul nu-şi poate îndeplini până la termen obligaţia de a obţine actele necesare vânzării, afirmaţia în sensul că pot plăti diferenţa de preţ inclusiv la data de 31 decembrie 2007 şi indicarea notarului la care se va întocmi actul, aceste manifestări de voinţă fiind de natură a produce consecinţe în ceea ce priveşte raporturile contractuale dintre părţi şi având relevanţă în privinţa stabilirii răspunderii contractuale.
Acest act juridic a fost greşit interpretat de instanţa de apel ca fiind o solicitare de prelungire a termenului contractual, ceea ce atrage incidenţa motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, Curtea constată că ambii recurenţi pârâţi a formulat critici cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a interpretat conţinutul şi efectele menţiunilor cuprinse în comunicarea expediată prin e-mail la data de 28 decembrie 2007. Deşi recurenţii pârâţi nu au încadrat aceste critici într-unui dintre temeiurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că este posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va face aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte plata diferenţei de preţ, în acţiunea introductivă reclamantul a arătat că aceasta trebuia achitată de pârâţi până cel târziu la data de 31 decembrie 2007, „dată la care urma să fie încheiat şi contractul de vânzare cumpărare, în formă autentică";. Ca atare, pârâţii puteau achita diferenţa de preţ cel târziu la momentul autentificării, nefiind obligaţi să achite mai întâi diferenţa de preţ, pentru ca ulterior să se autentifice actul. Faţă de caracterul reciproc şi concomitent al prestaţiilor, pârâţilor nu li se poate imputa că nu au efectuat procedura de consemnare a diferenţei de preţ la dispoziţia promitentului vânzător, atâta vreme cât actul de vânzare cumpărare nu s-a încheiat din culpa părţii adverse.
Sub aspectul neprezentării pârâţilor la biroul notarului public la data de 31 decembrie 2007 şi neplata diferenţei de preţ, aceste aspecte erau relevante în măsura în care la data de 31 decembrie 2007, data prezentării mandatarului reclamantului la biroul notarial, contractul s-ar fi putut încheia din perspectiva actelor necesare. În condiţiile inexistenţei extrasului de carte funciară pentru autentificare, eventuala prezentare a pârâţilor, cu suma de bani necesară plăţii avansului, era inutilă, deoarece oricum contractul nu s-ar fi putut autentifica la acea dată.
Declaraţia dată de pârâta F., în sensul că până la data scadenţei nu a fost în măsură „nici separat şi nici împreună cu celălalt semnatar al antecontractului"; să respecte obligaţiile asumate, nu poate fi opusă pârâtului G., fiind un act unilateral, care poate fi sursă de obligaţii numai pentru autorul său, nu şi pentru terţe persoane.
Pe de altă parte, această declaraţie a fost dată în cadrul unui proces în care pârâta avea şi calitatea de avocat al pârâtului G., iar în această calitate nu putea îndeplini acte păgubitoare pentru clientul său. Declaraţia menţionată a fost mijlocul prin care pârâta F. a obţinut restituirea părţii pe care o plătise din avans, fiind dată în scopul obţinerii unui avantaj material în detrimentul clientului său, motive suficiente pentru a concluziona că acest act nu poate fi valorificat în prezent cauză în detrimentul pârâtului G.
În raport de situaţia expusă, se constată că singurul care se face culpabil de neîndeplinirea obligaţiei de încheiere a actului autentic de vânzare-cumpărare este reclamantul G.P., astfel încât se impune rezoluţiunea antecontractului din culpa sa exclusivă.
Nu poate fi reţinută culpa concurentă a pârâţilor, constând în aceea că nu au făcut dovada achitării diferenţei de preţ la termenul stipulat, deoarece, fiind un contract sinalagmatic, fiecare dintre părţi aveau dublă calitate de debitor şi creditor, eventuala plată a diferenţei de preţ de către promitenţii cumpărători fiind lipsită de cauză în lipsa îndeplinirii concomitente de către promitentul vânzător a obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Pe de altă parte, promitenţii cumpărători pot pretinde rezoluţiunea antecontractului chiar dacă în calitate de debitori nu şi-au executat propria obligaţie, în condiţiile în care prin e-mail la data de 28 decembrie 2007 expediat către promitentul vânzător s-au declarat gata să şi-o execute cu condiţia ca şi contractul autentic de vânzare-cumpărare să se încheie la termenul stipulat, sau chiar ulterior.
În circumstanţele stabilirii culpei exclusive a reclamantului, acesta nu poate pretinde dreptul de a păstra avansul, clauza penală din contract operând numai în ipoteza neîndeplinirii culpabile a obligaţiei de plată a diferenţei de preţ de către promitenţii cumpărători, condiţie care nu este îndeplinit în speţă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul G.P., se constată că acesta critică soluţia de respingere a capătului de cerere privind daunele solicitate pe temeiul răspunderii delictuale.
Deşi, în principiu, sunt întemeiate susţinerile reclamantului, în sensul că cererea sa de daune se bazează pe răspunderea civilă delictuală, nu pe clauza penală din antecontract (instanţa de apel reţinând fără argumente concludente că punctul de plecare în evaluarea prejudiciului ce i-ar fi fost produs promitentului vânzător prin neexecutarea antecontractului de vânzare ar trebui să îl constituie preţul convenit cu promitenţii cumpărători din acest act, iar nu cel din ofertele de cumpărare, şi apreciind fără o motivare convingătoare că, în prezenţa clauzei penale, care are drept scop chiar evaluarea anticipată de către părţi a daunelor ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, nu ar mai fi posibilă şi antrenarea răspunderii delictuale), totuşi, soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este corectă chiar şi din perspectiva condiţiilor răspunderii delictuale.
Într-unul dintre considerentele deciziei din apel se reţine neîntrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale, Curtea apreciind că instanţa de fond a respins în mod corect acest capăt de cerere. În acest mod instanţa de apel menţine soluţia dată de prima instanţă, care a motivat în sensul că pretinsul prejudiciu este absolut ipotetic, că proprietarul putea vinde imobilul în mod liber cui dorea şi nu există o certitudine că actul de vânzare-cumpărare s-ar fi putut încheia cu potenţialii cumpărători ulteriori.
Mai mult, din probele administrate în recurs a rezultat că reclamantul a încheiat ulterior un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un preţ mult mai mare decât cel convenit cu pârâţii, fiind făcută dovada contrară celor susţinute de reclamant, respectiv dovada faptului că reclamantul nu a fost împiedicat, prin notarea litigiului în cartea funciară, să înstrăineze bunul la un preţ cel puţin egal cu cel convenit în antecontractul din prezentul litigiu.
De aceea, soluţia urmează a fi păstrată, cu înlocuirea motivării deciziei din apel, în sensul că cererea de acordare a daunelor a fost corect respinsă de prima instanţă, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului.
Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul reclamant G.G.C. şi de pârâta F.V.C., va modifica în tot decizia recurată, va admite apelul declarat de pârâtul reclamant G.G.C. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, pe care o va schimba în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâţii G.G.C. şi F.V.C.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. civ., reclamantul G.P. va fi obligat să plătească pârâtului G.G.C. suma de 114.421 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă, astfel cum au fost solicitate prin notele scrise depuse la dosarul de fond.
Se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale acesteia.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată datorate de reclamantul G.P. pârâtului G.G.C. în apel şi în recurs, se constată că, în faza procesuală a apelului s-au solicitat de către pârât cheltuieli de judecată, fără a preciza în ce constau. Prin notele scrise depuse în recurs a precizat că solicită pentru faza apelului suma de 10.664 RON reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei depuse în dosarul de apel, însă din verificarea dosarului nu s-a putut identifica chitanţa corespunzătoare.
În acest context, urmează a i se acorda pârâtului cheltuielile de judecată dovedite, respectiv, suma de 4,15 RON reprezentând taxa de timbru şi timbrul judiciar, plătite în apel, iar pentru recurs 4.800,5 RON taxa de timbru, 5 RON timbrul judiciar şi 4.216 RON onorariul avocatului, în total 9.021,5 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta F.V.C.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.P. împotriva deciziei nr. 319 A din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursurile declarate de pârâtul reclamant G.G.C. şi de pârâta F.V.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârâtul reclamant G.G.C. împotriva sentinţei civile nr. 419 din 25 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul G.P. în contradictoriu cu pârâţii G.G.C. şi F.V.C.
Obligă pe reclamantul G.P. să plătească pârâtului G.G.C. sumele 114.421 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe reclamantul G.P. să plătească pârâtului G.G.C. 4,15 RON cheltuieli de judecată în apel şi 9.021,5 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4456/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4483/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
