ICCJ. Decizia nr. 4483/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4483/2012
Dosar nr. 5605/108/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pe pârâţii Penitenciarul Timişoara, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 12 octombrie 2009 a fost transferat de la Penitenciarul Arad la Penitenciarul Timişoara şi aici a fost cazat într-o cameră cu încă 19 deţinuţi. A arătat că a suferit un prejudiciu de ordin moral, deoarece suprafaţa camerei este foarte mică, fiind supus unui tratament inuman şi degradant prin nerespectarea legislaţiei locuinţei, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 146/1997, Legii nr. 30/1994 şi ale Constituţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 496 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad in Dosar nr. 5605/108/2009, s-a constatat necompetenţa teritorială a Tribunalului Arad privind acţiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G. în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor având ca obiect pretenţii şi s-a dispus trimiterea dosarului la instanţa competentă Tribunalul Timiş, în vederea soluţionării, nefiind acordate cheltuieli de judecată.
La termenele de judecată din 14 aprilie 2010 şi 26 mai 2010, Tribunalul Timiş a respins excepţia netimbrării acţiunii, cum şi a necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei, argumentele fiind regăsite în conţinutul încheierilor de şedinţă aflate la dosar. Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive pârâtului Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, instanţa a dispus, conform cu art. 137 alin. (2) C. proc. civ., unirea ei cu fondul cauzei.
Pentru termenul de judecată din 23 iunie 2010, pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor a învederat, la solicitarea instanţei de judecată că, potrivit art. l alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 1 la Ordinul Ministerul Justiţiei nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie să asigure cel puţin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de liberate, încadrată în regimul semideschis sau deschis.
Prin sentinţa civilă nr. 2766 din 20 octombrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 5605/108/2009 Tribunalul Timiş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G., deţinut în Penitenciarul Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara, Ministerul Justiţiei, cu sediul in Bucureşti, şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform cărora, această instituţie „organizează şi coordonează activităţile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate";, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004 care statuează că „în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se înfiinţează, se organizează şi funcţionează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru minori şi tineri, penitenciare pentru femei, centre de reeducare, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor din Administraţia Penitenciară, Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii şi Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi";.
Context în care, cum reclamantul pretinde despăgubiri pentru nerespectarea dispoziţiilor legale reglementând condiţiile de executare a pedepselor în penitenciar, în concret, a spaţiului minim ce trebuie asigurat fiecărui deţinut în penitenciar şi având în vedere atribuţiile supra enunţate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în subordinea căreia funcţionează şi penitenciarul în care se află reclamantul, instanţa a statuat că, implicit, pentru o eventuală ignorare ori nesocotire a prevederilor legale ţinând de modul de executare a pedepselor, răspunderea revine şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, entitatea care supraveghează la nivelul tuturor penitenciarelor subordonate, respectarea drepturilor deţinuţilor.Instanţa a apreciat, în temeiul argumentelor prezentate că, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1849/2004, pârâtul Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor se legitimează procesual pasiv în cauza de faţă, iar excepţia invocată a fost respinsă ca nefondată.
Din perspectiva fondului pricinii, s-a constatat că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, fondată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., ce reclamă întrunirea cumulativă a patru cerinţe: existenţa unui prejudiciu cert şi nereparat, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul creat şi culpa autorului faptei ilicite.
Reclamantul pretinde că îi sunt nesocotite drepturile de deţinut prin aceea că penitenciarul în care se află încarcerat nu-i asigură spaţiul minim cerut de legea locuinţei, el aflându-se cazat într-o cameră cu încă 19 deţinuţi, din schiţa depusă de pârâţi şi necontestată de reclamant, rezultă că încăperea în discuţie are o lungime de 8 metri, o lăţime de 5,5 metri şi o înălţime de 3,25 metri, însumând, aşadar, 143 metri cubi.
Deşi reclamantul nu a precizat care sunt normele legale încălcate de către pârâţi, se observă că, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 433/C/2010, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, camerele de cazare din penitenciare trebuie să asigure cel puţin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regim semideschis sau deschis, cum este cazul reclamantului, deţinut în Penitenciarul Timişoara ce funcţionează numai în regim semideschis şi deschis [de remarcat că acelaşi Ordin face vorbire şi despre spaţiul necesar fiecărui deţinut, dar se referă expres la cei încadraţi în regim închis ori în penitenciare de maximă siguranţă - art. l alin. (3) lit. a), ceea ce nu este însă cazul reclamantului].
Instanţa, raportând aceste cerinţe legale la datele speţei, a constatat că cele 20 de persoane cazate în camera penitenciarului au nevoie de 120 metri cubi de aer, rămânând aşadar aer necesar pentru încă patru deţinuţi.
În atare situaţie, instanţa a reţinut că nu se verifică în speţă săvârşirea de către pârâţi a vreunei fapte ilicite, cât timp reiese că reclamantului îi este asigurată cantitatea de aer necesară, potrivit legii, în încăperea unde este cazat, respectiv, devine îngăduită concluzia că nu au fost încălcate, în ce-l priveşte, dispoziţiile legale privind condiţiile de cazare ce trebuie să fie asigurate deţinuţilor, iar spaţiul ce-i este asigurat nu aduce atingere demnităţii sale umane, nemaivorbind de pretinsele suferinţe fizice invocate, dar nedovedite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul O.R.G., arătând că hotărârea instanţei de fond invocă doar normele interne care, în opinia lui, din punct de vedere constituţional sunt nelegale şi contrare legislaţiei europene, care ia în calcul suprafaţa minimă de 7 m.p. impusă de Comitetul Europeană pentru Prevenirea Torturii.
Prin decizia civilă nr. 820/A din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilăm, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel, pe baza cerinţelor imperative impuse de art. 998-999 C. civ. care constituie temeiul de drept al acţiunii reclamantului şi faţă de probatoriul administrat, relativ la condiţiile concrete de detenţie ale reclamantului, a arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză acestea nu sunt îndeplinite şi prin urmare, nu au fost încălcate dispoziţiilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea a reţinut că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate (care este în deplină concordanţă cu Normele legislaţiei europene relativ la acest aspect), arată că persoanele aflate în detenţie trebuie cazate în camere din penitenciare ce trebuie să asigure cel puţin 6 metri cubi de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrata în regim semideschis sau deschis.
Instanţa de apel a constatat că reclamantul O.R.G. este în prezent, deţinut în Penitenciarul Timişoara, ce funcţionează numai în regim semideschis şi deschis, şi cazat într-o cameră de 20 persoane. Din datele furnizate de Penitenciarul Timişoara privind spaţiul de cazare, rezultă că această cameră are lungime de 8 m, o lăţime de 5,5 m şi o înălţime de 3,25 m, ceea ce reprezintă în echivalent 143 metri cubi aer.
În finalul considerentelor, instanţa de apel a arătat că, raportând cerinţele legale la situaţia concretă a condiţiilor de cazare ale reclamantului, rezultă că într-adevăr, camera de cazare îndeplineşte cerinţele legale, că nu au fost încălcate în nici un fel normele legale privind cazarea persoanelor aflate în detenţie şi prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond nu sunt îndeplinite cerinţele angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâţilor, conform art. 998-999 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O.R.G., care fără a-l încadra în drept, arată într-o motivare sumară că au fost încălcate dispoziţiile art. 20 din Constituţia României. Solicită admiterea recursului şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând modul în care recurentul a înţeles să motiveze recursul şi având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. pr. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă motive de nelegalitate a unei hotărâri.
Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte menţiuni, sub sancţiunea nulităţii, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum şi dezvoltarea lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În cererea de recurs formulată de reclamantul O.R.G., se constată că acesta exprimă în termeni foarte generali încălcarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, fără însă a evoca în mod concret ce norme internaţionale nu sunt în concordanţă cu normele interne şi fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs.
Astfel, prin simpla afirmaţie că hotărârea atacată încalcă textul constituţional nu se poate cenzura legalitatea acesteia, în condiţiile în care nu au fost constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate.
De aceea, eventuala critică invocată de recurent susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei civile nr. 820 A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4482/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4487/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
