ICCJ. Decizia nr. 4499/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4499/2012
Dosar nr. 19770/3/2007
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 02 martie 2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtele SC G.R.B.G. SRL, SC D.C. SRL şi SC M.M.M. SRL, solicitând instanţei, pronunţarea unei sentinţe prin care pârâtele să fie obligate să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, strada E.P. (fostă C.T.), sector 1, compus din teren în suprafaţă totală de 429,98 m.p. şi construcţie (corp A parter şi etaj, corp B parter şi corp C parter şi magazie) cu excepţia apartamentelor înstrăinate către S.M. şi N.F., prin contractele de vânzare–cumpărare nr. XX/1996 şi nr. YY/1996.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este moştenitoarea defuncţilor R.R. şi M., care au avut în proprietate imobilul revendicat, imobil ce a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
La 21 iunie 2006 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare de acţiune, prin care şi-a modificat cadrul procesual, solicitând scoaterea din cauză a pârâtei SC M.M.M. SRL şi introducerea în aceeaşi calitate a Municipiului Bucureşti, ca deţinător al unei părţi din imobil.
La 06 aprilie 2006 s-a depus la dosar de către pârâta SC G.R.B.G. SRL întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care s-au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei (justificată prin faptul că nu există identitate între imobilul de la nr. 35 revendicat şi cel dobândit de această pârâtă, situat la nr. 47), excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC G.R.B.G. SRL (pentru aceleaşi considerente – respectiv lipsa de identitate de imobil), iar pe fondul cauzei s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată, titlul de proprietate al acestei pârâte fiind mai bine caracterizat decât cel invocat de reclamantă în acţiune.
Prin cerere s-a invocat în apărare şi dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra imobilului ca efect al uzucapiunii.
La 29 iunie 2006 reclamanta a depus la dosar o nouă cerere precizatoare de acţiune, prin care a solicitat scoaterea din cauză a pârâtei SC D.C. SRL, întrucât nu mai deţine calitatea de proprietar în imobil.
La data de 08 martie 2007 s-a formulat în cauză cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC G.R.B.G. SRL, de către SC D.C. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 6181 din 19 aprilie 2007, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că valoarea imobilului revendicat prin acţiune depăşeşte suma de 500.000 RON prevăzută de acest text de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2007 s-a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de SC D.C. SRL.
La data de 04 mai 2009 pârâta SC G.R.B.G. SRL a depus la dosar o cerere prin care a învederat instanţei că înţelege să renunţe la judecarea cererii sale reconvenţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 291 din 01 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de intervenientă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC G.R.B.G. SRL, ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă, a luat act de renunţarea pârâtei SC G.R.B.G. SRL la judecarea cererii sale reconvenţionale, a admis cererea de intervenţie accesorie, a respins cererea intervenientei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură a exclude de la sine acţiunea în revendicare potrivit dreptului comun, ceea ce ar duce la încălcarea dreptului de acces la instanţă pentru persoana care, din anumite motive, nu a uzat de dispoziţiile acestei legi.
Cu privire la susţinerile pârâtei SC G.R.B.G. SRL referitoare la lipsa identităţii între imobilul revendicat de reclamantă prin acţiune şi cel deţinut în proprietate de această pârâtă, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate, din probele administrate în cauză rezultând că strada E.P. a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri, iar imobilul de la adresa P. nr. 35 la care se referă actul de vânzare–cumpărare din anul 1919 a purtat, de asemenea, diferite numere, inclusiv nr. 47, pe care îl poartă în prezent imobilul ocupat de pârâtă.
Tribunalul a apreciat însă că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei este întemeiată şi urmează a fi primită, dar nu pentru lipsa identităţii de imobil, ci pentru nedovedirea de către aceasta a calităţii sale de succesoare a foştilor proprietari ai imobilului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 360 A din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul revendicat a fost proprietatea soţilor R. şi M.R., fiind dobândit de aceştia prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din anul 1919 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat şi se compunea la data achiziţionării din două construcţii de zid masiv (prăvălii), un şopron şi terenul aferent.
Prin testamentul încheiat la data de 07 septembrie 1939 numitul R.R. a dispus ca toate bunurile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, inclusiv „cota de ½ din imobilul situat în Bucureşti, strada P. nr. 47, fost nr. 35, stăpânit în întregime cu soţia sa” să revină soţiei R.M.
La data de 24 august 1955 R.M. a decedat, de pe urma sa rămânând ca succesori, R.G. şi T.E., cărora în calitate de descendenţi le-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 04 ianuarie 1956 eliberat de Notariatul Raionului Orăşănesc I.V.S. Bucureşti.
R.G., la rândul său, a decedat la data de 13 octombrie 1991, de pe urma sa rămânând ca unică succesoare T.E., căreia în calitate de soră i-a revenit întreaga moştenire, conform certificatului de moştenitor din 31 august 1992 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 Bucureşti.
La data de 18 decembrie 1991 a decedat şi T.E., de pe urma acesteia rămânând ca unică succesoare, conform certificatului de moştenitor din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti, reclamanta G.E., căreia în calitate de nepoată de soră şi moştenitoare testamentară i-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei.
Toate aceste certificate de moştenitor fac dovadă deplină cu privire la deschiderea succesiunilor rămase de pe urma defuncţilor menţionaţi în cuprinsul lor şi la calitatea de succesori a persoanelor menţionate la rubrica „moştenitori” şi dovedesc legitimarea procesuală activă a reclamantei pentru formularea acţiunii de revendicare.
Chiar dacă la instanţa de fond nu s-au depus acte de stare civilă privind calitatea reclamantei de nepoată de soră a defunctei T.E. şi nici testamentul lăsat de defunctă în favoarea reclamantei, instanţa ar fi trebuit să constate că, atâta timp cât certificatul de succesor eliberat de pe urma defunctei nu a fost anulat de o instanţă de judecată, acesta îşi produce efectele juridice şi dovedeşte pe deplin calitatea reclamantei de succesoare a defunctei T.E.
În consecinţă, s-a apreciat că sentinţa instanţei de fond, prin care s-a reţinut lipsa legitimării procesuale active a reclamantei pentru nedovedirea calităţii acesteia de succesoare a foştilor proprietari ai imobilului revendicat prin acţiune, este nelegală şi netemeinică.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC G.R.B.G. SRL care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
1. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 653 şi 659 C. civ., precum şi a art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Conform înscrisurilor aflate în dosar reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de nepoată de soră a defunctei T.E.
Din certificatul de căsătorie rezultă că S.D. s-a căsătorit cu N.S., nu cu T.S., mama intimatei G.E. fiind prin urmare N.S. (căsătorită S.).
Mai mult, T.E. a decedat la data de 15 noiembrie 1966, conform certificatului de deces din 16 noiembrie 1966, cu mult înainte de data decesului numitei T.E. – 16 decembrie 1991.
Astfel, reclamanta G.E., care susţine că este nepoată de soră a defunctului T.E., nu poate fi moştenitoare legală a defunctei T.E., întrucât din actele de stare civilă nu se probează succesiunea.
Recurenta mai susţine că aceste certificate de moştenitor nu menţionează în nici un fel imobilul revendicat.
Totodată, se susţine că certificatul de moştenitor nu poate fi opus terţilor ca instrument de dovadă a proprietăţii, nu constituie faţă de terţi un titlu de proprietate, întrucât notarul nu are competenţa să certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moştenirea, ci numai calitatea de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte [art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale].
2. Hotărârea curţii de apel este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1199 şi urm. C. civ. referitoare la prezumţii şi autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta a mai promovat acţiuni in revendicare pentru acelaşi imobil - acţiuni pentru care s-au pronunţat hotărâri ce au intrat in puterea lucrului judecat - depuse la dosarul cauzei.
Astfel, reclamanta G.E. a mai formulat o acţiune în revendicare privind imobilul din strada E.P. nr. 47 - cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1461/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, finalizat prin sentinţa nr. 841 din 30 septembrie 2004. Apelul împotriva acestei sentinţe a fost respins in decizia nr. 995A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 4974/2004.
De asemenea, prin promovarea prezentei acţiuni, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 382R din 04 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 988/64/2010.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Apreciind că s-a făcut dovada că reclamanta este moştenitoarea mătuşii sale T.E., aceasta, la rândul său, fiind moştenitoarea foştilor proprietari ai imobilului în litigiu, soţii M. şi R.R. şi constatând că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, fără a examina pe fond acţiunea, curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare tribunalului pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prin testamentul încheiat la data de 07 septembrie 1939, numitul R.R. a dispus ca toate bunurile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului să revină soţiei sale, R.M.
La data de 24 august 1955 R.M. a decedat, de pe urma sa rămânând ca succesori, R.G. şi T.E., cărora în calitate de descendenţi le-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 04 ianuarie 1956 eliberat de Notariatul Raionului Orăşănesc I.V.S. Bucureşti.
R.G., la rândul său, a decedat la data de 13 octombrie 1991, de pe urma sa rămânând ca unică succesoare T.E., căreia în calitate de soră i-a revenit întreaga moştenire, conform certificatului de moştenitor din 31 august 1992 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 Bucureşti.
La data de 18 decembrie 1991 a decedat şi T.E., de pe urma acesteia rămânând ca unică succesoare, conform certificatului de moştenitor din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti, reclamanta G.E., căreia în calitate de nepoată de soră şi moştenitoare testamentară i-a revenit întreaga masă succesorală rămasă de pe urma defunctei şi legitimarea procesuală activă a reclamantei pentru formularea acţiunii de revendicare.
Ca atare, susţinerea recurentei în sensul că reclamanta G.E. nu poate fi moştenitoare legală a defunctei T.E. nu are legătură cu decizia recurată, întrucât instanţa nu a reţinut calitatea de moştenitoare legală a reclamantei.
De altfel, împrejurarea că reclamanta deţine sau nu calitatea de moştenitoare legală nu prezintă relevanţă, atâta vreme cât, în mod corect, s-a dovedit calitatea reclamantei de succesoare a proprietarilor iniţiali ai imobilului revendicat, în calitate de nepoată de soră şi moştenitoare testamentară a numitei T.E., fiica soţilor R., conform certificatului de moştenitor din 11 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti.
Pe de altă parte, susţinerea recurentei potrivit căreia certificatul de moştenitor nu poate fi opus terţilor ca instrument de dovadă a proprietăţii nu prezintă relevanţă în cauză şi nu are legătură cu decizia recurată, prin care nu a fost soluţionată pe fond cauza, ci doar s-a constatat calitatea procesuală a reclamantei.
Întrucât cauza nu a fost soluţionată pe fond, instanţa de apel pronunţându-se exclusiv cu privire la calitatea procesuală a reclamantei, dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, invocat de recurentă, potrivit cărora până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor, devin pe deplin aplicabile.
2. Al doilea motiv de recurs, potrivit căruia recurenta pretinde că decizia curţii de apel încalcă dispoziţiile art. 1199 şi urm. C. civ., este de asemenea nefondat.
Astfel, se susţine că reclamanta a mai formulat o acţiune în revendicare privind imobilul în litigiu, soluţionat irevocabil prin decizia nr. 995A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 4974/2004, prin care a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei nr. 841 din 30 septembrie 2004, pronunţată în Dosar nr. 1461/2003 de către Tribunalul Bucureşti.
De asemenea, se susţine că prin promovarea prezentei acţiuni, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 382R din 04 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 988/64/2010.
Deşi la termenul din 6 aprilie 2012, Înalta Curte a pus în vedere recurentei–pârâte să depună la dosar hotărârile în raport de care a invocat autoritatea de lucru judecat, aceasta nu s-a conformat acestei dispoziţii.
Procedând din oficiu la verificarea hotărârilor în raport de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, s-au constatat următoarele:
Împotriva deciziei civile nr. 995A din 02 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 4974/2004 a fost declarat recurs, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 septembrie 2005 şi înregistrat la 07 septembrie 2005 sub nr. 27562/1/2005, iar în baza dispoziţiilor art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005, dosarul a fost scos de pe rol şi înaintat Curţii de Apel Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat la data de 22 septembrie 2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 32257/2/2005, fiind suspendat la 20 martie 2006, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 6476/299/2006 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În ce priveşte Dosarul nr. 6476/299/2006 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, acesta a fost declinat prin sentinţa civilă nr. 6181 din 19 aprilie 2007 la Tribunalul Bucureşti, fiind înregistrat sub nr. 19770/3/2007 la secţia a III-a civilă, al acestei instanţe şi soluţionat prin sentinţa civilă nr. 291 din 01 martie 2010. Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 19770/3/2007, soluţionat prin decizia civilă nr. 360 din 04 aprilie 2011, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formând obiectul prezentei cauze.
Ca atare, decizia nr. 995A din 02 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti nu are caracter irevocabil, recursul declarat împotriva acesteia fiind suspendat la 20 martie 2006, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 6476/299/2006 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, aflat în recurs în prezentul dosar.
În ce priveşte decizia nr. 382/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, aceasta vizează contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.E. împotriva deciziei nr. 1515 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, în contradictoriu cu intimatele A.M. şi L.E.
În raport de aceste împrejurări, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 1201 C. civ., potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este făcută între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate”. Pentru a exista lucru judecat este însă necesar ca prima hotărâre să fi rămas irevocabilă şi să fi rezolvat în fond procesul între părţi.
În cauza supusă judecăţii, nu sunt întrunite aceste condiţii, întrucât prima decizie invocată (decizia nr. 995A din 02 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti) nu are caracter irevocabil, iar prin cea de-a doua hotărâre (decizia nr. 382/R din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov) a fost respinsă, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare formulată de reclamanta G.E., în contradictoriu cu alţi pârâţi.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL împotriva deciziei nr. 360A din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4498/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4501/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
