ICCJ. Decizia nr. 4515/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4515/2012
Dosar nr. 41037/3/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 735 din 22 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC A.B. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA.
A dispus anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 6 octombrie 2008.
A modificat cuantumul despăgubirilor şi a stabilit în sarcina expropriatorului o despăgubire în valoare de 407.832 lei, echivalentul de 95.048 euro pentru terenul în suprafaţă de 436 m.p. situat în Otopeni, str. H.C.C.
Prin încheierea din cameră de consiliu din 21 iulie 2009, tribunalul a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţă, în sensul că, valoarea despăgubirilor este de 85.048 euro, echivalent în lei 364.924 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin hotărârea atacată s-a dispus exproprierea suprafeţei de 436 m.p. teren situat în Otopeni, str. H.C.C., proprietatea reclamantei, în temeiul Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 270/2008, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la suma de 100 euro/m.p.
Tribunalul a mai reţinut că, faţă de modificările aduse Legii nr. 198/2004, despăgubirile cuvenite se calculează potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 în funcţie de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Nu a fost avută în vedere data exproprierii, deoarece momentul de referinţă este stabilit de Legea nr. 33/1994, în mod imperativ.
Cererea privind prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii nu poate fi avută în vedere, deoarece, până la efectuarea raportului de expertiză, reclamanta nu a prezentat dovezi în acest sens.
Tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor în funcţie de opinia majoritară a experţilor ca fiind de 85.048 euro, ceea ce reprezintă 364.924 lei.
Prin decizia nr. 568/ A din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi pârât.
Instanţa de apel a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi a avut în vedere criteriile stabilite prin acest text de lege.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele"; defineşte preţul de piaţă, respectiv preţul de tranzacţionare stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care s-a efectuat expertiza.
Faptul că tribunalul a reţinut o valoare a terenului de 85.048 euro pentru terenul expropriat, apropiată de valoarea reţinută în raportul de expertiză efectuat în apel - 89.598 euro la 31 octombrie 2008 şi 73.792 euro la 15 februarie 2011, reflectă faptul că aceasta este valoarea reală a imobilului, care include şi prejudiciul cauzat reclamantei, calculat potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De altfel, la stabilirea despăgubirilor, experţii care au avut opinie majoritară au făcut demersuri şi la Camera Notarilor Publici, evaluarea despăgubirilor având în vedere şi criticile formulate de pârât.
Cât priveşte critica vizând completarea raportului de expertiză, instanţa de apel a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 212 din C. proc. civ., text care lasă la latitudinea instanţei dacă dispune întregirea expertizei şi numai în ipoteza în care nu este lămurită prin expertiza efectuată.
De asemenea, a constatat o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece valoarea despăgubirilor a fost stabilită pe baza preţurilor de ofertare, iar nu în baza preţurilor cu care se vând în mod obişnuit imobilele.
Mai mult, este de notorietate faptul că de la sfârşitul anului 2008 piaţa imobiliară a cunoscut un real declin, iar despăgubirile stabilite prin hotărârea comisiei au avut în vedere preţurile cu care se vindeau în zona respectivă imobilele la data exproprierii, respectiv luna mai 2008.
A mai arătat recurentul că instanţa de apel putea să omologheze raportul de expertiză efectuat în apel, care a fost întocmit în baza unui contract de vânzare cumpărare.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Deşi criticile recurentului nu au fost formulate în termeni foarte riguroşi, problemele puse în discuţie în recurs se referă la momentul în funcţie de care se calculează cuantumul despăgubirilor şi valoarea de referinţă avută în vedere.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin urmare, textul de lege pe care recurentul - pârât pretinde că instanţa de apel l-ar fi aplicat greşit prevede în termeni lipsiţi de echivoc că, în ceea ce priveşte momentul în funcţie de care se calculează cuantumul despăgubirilor este acela al întocmirii raportului de expertiză, iar nu data la care a avut loc exproprierea.
Momentul întocmirii raportului de expertiză trebuie avut în vedere indiferent de evoluţia pieţei imobiliare, deoarece este un criteriu prevăzut de lege.
Este adevărat că Legea nr. 198/2004, în baza căreia a avut loc exproprierea a cunoscut soluţii diferite în ceea ce priveşte momentul de referinţă pentru calculul despăgubirilor.
Astfel, în forma iniţială, art. 9 din lege prevedea că despăgubirile se calculează conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar după modificarea intervenită prin Legea nr. 184/2008, la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate.
Numai că Legea nr. 184/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010, care a abrogat şi Legea nr. 198/2004 şi care face din nou trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte modalitatea de calcula despăgubirilor.
Prin urmare, la data soluţionării apelului, momentul de referinţă pentru plata despăgubirilor este acela al efectuării raportului de expertiză.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că instanţa ar fi avut în vedere valoarea de ofertare, iar nu valoarea de tranzacţionare.
Aşa cum a prezentat amplu prima instanţă, la stabilirea valorii despăgubirilor a fost avută în vedere opinia majoritară a comisiei de experţi, care a procedat la metoda comparaţiei directe, utilizând preţurile pieţei libere practicate în zonă şi a avut în vedere lista ofertelor de piaţă, la care s-a aplicat marja de negociere de 10%.
La instanţa de apel a fost efectuată o nouă expertiză, care a avut în vedere preţul menţionat într-un contract de vânzare cumpărare real, valoarea stabilită fiind sensibil apropiată de valoarea stabilită la prima instanţă (89.598 euro la data introducerii acţiunii şi 73.792 euro la data de 15 februarie 2011, data efectuării celei de a doua expertize).
În baza concluziilor expertizei efectuate în apel, care a folosit şi date obţinute de la Camera Notarilor Publici, instanţa de apel a concluzionat că valoarea reţinută de tribunal reprezintă valoarea reală a imobilului.
Prin urmare, este greşită susţinerea recurentului pârât referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi trebuit să omologheze expertiza efectuată în apel.
În realitate, instanţa de apel, dând eficienţă rolului său activ, a coroborat toate probele administrate în cauză şi a constatat că expertiza efectuată la prima instanţă, expertiza efectuată în apel în baza unui contract real de vânzare cumpărare şi informaţiile Camerei Notarilor Publici conduc la concluzia că suma reţinută de prima instanţă reprezintă valoarea de tranzacţionare, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Faţă de cele mai sus expuse, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul statul Român, prin CN A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 568/ A din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4514/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4520/2012. Civil. Strămutare. Revizuire - Fond → |
|---|
