ICCJ. Decizia nr. 4514/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4514/2012
Dosar nr. 5552/3/2008
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 888 din 22 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A.I. şi N. (fostă A.) C. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA; a anulat hotărârea nr. 1 din 05 septembrie 2007 emisă de pârâtă; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 1 din 05 septembrie 2007 s-a aprobat acordarea de despăgubiri de 17.500 lei pentru imobilul teren în suprafaţă de 28,56 mp, situat în localitatea Otopeni, Calea Bucureştilor. În considerentele acestui act administrativ s-a reţinut că, prin H.G. nr. 688/2007, s-a aprobat declanşarea procedurii de expropriere cu privire la imobilul proprietate privată situat pe amplasamentul lucrării „Fluidizarea traficului pe DN 1 Km 11 + 938 - Km 17 + 165 sector Băneasa-Otopeni” şi că persoanele aparent îndreptăţite la acordarea de despăgubiri sunt reclamantele, care nu s-au prezentat în faţa comisiei la întocmirea procesului-verbal din 05 septembrie 2007.
În cuprinsul acestui din urmă proces-verbal, s-a menţionat că reclamantele nu au formulat vreo cerere şi nici nu au depus acte doveditoare în termen de 30 de zile, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, astfel că membrii comisiei au hotărât emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, reclamantele s-au adresat Administraţiei Naţionale a Drumurilor încă din anul 2003 şi apoi la 24 august 2007, cu puţin înainte de întocmirea procesului-verbal din 05 septembrie 2007, arătând că nu sunt de acord cu exproprierea, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta C.N.A.D.R., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, a emis beneficiarului S.A.T. SRL, în care unul dintre asociaţi este reclamanta N.C., autorizaţia din 21 august 2006 pentru executarea unei spălătorii auto în zona DN 1 km 13+180 dreapta. Această autorizaţie a fost emisă de pârâtă deşi prin H.G. nr. 755/205 se aprobase exproprierea pentru realizarea modernizării DN 1.
Prin notificarea primită de reclamante la 07 august 2007, acestea au fost înştiinţate de expropriator cu privire la cuantumul despăgubirilor şi la obligaţia de a depune documentele de proprietate în vederea încasării sumei.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, expertul nu a putut stabili dacă amplasarea staţiei de autobuz în dreptul proprietăţii reclamantelor respectă proiectul de lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R. a solicitat proiectantului ca amplasamentul iniţial al staţiei de autobuz să fie realocat şi dacă această realocare a fost aprobată, întrucât pârâta C.N.A.D.R. nu a depus copia desenului aferent proiectului executat de S.C. Expertul a menţionat că, la data efectuării constatării, pasarela nu era construită, întrucât există litigii între proprietarii clădirilor şi C.N.A.D.R., iar dacă staţia de autobuz va fi realocată în faţa proprietăţii reclamantelor, accesul auto al acestora se poate face doar prin traversarea staţiei de autobuz. De asemenea, expertul a stabilit că investiţia – clădire efectuată de SC S.A.T. SRL nu va mai putea fi utilizată conform destinaţiei de spălătorie auto, deoarece aceasta ar presupune ca prin staţia de autobuz să se permită trecerea autovehiculelor spre şi dinspre spălătoria auto. Expertul a stabilit şi valoarea părţii expropriate din imobil, ca şi a prejudiciului creat prin expropriere.
Reclamantele nu au formulat un petit care să vizeze cuantumul despăgubirilor, astfel că obiectivul expertizei privind cuantumul despăgubirilor va fi omis în analiza fondului cauzei.
Apărarea pârâtei în sensul inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, este neîntemeiată, având în vedere că, deşi nu contestă cuantumul despăgubirilor, reclamantele solicită anularea hotărârii pentru motive de nelegalitate. Deşi Legea nr. 198/2004 nu cuprinde dispoziţii exprese privitoare la o atare acţiune, nu se poate susţine că persoana nemulţumită de hotărârea unei autorităţi nu ar avea calea accesului la justiţie, pentru că s-ar încălca art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu atât mai mult cu cât reclamantele invocă nelegalitatea hotărârii pentru nerespectarea procedurilor de expropriere şi pentru încălcarea dreptului de proprietate, după ce autoritatea pârâtă eliberase autorizaţia de construire a unei spălătorii auto.
Hotărârea emisă de pârâtă încalcă, într-adevăr, procedura instituită de Legea nr. 198/2004. Astfel, deşi hotărârea contestată se întemeiază pe H.G. nr. 688/2007, documentaţia cadastrală a fost întocmită în temeiul H.G. nr. 775/2005, fiind datată 2006 şi vizează o altă suprafaţă de teren aparţinând reclamantelor – 228,56 mp.
De asemenea, faţă de faptul că expertul nu a putut stabili dacă amplasarea staţiei de autobuz în dreptul proprietăţii reclamantelor respectă proiectul de lărgire a DN 1, dacă C.N.A.D.R. a solicitat proiectantului realocarea staţiei de autobuz şi dacă această realocare a fost aprobată, urmează a se aprecia că pârâta nu a respectat procedura instituită de art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004.
Pe de altă parte, deşi pârâta a depus la dosar documentaţia cadastrală şi raportul de evaluare elaborate în anul 2006, aceeaşi autoritate a eliberat autorizaţia din 21 august 2008, prin care îşi exprima acordul pentru construirea unei spălătorii auto, lucrare edificată de către societatea beneficiară pe terenul proprietatea reclamantelor.
În aceste condiţii, hotărârea atacată apare ca fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 şi a dreptului de proprietate al reclamantelor, garantat de Constituţie şi protejat de art. 480 C. civ., impunându-se astfel a fi anulată.
În ceea ce-l priveşte pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind emitentul actului contestat.
Prin decizia civilă nr. 461/A din 04 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.R. împotriva sentinţei susmenţionate, pentru următoarele considerente:
Prin H.G. nr. 755/2005 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Fluidizarea traficului pe DN 1 Km 11 + 938 Km - 17 + 165 sector Băneasa Otopeni”, modificată prin H.G. nr. 688/2007.
La dosar nu s-au depus anexele la H.G. nr. 755/2005, în schimb s-a depus anexa la H.G. nr. 688/2007.
Din probe rezultă că staţia de autobuz existentă şi care trebuia amenajată s-a aflat la km 13+186, în dreptul proprietăţii lui A.Ş.
În raportul de evaluare făcut de SC P.G. SRL s-au evaluat terenuri care urmau a fi expropriate la 13 iulie 2006, din care însă nu făceau parte reclamantele.
Urmare a adoptării H.G. nr. 688 din 28 iunie 2007, între persoanele expropriate au apărut şi reclamantele. Rezultă, deci, că acestea au apărut în anexă pentru expropriere la adoptarea H.G. nr. 688/2007.
Din documentaţia cadastrală întocmită cu privire la proprietatea reclamantelor care urmau să fie expropriate, rezultă că s-a intenţionat exproprierea unei suprafeţe de 228,56 mp.
Nu există la dosar documentaţia cadastrală avizată de Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru terenul în suprafaţă de 28,56 mp, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 198/2004. De asemenea, nu există dovezi ale solicitării certificatelor de urbanism, conform art. 3 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege.
Prin sentinţa apelată, anularea hotărârii s-a dispus pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, astfel că, deşi susţinerea apelantei din primul motiv de apel este corectă, ea nu duce la modificarea sentinţei.
Cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, deoarece instanţa de fond a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, respectiv nu există niciun fel de documentaţie anterioară şi ulterioară adoptării H.G. nr. 688/2007 cu privire la terenul de 28,56 mp.
Afirmaţia din cel de-al treilea motiv de apel este corectă, dar nu poate duce la schimbarea sentinţei, pentru că subzistă nerespectarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004.
Deşi susţinerea din cel de-al patrulea motiv de apel este adevărată, nu înlătură încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004. La fel, faptul că s-a propus plata prealabilă nu înlătură încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004.
În ce priveşte critica din ultimul motiv de apel, în sensul că a existat o confuzie între proiectul tehnic reglementat de art. 3 şi anularea hotărârii, aceasta este nefondată.
Astfel, instanţa a reţinut că nu a fost respectată procedura din art. 3, în sensul că nu există documentaţie şi avizele pentru suprafaţa de 28,56 mp.
Este de observat că, în speţă, sunt două hotărâri - 755/2005, în care reclamantele rezultă că nu au figurat pentru a fi expropriate şi 668/2007, unde reclamantele sunt propuse la expropriere cu 28,56 mp.
Pentru emiterea H.G. nr. 755/2005 trebuia respectate dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 198/2004, respectiv întocmirea proiectul tehnic, la care se ataşează toată documentaţia cerută de art. 3, or nu există proiect tehnic şi nici documentaţia pentru suprafaţa de 28,56 mp.
La fel, pentru emiterea H.G. nr. 688/2007, care a completat H.G. nr. 755/2005, nu există proiectul tehnic şi documentaţia reglementată de art. 3 din Legea nr. 198/2004 pentru terenul de 28,56 mp, ce trebuiau întocmite anterior emiterii H.G. nr. 688/2007. Rezultă că, nu a existat o confuzie a instanţei de fond cu privire la cele două acte, dimpotrivă, în baza probelor administrate, aceasta a reţinut corect nerespectarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data sesizării instanţei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.), care a criticat-o pentru următoarele motive:
1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Examinarea motivelor de apel a constat în expedierea lor prin invocarea formală a prevederilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, neînsoţită de niciun raţionament care să justifice, în raport de aceste prevederi, înlăturarea motivelor de apel.
Maniera în care instanţa a răspuns motivelor de apel echivalează cu o nemotivare a soluţiei.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
2.1. Pentru exproprierea suprafeţei de teren în litigiu, întreaga procedură prevăzută de Legea nr. 198/2004 a fost respectată, fapt confirmat de încheierea nr. 17602 din 07 februarie 2008, prin care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.
În cadrul procedurii de expropriere, ce a fost riguros îndeplinită, toate condiţiile prevăzute de art. 3 şi 4 din lege, la care se face referire în decizia de apel, au fost satisfăcute.
Acest fapt a fost confirmat de cel puţin două autorităţi ce au cenzurat procedura, respectiv Guvernul României care, altfel, nu ar fi promovat hotărârea de expropriere şi O.C.P.I. Ilfov, care nu ar fi admis intabularea.
2.2. Prin contestaţia formulată, reclamantele invocă două motive: neinformarea lor în legătură cu exproprierea şi interesul legat de construcţia unei spălătorii auto.
Niciunul dintre aceste două motive nu poate fi reţinut.
Prin notificarea expediată (recipisa din 02 august 2007, confirmată de primire), reclamantele au fost informate conform Legii nr. 198/2004 şi Normelor metodologice de aplicare.
În prealabil, anunţul de expropriere a fost publicat în ziarul „România liberă”, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice.
De asemenea, a fost afişat planul de amplasament şi lista imobilelor la sediul Consiliului Local, conform legii.
Al doilea motiv este înlăturat, în principiu, de lege, exproprierea neputând fi împiedicată de existenţa unui interes economic al expropriatului, cum ar fi afacerea din cazul de faţă.
Pe de altă parte, faptul că depăşind cererea cu care a fost investită, instanţa a adăugat ea însăşi propriile motive la cele formulate de parte, reprezintă, în sine, o încălcare a legii aptă de critică pe această cale de atac.
2.3. În legătură cu comentariul pe care instanţa de apel îl face în finalul expunerii sale, sunt de făcut următoarele precizări:
- afirmaţia referitoare la lipsa documentaţiei este nereală, exproprierea fiind făcută pe baza documentaţiei avizată şi depusă la O.C.P.I. Ilfov;
- în legătură cu lipsa proiectului tehnic, o asemenea ipoteză este imposibilă, emiterea unei hotărâri de Guvern fără existenţa acestui act fundamental fiind de neconceput, fapt dovedit şi de întreaga documentaţie aferentă proiectului de expropriere;
- din faptul că H.G. nr. 755/2005 a fost completată de H.G. nr. 688/2007, instanţa încearcă să extragă o argumentaţie ce nu are niciun fundament juridic.
Nereluarea întregii documentaţii de fundamentare cu ocazia emiterii celei de-a doua hotărâri de Guvern este procedeul legal prevăzut de art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, fiind stipulat şi în H.G. nr. 755/2005.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (7) din lege, „în situaţia în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii şi la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a mai fi necesară modificarea hotărârii Guvernului.”.
De asemenea, conform art. 6 din H.G. nr. 755/2005, „regularizarea documentaţiilor cadastrale se va efectua de către expropriator pe baza proiectului, detaliilor de execuţie, cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a fi necesară modificarea prezentei hotărâri”.
2.4. Din evaluarea tuturor reglementărilor în materie reiese că, având în vedere regimul juridic al exproprierii, ca mod originar de dobândire a proprietăţii prin trecerea forţată în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, anularea nu poate fi obţinută în justiţie, o asemenea acţiune fiind inadmisibilă, motiv de ordine publică invocat şi în faţa instanţelor inferioare.
Dincolo de posibilitatea acordată de lege pentru a se contesta cuantumul despăgubirii, cadrul normativ în vigoare exclude o altă acţiune pentru anularea actului de expropriere.
De altfel, sub aspectul formal al conţinutului său (anularea hotărârii de expropriere), cererea de chemare în judecată nu a fost niciodată precizată pe temeiul de drept.
În aceste condiţii, având în vedere şi intabularea dreptului de proprietate ce s-a înfăptuit în acest caz, cererea reclamantelor este inadmisibilă.
2.5. Nu există legătură între obiectul cererii (anularea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii), pe de o parte, şi motivele invocate, pe de altă parte (relocarea staţiei de autobuz, lipsa documentaţiei tehnice).
Din examinarea legii, se remarcă faptul că hotărârea emisă de comisia investită exclusiv cu stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin verificarea dreptului de proprietate al expropriatului, reprezintă un act limitat strict la acest obiect.
Faţă de această evidenţă juridică, toate motivele cu care instanţele au operat în fundamentarea soluţiilor date nu au nicio legătură cu hotărârea respectivă.
Prin urmare, chiar veridice dacă ar fi fost, aceste motive nu pot afecta hotărârea comisiei al cărei obiect - stabilirea cuantumului despăgubirilor - este exterior discuţiei din proces.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel şi respingerea cererii introductive.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Deşi în mod sumar, instanţa de apel a redat în considerentele hotărârii pronunţate motivele de fapt şi de drept pe care şi-a fundamentat soluţia, respectând exigentele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, pentru a respinge apelul pârâtei şi a confirma sentinţa fondului de anulare a hotărârii contestate, instanţa de apel a reţinut că, pentru exproprierea reclamantelor cu suprafaţa de teren de 28,56 mp, nu au fost respectate dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, în sensul că nu există un proiect tehnic şi nici documentaţia cerută de aceste dispoziţii legale.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate imputa instanţei de apel că a invocat numai formal nerespectarea unor dispoziţii legale (art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004), din considerentele hotărârii reieşind că instanţa a arătat, în concret, şi motivele care, în opinia sa, ar justifica reţinerea încălcării dispoziţiilor legale invocate (lipsa proiectului tehnic şi a documentaţiei aferente), iar faptul dacă aceste motive au fost reţinute corect prin raportare la dispoziţiile legale invocate, respectiv dacă puteau sau nu conduce la admiterea acţiunii este o chestiune ce pune în discuţie legalitatea hotărârii atacate, iar nu motivarea ei.
Criticile vizând nemotivarea deciziei recurate sunt, aşadar, nefondate, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a invocat, pe de o parte, că pentru exproprierea suprafeţei de teren în litigiu a fost respectată întreaga procedură de expropriere, inclusiv cerinţele prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 198/2004, a căror nerespectare a fost reţinută de instanţele anterioare ca motiv de anulare a hotărârii contestate, iar, pe de altă parte, că potrivit Legii nr. 198/2004, hotărârea contestată în prezenta cauză nu putea fi anulată decât pentru motive ce ţin de cuantumul despăgubirii, iar nu de procedura de expropriere.
Apărarea intimatelor-reclamante, făcută cu ocazia dezbaterilor asupra recursului şi prin notele scrise, în sensul că aceste din urmă critici ar fi formulate omisso medio, direct în recurs, urmează a fi înlăturată, întrucât şi prin cererea de motivare a apelului, ce se regăseşte la filele 17-18 dosar apel, pârâta a invocat faptul că nemulţumirea reclamantelor legată de procedura de expropriere nu poate constitui temei legal pentru anularea hotărârii contestate şi că aceasta poate fi contestată numai sub aspectul cuantumului despăgubirii.
Criticile în discuţie sunt fondate şi în raport de ele recursul va fi admis, potrivit celor ce urmează.
În speţă, instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 1 din 05 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a oraşului Otopeni, reclamantele solicitând anularea acestei hotărâri pe motiv că a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, şi anume fără informarea şi consultarea lor prealabilă asupra exproprierii, cu care nu sunt de acord întrucât împiedică realizarea unei investiţii aprobate pe terenul supus exproprierii, respectiv o spălătorie auto, pentru care chiar expropriatorul C.N.A.D.N.R. a emis autorizaţie de construire în anul 2006.
Legea nr. 198/2004, în baza căreia s-a emis hotărârea contestată, prevede la art. 9 alin. (1) că „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”
La alin. (2), art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează termenul de formulare a contestaţiei împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, atunci când această hotărâre nu a fost comunicată – 3 ani de la data afişării hotărârii, în condiţiile art. 7 din lege, iar la alin. (3) prevede că „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.”
Rezultă că, pe calea contestaţiei, expropriatul poate valorifica exclusiv motive ce ţin de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, legea prevăzând în mod expres că expropriatul nu poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Or, prin contestaţia dedusă judecăţii, reclamantele solicită anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, dar nu pentru că ar fi nemulţumite de cuantumul despăgubirii acordate, ci pentru că nu sunt de acord cu exproprierea.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”, iar potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
Rezultă că, exproprierea este un mod originar de dobândire a proprietăţii, care operează chiar împotriva voinţei expropriatului, fiind justificată de o cauză de utilitate publică. Acest regim juridic al exproprierii explică reglementarea din art. 9 al Legii nr. 198/2004, privind posibilitatea expropriatului de a valorifica, pe calea contestaţiei, numai nemulţumiri legate de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, nu şi de transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, transfer pe care, în fapt, îl contestă reclamantele, care nu sunt de acord cu măsura exproprierii terenului proprietatea lor.
Cum dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 limitează posibilitatea expropriatului de a valorifica, pe calea contestaţiei, numai motive ce ţin de cuantumul despăgubirii, iar motivele invocate de reclamante prin acţiunea dedusă judecăţii nu se referă la cuantumul despăgubirii, soluţia care se impunea în cauză era aceea de respingere a acţiunii.
Prin urmare, confirmând soluţia fondului de admitere a acţiunii reclamantelor şi de anulare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru motive care nu vizează cuantumul despăgubirii, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, fiind astfel întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În contextul arătat, raportat la conţinutul normei din art. 9 al Legii nr. 198/2004, criticile vizând respectarea procedurii de expropriere au rămas fără obiect.
Având în vedere considerentele prezentate în analiza celui de-al doilea motiv de recurs, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă şi va modifica în tot decizia recurată, urmând a admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei de fond, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva deciziei civile nr. 461/A din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva sentinţei civile nr. 888 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4515/2012. Civil → |
|---|
