ICCJ. Decizia nr. 4584/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4584/2012
Dosar nr. 43381/3/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 03 noiembrie 2009, reclamanţii B.M., B.Ş., G.A. şi S.O.R. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care au solicitat în principal, pronunţarea unei hotărâri având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei decizii vizând propunerea acordării de despăgubiri, pentru imobilul situat în Bucureşti, C.V., sector 1 („C.C.”) sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei/ zi de întârziere; în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de decizie având ca obiect propunerea acordării de despăgubiri, pentru imobilul C.C. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
La termenul din 15 septembrie 2010 prima instanţă a luat act de extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauza în calitate de pârât a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Prin sentinţa civilă nr. 1482 din 27 octombrie 2010, Tribunalul a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată; a dispus anularea deciziei nr. 30 din 30 martie 2010 emisă de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fiind obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, C.V. colţ cu E.Q. (cunoscut şi sub denumirea „C.C.”), compus din teren în suprafaţă de 1261 mp şi construcţie formată din subsol, parter şi 2 etaje şi să înainteze, ulterior emiterii acestei decizii, dosarul şi decizia prin care se propun despăgubirile către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Totodată, a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi întârziere până la emiterea deciziei fiind respinsă ca neîntemeiată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a respins calea de atac, ca nefondată, prin decizia nr. 196 din 28 iunie 2011 pentru considerentele ce urmează.
Imobilul în cauză a fost în patrimoniul SC L. SA, aşa cum pretinde apelanta, până la înfiinţarea SC C.C. SRL. Astfel, potrivit adresei nr. 300/267 din 4 martie 1996 emisă de Fondul Proprietarii de Stat către SC L. SA, în şedinţa din 29 februarie 1996 Consiliul de Administraţie al F.P.S. a aprobat participarea SC L. SA la constituirea societarii cu investiţie de capital privat SC C.C. SRL, dând mandat special reprezentanţilor săi în AGA să hotărască următoarele:
1. Aportul SC L. SA la constituirea capitalului social este de … lei (aport în natură) reprezentând o cotă de participare de 45,03%;
2. Aportul în natură al SC L. SA constă în clădirea, alte mijloace fixe şi terenul pe care este amplasat activul C.C.;
3. Alături de SC L. SA la constituirea noii societăţi participă SC S.I.I. SRL, cu aport în numerar de … lei, reprezentând o cotă de participare de 54,97%.
Ulterior, în baza Protocolului din 3 iunie 1996 înregistrat la SC L. SA sub nr. 118, SC L. SA a predat, cu drept de proprietate, C.C., format din clădirile hotel, restaurant, laborator, cofetărie şi terenul aferent, începând cu data de 3 iunie 1996, către SC C.C. SRL, conform procesului verbal de predare-primire, anexa nr. 1.
Prin urmare, imobilul în litigiu a ieşit din patrimoniul SC L. SA şi a intrat în patrimoniul SC C.C. SRL în 1996.
Faptul că ulterior SC L. SA a trecut din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi ar fi fost privatizată de această din urmă instituţie este irelevant în cauză, întrucât aceasta nu mai avea în patrimoniu imobilul în litigiu, la momentul transferului de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ci doar calitatea de asociat al unei societăţi care avea în patrimoniu imobilul în litigiu.
Ca atare, instituţia care a dispus de imobil, decizând aducerea sa ca aport în natură la constituirea capitalului unei societăţi a fost Fondul Proprietăţii Statului ale cărei atribuţii au fost ulterior preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În consecinţa, având în vedere şi decizia civilă nr. 768 din 22 noiembrie 2007 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă şi irevocabilă, Curtea a constatat că în prezenta cauză Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitatea de entitate implicată în privatizare în sensul Legii nr. 10/2001, aşa încât îi revine obligaţia de a soluţiona pe fond notificarea formulată de reclamanţi, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Nu a fost reţinută ca temeinică nici susţinerea apelantei în sensul că cererea a rămas fără obiect întrucât, în cursul procesului, a „soluţionat notificarea reclamanţilor în sensul declinării competenţei în favoarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului”, deoarece, pe de o parte, „soluţionarea notificării” presupune admiterea notificării sau respingerea ei, iar nu declinarea competenţei de soluţionare către altă entitate şi, pe de altă parte, cererea privea obligarea pârâtei la soluţionarea într-un anumit mod a notificării, soluţionare care nu a avut loc, aşa încât cererea are în continuare obiect.
Împotriva deciziei a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că dispoziţiile art. 26 şi 29 din Legea nr. 10/2001 au fost aplicare greşit în cauză.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se artă că privatizarea instituţiei a fost făcută de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în patrimoniul căruia a fost transmisă SC L. SA în temeiul O.U.G. nr. 7 din 11 ianuarie 2001 şi Legii nr. 276 din 4 iunie 2001, aşa încât măsurile reparatorii trebuiau propuse de această entitate.
Se mai arată că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi pentru că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii de acordare a despăgubirilor în loc de a propune măsuri reparatorii prin echivalent.
Se mai arată că pricina a rămas fără obiect întrucât recurenta a soluţionat notificarea în favoarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Recurenta susţine că acţiunea formulată este inadmisibilă deoarece competenţa de soluţionare a notificării aparţine entităţii învestite şi nu instanţei de judecată, care este îndrituită doar să verifice legalitatea deciziei emise ori să oblige entitatea să soluţioneze notificarea.
Intimaţii-reclamanţi, prin întâmpinarea depusă conform dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
- Reclamanţii, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au solicitat SC C.C. SRL prin notificarea nr. 3038 din 9 august 2001 restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, C.V.
SC C.C. SRL, după aproape 5 ani de la notificare, transmite notificarea spre competentă soluţionare Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin adresa nr. 142 din 16 iunie 2006.
Urmare a nesoluţionării în mod nejustificat a notificării de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului timp de aproape 3 ani reclamanţii au formulat prezenta acţiune, la 3 noiembrie 2009.
Instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată a pronunţat hotărârea în aplicarea deciziei nr. XX pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007, obligatorie pentru instanţe conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., fost art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit deciziei pronunţate în interesul legii, instanţa de judecată, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Drept urmare, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii, este vădit nefondată faţă de dezlegarea dată problemei de drept invocată de recurentă prin decizia pronunţată în interesul legii.
- Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din legea specială, întrucât entitatea implicată în privatizarea SC L. SA a fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, aceasta fiind entitatea obligată la propunerea măsurilor reparatorii.
Aşa cum au reţinut ambele instanţe de fond, situaţie de fapt necontestată de recurentă, imobilul în litigiu a ieşit din patrimoniul SC L. SA în anul 1996 fiind astfel fără relevanţă că această societate a fost privatizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, câtă vreme acesta, la data privatizării, nu mai avea în patrimoniu imobilul în litigiu.
Cum privatizarea C.C., concretizată prin înfiinţarea SC C.C. SRL în 1996, s-a făcut de către Fondul Proprietăţii de Stat, situaţie de fapt, de asemenea necontestată de recurentă, reţinerea calităţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii a Fondului Proprietăţii Statului, de entitate competentă să soluţioneze notificarea, în sensul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este corectă.
Instanţa superioară de fond, reţinând calitatea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de entitate implicată în privatizare în sensul Legii nr. 10/2001, a pronunţat o soluţie corectă atunci când a respins excepţia invocată de pârâtă referitoare la faptul că acţiunea a rămas fără obiect, urmare a declinării competenţei de soluţionare a notificării în favoarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Astfel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, avea obligaţia să facă propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, fiind fără relevanţă juridică diferenţele semantice ale cuvintelor „acordare” şi „propunere”, invocate de recurentă, câtă vreme instanţa a menţionat expres că despăgubirile vor fi acordate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 196/ A din data de 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4583/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4589/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
