ICCJ. Decizia nr. 4559/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4559/2012
Dosar nr. 311/44/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, contestatoarea A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.T.R. SRL, să se constate că sentinţa civilă nr. 1/F/2010 a acestei instanţe a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă materială [art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.].
În motivarea cererii a învederat că prin sentinţa civilă nr. 1/F/2010 a acestei instanţe s-a declinat în mod greşit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare la Judecătoria Galaţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1992.
Textul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementează competenţa curţii de apel de la sediul pârâtului este circumscrisă în soluţionarea fondului litigiilor legate de creanţele neperformante preluate, ceea ce este aplicabil în cauză întrucât se judecă în fond un litigiu având ca obiect o creanţă neperformantă preluată.
Având în vedere că A.V.A.S. avea calitate de pârât iar sediul său este în Bucureşti, competentă să judece litigiul ce face obiectul prezentului dosar era Curtea de Apel Bucureşti.
Normele ce reglementează competenţa materială sunt de ordine publică, imperative, derogatorii, având caracter absolut, părţile neputând conveni sau deroga de la ele nici chiar cu autorizarea instanţei.
Conform dispoziţiilor Capitolului VIII art. 42 din O.U.G. 51/1998 A.V.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură, ordin ce se cenzurează de curtea de apel, astfel că, în mod greşit şi cu încălcarea normelor de competenţă materială Curtea de Apel Galaţi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr. 4/F din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată, reţinând că în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, aceea ca motivele contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Instanţa a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1/F/2010 a Curţii de Apel Galaţi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de SC I.T.R. SRL împotriva A.V.A.S. în favoarea Judecătoriei Galaţi, sentinţă supusă recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. neuzând de calea de atac prevăzută de lege.
Cum obiecţiunile părţii în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei puteau fi repuse în discuţie pe calea recursului, iar art. 317 C. proc. civ. statuează că admisibilitatea unei astfel de cereri este condiţionată de aceea că încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă să nu fi putut fi invocate în recurs - condiţie neîndeplinită în speţă - cererea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, arătând că hotărârea atacată este contradictorie, întrucât prin considerente statuează că „examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prezenta contestaţie în anulare este admisibilă...";, iar prin dispozitiv se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare având ca obiect sentinţa civilă nr. 1/F din 12 martie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 65/44/2010, prin care în mod greşit s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Galaţi.
Ca efect al admiterii prezentului recurs, pârâta solicită constatarea nulităţii sentinţei civile nr. 1/F din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, care a aplicat greşit dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care statuează, în mod expres, competenţa de soluţionare a cauzei obiect al respectivului dosar în favoarea Curţii de Apel de la sediul pârâtului, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Având în vedere că prin întâmpinare intimata a recunoscut caracterul admisibil al contestaţiei în anulare având ca obiect sentinţa civilă nr. 1/F/12 martie 2010, recurenta arată că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, care este disproporţionat faţă de valoarea pricinii.
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului";, iar alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că o asemenea cale de atac este admisibilă, pentru motivele arătate în pct. 1 şi 2 ale art. 317 (vicii de procedură sau necompetenţă) „...în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond";.
Rezultă că pentru exercitarea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită), legiuitorul a prevăzut două condiţii particulare de admisibilitate, respectiv, contestaţia să aibă ca obiect hotărâri irevocabile, iar motivele acesteia „să nu poată fi invocate pe cale apelului sau recursului"; .
Aceasta înseamnă, pe de o parte, că ori de câte ori partea are acces la apel sau recurs ea nu poate uza de exerciţiul contestaţiei în anulare, iar pe de altă parte, că dacă aspectele deduse judecăţii în cadrul motivelor de contestaţie în anulare puteau fi rezolvate în cadrul căilor de atac obişnuite, ele nu mai pot fi valorificate cu succes prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Contestaţia în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiţie esenţială pentru admiterea contestaţiei în anulare de drept comun.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 1/F din 12 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, în dosarul nr. 65/44/2010 a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de SC I.T.R. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S., în favoarea Judecătoriei Galaţi, pentru considerentele expuse în respectiva sentinţă.
Această hotărâre era supusă recursului în 5 zile de la pronunţare, conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ. în forma anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, însă recurenta nu a uzat de o asemenea cale de atac.
Necompetenţa materială, chiar reală, nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac, deoarece partea nemulţumită avea posibilitatea de a invoca o asemenea neregularitate în calea de atac extraordinară reglementată de lege, în speţă, recursul, de care, dacă nu s-a prevalat, contestaţia în anulare apare ca inadmisibilă.
Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea obiect al prezentei căi de atac nu este contradictorie, întrucât concordanţa dintre considerente şi dispozitiv se apreciază funcţie de întregul raţionament juridic rezultat din considerente, raţionament care trebuie să se reflecte în soluţia adoptată în dispozitiv, şi nu doar prin raportarea la o sintagmă singulară, cum este cea relevată de recurentă, ce poate fi rezultatul unei erori materiale remediabilă potrivit art. 2811 C. proc. civ.
Or, în cauză, explicitarea conţinută în considerente privind caracterul inadmisibil al contestaţiei în anulare, raportat la nevalorificarea presupuselor nereguli procedurale privind competenţa în calea de atac ordinară prevăzută de lege, are corespondent în soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii, astfel cum este evidenţiată în dispozitiv, contrarietatea invocată de recurentă fiind inexistentă.
Referitor la solicitarea recurentei-contestatoare, de înlăturare a obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată către intimată, aceasta nu poate fi primită, întrucât, prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii, contestatoarea reprezintă „parte căzută în pretenţii"; în accepţiunea art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Temeiul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie, aşa cum rezultă din textul legal anterior citat, culpa procesuală, respectiv, partea căzută în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată părţii care a câştigat procesul.
Or, în speţă, contestatoarea a pierdut procesul, iar intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat, dovedite cu chitanţa nr. 00013 din 06 aprilie 2011, aflată la fila 26 din dosarul nr. 311/44/2011 al Curţii de Apel Galaţi, astfel încât cheltuielile de judecată au fost în mod corect acordate.
Reducerea cuantumului lor în raport de valoarea obiectului pricinii, care este de 342,06 lei nu se impune, deoarece un alt criteriu de evaluare este şi munca îndeplinită de avocat, faţă de care cuantumul cheltuielilor de judecată apare ca fiind rezonabil.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei nr. 4/F din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4558/2012. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4578/2012. Civil → |
|---|
