ICCJ. Decizia nr. 4645/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4645/2012
Dosar nr. 2292/62/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 304/ S din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului P.C. pentru solicitarea de a se constata nulitatea titlului S.R. asupra imobilului situat în Braşov, str. Traian Grozăvescu. A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare cumpărare având ca obiect apartamente situate în imobilul mai sus identificat. A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin M.F.P., M. Braşov prin P., SC R. SRL, S.A., S.E., M.C., F.F.I., G.R., Z.S. şi D.G. şi în consecinţă, a constatat nulitatea titlului prin care S.R. a preluat imobilul situat în Braşov, str. Traian Grozăvescu, înscris în C.F. 10917 Braşov, nr. top 5907/1/3/1/1; 5909/1/3/1/1; 5910/1/3/1/1; 5911/1/3/1/1. A respins celelalte pretenţii formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii privind nulitatea titlului S.R. asupra imobilului în litigiu a fost întemeiată pe decizia civilă 142/2000 a Curţii de Apel Braşov prin care s-a reţinut că acest imobil a fost preluat fără titlu, autoarea reclamantului fiind exceptată de la naţionalizare. Excepţia nu a fost întemeiată pentru următoarele considerente:
Litigiul înregistrat în dosarul 1171/2000 al Curţii de Apel Braşov, soluţionat prin decizia 142/2000 invocată de pârâţi, s-a purtat între reclamantul P.C. şi pârâţii M. Braşov, SC R. SRL şi SC M SA. în acest litigiu nu a figurat ca parte S.R.
Deşi s-a statuat prin decizie că antecesoarea reclamantului a fost exceptată de la naţionalizare şi că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, această decizie nu este opozabilă statului.
Existenţa deciziei 142/2000 nu înlătură interesul reclamantului de a se pronunţa soluţia de constatare a lipsei titlului statului în contradictoriu cu această parte, astfel că excepţia a lipsei de interes a fost respinsă.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea de constatare a nulităţii contactelor de vânzare cumpărare încheiate de S.R. prin SC R. SRL şi pârâţii persoane fizice, în calitate de chiriaşi, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat nulitatea următoarelor contracte de vânzare cumpărare:
Contractul nr. 20763/1996 încheiat cu pârâtul S.A.; contractul nr. 23294/1997 încheiat cu D.E., în prezent decedată, moştenitoarea sa fiind pârâta S.E.; contractul nr. 24185/1999 încheiat cu pârâta M.C.; contractul nr. 24186/1999 încheiat cu pârâtul F.F.I.; contractul nr. 24268/1999 încheiat cu pârâta G.R.; contractul nr. 21320/1997 încheiat cu B.S.E., decedată, moştenitoarea sa fiind pârâta Z.S.; contractul nr. 24270/1999 încheiat cu pârâtul D.G.
Prin sentinţa civilă 20/S/2006 a Tribunalului Braşov, devenită irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva sa, s-a reţinut că reclamantul a cunoscut existenţa a cinci din cele şapte contracte de vânzare cumpărare la încă din anul 2003.
S-a mai reţinut că reclamantului i-au fost comunicate, la data de 14 octombrie 2005, de către SC R. SRL, contractele de vânzare cumpărare 24268/1999, 24185/1999, 24186/1999 şi 20763/1996, că reclamantul a susţinut, prin notele de şedinţă depuse în acea cauză, că la data de 5 decembrie 2005 a aflat de contractele 21320/1997 şi 24270/1999, iar la data de 29 septembrie 2005, prin notă de şedinţă, reclamantul a invocat existenţa contractului 23294/1997.
Din considerentele acestei sentinţe rezultă că reclamantul a cunoscut de existenţa contractelor de vânzare cumpărare cel târziu în anul 2005, iar nici una din probele administrate în prezenta cauză nu a contrazis aceste concluzii.
Conform prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea 10/2001, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune în cazul cererilor vizând nulitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu privire la imobilele ce formează obiectul de reglementare a acestei legi se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Termenul a fost prelungit până la data de 14 august 2002 prin ordonanţe de urgenţă.
Reclamantul a invocat că antecesoarea sa făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, iar prin decizia civilă 142/Ap/2000 a Curţii de Apel Braşov s-a constatat că A.I. este exceptată de la naţionalizare. In prezenta cauză nu s-au făcut probe care să combată cele reţinute, astfel că instanţa a constatat nulitatea titlului prin care S.R. a preluat imobilul situat în Braşov, str. T. Grozăvescu.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat a se constata nu numai nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, ci şi nulitatea contractelor de închiriere 7376/1999 încheiat pentru apartamentul nr. 1 şi 1585/1999 încheiat pentru apartamentul nr. 9.
În motivarea cererii nu s-au indicat cauzele de nulitate ale acestor contracte.
Constatarea nulităţii acestor contracte ca urmare a constatării nulităţii titlului de proprietate statului nu se impune deoarece prin contractele de închirie se transmite dreptul locativ, nu cel de proprietate. Pentru încheierea contractelor de închiriere, locatorul nu trebuie să justifice calitatea de proprietar.
În consecinţă, cererea de constatare a nulităţii acestor contracte de închiriere nu este întemeiată.
Cu privire la petitul de obligare a pârâţilor să-i lase reclamantului imobilul în deplină proprietate şi posesie, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil să se acorde despăgubiri pentru toate acele părţi din imobil care nu pot fi restituite în natură, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul, în calitate de moştenitor al fostei proprietare, A.I., a formulat notificare în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.
Prin decizia 635 din 24 aprilie 2008 emisă de SC R. SRL, a fost admisă în parte notificarea reclamantului şi s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor închiriate la S.E., N.M. şi un spaţiu reţinut de M.A., iar pentru celelalte apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale. Această decizie a fost dată cu posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, iar notificarea reclamantului a fost soluţionată conform procedurii prevăzută de această lege.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul P.C. şi S.R. reprezentat prin M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul P.C. a arătat că la data de 10 martie 2009, la solicitarea instanţei, SC R. Braşov a depus la dosar copiile tuturor contractelor de vânzare-cumpărare. Astfel, termenul în care se poate exercita acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare se mută din data de 14 februarie 2000 în data de 10 martie 2010, limită de timp în care este depusă prezenta acţiune. în consecinţă nu se poate considera că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, având în vedere şi faptul că în decursul timpului au existat mai multe acţiuni pe rolul instanţelor având acelaşi scop, respectiv restituirea în natură a imobilului.
Ca o consecinţă a constatării în anul 2000, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a lipsei titlului statului cu privire la preluarea imobilului, este evident că nu mai puteau fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate sunt nule.
S.R., prin M.F.P., prin D.G.F.P. Braşov a formulat apel considerând greşită soluţia privind nelegala preluare a imobilului de către S.R., în lumina dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 acţiunea fiind inadmisibilă, reclamantul trebuind să urmeze procedura administrativă pe care a iniţiat-o, dar nu a finalizat-o, invocând în apărare dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi decizia în interesul Legii nr. 33/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe cale de excepţie s-a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. reprezentat prin M.F.P., cu referire la art. 37 din Decretul nr. 31/1954, imobilul fiind în proprietatea Municipiului Braşov.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 34/ AP din 1 martie 2011, a respins ambele apeluri reţinând următoarele.
Referitor la apelul reclamantului, Curtea a reţinut că potrivit prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat succesiv prin acte normative ulterioare dreptul de a formula acţiuni privind constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, se prescrie la data de 14 august 2002.
Din actele existente la dosar, ca şi din recunoaşterile reclamantului, a rezultat fără putinţa de tăgadă că acesta a cunoscut de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare cu mult timp înainte de introducerea prezentei acţiuni. Ultimele contracte de vânzare-cumpărare au fost aduse la cunoştinţa reclamantului la termenul din 29 septembrie 2005 din dosarul nr. 1321/2005.
În consecinţă, termenul de prescripţie a început să curgă de la momente diferite pentru contractele de vânzare-cumpărare, dar reclamantul a stat în pasivitate, neintroducând o acţiune în constatarea nulităţii în termenul prevăzut de lege pentru nici unul dintre contracte, singura acţiune fiind cea de faţă, care a fost înregistrată la instanţă în data de 10 martie 2010.
De asemenea, cum corect a reţinut şi prima instanţă în prezenta acţiune nu există capăt de cerere pentru repunerea în termen, în consecinţă nu pot fi analizate de către instanţă motivele pentru care reclamantul consideră că a fost împiedicat să acţioneze.
Starea de fapt invocată în cuprinsul apelului, care l-a împiedicat să acţioneze, ca şi pasivitatea ori nerespectarea obligaţiilor legale ce reveneau instituţiilor publice sau persoanelor juridice angrenate în soluţionarea cererilor pe care reclamantul le-a formulat în legătură cu identificarea contractelor de vânzare-cumpărare nu poate fi analizată decât în contextul existenţei unei cereri de repunere în termen, cerere care nu a fost formulată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar a reieşit că reclamantul a urmat calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 care s-a concretizat prin decizia nr. 635 din 24 aprilie 2008 emisă de SC R. SRL Braşov, prin care i s-au restituit în natură apartamentele deţinute cu chirie, iar pentru restul apartamentelor înstrăinate s-a propus acordarea de despăgubiri. În consecinţă, nu poate fi reţinută critica referitoare la neurmarea şi nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii au fost respectate dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, reclamantul urmând procedura prevăzută de legea specială.
Cu privire ia inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, corelată cu dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, critica apelanţilor apare lipsită de interes atâta timp cât prima instanţă a îmbrăţişat punctul de vedere al acestei apelante cu privire la posibilitatea de a introduce o astfel de acţiune şi aplicabilitatea deciziei în interesul legii.
Intimaţii M.C., F.F.I., G.R. şi D.G. au solicitat completarea hotărârii menţionate în sensul obligării apelantului P.C. la plata cheltuielilor de judecată în apel conform chitanţelor depuse la dosar, la filele 65, 67, 69 şi 71. În motivarea cererii au arătat că au solicitat, prin cererea verbală a reprezentantului convenţional, consemnată în încheierea şedinţei publice din 22 februarie 2011, acordarea cheltuielilor de judecată dovedite cu factură şi chitanţă de plată pentru onorariu avocaţial în sumă de câte 620 lei pentru fiecare intimat. Prin decizia pronunţată curtea de apel a omis să se pronunţe asupra acestei cereri.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 58/ Ap din 12 aprilie 2011, a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 34 cu menţiunea că P.C. este obligat să plătească intimaţilor M.C., F.F.I., G.R. şi D.G. suma de 620 lei pentru fiecare reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva ambelor decizii a declarat recurs reclamantul, susţinând că nu poate fi acceptată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât termenul de prescripţie este de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 27 alin. (2), (3) şi (4) din aceeaşi lege, când termenul curge de la data la care persoana îndreptăţită primeşte cu scrisoare recomandată actele de identificare ale persoanelor care deţin părţi din imobil şi actele de înstrăinare. Critica poate fi încadrată în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 34/ AP din 1 martie 2011 a formulat recurs şi pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.R., legitimitatea procesuală revenindu-i Municipiului Braşov. S-a mai susţinut că nu s-a dovedit preluarea abuzivă.
Recursurile nu sunt fondate.
Referitor la recursul declarat de reclamant.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita reţinere a prescripţiei termenului pentru constatarea nulităţii actelor de înstrăinare, se impune a fi menţionat că, potrivit art. 45 alin. (5), prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv la 14 august 2001. Prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. l45/2001, acest termen a fost prelungit până la 14 august 2002.
În speţă, în raport de data înregistrării acţiunii, 10 martie 2010, a fost depăşit termenul legal, iar cursul prescripţiei nu se poate considera suspendat şi nici întrerupt, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958, reclamantul având obligaţia de a respecta condiţiile impuse de legiuitor sub aspectul termenului stabilit pentru promovarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor de vânzare cumpărare. Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul de a mai obţine o cercetare pe fond asupra legalităţii actului juridic a cărui desfiinţare se solicită pe calea nulităţii absolute, considerente pentru care, în mod legal s-a admis excepţia şi s-a constatat prescripţia dreptului la acţiune pentru acest capăt de cerere.
Dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 invocate de recurent nu au nici o incidenţă în cazul de faţă, întrucât acestea se referă la obligaţiile ce revin persoanei juridice notificate care nu deţine în integralitate imobilul solicitat şi care este abilitată legal de a înştiinţa persoana îndreptăţită cine este deţinătorul celeilalte părţi a imobilului, sens în care trebuie să comunice persoanei îndreptăţite, prin scrisoare recomandată şi copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare.
Nu trebuie neglijat nici faptul că reclamantul a parcurs procedura instituită de Legea nr. 10/2001 finalizată prin emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii, în cursul anului 2008, pentru cele şapte apartamente vândute, iar prin acţiunea de faţă cere anularea actelor de înstrăinare.
Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puţin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Raţiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obţinerea unei duble reparaţii. Or, reclamantul, după ce a obţinut măsurile reparatorii edictate de Legea nr. 10/2001, prin dispoziţia din 2008, tinde să obţină şi restituirea în natură a apartamentelor în urma anulării titlurilor de proprietate ale foştilor chiriaşi.
Motivul de recurs împotriva deciziei nr. 58/ Ap din 12 aprilie 2011 referitor la nelegalitatea obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată nu va mai fi analizat, întrucât acesta nu a fost formulat în scris, în termenul legal, ci doar în faţa instanţei, în cadrul concluziilor verbale de la termenul din 20 iunie 2012.
Referitor la recursul pârâtului.
Calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea între persoana pârâtului si cel care este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Cum acţiunea de faţă pune în discuţie dreptul de proprietate asupra bunului, iar pârâtul are un drept de proprietate conferit de Decretul nr. 92/1950, el îşi justifică legitimarea procesuală pasivă, întrucât în acţiunea în revendicare dreptul de proprietate al reclamantului nu poate forma obiect de discuţie decât în contradictoriu cu o persoană ce poate pretinde, la rândul său, un drept de proprietate. M. Braşov nu are calitate de proprietar, el fiind doar administratorul bunului.
Asupra preluării abuzive a imobilului prin naţionalizare s-a statuat irevocabil prin decizia civilă nr. 142Ap/2000 a Curţii de Apel Braşov care a constatat că autoarea recurentului era exceptată de la naţionalizare. Acest aspect are putere de lucru judecat şi nu mai poate fi combătut, prin dovezi contrare, într-un proces ulterior care are legătură cu raportul juridic deja soluţionat.
Ca atare, recursurile apar ca nefondate şi vor fi respinse conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi faţă de complexitatea cauzei şi de munca depusă de avocat, recurentul P.C. va fi obligat la plata sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi D.G., F.F.I., G.R. şi M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul P.C. împotriva deciziilor nr. 58/ A din 12 aprilie 2011 şi nr. 34/ Ap din 1 martie 2011 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov împotriva deciziei nr. 34/ Ap din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 1240 cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi D.G., F.F.I., G.R. şi M.C., în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4637/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4646/2012. Civil → |
|---|
