ICCJ. Decizia nr. 4606/2012. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4606/2012
Dosar nr. 226/1/2012
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4673 din 31 august 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva deciziei civile nr. 3162 din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”.
S-a reţinut că, prin decizia atacată, instanţa a respins recursul contestatoarei V.L. împotriva sentinţei civile nr. 6875 din 05 octombrie 2010 a Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”, ca nefondat.
Prin motivele invocate prin contestaţia în anulare, contestatoarea V.L. a arătat că ";recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond ";, fondul cauzei fiind contestaţie la decizia de concediere.
Analizând decizia civilă nr. 3162/ R din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că motivele invocate de contestatoare nu constituie temei de exercitare a contestaţiei în anulare, întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. 2 şi 318 C. proc. civ., fără ca partea să indice care este motivul de contestaţie concret pe care înţelege să-l invoce.
Din dezvoltarea motivelor depuse în scris, Curtea a constatat că nu a fost invocat niciunul din motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., nelegala citare pentru ziua în are s-a judecat pricina sau încălcarea normelor imperative de competenţă.
Sub aspectul motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea a reţinut că prin greşeli ale instanţei care deschid calea contestaţiei în anulare, în prima dintre cele două ipoteze reglementate de menţionatul articol, trebuie înţelese greşeli de fapt, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale. A admite contrariul ar însemna să se ajungă la judecarea din nou a aceluiaşi recurs, ceea ce este inadmisibil.
Or, din examinarea deciziei contestate, Curtea a constatat că instanţa de recurs nu a săvârşit greşeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., greşeli de ordin procedural, constând în omiterea sau confundarea unor date materiale importante, care să fi avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite.
S-a reţinut că, în mod evident, în cauză, contestatoarea a invocat aspecte de fond, care însă nu pot fi repuse în discuţie pe calea contestaţiei în anulare.
Astfel, analiza şi aprecierea instanţei asupra procesului-verbal din 25 august 2009, asupra certificatelor medicale sau asupra deciziei de încetare a contractului individual de muncă reprezintă aspecte legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, deci probleme de fond care pot constitui greşeli de judecată, ce pot fi invocate pe calea recursului, dar în niciun caz greşeli materiale în contextul art. 318 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de recurs contestatoarea V.L., criticând-o pentru nelegalitate.
În expunerea de motive a cererii au fost redate pe larg pretinsele aspecte de nelegalitate referitoare la judecata propriu-zisă a cererii şi la soluţia pronunţată.
La termenul de judecată din 09 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor chestiunea prealabilă a admisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Prin decizia nr. 23 din 9 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, acesta poate fi declarat împotriva hotărârilor fără drept de apel, celor date in apel si, in condiţiile prevăzute de lege, împotriva hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicţionala.
Este necesară, cu prioritate, verificarea îndeplinirii condiţiei de admisibilitate prescrisă de norma procedurala sus-menţionată, constând, in principal, in identificarea categoriei de hotărâri judecătoreşti determinată de lege, susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar in calea de atac promovată - recursul.
Înalta Curte a constatat astfel că, hotărârea atacată cu recurs nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prescrise de lege.
În situaţia concretă dedusă judecăţii, în care hotărârea atacată nu intră în categoria celor prevăzute de lege, cererea care materializează în sine exercitarea unei căi extraordinare de atac, în alte condiţii decât cele legale, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prescrise de norma legală procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, ceea ce înseamnă, în egală măsură, un alt aspect de inadmisibilitate.
Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea V.L., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a arătat că recursul nu este inadmisibil, conform art. 320 C. proc. civ. şi că art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - Dreptul la un recurs efectiv, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicţie sau un anumit număr de căi de atac, iar art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul al un proces echitabil.
Contestatoarea a acţionat potrivit legii pentru îndreptarea hotărârii din prima instanţă şi a urmat căile legale de atac, dar de la un dosar la altul s-a judecat greşit, nelegal şi nu s-a judecat fondul cauzei, pentru că există decizie de concediere, conform Codului muncii - art. 62 alin. (2).
În Decizia nr. 23/2012 nu se precizează obiectul cererii şi nu se precizează dacă pârâtul a depus întâmpinare, care este obligatorie - art. 320 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi (2) şi art. 318 C. proc. civ. - când se produc greşeli neintenţionate, fără voie, adică când la recurs s-a judecat corect, dar s-a omis din greşeală un motiv de cercetat. Dar în schimb, când la recurs nu s-a judecat corect în mod intenţionat, cu rea-voinţă - greşeli de judecată, legea nu-i permite părţii să îndrepte hotărârea.
Contestatoarea a arătat că demisia sa nu a fost un act voit, că medicul de medicina muncii nu i-a făcut o examinare medicală, dar a emis fişa de aptitudini cu „inapt temporar” şi i s-a spus să-şi dea demisia, iar aceste aspecte nu s-au cercetat, ca şi faptul că a fost internată nevoluntar într-un spital de psihiatrie, prin documente emise de SC A.M.C. SRL şi Spitalul „N.M.”. S-a menţionat că decizia 75 este o procedură perfect legală, adică o concediere având la bază o demisie.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Alin. (2) al art. 317 prevede că, contestaţia poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318 C. proc. civ. dispune că, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, contestatoarea V.L. a exercitat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare fără a dezvolta critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele expres prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
Din analizarea susţinerilor contestatoarei rezultă faptul că aceasta a reiterat criticile privind situaţia de fapt, precum şi cele privind greşita judecare a pricinii de către instanţe şi greşita aplicare a dispoziţiilor legale invocate.
Or, aceste critici nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., care prevăd, în mod expres şi limitativ, în ce situaţii şi condiţii pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare, hotărârile judecătoreşti.
De fapt, contestatoarea V.L. a formulat critici ce vizează fondul cauzei şi care nu pot fi valorificate pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva deciziei nr. 23 din data de 9 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4605/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 4607/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
