ICCJ. Decizia nr. 4609/2012. Civil. Suspendare provizorie. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4609/2012

Dosar nr. 6484/1/2010

Şedinţa publică din 19 iunie 2012

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 120/ RS din 19 aprilie 2010, Tribunalul Iaşi a respins cererea de suspendare a executării încheierii nr. 722 din 11 decembrie 2009, formulată de recurenţii M.M. şi Organizaţia Judeţeană PDL Iaşi, încheiere pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. 4389/866/2009; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenţii M.M. şi Organizaţia Judeţeană PDL Iaşi, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 215/2001; în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a dispus înaintarea dosarului Curţii Constituţionale; în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.

Împotriva acestei încheierii, au declarat recurs M.M. şi Organizaţia Judeţeană PDL Iaşi, susţinând că instanţa de recurs în mod abuziv şi nelegal a respins cererea de suspendare a executării Încheierii nr. 722 din 11 decembrie 2009.

Prin decizia nr. 331 din data de 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins recursul, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că recurenţii nu au invocat motive de natură a duce la suspendarea provizorie a hotărârii, invocând doar litgiile în curs ce se desfăşoară între părţi şi împrejurarea că în cauză, în opinia recurenţilor, soluţiile sunt nelegale.

Măsura suspendării, fiind o măsură vremelnică şi excepţională, trebuiau dovedite caracterul urgent şi necesar al măsurii, prin preîntâmpinarea producerii unui risc serios şi iminent asupra drepturilor, ceea ce nu s-a învederat în cauză.

Împotriva acestei decizii, au formulat cerere de revizuire, Organizaţia Judeţeană Iaşi a Partidului Democrat Liberal şi M.I.M., în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (7), art. 323 alin. (2) şi art. 327 alin. (1) C. proc. civ. şi solicitând reţinerea cauzei spre rejduecare şi, în subsidiar, să dispună instanţa anularea hotărârilor potrivnice şi menţinerea ca legală şi temeinică a Hotărârii nr. 385 din 30 decembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 4386/866/2009, care va edifica fondul cauzei.

La termenul din data de 5 aprilie 2011, Înalta Curte a suspendat judecata cererii de revizuire, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării perimării cererii de revizuire.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 5 aprilie 2011, stabilit pentru soluţionarea cererii de revizuire şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

În raport de aceste considerente şi având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii cererii de revizuire şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenţii Organizaţia Judeţeană Iaşi a Partidului Democrat Liberal şi M.I.M. împotriva deciziei nr. 331 din data de 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4609/2012. Civil. Suspendare provizorie. Revizuire - Recurs