ICCJ. Decizia nr. 4608/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4608/2012
Dosar nr. 520/109/2007
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul B.J. a chemat în judecată Municipiul Piteşti, prin primar, solicitând obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul de 1.471 m.p., situat în Piteşti, str. I.G. Brătianu (fostă str. 1 Mai), jud. Argeş, evaluat la 1 milion lei şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 20 martie 2008, Tribunalul Argeş a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a formulat cerere în temeiul Legii nr. 10/2001, ci s-a adresat la data de 12 septembrie 2005, cu cerere, Comisiei Municipale de fond funciar Piteşti, solicitând restituirea terenului de 1.471 m.p. şi despăgubiri pentru casa naţionalizată şi în final, demolată.
În temeiul acestei cereri, prin FLJGFF Argeş nr. 62/2006, s-au stabilit despăgubiri pentru 1.471 m.p. naţionalizaţi, reţinându-se că imobilul este afectat integral de parcarea situată între b-dul I.C. Brătianu şi Hotel A.
Prezenta cerere a fost formulată după stabilirea dreptului la despăgubiri prin hotărârea comisiei judeţene sus-menţionate, asupra căruia reclamantul nu a făcut dovada vreunei contestaţii în faţa instanţelor judecătoreşti.
O atare cerere, formulată după ce au fost stabilite măsurile reparatorii din despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, apare ca o cerere de dublă reparare.
Tribunalul a reţinut şi faptul că înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei atestă proprietatea asupra imobilului construcţie, iar nu şi asupra terenului în suprafaţă de 1.471 m.p.
Prin decizia nr. 110 din data de 25 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.J. împotriva sentinţei tribunalului.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat modificarea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul admiterii acţiunii.
La termenul din data de 5 aprilie 2011, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării perimării cererii de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 5 aprilie 2011, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii recursului şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.J. împotriva deciziei nr. 110 din data de 25 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4607/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 4609/2012. Civil. Suspendare provizorie.... → |
|---|
