ICCJ. Decizia nr. 4604/2012. Civil. Termen de graţie/eşalonare plată obligaţie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4604/2012
Dosar nr. 6908/2/2011
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2011 petentul-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu intimatul-creditor Constantin Ion Marcel, cu B.E.J. - C.B.M. şi cu terţul poprit Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti – Activitatea de Trezorerie şi contabilitate Publică - Serviciul Verificarea şi Decontarea Cheltuielilor Instituţiilor Publice a solicitat, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5397/2/2008, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată potrivit alin. (4) al art. 6 din O.G. nr. 22/2002; suspendarea continuării executării silite, până la soluţionarea, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, a cererii privind acordarea unui termen de graţie pentru obligaţia de plată stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se solicită şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a acestei obligaţii, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011; precum şi acordarea unui termen de graţie pentru obligaţia de plată stabilită în sarcina sa, prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se solicită, în suma de 133.542,55 lei şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a acestei obligaţii, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 şi O.U.G. nr. 113/2010, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 şi O.U.G. nr. 113/2010.
Prin încheierea din data de 02 august 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a - civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul de faţă, s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5397/2/2011, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată potrivit alin. (4) al art. 6 din O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011.
De asemenea, prin încheierea din data de 26 august 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a dispus suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 441 din 12 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5397/2/2008, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Dosar executare silită nr. 173/2009 al B.E.J. – C.B.M.), până la soluţionarea, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, a prezentei cereri privind acordare a unui termen de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei datorate.
Prin sentinţa nr. 35 din data de 9 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată, cererea privind acordarea unui termen de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei, formulată de petentul-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauza având ca obiect suspendarea executării sentinţei civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5397/2/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din motivele de fapt expuse nu rezultă, în concret, care sunt motivele temeinice din cauza cărora petentul debitor nu-şi poate realiza atribuţiile prevăzute de lege.
Cererea petentului-debitor se referă la faptul că, prin poprirea asupra conturilor instituţiei nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile de achitare a datoriilor către furnizori şi că acest lucru ar presupune blocarea activităţii Ministerului Public.
Or, prin sintagma „motive temeinice” legiuitorul a înţeles să se refere la acele motive temeinice din cauza cărora debitorul nu îşi poate îndeplini obligaţia stabilită în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 şi anume, executarea creanţelor stabilite prin titluri executorii, în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice.
În prezenta cauză, creanţa intimatului-creditor C.I.M. se întemeiază pe sentinţa civilă nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5397/2/2008, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a - civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţă devenită definitivă şi irevocabilă şi investită cu formulă executorie.
Curtea de apel a apreciat că, având în vedere caracterul de titlu executoriu al sentinţei sus-menţionate, poprirea conturilor petentului-debitor se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002.
Prin urmare, invocarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 nu este suficientă, în lipsa dovezilor din care să rezulte motivele temeinice pe care se întemeiază cererea de acordare a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonate, ca neîntemeiate.
Or, din dovezile administrate în prezenta cauză nu rezultă niciun motiv temeinic pentru care petentul nu îşi poate executa obligaţia rezultată din conţinutul titlului executoriu, acestea nereprezentând decât o corespondenţă purtată cu Ministerul Finanţelor Publice, prin care se solicitau fonduri bugetare ori pentru refuzul de viză al controlorului financiar delegat de Ministerului Finanţelor Publice.
În plus, petentul-debitor nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, care prevăd că: „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”.
De asemenea, nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligaţiei prevăzută de dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora: „În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.”
Mai mult decât atât, petentul-debitor nu şi-a îndeplinit nici obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 22/2002.
Instanţa a reţinut şi faptul că, chiar dacă dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 500/2002 interzic transferul între capitolele bugetare, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 a creat o excepţie pentru cazul în care instituţia bugetară, în speţă, ordonatorul principal de credite (în prezenta cauză Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) avea obligaţia să dispună toate măsurile ce se impuneau, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii
Prin urmare, atâta timp cât, anterior sesizării instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (1), petentul-debitor nu şi-a îndeplinit nicio obligaţie din cele prevăzute de dispoziţiile art. 2 şi art. 4 din O.G. nr. 22/2002 şi nu a făcut dovada niciunui motiv temeinic pentru care nu poate executa creanţa ce rezultă din titlul executoriu ce a stat la baza popririi conturilor, curtea de apel a apreciat că o astfel de cerere - de acordare a unui termen de graţie şi stabilire a unor termene de plată eşalonată a obligaţiei - este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii privind acordarea unui termen de graţie pentru obligaţia de plată stabilită în sarcina sa prin hotărârile judecătoreşti a căror executare silită se solicită şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a acestei obligaţii, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002.
La termenul din 19 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor necompetenţa sa materială în judecarea recursului, în raport de competenţele instituite prin lege pentru soluţionarea cauzelor de natura celei de faţă, precum şi de dispoziţiile deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale.
Se constată competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea recursului de faţă, având în vedere argumentele ce succed.
Prin dispoziţiile art. 1 ale O.U.G. nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei”, cu modificările şi completările ulterioare … sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Corelativ, alin. (2) al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea Constituţională a stabilit însă că atât dispoziţiile art. 1, cât şi cele ale art. 2 ale O.U.G. nr. 75/2008, contravin exigenţelor art. 21 alin. (3) şi respectiv art. 115 alin. (4) şi (6) din legea fundamentală, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituţionale.
Ca atare, s-a revenit la competenţele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare la data introducerii acţiunii - ce viza obligarea pârâţilor la plata actualizată în favoarea reclamanţilor a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Sentinţa civilă nr. 441 din data de 12 decembrie 2008 - titlul executoriu, în cauză - a fost pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cât priveşte cererea de faţă, ea ţine de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoaşterii judecătoreşti a dreptului afirmat prin acţiune.
Or, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obţină realizarea hotărârii definitive, competenţele să fie diferite, faţă de cele care au fost stabilite pentru soluţionarea fondului cauzei.
Aşa fiind, cum curtea de apel era instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiaşi instanţe îi revine şi competenţa soluţionării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunţată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil.
În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa soluţionării recursului declarat de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 35 din data de 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4602/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4605/2012. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
