ICCJ. Decizia nr. 4636/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4636/2012
Dosar nr. 1171/87/2008
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 martie 2008, reclamanţii P.D.E., P.O., P.C.E., P.Ş.A., R.I., P.E., M.F.O., P.C.M., V.V.I., K.E.M. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S. solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor băneşti în sumă de 600.000 euro, reprezentând contravaloarea imobilului compus din moară sistematică cu valţuri şi două prese de ulei şi teren aferent intravilan în suprafaţă de 7.230 mp, situat în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman şi preluat abuziv conform Legii nr. 119/1948.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului P.Ş., proprietarul imobilului preluat abuziv de către stat. Defunctul P.Ş. a avut 6 copii: P.D., A.T., P.N., P.P., P.G. şi P.A., toţi decedaţi în prezent, reclamanţii fiind moştenitorii acestora.
Moara cu toate anexele şi utilajele acesteia, prese de ulei şi utilajele aferente, precum şi terenul pe care erau ridicate acestea, au fost preluate la data de 11 iunie 1948.
Prin notificarea nr. 13 din 28 mai 2001 adresată Primăriei Siliştea Gumeşti şi pârâtei SC S. SA, au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului. La data depunerii notificării, bunurile se aflau în proprietatea SC S. SA Alexandria, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 13 martie 2000 încheiat cu F.P.S., actualmente A.V.A.S.
Pârâta A.V.A.S. şi-a declinat competenţa în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, deşi prin încheierea nr. 1702 din 25 iulie 2007 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, a fost reînscrisă în registrul acţionarilor SC S. SA cu 71,4769% din acţiuni.
Ca atare, reclamanţii au apreciat că pârâta A.V.A.S. avea competenţă în soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului, la data notificării A.V.A.S. (ori F.P.S. la vremea aceea), fiind acţionar principal.
Faţă de împrejurarea că notificarea nu a fost soluţionată de către pârâte nici până la această dată, că majoritatea utilajelor precum şi construcţia au fost sistematic distruse, astfel că restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la măsuri reparatorii constând în plata despăgubirilor de 600.000 euro.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în susţinerea căreia a arătat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 deoarece pârâta SC S. SA nu mai este societate privatizată integral, în condiţiile nou create de constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000 (prin care A.V.A.S., fostul A.P.A.P.S. vânduse un procent de 70% acţiuni din capitalul social ce îl deţinea la SC S. SA Alexandria către A.S.S.), astfel că devin incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta A.V.A.S. a redevenit acţionar majoritar la SC S. SA, urmare a sentinţei civile nr. 2841/2002 a Tribunalului Teleorman, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi ca efect al principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară, statul a devenit acţionar majoritar al SC S. SA Alexandria. Pe fondul cauzei, s-a arătat că A.V.A.S. şi-a îndeplinit obligaţiile legale stabilite în competenţa sa, prin emiterea Deciziei motivate nr. 325 din 09 octombrie 2007 prin care a declinat competenţa soluţionării notificării nr. 60N/2001 privind imobilul compus din moară, teren şu utilaje, către SC S. SA.
Reclamanţii au depus o cerere modificatoare, prin care au arătat că solicită, în principal, obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului compus din moară cu valţuri şi prese de ulei şi teren intravilan în suprafaţă de 7.230 mp, situat în comuna Siliştea Gumeşti, judeţ Teleorman, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor de 600.000 euro (2.200.000 RON). În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la finalizarea procedurii administrative, prin emiterea dispoziţiei şi înaintarea dosarului C.C.S.D., sub sancţiunea obligării pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 200 RON pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei de emitere a dispoziţiei.
Reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că terenul aferent construcţiei, a cărui restituire o solicită, este în suprafaţă de 2.532 mp. În motivare, reclamanţii au arătat că prin titlul de proprietate din 13 decembrie 2002 numitei P.O., în calitate de moştenitoare a defunctului P.P., i s-a restituit suprafaţa de 4700 m.p. teren intravilan, teren care face parte din cel de 7230 m.p. arătate în documentele de preluare abuzivă de la 11 iunie 1948.
În cauză a fost efectuat raport de expertiză specialitatea topografie de către expert N.L., prin care s-a concluzionat că suprafaţa de teren de 2532 m.p. indicată în inventarul de preluare nu poate fi restituită în natură, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2001, SC S. SA a vândut către G.C. construcţia-moară cu utilajele corespunzătoare, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 2552,86 m.p. din com. Siliştea Nouă, iar prin contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2007 G.C. a vândut acest imobil către persoane fizice.
În baza tabelului depus de reclamanţi cu bunurile mobile aferente morii sistematice cu valţuri, aşa cum rezultă din actele de naţionalizare de la 11 iunie 1948, respectiv procesul-verbal din 11 iunie 1948, instanţa de fond a dispus efectuarea şi a unei expertize specialitatea utilaje tehnologice, pentru a se stabili dacă utilajele menţionate în procesul-verbal din 11 iunie 1948 şi inventarul mai există şi pot fi restituite în natură, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert M.D., prin care s-a procedat la identificarea utilajelor şi s-a concluzionat în sensul că utilajele şi inventarul nu pot fi restituite în natură deoarece Moara Ţărănească sistematică cu valţuri Ş.P. după naţionalizare a fost transformată prin retehnologizare cu utilaje fabricate după anul 1960 şi racordată la reţeaua electrică 20 KV.
În dosar a fost efectuat şi un raport de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile şi industriale de către expert S.E., prin care s-a concluzionat în sensul că nu este posibilă restituirea în natură a clădirilor iniţiale, clădirea morii există parţial cu unele modificări, desfiinţări şi adăugiri ulterioare preluării, iar clădirea preselor de ulei nu mai există.
Reclamanţii au depus note scrise prin care au arătat că, întrucât restituirea în natură nu mai este posibilă, solicită obligarea pârâtelor la despăgubiri băneşti şi înaintarea dosarului la C.C.S.D.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009, Tribunalul Teleorman a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei SC S. SA, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru imobilul moară şi teren aferent, în suprafaţă de 2532 mp, situat în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, despăgubiri ce vor fi achitate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins, ca nefondate, capetele de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii, precum şi plata daunelor cominatorii şi a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei A.V.A.S., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu certificatul din 11 martie 1997 eliberat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, procese-verbale încheiate la data de 11 iunie 1948, 11 septembrie 1948 şi 16 septembrie 1948, inventare de predare-preluare a bunurilor şi adresa din 2 iulie 1948 reclamanţii au făcut dovada că imobilul compus din construcţie-moară cu utilaje şi teren în suprafaţă de 7230 mp, situat în comuna Siliştea Gumeşti, judeţ Teleorman, proprietatea defunctului P.Ş. a fost preluat abuziv de către stat, prin naţionalizare, prin Legea nr. 119/1948, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, din actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor depuse de reclamanţi, a rezultat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului P.Ş. şi, ca atare, sunt persoane îndreptăţite să solicite restituirea imobilului, potrivit art. 4 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin notificarea din 2 mai 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului naţionalizat, notificarea fiind adresată Primăriei comunei Siliştea Gumeşti şi pârâtei SC S. SA.
La rândul său, pârâta SC S. SA a înaintat notificarea pârâtei A.V.A.S. care, prin Decizia nr. 325 din 9 octombrie 2007, şi-a declinat competenţa soluţionării acesteia în favoarea pârâtei SC S. SA, în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, reţinând că reclamanţii au făcut dovada preluării abuzive a imobilului, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, a calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, potrivit art. 4 alin. (2) – (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv că au urmat procedura instituită de art. 22 din lege, tribunalul a constatat că acţiunea este întemeiată, în parte, în sensul considerentelor ce urmează:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., s-a reţinut că aceasta este întemeiată, pentru considerentele:
Din încheierea nr. 1702 din 25 iulie 2007 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului rezultă că pârâta A.V.A.S. a fost reînscrisă ca acţionar al SC S. SA, cu 71,4769% din capitalul social.
Or, statul redevenind acţionar majoritar al pârâtei SC S. SA, faţă de disp. art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că restituirea imobilului se face prin dispoziţie motivată emisă de unitatea deţinătoare a imobilului, la momentul intrării în vigoare a legii, respectiv de către pârâta SC S. SA.
Ca atare, pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care acţiunea formulată împotriva acesteia, a fost respinsă.
În ce priveşte cererea de restituire a imobilului:
Din raportul de expertiză întocmit de expert N.L. rezultă că terenul intravilan împreună cu construcţia au fost înstrăinate de pârâta SC S. SA către SC G.C. SRL, care, la rândul său a înstrăinat imobilul numiţilor R.I. şi R.C.T.
De asemenea, din raportul de expertiză întocmit de expert S.E., a reieşit că moara aflată pe terenul intravilan nu poate fi restituită în natură, clădirea morii existând parţial, cu modificări, desfiinţări şi adăugiri iar clădirea preselor de ulei nu mai există.
În ce priveşte utilajele morii, prin raportul de expertiză întocmit de expert M.D. s-a stabilit că parte din utilaje lipsesc, iar moara sistematică cu valţuri, după naţionalizare, a fost transformată, prin retehnologizare, cu utilaje fabricate după anul 1960 şi racordată la reţeaua electrică.
Or, faţă de disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.D., reţinând că utilajele morii au fost înlocuite, respectiv distruse, tribunalul a constatat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea acestora.
De asemenea, faţă de concluziile rapoartelor de expertiză privind imobilul moară şi teren aferent, s-a reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor.
Or, legea specială în materie, este Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Ca atare, faţă de prevederile legii speciale şi concluziile reclamanţilor, s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru imobilul moară şi teren în suprafaţă de 2532 mp situat în comuna Siliştea, judeţ Teleorman, despăgubiri ce vor fi achitate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Faţă de modalitatea de plată a despăgubirilor, capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii a fost respins, ca nefondat, nemaiputându-se reţine în sarcina pârâtei SC S. SA vreo obligaţie de a face.
Prin Decizia nr. 650/ A din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, reţinând următoarele:
Prioritar, curtea a arătat că prin dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. sunt reglementate limitele efectului devolutiv ale apelului, expresie a principiului disponibilităţii, potrivit căruia instanţa de apel nu se poate pronunţa decât în limitele criticilor formulate prin cererea de apel (tantum devolutum quantum apellatum).
Întrucât în cauză, împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă de fond au formulat apel doar reclamanţii - prin care au formulat critici doar cu privire la capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii, cu privire la calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. şi cu privire la capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii - curtea a constatat că acele dispoziţii ale instanţei de fond, prin care a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la a obţine măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din moară şi teren aferent în suprafaţă de 2552 m.p. situat în com. Siliştea Gumeşti, jud. Teleorman, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au intrat în puterea lucrului judecat, la fel şi acele considerente ale instanţei de fond care explică această parte a dispozitivului, neapelată de vreuna din părţi, şi care se reflectă în el, respectiv acele considerente prin care instanţa de fond a stabilit: calitatea de persoană îndreptăţită a fostului proprietar P.Ş. asupra imobilului compus din moară şi teren aferent; calitatea reclamanţilor de moştenitori legali ai fostului proprietar al acestui imobil la data preluării; caracterul abuziv al preluării şi, respectiv, tipul de măsuri reparatorii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii pentru imobilul compus din moară şi teren aferent, dintre cele prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Criticile aduse hotărârii de fond privesc soluţia de respingere a capătului de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilajele şi instalaţiilor morii, soluţia de respingere a cerere de acordare a daunelor cominatorii, şi soluţia de respingere a acţiunii promovate împotriva A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Cu privire la critica privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.:
Se susţine de către apelanţii-reclamanţi faptul că, întrucât la data depunerii notificării, bunurile se aflau în proprietatea SC S. SA Alexandria, în baza contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000 încheiat cu F.P.S., actualmente A.V.A.S., intimata-pârâtă A.V.A.S. avea calitate procesuală pasivă în cauză, critică care nu este fondată.
Aşa cum a stabilit instanţa de fond, imobilul compus din moară cu utilaje şi terenul aferent acesteia situat în com. Siliştea Gumeşti, jud. Giurgiu, a fost preluat în mod abuziv de către stat, prin naţionalizare, prin Legea nr. 119/1948, la dosar fiind depus procesul-verbal din 11 iunie 1948 de preluare a Morii ţărăneşti şi Presa de ulei fosta proprietate a lui Ş.P., act însoţit de un „Inventar de predare a preluarea morii ţărăneşti fosta proprietate a locuitorului Ş.P. din com. Siliştea Gumeşti Teleorman conform legei de naţionalizare”, cuprinzând descrierea următoarelor componente: „mobilier”, instalaţii aflate la etaj, „camera motorului”, „diferite unelte”, „curelărie”, „prese de uleiuri”, „biroul de contabilitate” (filele 115-119 din dosarul de apel).
La data de 20 februarie 1996 în favoarea intimatei-pârâte SC S. SA a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. nr. 834/1991.
La data de 13 martie 2000 prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000 A.V.A.S. a vândut un procent de 70% acţiuni din capitalul social ce îl deţinea la SC S. SA.
La data de 28 mai 2001 reclamanţii-apelanţi au înregistrat la SC S. SA, prin intermediul B.E.J. A.I., notificarea nr. 13/2001 privind imobilul moară sistematică cu valţuri, cele două prese de ulei şi terenul pe care este amplasată construcţia, întregul imobil situat în com. Siliştea Gumeşti, jud. Teleorman, prin care s-a arătat că întregul inventar a fost preluat abuziv, prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948 (filele 40-42 din dosarul de fon).
Prin sentinţa civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000.
Faţă de această situaţie de fapt, curtea a constatat că în mod corect tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o (…) societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, (…) vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare”.
Din interpretarea acestui text legal, coroborat cu cel al art. 25 din lege, curtea a constatat că în mod corect a reţinut tribunalul calitatea de unitate deţinătoare a SC S. SA a imobilului notificat, întrucât printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă actul de privatizare a SC S. SA a fost desfiinţat, cu efect retroactiv.
Astfel, unul dintre principiile nulităţii actului juridic constă în lipsirea de efecte a actului juridic în mod retroactiv, respectiv de la data încheierii respectivului act juridic, deoarece sancţiunea nulităţii produce efecte şi pentru trecut, ajungându-se în situaţia în care părţile nici nu au încheiat actul, repunerea părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum) fiind o consecinţă directă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic.
Aplicând aceste principii generale de drept în speţă, curtea a reţinut că părţile sunt repuse în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000, astfel că, de la data încheierii lui, intimata-pârâtă este considerată retroactiv, ca o societate comercială cu capital majoritar de stat. Această menţiune, de altfel, a şi fost operată în evidenţele Registrului Comerţului, conform încheierii nr. 1702/2007 emisă de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului, în sensul că A.V.A.S. a fost reînscris ca acţionar la SC S. SA, cu 71,478 din capitalul social (fila 28 din dosarul de fond), şi reiese şi din extrasele de informaţii furnizate cu privire la structura acţionariatului SC S. SA din data de 14 februarie 2001 până în prezent, depuse la dosarul de apel de către O.R.C.
În consecinţă, curtea a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rep. au fost aplicate corect de către tribunal, întrucât la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie în materie imobiliară, intimata-pârâtă SC S. SA era societate comercială cu capital de stat.
Pentru a fi aplicabil textul art. 29 din Legea nr. 10/2001, aşa cum au susţinut apelanţii-reclamanţi, era necesar ca intimata-pârâtă SC S. SA să fi avut calitatea de societate comercială cu capital integral privatizat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situaţie ce nu se confirmă în cauză, datorită constatării cu caracter retroactiv a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000, astfel că de la data de 13 martie 2001 SC S. SA a redevenit societate comercială cu capital majoritar de stat.
Cu privire la critica privind respingerea capătului de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii:
Se susţine de către apelanţii-reclamanţi faptul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rep., şi că nu a avut în vedere concluziile celor trei expertize efectuate în cauză.
Curtea a constatat că şi această critică este nefondată, întrucât art. 6 alin. (2) din lege prevede că „măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.
Prin art. 6.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 legiuitorul a arătat că:
„Norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecinţele acestei norme sunt următoarele:
a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinaţia acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalaţiile şi utilajele au aparţinut aceluiaşi proprietar;
b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii [aşa cum sunt definite potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din lege], ci şi măsura restituirii în natură;
c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul şi să existe fizic (aceasta fiind semnificaţia sintagmei ";în afară de cazul în care au fost înlocuite .. sau distruse";) sau să nu fi fost casate;
d) incidenţa beneficiului legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii şi totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeaşi dată, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001)”.
Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut faptul că apelanţii-reclamanţi au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra utilajelor şi instalaţiilor morii. Însă din dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reiese că, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru această categorie de bunuri, instanţa trebuie să verifice dacă respectivele utilaje şi instalaţii aparţinând morii naţionalizate de la fostul proprietar P.Ş. mai existau fizic la data intrării în vigoare a legii.
Din interpretarea acestui text legal, explicitat prin pct. 6.2 din H.G. nr. 250/2007, instanţa a reţinut că obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri, utilajele şi instalaţiile morii, preluate abuziv prin Legea nr. 119/1948 odată cu clădirea morii şi cu terenul aferent acesteia, este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde niciuna dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură şi nici prin echivalent.
Or, în speţă, din probele administrate în cauză atât în primă instanţă cât şi în faza de apel a rezultat că: Moara ţărănească sistematică cu valţuri Ş.P. a fost transformată, după naţionalizare, prin retehnologizare cu utilaje fabricate după anul 1960 (expertiza tehnică specialitatea utilaj tehnologic efectuată de expert M.D., fila 225 din dosarul de fond); construcţiile descrise în procesul-verbal din 11 iunie 1948 şi „inventarul” nu mai există (expertiza tehnică specialitatea construcţii civile şi industriale efectuată de expert S.M., fila 240 din dosarul de fond); şi că la data de 14 februarie 2001, utilajele şi instalaţiile morii cu valţuri şi preselor de uleiuri, fosta proprietate a lui P.Ş., nu mai existau fizic (suplimentul la expertiza tehnică specialitatea utilaj tehnologic, fila 254 din dosarul de apel).
Faţă de această situaţie de fapt, stabilită prin probele ştiinţifice administrate în cauză, curtea a constatat că în mod corect tribunalul a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru utilajele şi instalaţiile morii sistematice cu valţuri fosta proprietate a lui P.Ş., deoarece beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru această categorie de bunuri, se apreciază în funcţie de data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie, astfel că ea nu va fi aplicabilă în situaţia în care utilajele şi instalaţii preluate abuziv, odată cu moara şi terenul aferent preluate prin naţionalizare, nu mai existau în materialitatea lor la data intrării în vigoare a legii, fiind distruse sau înlocuite la această dată.
Cu privire la critica privind respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor cominatorii:
S-a solicitat de către apelanţi ca instanţa să aplice o sancţiune pecuniară pârâtelor pentru întârzierea în soluţionarea notificării.
Curtea a respins şi această critică, arătând că prin Legea nr. 459/2006, în vigoare din data de 13 ianuarie 2007, art. 5803 C. proc. civ. a fost completat cu alin. 5, potrivit căruia pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute de prezentul articol (obligaţii de a face intuituu personae) nu se pot acorda daune cominatorii.
S-a mai reţinut şi faptul că decizia dată de I.C.C.J. în recursul în interesul Legii nr. 20 din 12 decembrie 2005, potrivit căreia ";Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 C. proc. civ.”, nu este aplicabilă în prezent, deoarece este anterioară modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 459/2006, iar normele de procedură sunt de imediată aplicare, conform art. 725 C. proc. civ.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., au criticat dispoziţiile instanţei de apel sub aspectul respingerii capătului de cerere privind restituirea utilajelor morii si constatarea calităţii procesuale pasive a paratei A.V.A.S. în cauza dedusă judecăţii.
În acest sens, au susţinut că lista şi procesele-verbale de ridicare a utilajelor morii preluată în anul 1948, confirmă existenţa acestora la momentul preluării imobilului de către stat. Probele administrate în cauză au reliefat doar împrejurarea inexistenţei acestor bunuri la momentul anilor 2009, 2010, iar nu la data intrării în vigoare a Lg. nr. 10/2001, ceea ce justifică temeinicia cererii lor de acordare a despăgubirilor, echivalent al acestor bunuri.
În lipsa existenţei unui proces-verbal de casare a acestor bunuri şi în condiţiile vânzării succesive a morii şi mijloacelor sale fixe, se confirmă susţinerea lor privind existenţa bunurilor solicitate la data intrării în vigoare a legii speciale, moment în raport de care se stabileşte vocaţia la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.
În mod greşit a fost respinsă cererea lor de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii solicitate în cauză, dat fiind atitudinea de pasivitate a acestora care, timp de 7 ani, au refuzat să le soluţioneze notificarea, cu consecinţa imposibilităţii, în prezent, de restituire a bunului preluat abuziv de stat.
Sunt greşite dispoziţiile aceleiaşi instanţe de a reţine că pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât şi această pârâtă a fost sesizată cu notificarea de restituire a bunului, declinarea ulterioară a acesteia în raport de structura acţionariatului societăţii S. SA, nefiind de natură să o absolve de răspunderea instituita de legea specială.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin sentinţa nr. 336 din 6 iulie 2011, Tribunalul Teleorman a dispus închiderea procedurii falimentului SC S. SA Alexandria, radierea acesteia din evidenţele registrului comerţului şi descărcarea de sarcini şi responsabilităţi a lichidatorului judiciar AMT S.I. SPRL, hotărâre ce a fost menţinută la data de 17 ianuarie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, urmare a respingerii recursului declarat de A.V.A.S. împotriva hotărârii judecătorului sindic.
Ca urmare, societatea comercială pârâtă, în sarcina căreia au fost instituite obligaţiile stipulate de legea specială, nu mai are aptitudinea legală de a le îndeplini, întrucât ea nu se mai afla în fiinţă. Ca urmare, aceasta nu mai are nici capacitate de folosinţă, respectiv capacitatea de exerciţiu de a mai sta în proces în calitate de pârâtă, motiv pentru care, consecinţă a admiterii excepţiei lipsei celor două elemente ce compun calitatea unei persoane (fizice sau juridice) de a sta în proces, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu această pârâtă urmează să fie respinsă.
În acest context, nu mai are relevanţă, sub aspectul răspunderii prevăzute de legea specială, împrejurarea schimbării structurii acţionariatului societăţii pârâtei cu consecinţa obligării acesteia la acordarea uneia dintre măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, în raport de acest element.
În această situaţie, devin incidente prevederile art. 29 din Lg. nr. 10/2001 care instituie răspunderea în sarcina instituţiei care a efectuat privatizarea, ori are o cotă de participare a statului la societatea deţinătoare, aplicându-se prin analogie prevederile alin. (2) şi (3) ale textului, care legitimează pasiv pârâta A.V.A.S. (care a şi fost notificată de reclamanţi) pentru ipoteza înstrăinării bunului solicitat în prezenta procedură, a cărei finalitate trebuie să fie aceea reglementată de legea specială, de acordare a măsurilor reparatorii, în natură sau prin echivalent, prevăzute de normele sale.
Prin urmare, contatând, în raport de considerentele enunţate, că societatea pârâtă nu mai este în fiinţă, ea încetând să mai existe judiciar şi că A.V.A.S., ca autoritate a statului, a deţinut o cotă de participare la această societate şi are atribuţii/obligaţii specifice în procedura reglementată de legea specială, urmeaza ca, în raport de situaţia evocată, dar şi de faptul că legea trebuie aplicată în scopul de a produce efectele stipulate de dispoziţiile sale, să fie atrasă răspunderea acestei pârâte de a propune măsurile reparatorii cuvenite reclamanţilor, în calitate de persoane îndreptăţite la beneficiul acestor măsuri (calitate ce, de altfel, nu le-a fost contestată).
Urmează a fi respinse celelalte critici, constând în neacordarea măsurilor reparatorii pretinse pentru utilajele preluate odată cu moara, respectiv cele constând în neacordarea daunelor cominatorii.
Se reţine, în acest sens, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 6 din Lg. nr. 10/2001 ce reglementează dreptul de a beneficia de acordarea măsurilor reparatorii pentru categoria de bunuri pretinsă. Textul legal enunţat instituie acest drept sub condiţia ca acestea să existe fizic la data intrării în vigoare a legii, cum de altfel au susţinut şi reclamanţii. Probaţiunea cauzei a reliefat însă o situaţie de fapt opusă celei indicate de reclamanţi, care nu mai poate fi schimbată în calea de atac dedusă judecăţii, şi anume că utilajele preluate odată cu moara nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a legii (supliment la expertiza tehnică specialitatea utilaj tehnologic, în apel), context în care simplele afirmaţii, neînsoţite de probaţiunea corespunzătoare, nu pot determina temeinicia acestei cereri şi, din această perspectivă, nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel sub aspectul analizat.
Nici criticile constând în respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor cominatorii pretinse, nu sunt fondate, întrucât, astfel cum legal a reţinut curtea de apel, în cazul neexecutarii obligaţiilor de a face norma legală actuală, 5803 C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Lg. nr. 459/2006, nu mai prevede această sancţiune, ci doar pe aceea a unei amenzi civile. Iar alin. (5) al aceleiaşi norme dispune că ";pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii";, context în care critica, respectiv cererea reclamanţilor este lipsită de temei legal şi, prin urmare, nefondată.
Ca urmare, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie admis în limitele celor sus reliefate, restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei urmând a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii P.O., P.P.E., M.F.O., V.V.I., K.E.M., P.M., P.C.E. şi P.C.M. împotriva Deciziei nr. 650/ A din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamanţii P.O., P.P.E., M.F.O., V.V.I., K.E.M., P.M., P.C.E. şi P.C.M. împotriva sentinţei nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă pe care o schimbă în parte, în sensul că admiţând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a SC S. SA respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă şi exerciţiu.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi împotriva acestei pârâte.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4635/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4638/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
