ICCJ. Decizia nr. 4617/2012. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Contestaţie în anulare - Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 4617/2012

Dosar nr. 1292/1/2012

Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 719 din 17 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 107 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Împotriva acestei decizii, P.I. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatorul menţionează că a fost asistat de av. V.G. şi nu de av. G.V.

Contestatorul mai susţine că instanţa de recurs s-a mulţumit să copieze considerentele din apel, fără o motivare propriu-zisă şi o analiză efectivă a motivelor de recurs. Cu atât mai mult cu cât în şedinţa din 17 februarie 2011 instanţa de recurs a încuviinţat proba cu înscrisuri, probă care dacă ar fi fost analizată ar fi fost suficientă pentru soluţionarea cauzei în spiritul adevărului.

Prin urmare, copierea de către instanţa de recurs a considerentelor instanţei de apel, demonstrează faptul că instanţa de recurs s-a oprit cu analiza speţei la momentul apelului, fără a mai lua în considerare ceea ce s-a solicitat în recurs, respectiv motivele şi argumentele consemnate, inclusiv proba cu înscrisuri.

Contestatorul invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., coroborat cu art. 215, 216 şi 217 din acelaşi cod, jurisprudenţa C.E.D.O.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare, în raport de temeiul de drept şi motivele invocate, urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ. , potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ., au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.

Curtea, având în vedere susţinerile contestatorului, prin care se invocă reţinerea greşită a numelui avocatului, nemotivarea deciziei atacate şi neanalizarea motivelor de recurs şi a probelor de la dosar, în raport de textul de lege evocat, constată că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 318 C. proc. civ., întrucât prin argumentele invocate nu se evidenţiază o greşeală materială care să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, astfel că o pretinsă eroare de apreciere a probelor datorită căreia starea de fapt reţinută de instanţă ar fi neconformă realităţii nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.

Totodată, nu poate fi reţinută nici ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., teza a Ii-a, ce vizează omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., invocate de parte, întrucât din considerentele deciziei contestate rezultă incontestabil că instanţa de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către recurentul reclamant.

În realitate, contestatorul îşi manifestă nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa de recurs nu a împărtăşit punctul său de vedere sub aspectul aprecierii materialului probator, aceasta urmărind pe calea contestaţiei în anulare de fapt reanalizarea motivelor de recurs, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală având în vedere că legea nu a urmărit prin calea contestaţiei în anulare să deschidă părţilor calea recursului la recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva deciziei nr. 719 din 17 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva deciziei nr. 719 din 17 februarie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4617/2012. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Contestaţie în anulare - Recurs