ICCJ. Decizia nr. 462/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 462/2012
Dosar nr. 1607/108/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 353 din 12 mai 2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta G.S., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect pretenţii; a constatat caracterul politic al măsurilor administrative la care au fost supuşi bunicii reclamantei şi a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să achite reclamantei suma de 8.000 euro, sau echivalent în lei, la cursul B.N.R. în ziua plăţii; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada că este nepoata numiţilor P.D. şi P.J. şi că aceştia au fost strămutaţi prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 din localitatea Soca judeţul Timiş, fiind stabilit domiciliu obligatoriu, în localitatea Viişoara, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955. Prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955 la data de 20 decembrie 1953 au fost ridicate restricţiilor domiciliare bunicilor reclamantei.
Tribunalul a mai reţinut că P.D. a decedat la data de 8 noiembrie 1985, iar P.Z. a decedat la data de 16 aprilie 1980 şi nu au beneficiat de indemnizaţia acordată conform Decretului-lege nr. 118/1990, deoarece au decedat anterior apariţiei decretului.
Dat fiind caracterul politic al măsurii administrative la care au fost supuşi autorii reclamantei nu a mai fost necesară procedura instituită de art. 4 din acelaşi act normativ mai sus amintit, reclamanţii putându-se adresa instanţei de judecată în baza art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.
Prin măsura de stabilirea unui domiciliu obligatoriu a bunicilor reclamantei, instanţa de fond a constatat că i-au fost cauzate persoanei condamnate prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţi şi evoluţiei sale, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie. De asemenea i-au fost afectate, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa de familie, imaginea, şi sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi a apreciat că suma de 8.000 euro reprezintă o indemnizaţie echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile.
Prin decizia civilă nr. 200/ A din 14 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând că textul de lege în baza căruia a fost formulată aceasta a fost declarat neconstituţional, astfel încât la această dată nu mai există temei legal care să susţină cerinţa reclamanţilor, respectiv, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a declarat neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Cum de la data publicării deciziei sus-menţionate până la soluţionarea cauzei în apel a fost depăşit termenul de 45 de zile prevăzut de Constituţie, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 îşi încetează efectele juridice.
Această soluţie se impune, chiar dacă cauza se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale (obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.S., arătând că decizia instanţei de apel încalcă decizia Curţii Constituţionale nr. 186 din 18 noiembrie 1999 prin care s-a statuat că în lipsa unei legi sau a constatării neconstituţionalităţii unei legi, instanţele pot aplica direct dispoziţiile Convenţiei Europene, şi este nelegală, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.
La termenul din 27 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Conform dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispoziţiile legale anterior citate, a fost depăşit. Astfel, decizia civilă nr. 200/ A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost comunicată recurentei-reclamante, la sediul procesual ales astfel cum a fost indicat de către aceasta, atât în cererea de chemare în judecată cât şi în motivele de apel, la data de 8 martie 2011, după cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 34 dosar apel.
De la această dată curge termenul de recurs de 15 zile, care se împlineşte la data de 24 martie 2011, într-o zi de joi.
Recursul a fost declarat la data de 25 martie 2011, conform ştampilei de înregistrare aplicată de instanţa de apel pe cererea de recurs(fila 2 dosar I.C.C.J.), recursul nefiind depus prin poştă.
În atare situaţie, se constată că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv declarat, recursul reclamantei G.S. împotriva deciziei nr. 200/ A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4511/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 464/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
