ICCJ. Decizia nr. 464/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 464/2012
Dosar nr. 1687/95/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamantul L.D.I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurilor dispuse faţă de autorul reclamantului, numitul L.D., şi a obligat pârâtul la despăgubiri în sumă de 3.000 euro către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a dovedit cu actele de filiaţie depuse la filele 5, 7 că este fiul autorului L.D., autor care a fost arestat la data de 27 aprilie 1950 pe timp de 12 luni prin decizia M.A.I. nr. 45/1950, fiind internat într-o colonie de muncă, fapt reieşit din adresa din 11 august 1992 depusă la fila 8 a dosarului de fond, din care rezultă că a fost pus în libertate la data de 24 iulie 1951 după executarea pedepsei, că a fost supus unor măsuri pentru care s-a emis biletul de eliberare nr. 7590/1949, fiind arestat pentru delict contra represiunii şi instigator.
Internarea autorului reclamantului într-o unitate de muncă este dovedită şi cu adresa 3728/1950 depusă la fila 10 a dosarului de fond.
Din actele comunicate de C.N.S.A.S., respectiv, din fişa personală depusă la fila 79, rezultă că autorul reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă în perioada 24 iulie 1950 - 24 iulie 1951, iar din corespondenţa realizată de autorul L.M.D. cu membrii familiei sale, rezultă că acesta a suferit traume fizice şi psihice, ca urmare a măsurilor dispuse asupra sa de regimul instituit după 6 martie 1945.
Astfel, tribunalul a constatat, în raport de cele reţinute şi dovedite cu actele invocate, că autorul reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative, care au avut caracter politic, cererea reclamantului fiind întemeiată în raport de dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2, potrivit cărora cuantumul se poate stabili până la suma de 5.000 euro când despăgubirile sunt solicitate de soţul, soţia şi descendenţii de gradul I.
S-a apreciat că un cuantum al despăgubirilor în sumă de 3.000 euro este de natură să repare prejudiciul moral suferit de reclamant, în calitate de descendent al autorului L.M.D., întrucât suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop procurarea unei satisfacţii de ordin moral, susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile.
Prin decizia civilă nr. 37 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând că din probele administrate în cauză nu rezultă că autorul reclamantului a fost, eventual, condamnat prin hotărâre judecătorească, pentru una din faptele prevăzute la art. 1 alin. (1), alin. (2) lit. a)-j) din lege, care constituie de drept condamnări politice şi pentru care nu mai este necesară promovarea unei acţiuni în constatare.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat penal pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1, pentru a solicita instanţei de judecată, ca persoană fizică interesată, să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3) şi în baza art. 4 alin. (1) din lege.
De asemenea, nu rezultă că împotriva autorului reclamantului a fost luată o măsură administrativă din cele prevăzute la art. 3 şi al căror caracter politic este stabilit de drept, în puterea legii - nefiind necesară o acţiune în constatare. Astfel, Ordinul M.A.I. invocat nr. 45/1950 - nu se regăseşte printre cele prevăzute la art. 3 lit. a)-f) din lege.
Faţă de aceste împrejurări şi având în vedere dispoziţiile legale enunţate în precedent, acţiunea de faţă având ca obiect constatarea caracterului politic al unei măsuri administrative, nu este promovată de persoana împotriva căreia s-a luat măsura, potrivit cerinţei rezultate din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din lege - persoana fiind decedată, ci de fiul acesteia. Or, acesta din urmă nu poate promova o atare acţiune în constatarea unei stări de fapt, în lipsa unor dispoziţii legale speciale care să o legitimeze procesual activ într-un asemenea demers judiciar.
Dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza II din acelaşi act normativ, potrivit cărora cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată, se referă clar şi fără echivoc, numai la constatarea caracterului politic al unor condamnări penale, astfel că nu poate fi extinsă şi la ipoteza prevăzută la alin. (2). Dacă legea nu distinge, nici judecătorul nu poate distinge.
Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, instanţa de apel a reţinut că acţiunea de faţă nu se încadra chiar de la data promovării, în ipoteza normei conţinută în art. 5 din legea 221/2009 - lege specială, care reglementa posibilitatea promovării împotriva statului în termen de 3 ani, a unor acţiuni pentru plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral şi/sau material, suferit de persoanele persecutate politic, întrucât reclamantul nu a fost în măsură să invoce dispoziţiile legale care stabileau caracterul politic de drept al măsurii luate faţă de autorul său şi, aşa cum s-a arătat în precedent, nu era îndreptăţit să promoveze nici după decesul acestuia, o acţiune în constatarea caracterului politic al unei măsurii administrative. Reclamantul este socotit persoană interesată, în sensul legii, dar numai pentru promovarea, după decesul autorului său, a acţiunii în constatarea caracterului politic al condamnării penale, - potrivit art. 4 alin. (1) teza II din lege.
Faţă de aceste considerente, acţiunea pentru despăgubiri pentru prejudicii morale, (dar şi materiale - în caz că s-ar fi solicitat) formulată în temeiul art. 5 din legea specială, apare chiar de la momentul promovării, nedovedită în raport cu cerinţa principală din ipoteza normei, vizând condamnarea sau măsura politică a autorului.
Raportat la concluzia arătată care s-a impus în mod necesar în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor legale incidente, instanţa de apel a apreciat că este de prisos a mai face o analiză cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi 1360/2010, publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, prin care s-au constatat neconstituţionale disp. art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu privire la acordarea de daune morale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul L.D.I., arătând că decizia recurată este netemeinică şi nelegală întrucât în cauză s-a făcut dovada măsurii administrative abuzive cu caracter politic suferită de autorul său, situaţia dedusă judecăţii încadrându-se în dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, în mod nelegal, instanţa de apel nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei, dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010.
Recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, reclamantul L.D.I. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, acordarea daunelor morale în cuantumul arătat în acţiune, pentru prejudiciile suferite de autorul său, L.D., ca urmare a persecuţiilor suferite de regimul comunist totalitar şi concretizate în stabilirea, în perioada 1948-1949, a unui loc de muncă obligatoriu la cuptoarele de ars var de la Lainici, la sfârşitul anului fiind arestat (fapt dovedit cu biletul de liberare nr. 7590/1949) pentru delict contra represiunii şi instigator, internarea într-o colonie de muncă în perioada 24 iulie 1950-24 iulie 1951(Ordin M.A.I. nr. 45/1950), fiind trimis ulterior la Canalul Dunărea Marea Neagră, persecuţiile continuând şi după punerea acestuia în libertate.
Prin declaraţia de la fila 36 dosar fond, reclamantul a precizat că solicită şi constatarea caracterului politic al măsurii arestării tatălui său, L.D.
Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Declararea neconstituţionalităţii textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluţionate definitiv şi are drept consecinţă inexistenţa temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituţional.
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut.
Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Se va face însă distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere.
Rezultă că în cazul situaţiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situaţii sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situaţii juridice legale, în curs de desfăşurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanţă, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă.
Or, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unor dispoziţii legale exprese.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, este şi Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de constituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată” şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale”.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunţat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.”
Cum decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speţă decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 20 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituţionale nu îşi mai pot produce efectele juridice.
Aceasta întrucât, având în vedere totalitatea măsurilor abuzive suportate de autorul reclamantului(arestare timp de trei luni, domiciliu forţat, deportare la Canalul Dunăre - Marea Neagră) textul legal declarat neconstituţional nu face nici o distincţie în raport de persoanele care pot cere constatarea caracterului politic al măsurii, conform art. 4 din lege putându-se acorda despăgubiri morale moştenitorilor până la gradul II.
Cum în speţă reclamantul a făcut dovada că este fiul autorului L.D. şi a măsurilor abuzive suferite de acesta, însă dispoziţiile legale care reglementau acordarea daunelor morale au fost declarat neconstituţionale, lipsind de temei juridic acţiunea introductivă de instanţă, rezultă, conform argumentelor prezentate în paragrafele anterioare, că aceasta nu mai poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.D.I. împotriva deciziei nr. 37 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 462/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 47/2012. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
