ICCJ. Decizia nr. 47/2012. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 47/2012
Dosar nr. 34016/3/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 14 iulie 2010 Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a solicitat instanţei, conform dispoziţiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului M.C.C., care a fost expulzat din această ţară la data de 5 iunie 2010, în baza Acordului de readmisie încheiat cu România, ratificat prin Legea nr. 173/1977.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1713 din 11 noiembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea, reţinând în esenţă că măsura reglementată de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, care este de natură a restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, poate fi aplicată numai în măsura în care comportamentul celui în cauză aduce atingere ordinii sau siguranţei publice, neputând fi acceptate justificări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care vizează aspecte de prevenţie generală.
Aplicând aceste principii generale la cauza de faţă, instanţa de fond a apreciat că, în sine, comportamentul pârâtului M.C.C., pe teritoriul Italiei, nu justifică luarea măsurii restrângerii dreptului acestuia la liberă circulaţie în acest stat.
Astfel, se mai arată, în cauză, reclamanta nu a produs nicio probă din care să rezulte un comportament al pârâtului de natură a aduce atingere ordinii sau siguranţei publice, solicitarea de a se lua măsura reglementată de art. 38 din lege întemeindu-se exclusiv pe măsura returnării la frontieră luată de autorităţile italiene, măsură care, prin ea însăşi, nu este suficientă pentru a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul statului italian.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin decizia nr. 13 din 27 ianuarie 2011, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date care făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că soluţia este greşită întrucât din perspectiva prevederilor constituţionale şi a altor reglementări internaţionale, în domeniul protecţiei drepturilor omului, măsura solicitată prin cererea introductivă se constituie într-un demers necesar într-o societate democratică, având la baza sistemului de valori, principiile umaniste promovate în spaţiul european.
Tot astfel, se mai arată, solicitarea trebuia apreciată ca întemeiată, faţă de comportamentul pârâtului, care, nu a respectat o interdicţie anterioară de intrare pe teritoriul statului italian şi încălcând această interdicţie a revenit pe teritoriul Italiei.
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, conchide recurenta, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală iar prezenţa pe teritoriul unui alt stat membru, fără îndeplinirea condiţiilor legale de intrare şi şedere, ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc, cu forme legale, pe teritoriul acelui stat.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nicio condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la libera circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării, aplicate de statul afectat.
Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale U.E. şi Spaţiului Economic European.
Textul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie are un vădit caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene şi se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituţie
Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum încălcarea de către pârât a interdicţiei privind intrarea ori şederea în Italia, neînsoţită de probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia primei instanţe se justifică
Astfel, aşa cum corect s-a reţinut, practica instanţei europene a statuat că se impune o interpretare strictă a conţinutului conceptului de ordine publică, scopul acestuia neputând fi determinat în parte de fiecare stat membru, fără controlul instituţiilor comunitare.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 13 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 464/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4744/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
