ICCJ. Decizia nr. 4638/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4638/2012
Dosar nr. 633/115/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 17 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 633/115/2010, Tribunalul Caras-Severin a respins acţiunea formulată de reclamanta N.D.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş, prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 189 din 05 februarie 2010, emisă de Primarul Municipiului Caransebeş, urmând ca acesta să fie obligat să respecte sentinţa civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2846/208/2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente.
Prin Dispoziţia nr. 189 din 05 februarie 2010, pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş a respins cererea formulată de reclamantă de restituire în natură şi măsuri reparatorii pentru diferite imobile - terenuri aparţinând antecesorilor săi, terenuri pe care în prezent sunt edificate clădiri.
În motivarea dispoziţiei sale, pârâtul a reţinut că reclamanta nu a respectat prevederile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare.
Din cuprinsul sentinţei civile nr. 294 din 11 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosar nr. 2846/208/2008, a rezultat că reclamanta nu s-a adresat niciodată pentru restituirea imobilelor sale sau pentru plata contravalorii lor în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dimpotrivă, precizând că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta N.D.F., solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii.
În motivare, reclamanta apelantă a arătat că prima instanţă i-a respins acţiunea, ignorând, ca şi Primarul Mun. Caransebeş, sentinţa civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2846/208/2008, irevocabilă, care o obliga, implicit, să desfiinţeze dispoziţia nr. 189 din 05 februarie 2010 şi să soluţioneze cauza pe fond.
Prin decizia civilă nr. 676/ A din 30 martie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii, anulării dispoziţiei contestate şi obligării pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantei.
În considerentele deciziei s-a reţinut că reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeş cu cerere de restituire a terenurilor în litigiu la data de 19 martie 1991 şi, respectiv, la data de 15 septembrie 2005, iar prin Hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Caraş-Severin s-a respins contestaţia reclamantei, cu motivarea că terenurile revendicate de reclamantă sunt situate în intravilanul localităţii, fiind ocupate de construcţii, astfel că ele nu fac obiectul legilor fondului funciar al Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în Dosarul nr. 2846/208/2008, s-a admis în parte plângerea petentei N.D.F. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Caransebeş şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Caraş-Severin, s-a menţinut hotărârea nr. 28 din 14 octombrie 2008 emisă de pârâta 2 şi au fost obligate pârâtele să înainteze cererea petentului împreună cu înscrisurile aferente Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Caransebeş.
Din cele de mai sus, nu rezultă vreo culpă a reclamantei pentru că s-a adresat Primăriei Municipiului Caransebeş cu cererea de restituire a terenurilor în litigiu din 19 martie 1991, în baza Legii nr. 18/2991, deoarece aceste terenuri figurau descrise în foaia de avere a cărţilor funciare nr. 922 şi 4311 Caransebeş ca fiind terenuri arabile, iar pe de altă parte acesteia i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, abia prin adresa nr. 59 din 03 februarie 2003 şi apoi prin sentinţa civilă nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Caransebeş, după ce s-a scurs termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării.
Pe de altă parte, indiferent dacă cererea de restituire a terenurilor în litigiu făcea obiectul Legii nr. 18/1991 sau obiectul Legii nr. 10/2001, acelaşi pârât avea competenţa de soluţionare a acesteia.
Totodată, este de menţionat că forma „notificării"; prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu ţine de esenţa cererii de restituire, important fiind ca aceasta să fi fost introdusă în termen şi fără ca să se reţină vreo culpă în sarcina petentei, aşa cum s-a stabilit şi prin sentinţa civilă nr. 294/2009 a Judecătoriei Caransebeş.
În temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., reclamanta a solicitat, la data de 3 mai 2011, completarea Deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în sensul soluţionării cauzei direct pe fond, conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interesul legii.
Prin decizia civilă nr. 925 din 1 iunie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 676/ A din 30 martie 2011 cu constatarea că reclamanta este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor băneşti potrivit Titlului VII din legea 247/2005, reţinând că prin precizarea la acţiune reclamanta a formulat un capăt de cerere distinct, solicitând să se soluţioneze cauza direct pe fond, conform Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a se restitui în natură terenul ocupat de garaje în suprafaţă de 1549 mp, înscris în CF Caransebeş, iar pentru restul terenului în suprafaţă de 12587 mp înscris în CF Caransebeş şi în CF Caransebeş, (pe care s-au edificat blocuri şi utilităţi publice) să i se plătească preţul la valoarea de piaţă; în subsidiar, a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent în condiţiile legii speciale.
Văzând că prin Decizia civilă nr. 676/ A din 30 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 633/115/2010, Curtea a omis să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere distinct cererea reclamantei a fost admisă.
Împotriva ambelor decizii a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 cod procedură civilă arătând că dispoziţia contestată este legală întrucât reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal pentru restituirea terenurilor.
Împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 a declarat recurs şi reclamanta, în temeiul art. 304 pct.9 cod procedură civilă, solicitând să i se restituie în natură terenul de 1549 mp ocupat de garaje, iar pentru restul de teren de 12587 mp să i se acorde preţul actualizat la valoarea de piaţă astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentinţa nr. 294 din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Caransebeş.
Recursul pârâtului este fondat pentru considerentele care succed.
Pentru terenurile în litigiu, care la data preluării în proprietatea statului erau încadrate în categoria arabile, reclamanta a formulat cerere de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991.
La data de 14 octombrie 2008 Comisia Judeţeană de fond funciar Caras Severin a emis dispoziţia nr. 28 prin care a respins cererea cu motivarea că terenurile, fiind situate, în prezent, în intravilanul oraşului Caransebeş şi ocupate în întregime de blocuri de locuinţe şi de utilităţile aferente, nu fac obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a contestat în justiţie această hotărâre, iar prin sentinţa nr. 294 din 11 februarie 2009 Judecătoria Caransebeş a menţinut hotărârea comisiei de fond funciar şi a dispus înaintarea cererii reclamantei, pentru soluţionare, la Comisia Locală Caransebeş de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În executarea celor dispuse de instanţă, Comisia Locală Caransebeş de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea reclamantei întrucât aceasta nu a respectat termenul şi procedura prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea terenurilor.
Potrivit dispoziţiilor Legii speciale nr. 10/2001 pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat era necesar a se formula notificare în termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002. De precizat este că acest termen de depunere a notificării este un termen de decădere, care nu a mai fost prelungit în urma apariţiei Legii nr. 247/2005.
Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale menţionate. Mai mult, în considerentele acesteia, instanţa a reţinut că este, important ta notificarea să fi fost introdusă „în termen” şi totuşi, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de notificare până la 14 februarie 2002, a obligat comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 să soluţioneze cererea reclamantei pe fond. Cererea înregistrată la această comisie în cursul anului 2009, în urma celor dispuse prin sentinţa nr. 294/2009 a Judecătoriei Caransebeş, nu poate fi considerată a fi depusă în termen, atât timp cât instanţa nu a constatat expres depunerea ei în termen, ci a obligat doar înaintarea dosarului la comisia competentă.
Cum, în speţă reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal, recursul pârâtului se va admite cu consecinţa respingerii apelului şi a cererii de completare formulate de reclamantă şi a menţinerii sentinţei.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menţionat a fost declarat a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curţii Constituţionale.
În raport de faptul că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanta recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiţie restituirea în natură a terenului ocupat de garaje şi acordarea măsurilor reparatorii pentru celălalt teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Admite recursul declarat pârâtul Primarul Municipiului Caransebeş împotriva deciziei nr.676/ A din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, şi deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică deciziile menţionate în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta N.D.F. împotriva sentinţei civile nr. 1894 din 17 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Caras-Severin, secţia civilă, pe care o menţine şi, în consecinţă, respinge cererea de completare a deciziei civile nr. 676/ A din 30 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă formulată de reclamanta N.D.F.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.D.F. împotriva deciziei nr. 925 din 1 iunie 2011 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4636/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4640/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
