ICCJ. Decizia nr. 4647/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4647/2012
Dosar nr. 51118/3/2009
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1485 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a 4-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei P.L., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut in esenţă următoarele:
Din adresa nr. 75971 din 19 ianuarie 1991 emisă de Ministerul de Interne rezultă că prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 reclamanta a fost dislocata în comuna Brateşu, judeţul Galaţi, împreună cu familia (fila 8).
Mai reţine tribunalul că dislocarea dispusă împotriva reclamantei şi a familiei sale reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, dovadă fiind şi faptul că respectivele persoane au avut dosare de urmărire politică în evidenţa C.N.S.A.S.
Reclamantei P.L. i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată din motive politice potrivit Decretul-lege nr. 118/1990, i-a fost recunoscută perioada de dislocare ca fiind vechime în muncă, fiindu-i totodată acordate şi o serie de drepturi accesorii alături de o indemnizaţie lunară, prin Hotărârea nr. 1134 din 25 februarie 1991 (filele 11).
Mai mult, prin Decizia nr. 444 din 19 aprilie 2007, i-a fost recunoscută reclamantei şi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă (fila 7).
În ceea ce priveşte reparaţia morală solicitată de reclamantă în cuantum de 250.000 euro, tribunalul o apreciază ca fiind excesivă, de natură a deturna norma legală de la scopul urmărit, respectiv de reparaţie morală, şi nici nu a administrat probe din care să rezulte că reparaţia atât morală cât şi materială acordată de Statul Român pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, nu este suficientă şi rezonabilă, obligaţia probaţiunii revenindu-i potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 1169 C. civ., cu atât mai mult cu cât este o reparaţie care nu poate fi cuantificată deoarece ea curge şi pentru viitor.
Este reţinut faptul că imediat după Revoluţie reclamanta a primit din partea Statului Român atât o recunoaştere a caracterului politic care reprezintă în fapt o reparaţie morală, prin Hotărârea nr. 1134 din 25 februarie 1991 şi prin Decizia nr. 444 din 19 aprilie 2007, i-a fost recunoscută reclamantei şi calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi o pensie lunară al cărei cuantum a fost stabilit avându-se în vedere toţi anii de detenţie şi care reprezintă atât o reparaţie morală cât şi una materială, pensie pe care urmează ca reclamanta să o primească şi în continuare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P.L., susţinând că este necesar să acorde o justa reparaţie a prejudiciului suferit.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 669/ A din 28 iunie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii parţiale a cererii şi obligării pârâtului la plata sumei de 10.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral având în vedere jurisprudenţa CEDO şi faptul că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se aplică proceselor existente pe rol la data publicării sale.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.
In recursul reclamantei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că suma acordată de instanţă nu reprezintă o reparaţie echitabilă.
Pârâtul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că decizia Curţii Constituţionale se aplică şi proceselor pe rol. In subsidiar, a arătat că suma acordată drept despăgubiri este exagerată.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în raport de critica referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, este fondat.
Astfel, problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Aşa cum susţine şi recurentul, această problemă de drept a fost dezlegată greşit de către instanţa de apel, care a reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum greşit a reţinut instanţa de apel, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Atunci când intervine controlul de constituţionalitate declanşat la cererea uneia din părţile procesului nu se poate susţine că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariţia temeiului juridic al pretenţiilor sale), pentru că asupra normei nu a acţionat în mod discreţionar emitentul actului.
O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituţionalitate şi, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenţei, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăşi generatoare de situaţii discriminatorii.
Faţă de toate aceste considerente, reţinute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel şi-a întemeiat soluţia privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituţional printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, publicată anterior soluţionării definitive a litigiului.
Critica formulă de recurent pe acest aspect este, aşadar, fondată şi face aplicabil motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concluzie, raportat la critica privind inexistenţa temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale, recursul declarat de pârât va fi admis, conform art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat, potrivit celor ce succed.
În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamantă privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanţei asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condiţiile în care însăşi cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.
În consecinţă, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti împotriva deciziei nr. 669/ A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1480 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4644/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4648/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
