ICCJ. Decizia nr. 4644/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4644/2012
Dosar nr. 677/89/2010*
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1813 din 13 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL.
A dispus anularea dispoziţiei de reziliere a contractului din 12 decembrie 2008 şi a facturii fiscale din 29 ianuarie 2010 emise de pârâtă.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4347 Iei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Din contractul părţilor din 12 decembrie 2008, pârâta în calitate de vânzător s-a obligat faţă de cumpărător-reclamanta să predea acesteia din urmă masa lemnoasă pe picior aferentă partiţiilor, cu un volum de 1744 mc. brut estimat, respectiv total net de 1556 m.c, iar cumpărătoarei îi revenea obligaţiei de preluare, exploatare şi transportul masei lemnoase specificată şi să plătească vânzătorului preţul contractului, respectiv suma de 121990, 40 lei fără TVA. În anexa 1 la contract a fost stabilită perioada de exploatare de la 1 ianuarie-31 mai 2009 cât şi sumele de bani datorate, corespunzătoare fiecărei perioade din cea generată de exploatare.
Ulterior de comun acord părţile au încheiat şi actul adiţional la contractul cadru, din 18 iunie 2009, prin care au prelungit termenul de exploatare a masei lemnoase până la 30 iunie 2009, datorită constatării forţei majore, prin actul din 10 iunie 2009 (fila 32-dosar). Această forţă majoră a fost constatată de asemenea prin lucrarea din 7 septembrie 2010 emisă de Administraţia Naţională Apele Române (fila 53-dosar).
Raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză demonstrează că datorită precipitaţiilor abundente din perioada ianuarie - mai 2009, condiţiile din teren, lipsa drumurilor forestiere de la locul exploatării până la drumul pietruit, au făcut imposibilă exploatarea masei lemnoase în termenul convenit în contractul părţilor cu actul adiţional la acesta.
Conform art. 1020 C. civ. rezilierea unui contract sinalagmatic poate fi dispusă când una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate. Acest lucru indubitabil s-a produs, reclamantul neîndeplinindu-şi obligaţia, însă în acelaşi contract părţile au prevăzut la pct. 1 f cauza exonerării de îndeplinirea obligaţiei care nu produce efecte pentru rezilierea contractului, pentru forţă majoră.
Or, forţa majoră în prezenta cauză a fost dovedită prin probele administrate şi cu precădere expertiza efectuată în cauză, despre imposibilitatea realizării obligaţiei de exploatare, reclamanta notificând pârâta care a şi acceptat această situaţie, prin prelungirea termenului de exploatare.
Din conţinutul aceluiaşi raport de expertiză tehnică, reiese că acest termen nu a fost destul de lung pentru a face ca în timpul scurt rămas să fie respectat contractul în privinţa exploatării întregii masei lemnoase contractată.
Pentru aceste considerente, constatând că nerespectarea clauzelor contractuale din partea reclamantului nu are cauze imputabile acestuia, nu se poate cere rezilierea contractului părţilor.
Ca şi consecinţă s-a anulat şi factura emisă de pârâtă pentru penalităţile calculate pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractului întrucât acestea nu-i pot fi imputabile reclamantului.
Pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vaslui, a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor şi apărărilor formulate în cauză, curtea a reţinut următoarele:
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă că la data de 2 iulie 2009 intimata a adus la cunoştinţa apelantei producerea forţei majore din ultima săptămână a lunii iunie 2009, în termenul şi forma cerute de contractul încheiat între părţi.
Mai constată curtea că instanţa a analizat forţa majoră invocată de către intimată prin raportare la obiectul contractului şi anume exploatarea masei lemnoase care presupune, aşa cum a precizat însăşi apelanta în motivele de ape!, doborârea şi colectarea în depozit a masei lemnoase, iar această din urmă operaţiune are legătură cu starea drumurilor de acces la parchetul unde are loc exploatarea.
Constatându-se imposibilitatea de executare a contractului prin intervenirea forţei majore, în mod corect tribunalul a admis acţiunea reclamantei.
În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi secţia civilă, prin decizia nr. 86/2011 din 5 octombrie 2011, a respins apelul declarat de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vaslui, sentinţă pe care a păstrat-o.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Vaslui, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în tot în sensul respingerii acţiunii.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut că în mod corect s-a reţinut prin considerentele deciziei din apel, faptul că partea care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, în termen de 10 zile şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie pentru limitarea consecinţelor, precum şi faptul că prin actul adiţional nr. 1/2009 s-a prelungit termenul de exploatare stabilit până la 30 iunie 2009.
Din acest punct de vedere arată că nu a contestat forţa majoră constatată prin raportul de expertiză în perioada ianuarie - mai 2009 şi nu pe toată durata derulării contractului. Actul adiţional a fost încheiat la solicitarea intimatei.
În continuare, recurenta a arătat că în mod nelegal instanţa de apel şi-a motivat decizia, reţinând concluziile raportului de expertiză, demonstrând că nu a înţeles prevederile contractului.
În ceea ce priveşte dovada forţei majore arată că simpla depunere a unei adrese nu poate fi considerată ca îndeplinire a obligaţiei de la pct. 11.2 din contract.
Au fost reţinute în mod greşit ca fiind efectuate operaţiunile din 26 iunie 2009 pe timp ploios.
Lipsa voinţei intimatei în realizarea obligaţiilor asumate se poate constata cu uşurinţă din actele depuse la dosar.
S-a mai arătat că instanţa de apel a ignorat prevederile pct. 11.1 şi 11.2 din contract.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, tară să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta Regia Autonomă a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Vaslui împotriva deciziei civile nr. 86/2011 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4641/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4646/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
