ICCJ. Decizia nr. 4716/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4716/2012
Dosar nr. 2783/1/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 79/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de către reclamanţii C.D. şi I.S. şi a obligat pârâta Primăria municipiului Bucureşti să răspundă la Notificarea formulată de către reclamanţi sub nr. 1117/2001, prin emiterea unei dispoziţii motivate cu privire la cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului teren situat în Bucureşti - Militari, în suprafaţă de 411 mp.
Prin Decizia nr. 138/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul reclamanţilor declarat împotriva acestei sentinţe şi casând-o a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La termenul din 23 octombrie 2008, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că, solicită restituirea în natură a imobilului în suprafaţă de 411 mp situat la vechea adresă din Bucureşti - Militari conform planului de parcelare a terenului X, în cote de VI pentru fiecare, iar în subsidiar, în situaţia în care restituirea terenului în natură nu mai este posibilă, să se constate că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul sus-menţionat.
În motivarea cererii precizatoare s-a arătat în esenţă că, imobilul solicitat a aparţinut părinţilor C.F. şi C.Gh. fiind dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 34686 din 8 august 1947 la Secţia notariat a Tribunalului Ilfov, însă ulterior terenul a trecut abuziv în proprietatea statului, fără titlu, în perioada 1965 - 1970 şi fără nicio despăgubire.
Prin Sentinţa civilă nr. 671 din 6 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte, acţiunea precizată, a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată prin care să propună reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 411 mp situat în Bucureşti - Militari (zona X), în prezent situat sub Y/Y1, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a respins cererea de restituire în natură a terenului sus-menţionat, ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.500 RON, către reclamanţi reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 286A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelurile declarate de reclamanţi şi pârâtă împotriva Sentinţe nr. 671 din 06 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că, terenul în litigiu, respectiv, Y/Y1 are regimul juridic reglementat de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, măsurile reparatorii cuvenite reclamanţilor constau numai în echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti,
Măsurile reparatorii în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, se acordă numai cu acordul proprietarului, iar în pricina dedusă judecăţii chiar apelanţii-reclamanţi prin notificare au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
În mod corect tribunalul nu a stabilit şi cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, având în vedere că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea în concret a cuantumului despăgubirii se face de către Comisia Centrală a Despăgubirilor, instanţa de judecată stabilind doar calitatea de persoană îndreptăţită şi modalitatea de restituire, nu şi cuantumul concret al despăgubirii, procedură ulterioară emiterii dispoziţiei.
În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, s-a arătat că, stabilindu-se culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat la plata sumei de 1.500 RON, cu acest titlu, cuantumul fiind stabilit în măsura în care s-au dovedit pretenţiile reclamanţilor.
Referitor la apelul declarat de Municipiul Bucureşti s-a avut în vedere că în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
În privinţa termenului reţinându-se că se poate proroga, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite, dacă unitatea deţinătoare comunică acesteia în intervalul de 60 de zile, faptul că, documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Caracterul imperativ al termenului de soluţionare a notificării, s-a arătat că rezultă în mod neîndoielnic, chiar din modul de redactare al normei care îl reglementează, iar obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este legală, întrucât, cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar aceasta nu a recunoscut până la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamanţilor, operând prezumţia culpei procesuale, iar admiterea în parte a acţiunii, nu poate avea influenţă asupra cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, neîncadrat în drept, reclamanţii, arătând în esenţă că, timp de 4 ani au purtat corespondenţă cu pârâta, însă au primit un răspuns doar în momentul formulării plângerii la instanţă, prin care li s-a solicitat sprijinul pentru refacerea dosarului şi a actelor anexă, ca urmare a dispariţiei acestuia.
A mai arătat că, susţinerea pârâtei potrivit căreia notificarea ar fi fost depusă fără acte doveditoare, trebuie sancţionată de instanţă, pentru că, în acest mod, s-a urmărit tergiversarea soluţionării cauzei.
Recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, succesiunea de afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun nemulţumiri personale faţă de nesoluţionarea notificării în faza prealabilă instanţei, însă fără legătură cu considerentele deciziei recurate.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul, recursul declarat de reclamanţii C.D. şi I.S. împotriva Deciziei nr. 286A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4735/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4711/2012. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
