ICCJ. Decizia nr. 4792/2012. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4792/2012
Dosar nr. 10935/2/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 65 din 24 martie 2011, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional a respins excepţia de prematuritate a cererii principale ca neîntemeiată, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune privind cererea principală ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale ca temeinică şi legală, a admis în parte acţiunea şi a obligat C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 2.124.439,06 euro, în lei la cursul de la data plăţii, contravaloare ajustare preţ contract; 26.970,99 euro contravaloare penalităţi de întârziere şi a dobânzii legale, pentru întârziere la plată; 1.704.302,01 Euro la cursul în lei din data plăţii efective, reprezentând contravaloare daune compensatorii pentru suspendarea repetată a lucrărilor ca urmare a întârzierii la plata facturilor; 332.658,97 lei, contravaloare taxă de arbitraj.
A respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă şi nearbitrală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitrai a reţinut ca reclamanta a îndeplinit procedura concilierii prealabile, prin solicitarea Deciziei Inginerului pentru toate capetele de cerere precum şi ca urmarea neacceptării deciziilor, prin notificarea hotărârii de începere a arbitrajului.
Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune s-a reţinut recunoaşterea sumelor datorate de către pârâtă, prin adresa din 24 octombrie 2007, fapt întrerupător al cursului prescripţiei; cu privire la cel de la doilea capăt de cerere, cuantumul penalităţilor, s-a reţinut ca acesta a fost aprobat de Inginer, în calitate de reprezentant al pârâtei, nu a fost contestat de aceasta, în ciuda emiterii Certificatelor interimare de Plată din 5 aprilie 2008; cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, s-a reţinut ca suspendarea lucrărilor a intervenit începând cu anul 2008, astfel ca termenul de prescripţie la data formulării cererii arbitrale nu s-a împlinit.
Pe fondul cauzei, tribunalul arbitrai a apreciat întemeiată cererea de ajustare a preţului contractului, urmare a prelungirii duratei de execuţie, perioadă în care preţul la materiale, combustibili, forţa de muncă a crescut.
A fost reţinut şi acceptul pârâtei referitor la ajustarea preţului contractului, exprimat prin adresa nr. 93/21461 din 24 octombrie 2007, acceptare care a avut ca temei aprobarea dată de Ministerul Transporturilor sub a cărei autoritate funcţionează pârâta.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect penalităţi de întârziere, a reţinut tribunalul arbitrai convenţia părţilor aşa cum acesta s-a încheiat, ulterior contractului, prin adresa nr. 93/20656 din 12 decembrie 2006 prin care pârâta a acceptat plata penalităţilor de întârziere la valoarea de referinţă a B.N.R. plus 1%, cuantumul penalităţilor fiind confirmat de inginer prin adresa din 12 septembrie 2007, cuantum aplicabil până la data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 119 din 24 octombrie 2007, data de la care s-a aplicat dobândă legală.
Apărările pârâtei, referitoare la depăşirea mandatului acordat prepusului său, căruia îi contestă semnătura au fost înlăturate, apreciind tribunalul că apărarea valorează invocarea propriei culpe, mandatul dat prepusului fiind presupus general, raporturile dintre pârâta şi acesta constituind o problemă internă a societăţii.
Cu privire la cel de al treilea capăt de cerere, referitor la costurile determinate de suspendarea lucrărilor, de asemenea a fost reţinută confirmarea Inginerului, în calitate de reprezentant al pârâtei, aşa cum acesta rezultă din înscrisurile administrate.
Referitor la salarizarea lucrătorilor pe durata suspendării, raportat la clauzele contractului s-a reţinut că acesta se datora la 75% din suma totală plătită, astfel că cererea a fost admisă în parte.
A mai reţinut tribunalul ca expertiza tehnică de specialitate administrată în cauza susţine cererea principală.
Prin cererea, înregistrată la 6 septembrie 2011, U.V., în calitate de expert tehnic judiciar a solicitat completarea sentinţei arbitrale nr. 65 din 24 martie 2011, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 9.000 lei diferenţă de onorariu expert.
Prin sentinţa arbitrală nr. 227 din 10 octombrie 2011, Tribunalul arbitral a respins excepţia inadmisibilităţii cererii; a respins excepţia tardivităţii cererii; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a expertului U.V., a admis cererea de completare a sentinţei arbitrale dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 9.000 Ron diferenţă onorariu expert tehnic, în contul biroului local de expertiză tehnico judiciară, pe numele expertului desemnat în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitrai a reţinut cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 359 C. proc. civ. ca acestea nu se aplică în cauză, întrucât nu sunt în prezenţa unei completări a sentinţei arbitrale conform art. 84 din Regulile de Procedură Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional raportat la art. 84 alin. (1) din Regulile de procedură, potrivit cărora termenul curge de la comunicare, întrucât hotărârea arbitrală nu era supusă comunicării expertului tehnic, cererea a fost apreciat ca formulată în termen.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a expertului tehnic raportat la dispoziţiile art. 84 alin. (4) din Regulile de procedură.
Pe fondul cererii s-a reţinut cererea formulată de C.N.A.D.N.R., la data de 27 ianuarie 2011, prin care a acceptat completarea onorariului tehnic cu suma de 9 000 lei.
Împotriva sentinţei arbitrale nr. 65 din 24 martie 2011, a formulat acţiune în anulare Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în esenţă, pentru motive circumscrise dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., raportat la art. 969 C. civ.
Prin cererea completatoare, înregistrată la 23 ianuarie 2012, C.N.A.D.N.R. SA a precizat acţiunea în anulare în sensul atacării şi a sentinţei arbitrale nr. 227 din 10 octombrie 2011.
Au fost invocate dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. raportat la art. 362 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Au fost reiterate excepţiile inadmisibilităţii cererii completatoare, a tardivităţii a lipsei calităţii procesuale active a semnatarului cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 227 din 10 octombrie 2011, verificând actele dosarului a constatat că aceasta a fost formulată tardiv raportat la dispoziţiile art. 365 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 65 din 24 martie 2011 reţine că acesta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
În esenţă, s-a susţinut ca in interpretarea contractului tribunalul a denaturat voinţa părţilor sau a adăugat la acesta, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale sau a prevederilor legale incidente contractului.
Raportat la art. 364 C. proc. civ. s-a reţinut ca hotărârea arbitrală nu poate fi desfiinţată pe cale acţiunii in anulare decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, nici unul dintre acestea neprivind greşita judecată în fapt sau în drept, ci fie convenţia arbitrală, fie tribunalul arbitrai fie procedura de judecată.
Controlul judecătoresc, impus prin dispoziţiile amintite presupune, cu prioritate verificarea legalităţii actului judiciar emanat de la un organ jurisdicţional din afara sistemului judiciar, ales de părţi, prin convenţia arbitrală, nefiind posibil să se ajungă pe calea acţiunii in anulare la judecarea din nou a litigiului deja soluţionat de tribunalul arbitrai.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 365 alin. (1) coroborat cu art. 342 C. proc. civ. rezultă ca acţiunea în anulare este o cale de atac ce nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.
În cauză, petenta s-a prevalat de nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii prin raportare la principiul libertăţii voinţei juridice consacrat prin art. 969 C. civ., or, această dispoziţie nu a fost încălcată de tribunalul arbitrai.
Învestit cu cererea arbitrală, în considerarea contractului părţilor şi în limitele convenţiei arbitrale, tribunalul arbitrai a cenzurat raporturile juridice intervenite, procedând la interpretarea clauzelor contractuale cu respectarea principiilor independenţei şi imparţialităţii modalitatea în care a înţeles să soluţioneze cererile părţilor, pe fond, daca nu sunt dovedite motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 364 C. proc. civ. nefiind supusă controlului judecătoresc.
Curtea de Apel a apreciat că greşelile de judecată, în măsura în care în faza de anulare a sentinţei arbitrale nu sunt dovedite motive de nelegalitate prevăzute de art. 364 C. proc. civ. nu pot fi supuse analizei.
În consecinţă, apreciind neîntemeiată acţiunea în anulare, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 24 din 5 martie 2012, a respins acţiunea în anulare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, în esenţă, recurenta a susţinut că in mod greşit s-a admis excepţia tardivităţii privind completarea acţiunii în anulare, având in vedere ca acesta completare viza hotărârea principală şi este parte integrantă din aceasta. Atât timp cat hotărârea principala a fot atacata în termenul legal de 30 de zile si completarea s-a făcut pana la prima zi de înfăţişare, în mod greşit instanţa a soluţionat excepţia tardivităţii, în sensul admiterii acesteia.
Mai mult decât atât, completarea hotărârii arbitrale s-a făcut după comunicarea acesteia părţilor si atacarea ei cu acţiune in anulare, la mai mult de 6 luni de la comunicare şi la cererea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în dosar, încălcându-se dispoziţiile imperative ale legii.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 65 din 24 martie 2011, recurenta a arătat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere faptul că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii.
Recurenta a reiterat motivele de acţiune în anulare şi a arătat că procedura de soluţionare a litigiului arbitrai a fost flagrant încălcată de către tribunalul arbitrai, prin încălcarea dispoziţiilor art. 966, 968, 969 şi art. 5 ale Codului civil de la 1864, respectiv prin modificarea, fără o bază legală, a contractului încheiat de părţi astfel:
- modificarea formulei de calcul de ajustarea preţului contractului în contradicţie cu cea din contract şi cu decizia inginerului pe primul capăt de cerere;
- admiterea unor penalităţi şi dobânzi ce nu erau prevăzute în contract, pe capătul doi de cerere;
- admiterea unor daune cominatorii pe capătul trei de cerere care nu a fost prevăzute în contract.
Referitor la adresa nr. 93/20656 din 12 decembrie 2006 s-a susţinut ca acesta nu are valoarea unui act modificator al contractului părţilor, neexprimând acordul de voinţă al acestora.
S-a prevalat recurenta de dispoziţiile art. 67.1 din contract potrivit cărora cererea arbitrală nu poate fi valorificată în lipsa de deciziei inginerului si a deciziei D.A.B.
S-a susţinut că modificarea formulei de calcul de ajustare a preţului contractului este în contradicţie cu cea din contract şi cu Decizia Inginerului din 10 octombrie 2008.
S-a învederat şi inadmisibilitatea cumulării dobânzilor cu penalităţile de întârziere, raportat la situaţia contractuală.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimata, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 4 decembrie 2012, recurenta a arătat că înţelege să invoce un motiv de recurs de ordine publică, respectiv cel referitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în acţiunea arbitrală având în vedere faptul că la data de 22 februarie 2011, înainte de pronunţarea hotărârii arbitrale, între SC C.C.C.F. Bucureşti SA, în calitate de cedent, şi SC C.C.C.F. Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, în calitate de cesionar, a intervenit un contract de cesiune de drepturi litigioase al căror obiect îl constituie totalitatea drepturilor litigioase ce formează obiectul dosarului nr. 437/2009 aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Încheierea acestui contract atrage, în opinia recurentei, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei din acţiunea arbitrală.
Examinând cu prioritate motivul de recurs invocat de recurentă în şedinţa publică din 4 decembrie 2012, înalta Curte constată că acesta nu priveşte ordinea publică întrucât recurenta nu arătat dispoziţia legală imperativă încălcată care conduce la nulitatea absolută a hotărârii pronunţată în cauză. Mai mult decât atât, ordinea publică se referă la ocrotirea unor interese generale, in strânsa legătură cu ordinea politica, sociala, economica a statului, nicidecum private, iar în cauză existenţa unui interes general nu a fost dovedită.
Chiar în situaţia în care ar fi acceptată critica recurentei, aceasta nu este fondată întrucât principala particularitate a cesiunii de drepturi litigioase o constituie dreptul debitorului de a exercita retractul litigios, iar lipsa notificării cesiunii face ca aceasta să nu fie opozabilă debitorului.
Cu alte cuvinte, prin contractul încheiat, cesionarul a dobândit doar vocaţia de a-şi valorifica dreptul, iar împrejurarea că acesta a ales să nu îl notifice şi valorifice nu se reflectă aspra calităţii procesuale active, ci poate atrage inopozabilitatea cesiunii.
Referitor la celelalte critici formulate de recurentă, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte tardivitatea formulării cererii completatoare, înalta Curte apreciază că se impune mai întâi examinarea aspectului legat de declararea în termen a acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 227 din 10 octombrie 2011, prin care a fost soluţionată acţiunea în anulare.
Raportat la dispoziţiile art. 365 alin. (2) C. proc. civ., se constată că, în mod legal, Curtea de Apel a apreciat că acţiunea în anularea acestei sentinţe arbitrale a fost formulată cu nerespectarea termenului de o lună de la comunicarea hotărârii, întrucât pentru fiecare hotărâre arbitrală curge, separat, termenul defapt de lege pentru exercitarea acţiunii în anulare.
Astfel, hotărârile arbitrale pot fi desfiinţate numai pe calea acţiunii în anulare, pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. a)-i), iar fiecare hotărâre pronunţată de arbitraj, chiar în acelaşi dosar, este susceptibilă de formularea, în termenul prevăzut de lege, a unor motive de anulare diferite.
De altfel, aceasta este şi situaţia prezentei cauze, în care reclamanta a formulat motive diferite de anulare a celor două hotărâri arbitrale, dar apreciază, în mod eronat, că, odată ce a formulat acţiune în anularea primei hotărâri arbitrale în termen, nu este necesar să respecte termenul prevăzut de lege pentru formularea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale completatoare.
Critica invocată nu poate fi primită, întrucât, în raport de cele expuse mai sus, se apreciază că fiecare hotărâre arbitrală trebuie atacată în termenul prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile formulate de recurentă sunt nefondate.
Petenta, în acţiunea în anulare, a făcut referire la dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., însă, în motivarea acestei acţiuni, a invocat probleme care ţin de fondul litigiului, aşa cum în mod corect a observat Curtea de Apel.
Aceste probleme, care se referă la ajustarea preţului contractului, penalităţi, dobânzi şi daune cominatorii au fost analizate în mod concret de tribunalul arbitrai, în baza probatoriului administrat.
Aspectele criticate de recurentă nu pot fi analizate din perspectiva încălcării dispoziţiilor imperative ale legii, deoarece, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, situaţia prevăzută de art. 364 lit. i) nu poate include criticile cu privire la stabilirea situaţiei de fapt sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, independent de situaţia de fapt stabilită.
În mod corect, Curtea de Apel a stabilit că eventualele greşeli de judecată tăcute de arbitraj cu ocazia interpretării contractului şi a corespondenţei dintre părţi, în măsura în care nu se coroborează cu aspecte de nelegalitate, nu pot fi supuse analizei în cadrul acţiunii în anulare.
Faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, apreciind că niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu poate fi primită, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 24 din 5 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vl-a Civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 decembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4771/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 4823/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
