ICCJ. Decizia nr. 480/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.480/2012
Dosar nr.534/119/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 894 sin 10 septembrie 2010, Tribunalul Covasna a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.H.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna ;i ]n consecinţă:
- a constatat caracterul politic de drept al condamnării tatălui reclamantei, A.N., ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr. 371 din 08 septembrie 1959, prin care a fost condamnat de către Tribunalul Militar Cluj la 18 ani de muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale;
- a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 3.000 euro, echivalent in lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său în urma condamnării mai sus arătate;
- a respins restul pretenţiilor;
- a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
În motivarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că tatăl reclamantei, A.N., a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, prin sentinţa penală nr. 371, pronunţată la data de 08 septembrie 1959 de către Tribunalul Militar Cluj.
Condamnarea autorului reclamantei se încadrează în categoria condamnărilor politice de drept prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, aşa încât reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de autorul său, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
La stabilirea întinderii despăgubirii s-a avut în vedere perioada detenţiei (4 ani, 11 luni şi 15 zile), consecinţele negative suportate, în plan fizic, psihic şi social, de autorul reclamantei ca urmare a condamnării (generate de regimul de detenţie, care a făcut ca la ieşirea din penitenciar să fie slăbit şi depresiv, precum şi de faptul că familia sa, compusă din soţie şi doi copii minori, a rămas fără nici un sprijin material, iar soţia a fost forţată să divorţeze de el şi dată afară din învăţământ), precum şi drepturile de care acesta a beneficiat în baza Decretului-lege nr. 118/1990 (luarea în calculul vechimii în muncă a perioadei de detenţie, încasarea indemnizaţiei lunare de 990,85 lei începând cu 1 aprilie 1990 şi până la decesul intervenit la data de 25 octombrie 2007, în total suma de 209.069 lei).
Raportat la aceste criterii, luând în considerare şi plafonul maxim al despăgubirii, stabilit prin OUG nr. 62/2010, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii europene a drepturilor omului, tribunalul a apreciat că suma de 3.000 euro asigură o reparaţie justă şi echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat autorului reclamantei prin condamnarea cu caracter politic din perioada comunistă.
Prin Decizia civilă nr. 157/ AP din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă şi de pârât împotriva sentinţei susmenţionate.
Pentru a respinge apelul pârâtului, curtea a reţinut următoarele:
În temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010, legiuitorul a prevăzut acordarea de despăgubiri, stabilind imperativ că se cuvin condamnaţilor cu caracter politic şi moştenitorilor acestora (în speţă, reclamanta). Ceea ce este lăsat la latitudinea judecătorului este cuantumul acestor despăgubiri de până la 5ooo euro, judecătorul ţinând cont la stabilirea întinderii despăgubirilor şi de măsurile reparatorii deja acordate în baza altor dispoziţiile legale.
În speţă, instanţa de fond a limitat corect despăgubirile ţinând cont de modificările Legii nr. 221/2009 în vigoare la data pronunţării, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificate prin OUG nr. 62/2010, nu au fost abrogate sau declarate neconstituţionale până la momentul pronunţării deciziei în apel (Decizia 1358 din 21 ianuarie 2010 a Curţii Constituţionale, care a constatat ca fiind neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi care înlătură, de fapt, dreptul condamnatului cu caracter politic şi al moştenitorului de a mai beneficia de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009, nu era publicată în Monitorul Oficial, fiind publicată în 15 noiembrie 2010, în aceeaşi zi cu Decizia nr. 1354/2010, prin care aceeaşi Curte Constituţională constatase ca fiind neconstituţională plafonarea despăgubirilor conform art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificat prin OUG nr. 62/2010).
Aşadar, la momentul pronunţării asupra prezentelor apeluri, dreptul reclamantei de a primi despăgubiri nu fusese constatat ca fiind reglementat de o prevedere legală neconstituţională.
În raport cu probatoriul administrat, nu poate fi înlăturată dispoziţia sentinţei de plată a despăgubirilor către fiica defunctului ce a suferit o condamnare politică şi a executat parţial pedeapsa închisorii, deoarece a rezultat din probe (martori şi înscrisuri) că şi familia condamnatului a suferit daune psihice, inclusiv reclamanta.
Prejudiciul moral produs acesteia nu a fost reparat, deoarece despăgubirile ce s-au acordat de Statul Român în baza Decretului-lege nr. 118/1990 au fost achitate tatălui reclamantei prin Casa Judeţeană de Pensii Harghita.
Prin urmare, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată prin OUG nr. 62/2010, iar starea de fapt a fost corect stabilită.
Pentru a respinge apelul reclamantei, curtea a reţinut că suma pretinsă de aceasta cu titlu de despăgubiri (150.000 lei) depăşeşte cuantumul permis de lege, conform dispoziţiilor OUG nr. 62/2010, în vigoare la momentul pronunţării sentinţei, deci nu are fundament juridic.
Nici solicitarea apelantei-reclamante de a i se acorda măcar plafonul de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri nu este fondată, deoarece nu se aduc argumente noi care să schimbe raţionamentul juridic al instanţei de fond cu privire la cuantificarea despăgubirilor.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părţi.
I. Recurentul - pârât a invocat nelegalitatea soluţiei de acordare a daunelor morale pe temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât acest temei legal nu mai subzistă, fiind declarat neconstituţional (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că la data pronunţării deciziei din apel erau declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/ 2009.
Excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au fost admise prin Decizia nr. 1358, publicată în M. Of. al României, partea I nr. 716 din 15 noiembrie 2010, deci ulterior pronunţării hotărârii recurate.
Având în vedere că soluţia instanţei de apel nu este irevocabilă, iar deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, în cauză nu mai subzistă temeiul legal invocat de reclamantă, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legi constatate neconstituţionale îşi încetează aplicabilitatea în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, cu condiţia ca în acest interval de timp Parlamentul să nu fi pus de acord prevederile constatate neconstituţionale cu prevederile constituţionale, iar în intervalul de timp de 45 de zile, prevederile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
II. Recurenta-reclamantă a criticat soluţia din apel sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, solicitând mărirea acestui cuantum, pentru următoarele motive:
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 se definesc 2 categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist care pot fi reparate, şi anume condamnările cu caracter politic - definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea - şi măsuri administrative cu caracter politic, iar modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită prin art. 5 alin. (1) lit. a) pentru condamnările politice.
Condamnările politice au fost definite ca măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, atât instanţa de fond cât şi de apel trebuia să se aibă în vedere următoarele: perioada cât tatăl său a fost efectiv privat de libertate - 6 ani din cei 18 ani de muncă silnică, pentru o infracţiune pe care nu a comis-o; suferinţa psihică generată de începerea urmăririi penale, care a atras după sine şi confiscarea bunurilor mobile ale familiei, urmată de condamnarea la 18 ani de muncă silnică; locul efectiv unde a executat pedeapsa; regimul existent la locul de deţinere şi consecinţele acestei condamnări asupra comunităţii din care a făcut parte; faptul că i-a fost ştirbită onoarea, demnitatea şi că prin această condamnare abuzivă toată familia a fost supusă unor suferinţe psihice si fizice; faptul că la data arestării soţia condamnatului a rămas fără nici un sprijin, cu doi copii minori, de 6 şi respectiv 4 ani, că a fost forţată să divorţeze şi dată afară din învăţământ, putând efectua numai munci necalificate.
Recurenta susţine că raportat la impactul psihic suferit de defunctul său tată, de ea şi de întreaga familie, de consecinţele negative create în plan familial şi social şi de intensitatea cu care a fost percepută toată această condamnare, suma acordată de instanţă este una modică, chiar derizorie, luând în considerare sumele acordate de alte instanţe.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Cu privire la recursul pârâtului:
Este adevărat că la data judecării apelului, şi anume 10 noiembrie 2010, era pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, ce constituiau temeiul juridic al acordării daunelor morale solicitate de reclamantă.
Contrar, însă, susţinerilor recurentului, cât timp această decizie a Curţii Constituţionale nu era publicată la data judecării apelului (Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010), în mod legal curtea de apel nu a făcut aplicarea ei în cauză.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care este obligatorie pentru instanţe, în ceea ce priveşte problemele de drept dezlegate, de la data publicării, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. S-a stabilit astfel, în recurs în interesul legii, că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza fiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii. Decizia definitivă a instanţei de apel constituie un „bun" susceptibil de protecţia art. 1 din Protocolul 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar eventuala respingere a acţiunii, prin reţinerea direct în recurs a lipsei temeiului de drept, ca efect al declarării neconstituţionalităţii, ar constitui o ingerinţă nejustificată în dreptul reclamantei de a beneficia de protecţia acestui bun.
În consecinţă, urmează a se reţine că hotărârea recurată a fost dată în baza unei dispoziţii legale care producea efecte juridice la momentul pronunţării acesteia, Decizia instanţei de contencios constituţional fiind publicată ulterior soluţionării definitive a litigiului. Nefiind, aşadar, îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Cu privire la recursul reclamantei:
Recurenta-reclamantă contestă cuantumul daunelor morale stabilit la fond şi menţinut în apel, susţinând că acesta este mult prea mic în raport de prejudiciul moral suferit de autorul său ca urmare a condamnării politice la care a fost supus, că nu respectă criteriile legale şi jurisprudenţiale în materie şi că nu asigură o reparare integrală a prejudiciului moral în sensul art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.
În speţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a adus argumente noi care să schimbe raţionamentul juridic al instanţei de fond cu privire la cuantificarea despăgubirilor, însuşindu-şi practic motivarea primei instanţe în ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale la suma de 3.000 euro.
Pe acest aspect, în sentinţa de fond s-a reţinut autorul reclamantei a fost condamnat politic la pedeapsa de 18 ani muncă silnică, din care a executat 4 ani, 11 luni şi 15 zile, că la ieşirea din penitenciar era slăbit şi depresiv, că urmare a condamnării, familia sa, compusă din soţie şi doi copii, a rămas fără nici un sprijin material, că soţia a fost forţată să divorţeze de el şi dată afară din învăţământ, că pentru prejudiciul suferit prin condamnare a beneficiat de drepturile stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, constând în recunoaşterea, ca vechime neîntreruptă în muncă, a perioadei de detenţie şi plata, începând cu data de 1 aprilie 1990 şi până la deces, a unei compensaţii lunare de 990,85 lei, în total suma de 209.069 lei. Ţinând seama de toate aceste împrejurări, precum şi de jurisprudenţa în materie a Curţii europene a drepturilor omului, instanţa a apreciat că o reparaţie justă şi integrală a prejudiciului moral suferit de autorul reclamantei este asigurată prin acordarea sumei de 3.000 euro.
Rezultă că, la cuantificarea daunelor morale, instanţele de fond au avut în vedere consecinţele negative suferite de autorul reclamantei ca urmare a condamnării din motive politice, durata pedepsei privative de libertate, dar şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. De asemenea, au avut în vedere şi criteriul echităţii, în înţelesul recunoscut de jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, care este constantă în a aprecia că persoanei vătămate trebuie să i se asigure o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără însă ca despăgubirile acordate să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului ori venituri nejustificate pentru victimă.
Pe cale de consecinţă, din perspectiva criteriilor de evaluare a prejudiciului moral, hotărârile pronunţate în cauză sunt date cu aplicarea corectă a legii, deoarece se întemeiază pe criteriile legale prevăzute în acest scop de art. 5 alin. (1)1 din Legea nr. 221/2009 (durata pedepsei privative de libertate, consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990), dar şi pe criteriul echităţii, consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în materia cuantificării daunelor morale.
Aşa fiind, criticile relative la acest aspect sunt neîntemeiate şi nu pot ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, este de observat că, întrucât ţine seama de toate criteriile aplicabile în materie, reparaţia acordată în apel reclamantei pentru prejudiciul moral încercat de autorul ei, ca urmare a condamnării politice la care a fost supus, este una integrală, care răspunde scopului pentru care a fost recunoscut dreptul la despăgubiri prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. De aceea, nici criticile pe acest aspect nu sunt întemeiate şi nu pot ocaziona, nici ele, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale cuvenite recurentei-reclamante pentru prejudiciul încercat de autorul ei, prin raportare la criteriile aplicabile în materie, aceasta este o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, criticile în acest sens nu pot fi analizate în recurs, cale extraordinară de atac care permite reformarea unei hotărâri exclusiv pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Faţă de considerentele prezentate, recursul reclamantei apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.H.A. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, împotriva deciziei nr. 157/ AP din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
