ICCJ. Decizia nr. 4899/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4899/2012
Dosar nr. 9932/118/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 12 august 2010, reclamanta V.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, obligarea acestuia la emiterea dispoziţiei motivate prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, asupra măsurii reparatorii legale privitoare la imobilul ce a constituit obiectul notificării.
În motivare, reclamanta a arătat că a formulat notificarea înregistrată sub nr. AA din 14 august 2001 la Biroul executorului judecătoresc M.A., prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 30.276 m.p. şi a construcţiilor industriale existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic existent la data naţionalizării acestui aşezământ, imobil situat în Constanţa, Bd. I.C.B., cunoscut şi sub denumirea „C.E.”, notificare ce nu a fost soluţionată nici până în prezent, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1849 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să emită o dispoziţie motivată privind notificarea reclamantei înregistrată sub nr. AA din 14 august 2001.
Prima instanţă a constatat că, deşi în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, nici până în prezent pârâtul nu a soluţionat notificarea reclamantei conform dispoziţiilor legale arătate şi nici nu a depus la dosar relaţii privind stadiul soluţionării acesteia, astfel cum s-a solicitat la termenul din data de 21 septembrie 2010.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul, arătând că nu îi incumbă obligaţia de soluţionare a notificării, Municipiul Constanţa nefiind unitate deţinătoare.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, prin adresa din 14 martie 2007, reclamantei i s-au înaintat copii de pe situaţia juridică a imobilului cu privire la care a formulat notificarea şi i s-a învederat faptul că acesta nu aparţine Municipiului Constanţa; totodată, s-a arătat că imobilul în discuţie este afectat de construcţii ce aparţin SC C. SA şi SC R. SRL, aceste societăţi obţinând dreptul de proprietate asupra terenului în conformitate cu H.G. nr. 834/1991.
În critica sentinţei apelate s-a mai arătat că, din interpretarea coroborată a art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care adresantul notificării nu este unitatea deţinătoare a imobilului, acesta are doar obligaţia de a încunoştiinţa persoana care a formulat notificarea cu privire la acest aspect, precum şi cu privire la adevăratul proprietar.
Pârâtul a mai arătat că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în apel, această obligaţie a fost îndeplinită încă de la nivelul anului 2007, motiv pentru care reclamanta urma, ca înăuntrul termenului legal, să se adreseze celor două societăţi indicate ca şi unităţi deţinătoare ale imobilului notificat.
Prin decizia civilă nr. 283/C din 11 mai 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul pârâtului în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii reclamantei, pe care a obligat-o, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la plata, către pârât, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 RON.
Instanţa de apel a reţinut că, pentru soluţionarea notificării în discuţie, reclamanta a purtat, în anul 2003, o corespondenţă cu Prefectura Judeţului Constanţa pentru ca, în anul 2009 (cererea din 29 aprilie 2009, dosar Tribunal), să adreseze Primăriei Municipiului Constanţa o „cerere de urgentare a soluţionării notificării”.
Prin adresa din 14 martie 2007, pârâtul a înştiinţat notificatoarea că terenul care face obiectul solicitării sale este afectat de construcţii noi care aparţin SC C. SA şi SC R. SRL care au obţinut dreptul de proprietate a terenului în baza H.G. nr. 834/1991 şi că, potrivit art. 22 alin. (1) şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, se află în termenul legal a solicita măsuri reparatorii de la unităţile indicate.
Adresa al cărei conţinut a fost expus a fost comunicată reclamantei la domiciliul indicat în notificare care, la 17 martie 2007, a primit înştiinţare confirmând recepţionarea documentelor (adresa şi anexe conţinând situaţia juridică a imobilului).
Instanţa de apel a mai reţinut că notificatoarea nu a fructificat oportunitatea creată de art. 28 alin. (3), deşi Primăria Municipiului Constanţa nu a soluţionat notificarea şi nici nu a stabilit care persoană juridică are calitatea de persoană îndreptăţită în termenul fixat de art. 28 alin. (2).
Cu toate acestea, Primăria notificată şi-a îndeplinit obligaţia de a identifica unitatea deţinătoare a imobilului preluat şi a comunicat reclamantei datele de individualizare şi documentaţia din care a reieşit lipsa calităţii sale de unitate deţinătoare şi calitatea de subiect pasiv în Legea nr. 10/2001 a SC C. SA şi SC R. SRL, însă reclamanta nu a formulat notificări conform, textelor legale anterior arătate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.S.M., arătând că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că Primarul Municipiului Constanţa este exonerat de obligaţia de a emite dispoziţie de restituire, acestuia revenindu-i doar sarcina de a identifica unitatea deţinătoare.
Recurenta-reclamantă mai arată că în demersurile privind identificarea unităţii deţinătoare pârâtul a procedat la o temporizare nejustificată a soluţionării pretenţiilor acesteia întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, că urmare a naţionalizării imobilul în discuţie a intrat în patrimoniul de interes privat al Municipiului Constanţa şi că Primarul, urmare a constatării că nu poate emite dispoziţie motivată întrucât nu este unitate deţinătoare, era obligat să remită solicitantei copii ale actelor de dispoziţie asupra bunurilor notificate şi dovada comunicării notificării către unitatea deţinătoare, lucru pe care însă acesta nu l-a făcut, încălcând legea.
Recurenta-reclamantă arată că în mod greşit instanţa de apel a constatat că aceasta nu ar mai fi în termenul de a formula notificare, aceasta fiind cea mai gravă neregularitate produsă în cauză.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), sau entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul ce face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Potrivit aceloraşi norme, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
În speţă, reclamanta a notificat, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, solicitând restituirea în natură a suprafeţei de 30.276 m.p. şi a construcţiilor industriale existente, inclusiv cele cu caracter auxiliar sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru dotările cu caracter tehnic existent la data naţionalizării acestui aşezământ, imobil situat în Constanţa, Bd. I.C.B., cunoscut şi sub denumirea „C.E.”.
Cum organul administrativ menţionat nu a răspuns acestei notificări, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect obligarea acestuia la emiterea dispoziţiei de restituire.
Pe parcursul derulării cercetării judecătoreşti, pârâtul a făcut dovada că a înştiinţat notificatoarea că acesta nu este „unitate deţinătoare” în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv, că terenul ce se solicită a fi restituit este afectat de construcţii noi ce aparţin SC C. SA şi SC R. SRL, care au obţinut dreptul de proprietate a terenului în baza H.G. nr. 834/1991 şi că, potrivit art. 22 alin. (1) şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, reclamanta se află în termenul legal a solicitat măsuri reparatorii de la unităţile indicate, transmiţându-i acesteia adresa şi anexe conţinând situaţia juridică a imobilului (adresa din 14 martie 2007- dosar apel).
Reclamanta a confirmat, la data de 17 martie 2007, primirea acestor relaţii.
Potrivit art. 27 alin. (2) „Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare şi copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deţine aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptăţite”.
Conform alin. (3) al aceluiaşi art. „Comunicarea prevăzută la alin. (2) şi după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptăţite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, iar conform alin. (4), „Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3)”.
Alin. (5) al art. 27 stabileşte că „Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care unitatea notificată nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptăţite datele de identificare a unităţii deţinătoare”.
Obligaţiile conţinute în textele legale anterior citate au fost îndeplinite de către pârât, reclamanta urmând să procedeze la notificarea entităţilor indicate prin adresa din 14 martie 2007, lucru pe care aceasta însă nu l-a făcut.
Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „În cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea”, însă reclamanta nu a uzat nici de această procedură.
În contextul în care, deşi i s-a comunicat situaţia juridică a imobilului a cărui restituire se solicita prin notificare, reclamanta nu a depus minime diligenţe de a-şi valorifica dreptul de proprietate conform legii, respectiv, de a se adresa entităţilor deţinătoare astfel cum au fost indicate de către pârât, acesta nu poate fi ţinut a răspunde pentru atitudinea pasivă a reclamantei şi nici nu poate emite dispoziţie de restituire, obligaţie ce revine exclusiv entităţii deţinătoare, şi nu celei notificate care nu deţine bunul.
Este adevărat că potrivit art. 27.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede că „În cazul în care persoana juridică notificată nu deţine bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcţionarea notificării entităţii învestite cu soluţionarea acesteia, fie unitate deţinătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitatea învestită cu soluţionarea acesteia, după caz”, însă împrejurarea că pârâtul nu a procedat la o asemenea direcţionare a notificării nu justifică obligarea sa la emiterea unei dispoziţii de restituire, astfel cum solicită recurenta-reclamantă, în condiţiile în care acesta nu deţine bunul respectiv, iar reclamantei i-au fost comunicate relaţiile cu privire la situaţia juridică a imobilului, împreună cu documentaţia aferentă şi datele unităţii deţinătoare.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.S.M. împotriva deciziei nr. 283/C din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4785/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4905/2012. Civil → |
|---|
