ICCJ. Decizia nr. 522/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 522/2012
Dosar nr. 3832/3/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10589, pronunţată la data de 10 noiembrie 2010, Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Constanţa a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R.F.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. R.F., pe care a obligat-o să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a activului „Cinematograful Bulevard", situat în Constanţa, judeţul Constanţa, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în principal, că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, care consacră dreptul acesteia de a cumpăra activele deţinute în baza unui contract de închiriere, iar corelativ acestui drept, pârâtei îi revine obligaţia de vânzare, apreciind că operaţiunea privind procedura de vânzare - cumpărare s-a declanşat şi consumat în baza menţionatei legi, a OUG nr. 88/1997 şi a Ordinului nr. 2461 din 25 septembrie 2004.
Sub aspectul daunelor cominatorii tribunalul a reţinut că, deşi au caracter sancţionator de natură a stimula debitorul obligaţiei, acordarea lor rămâne la aprecierea instanţei şi că din probele cauzei nu rezultă exprimarea relei-credinţe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 209, pronunţată la data de 11 mai 2011, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a activului „Cinematograful Bulevard", menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, prima instanţă de control judiciar a reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a constatat că operaţiunea de vânzare a fost finalizată, fiind îndeplinite toate cerinţele pentru obligarea pârâtei la încheierea contractului, întrucât procedura de vânzare-cumpărare, deşi a fost demarată, nu a fost finalizată, iar contractul nu a fost perfectat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 303 din 30 decembrie 2008 de aprobare a OUG nr. 7/2008, prin care „Cinematograful Bulevard" din Constanţa a trecut în domeniul public al statului, pe deplin aplicabilă drepturilor şi obligaţiilor părţilor în curs de formare, considerând fără relevanţă, atât faptul că protocolul de primire – predare al imobilului în litigiu nu a fost încheiat, cât şi împrejurarea că apelanta a continuat să administreze în fapt bunul, având în vedere că trecerea bunului în domeniul public al statului s-a realizat în momentul intrării în vigoare a legii.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata reclamantă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă în cauză.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate s-a arătat, în esenţă, că argumentele instanţei de apel referitoare la aplicabilitatea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005, respectiv, la lipsa de relevanţă a susţinerilor intimatei în sensul că apelanta deţinea dreptul de administrare asupra cinematografului, sunt străine de natura pricinii; că această instanţă a interpretat greşit adresa nr. 015 din 19 noiembrie 2004 şi adresa nr. 66 din 23 decembrie 2004, iar Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – cu trimitere la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.; art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 Cod civil; art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008; art. 7, art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 213/1998; art. 12 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (2) şi (4) şi art. 14 din Legea nr. 346/2004 şi art. 27 din OUG nr. 88/1997 – prin ignorarea probelor administrate, a principiului neretroactivităţii legii civile, în lipsa dovezii unui protocol, prevăzut de Legea nr. 303/2008, de primire – predare a activului în discuţie pentru a opera o schimbare a regimului său juridic şi fără a ţine seama de dispoziţiile legale ce constituie temeiul de drept al acţiunii.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Cum instanţa de apel avea a răspunde, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivelor de apel vizând aplicarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată prin Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 şi, deopotrivă, apărărilor intimatei referitoare la faptul că apelanta o continuat să administreze în fapt bunul, nu se poate susţine că, procedând astfel, a prezentat considerente străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere că, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătoreşti numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că interpretarea dată adreselor nr. 015 din 19 noiembrie 2004 şi nr. 66 din 23 decembrie 2004, ca înscrisuri depuse în probaţiune, nu se circumscrie acestor ipoteze şi nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Astfel, nu poate fi reţinut ca o omisiune în exercitarea rolului activ al judecătorului, conform cerinţelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspectul invocat de recurentă referitor la pretinsa ignorare a probelor administrate.
Reţinând că Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 este pe deplin aplicabilă raporturilor juridice „care sunt în curs de formare la data intrării sale în vigoare", cazul în speţă, instanţa de apel s-a raportat la principiul neretroactivităţii legii, aşa încât nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 1 C. proc. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care îl consacră.
Recurenta justifică încălcarea art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008 pe lipsa dovezii încheierii protocolului prevăzut de această lege, or instanţa de apel, având în vedere că, în speţă, un astfel de protocol nu a fost încheiat, a reţinut cu justeţe că schimbarea regimului juridic al imobilului în discuţie şi trecerea lui în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale s-a produs la data intrării în vigoare a legii, indiferent dacă s-a încheiat sau nu un protocol de primire – predare între R.A.D.E.F. şi consiliul local.
Este de observat că recurenta nu a argumentat în ce constă încălcarea invocatelor dispoziţii ale Legii nr. 213/1998 prin Decizia recurată, mulţumindu-se să redea conţinutul acestora, demers insuficient pentru a permite analiza acestei afirmaţii.
Întrucât instanţa de apel şi-a fundament Decizia pe incidenţa prevederilor imperative ale Legii nr. 303/2008, nu se justifică critica nesocotirii dispoziţiilor legale ce constituie temeiul de drept al acţiunii prevăzute de OUG nr. 88/1997 şi de Legea nr. 346/2004, indicate de recurentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.F.M.I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 209 din 11 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V–a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 428/2012. Civil → |
|---|
