ICCJ. Decizia nr. 502/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 502/2012
Dosar nr. 1792/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 234 din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC I.P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 1231/Ap/2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 4131/Ap/2004 şi a sentinţei civile nr. 5759/2004, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr. 3363/2004 şi în consecinţă, modificând în tot hotărârile atacate a constatat exercitat retractul litigios opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL prin care SC I.P. SA, a dobândit de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 498 din 25 martie 2005 şi nr. 669 din 21 februarie 2006 şi a obligat reclamanta la plata către reclamantul cesionar SC G.D. SRL a sumei de 1.382.315 RON, reprezentând preţul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plăţii şi a cheltuielilor făcute de cesionar.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a reţinut în esenţă că, prin emiterea dispoziţiei de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, şi înscrierii în CF nr. 11510 a localităţii Braşov a dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea lui B.G.I., conform încheierii din 02 decembrie 2003 a Biroului de CF Braşov, s-a născut prezumţia că B.G.I. este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor iar SC I.P. SA, care deţine aceste imobile, este debitorul dreptului real de proprietate, prezumat a fi a lui B.G.I.
Din punct de vedere material, mai reţine instanţa, subiecţii raportului litigios sunt: B.G.I., titularul prezumat al dreptului de proprietate asupra imobilelor şi SC I.P. SA care deţine aceste imobile şi este debitorul dreptului real, prezumat a fi al lui B.G.I.
Din punct de vedere procesual, acest raport litigios de drept material poate fi soluţionat prin: o acţiune în realizare, formulată de titularul dreptului litigios respectiv de B.G.I., prin care să ceară obligarea SC I.P. SA să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilele; o “acţiune în constatare negativă”, formulată de debitorul dreptului litigios, respectiv de SC I.P. SA, prin care să ceară constatarea nulităţii dispoziţiei de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, în care interesul este constatarea inexistenţei dreptului lui B.G.I. asupra imobilului şi inexistenţa vreunei obligaţii a SC I.P. SA de a-i lăsa acesteia, în posesie şi proprietate imobilele în litigiu.
S-a reţinut că art. 1402 C. civ., impune numai calitatea de debitor al dreptului litigios vândut, astfel că o anume calitate procesuală nu contează, nefiind condiţie impusă de lege.
Or, în speţă, se arată, soluţionarea raportului de drept material litigios se face printr-o acţiune în constatare negativă formulată de SC I.P. SA, în calitate de debitor prezumat al dreptului real al lui B.G.I., introdusă imediat după momentul înscrierii în CF a dreptului în favoarea lui B.G.I., prin care solicită să se constate nulitatea dispoziţiei de Primar nr. 1762 din 04 octombrie 2002, aceasta fiind o acţiune prin care se urmăreşte a se constata că nu există niciun drept al numitei B.G.I. asupra imobilelor restituite acesteia, şi că nu există nicio obligaţie a I.P. de a lăsa acesteia în proprietate şi posesie aceste imobile.
Atât în perioada soluţionării notificării cât şi ulterior, respectiv începând cu anul 2001, SC I.P. SA a contestat acest drept prezumat al lui B.G.I., dovada fiind şi litigiul de faţă, astfel încât acest drept prezumat al lui B.G.I. este drept litigios conform art. 1403 C. civ. potrivit căruia lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.
În timpul desfăşurării litigiului, numita B.G.I. înstrăinat dreptul litigios către SC G.D. SRL, prin două contracte de vânzare cumpărare şi anume din 25 martie 2005 autentificat de B.N.P.A. C.M. şi 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A. I.F.
Urmare acestor vânzări de drepturi litigioase, SC I.P. SA a devenit debitorul concesionarului de drept litigios, respectiv debitorul lui SC G.D. SRL.
Împotriva cesionarului de drept litigios, conchide instanţa de control judiciar, debitoarea dreptului litigios vândut are dreptul de a exercita retractul litigios conform cu art. 1402 C. civ., potrivit căruia cel în contra căruia există un drept litigios vândut, se va putea libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.
Reţinând că retractul litigios este o instituţie de drept material, în care subiecţii de drept sunt debitorul dreptului litigios şi cesionarul acestuia iar condiţiile impuse de art. 1402 C. civ. sunt pe deplin îndeplinite în cauză, instanţa a constatat intervenit retractul litigios ca urmare a voinţei unilaterale exprimată de SC I.P. SA (ca debitor al dreptului litigios) potrivit cu art. 1402 C. civ.
Ca urmare a retractului litigios, retractantul SC I.P. SA, l-a substituit pe retractantul cesionar SC G.D. SRL, devenind titularul drepturilor litigioase ce fac obiectul celor două contracte de vânzare –cumpărare.
S-a mai reţinut că SC I.P. SA este posesorul fondului litigios şi până în prezent nu şi-a dat consimţământul nici unuia dintre titularii prezumaţi de drept litigios, de a le da posesia sau de a le lăsa în proprietate imobilele din litigiu, şi nici nu există vreo hotărâre judecătorească care să-l oblige în acest sens.
Ca atare, exercitarea retractului litigios reglementat de art. 1402 şi 1404 C. civ., nu reprezintă o recunoaştere a SC I.P. SA, că dreptul prezumat este în mod real al lui B.G.I., ci se urmăreşte stingerea acţiunii de faţă şi menţinerea posibilităţii ca SC I.P. SA să deţină în viitor, în mod nelitigios imobilele ce fac obiectul prezentei cauze.
S-a arătat că recurenta a fost de acord să plătească cesionarului dreptului litigios SC G.D. SRL, preţul cesiunii menţionat în contractele de vânzare - cumpărare din 25 martie 2005 autentificat de B.N.P.A. C.M. şi 21 februarie 2006 autentificat de B.N.P.A. I.F., calculate conform art. 1403 C. civ., de îndată ce instanţa va lua act de retractul litigios.
În consecinţă, s-a constatat exercitat şi intervenit retractul litigios opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL prin care SC I.P. SA Bucureşti, a dobândit de la aceasta drepturile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare mai sus arătate şi a fost obligată reclamanta la plata către retractatul cesionar SC G.D. SRL, a sumei de 1.382.315 lei, reprezentând preţul real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plăţii făcute de cesionar.
Într-un alt litigiu, având ca obiect cererea formulată de reclamantul SC I.P. SA – în contradictoriu cu pârâţii SC G.D. SRL, SC P.R. SRL şi O.C.P.I. Braşov – vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008 a B.N.P. L.M., încheiat între pârâţi, Tribunalul Braşov – secţia civilă, prin sentinţa nr. 68/S din 5 martie 2009, a admis în parte acţiunea. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, încheiat între pârâtele SC G.D. SRL şi SC P.R. SRL.
A constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în Braşov, şi a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate aceste imobile.
A constatat nevalabilitatea intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.R. SRL asupra imobilelor în litigiu şi a dispus radierea acestui drept din cartea funciară.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Braşov – secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin decizia nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a respins apelurile declarate de pârâte.
Prin decizia nr. 787 din 2 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC G.D. SRL împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov – secţia civilă.
A admis recursul declarat de pârâta SC P.R. SRL, împotriva aceleiaşi decizii, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul declarat de această pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a Tribunalul Braşov – secţia civilă pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acţiunii formulată de SC I.P. SA.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că în cauză, nu este realizată condiţia concomitenţei plăţii preţului lipsind faptul material, al plăţii preţului la momentul invocării retractului.
Pentru a statua asupra nulităţii absolute a cauzei unei convenţii, ca fiind încheiată în frauda unei terţe persoane (reclamanta) trebuie stabilite aprioric drepturile părţilor asupra bunului care a constituit subiectul convenţiei a cărei nulitate se cere a se constata, operaţiune care constituie fundamentul juridic care amprentează analiza incidenţei cauzei de nulitate invocate de reclamantă.
În cauză, reclamanta - intimată este, consecinţă a deciziei civile nr. 234 din 27 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, titulara unei oferte de retract litigios, prin care constatându-se exercitat şi intervenit retractul litigios opus de reclamantă pârâtului SC G.D. SRL, reclamanta a dobândit de la pârâtă drepturile care fac obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 25 martie 2005 şi din 21 octombrie 2006, sub condiţia plăţii către pârâtă a sumei de 1.382.815 Ron, ce reprezenta preţul real al cesiunii cu dobânzile aferente din ziua plăţii şi a cheltuielilor făcute de cesionar.
Prin urmare, reclamanta SC I.P. SA ca efect al acestei decizii nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor obiect al cesiunii litigioase, deoarece dispoziţia de obligare a acesteia la plata preţului cesiunii, exclude existenţa unui retract veritabil, care însă poate deveni astfel odată cu executarea obligaţiei de plată inserată în dispozitiv.
În consecinţă, se mai reţine, până la achitarea preţului cesiunii, a spezelor contractului şi a dobânzii din ziua în care cesionarul a plătit preţul cesiunii, reclamantul nu este titularul unui retract litigios ci a unei oferte de retract, cu acest caracter, nefiind realizate condiţiile prevăzute în art. 1402 C. civ., care stipulează concomitenţa dintre invocarea retractului şi efectivitatea plăţii preţului la momentul invocării retractului litigios.
În aceste condiţii, oferta de retract statuată prin Decizia nr. 234 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, nu are efectul juridic al transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor care constituie obiectul ei, retractul neputând opera juridic în absenţa plăţii preţului cesiunii şi a efectelor secundare ei.
De altfel, conchide instanţa supremă, nici nu se poate concepe juridic ca o parte să dobândească deplin un drept asupra unui bun (constatarea retractului litigios) în absenţa executării obligaţiei corelative (de plată a preţului cesiunii) efectele retractului producându-se doar la momentul plăţii preţului cesiunii.
În consecinţă, până la executarea dispozitivului deciziei Curţii de Apel Alba Iulia prin care s-a constatat intervenit retractul litigios, în partea sa privind plata preţului real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plăţii şi a cheltuielilor făcute de cesionar, retractul litigios constatat prin hotărârea judecătorească nu a produs efecte juridice în privinţa transmiterii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit însăşi dispozitivului deciziei.
De aici rezultă că operaţiunile juridice intervenite asupra bunurilor obiect al contractului de vânzare - cumpărare care au constituit obiectul ofertei de retract nu erau supuse niciunei restricţii în privinţa înstrăinării lor, deoarece doar executarea obligaţiei de plată a preţului cesiunii, adică executarea dispozitivului deciziei de constatare a retractului, definitiva juridic oferta de retract, dând eficienţă juridică hotărârii judecătoreşti prin care a fost constatat.
Tot astfel, desăvârşirea efectelor retractului litigios prin plată, strămută până la plată, riscul înstrăinării bunului asupra debitorului, de a cărui diligenţă în efectuarea plăţii, hotărârea judecătorească a legat momentul de la care retractul produce efecte juridice.
Prin urmare, contractul de vânzare - cumpărare încheiat de recurent la data de 17 iulie 2008 prin care s-a materializat executarea antecontractului de vânzare - cumpărare, încheiat între SC G.D. SRL şi SC P.R. SA, la data de 4 iulie 2007, fiind anterior executării obligaţiei de plată a preţului cesiunii, nu era supus niciunei restricţii legale ori impedimente de carte funciară deoarece oferta de retract stipulată în dispozitivul deciziei notate în cartea funciară nu produce efecte juridice, din moment ce nu face parte din operaţiunile juridice supuse notării, conform art. 19, 26 alin. (4) lit. c), art. 37 alin. (2) art. 39 – 40 şi art. 54 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.
În aceste condiţii, se concluzionează, nu se poate reţine cauza ilicită a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâtele recurente pe motiv că au înţeles să fraudeze drepturile adevăratului proprietar din moment ce însuşi reclamantul nu şi-a executat propria prestaţie rezultată din dispozitivul hotărârii judecătoreşti de retract pentru a-i putea invoca efectele, decât ulterior vânzării, incertitudinea în privinţa executării obligaţiei părţilor existând în egală măsură şi din partea reclamantului. Or, incertitudinea în executarea unei prestaţii (reclamantul - în plata preţului cesiunii pentru a putea invoca dreptul din retract; recurentul - în privinţa executării antecontractului prin care i s-a transmis un bun) nu poate fi asimilată cu o cauză ilicită, care implică frauda, neputându-se pune egal între incertitudinea dobândirii unui drept şi frauda acestuia, pentru dovada căreia simpla notare a litigiului în raport cu un terţ nu este suficientă.
Împotriva acestei ultime decizii, dată de instanţa supremă, a formulat cerere de revizuire SC I.P. SA care, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7, 1, 2 şi 8 C. proc. civ., solicită retractarea hotărârii, în raport de următoarele critici:
- s-a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 234 din 27 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, care a constatat ca exercitat şi intervenit retractul litigios, opus de reclamantă, contra SC G.D. SRL, ceea ce a avut ca efect stingerea procesului.
Or, din motivarea deciziei atacate rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rejudecat retractul din procesul anterior, constatând că reclamanta nu este titulara unui retract litigios ci a unei oferte de retract, în condiţiile în care, doar executarea obligaţiei de plată ar fi dat eficienţă juridică hotărârii judecătoreşti prin care retractul a fost constatat.
Se invocă, în susţinerea acestui motiv de revizuire, existenţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
- s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 68/S/2009 a Tribunalul Braşov, care, a intrat în puterea lucrului judecat în privinţa constatării, realizării şi intabulării dreptului de proprietate asupra imobilelor în C.F., în favoarea reclamantei SC I.P. SA, întrucât ambele pârâte nu au formulat niciun motiv de apel şi nici de recurs în contra motivelor reţinute de instanţa de fond şi a capetelor de cerere prin care, s-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din Braşov, şi au fost obligate pârâtele să-i lase în proprietate imobilele sus menţionate.
- prin decizia atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, în raport de cererea de recurs a SC P.R. SRL care, a invocat doar critici în contra nulităţii vânzării şi nevalabilităţii intabulării acesteia.
- instanţa supremă a dat mai puţin decât s-a cerut, în raport de cererea de chemare în judecată, respingând acţiunea, fără a face compararea titlurilor.
- dispozitivul deciziei, cuprinde prevederi contradictorii sub aspectul anulării ca netimbrat a recursului declarat de SC G.D. SRL, a admiterii recursului declarat de SC P.R. SRL, a modificării în parte a deciziei din apel, a admiterii apelului declarat de SC P.R. SRL şi a schimbării în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
Or, se arată, ca efect al modificării în parte, rezultă că subzistă hotărârea instanţei de fond şi apel, faţă de SC G.D.SRL şi faţă de reclamantă, iar pe de altă parte nu subzistă aceste hotărâri faţă de SC P.R. SRL şi reclamantă.
Cât priveşte dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., deşi invocate iniţial ca un alt temei al cererii de revizuire, acesta nu a fost motivat şi respectiv susţinut.
Cererea de revizuire se priveşte ca nefondată, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Ca atare, textul vizează situaţia în care două sau mai multe instanţe, pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.
Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii, care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii lucrului judecat.
Nu sunt îndeplinite cerinţele textului atunci când soluţiile contradictorii sunt pronunţate în cauze diferite, prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neacoperind situaţiile în care în litigii diferite, purtate între aceleaşi părţi, se dă o altă interpretare unor dispoziţii legale ce au constituit fundamentul juridic al acelor cauze.
Alăturat celorlalte cerinţe, una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., evocată constant în practica judecătorească şi doctrină este ca în cel de-al 2-lea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat, sau dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
În speţă, aşa cum rezultă din cele mai sus expuse, nu se poate reţine tripla identitate cerută de lege pentru retractarea deciziei atacate care, a fost pronunţată într-un litigiu ce a avut alte părţi, alt obiect şi altă cauză, decât cel în care s-a pronunţat Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 234 din 27 iunie 2008.
Tot astfel, puterea de lucru judecat a acestei decizii, care a constatat exercitat retractul litigios, opus de reclamantă în contra SC G.D. SRL, a fost invocată în cel de-al 2-lea litigiu, ce a purtat asupra unui alt obiect, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 iulie 2008, dată ulterioară pronunţării primei hotărâri şi respectiv anterioară executării obligaţiei de plată a preţului cesiunii.
Or, printr-o motivare amplă, prin decizia atacată, s-a analizat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, cu referire la încheierea contractului a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, şi interpretându-se dispoziţiile art. 1402 C. civ. (care stipulează concomitenţa dintre invocarea retractului şi efectivitatea plăţii preţului) s-a apreciat că bunurile ce au constituit obiectul ofertei de retract nu erau supuse niciunei restricţii în privinţa înstrăinării lor deoarece numai executarea obligaţiei de plată a preţului cesiunii, respectiv executarea dispozitivului însăşi deciziei invocată în sprijinul puterii lucrului judecat, definitiva juridic oferta de retract, dând eficienţă hotărârii judecătoreşti prin care acesta a fost constatat.
Ca atare, decizia atacată nu a fost dată în contra primei hotărâri ce ia act de exercitarea retractului litigios, ci constată că nu au fost îndeplinite la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 11 iulie 2008, dispoziţiile acesteia referitoare la plata preţului cesiunii.
În acest context, toate aserţiunile revizuientei referitoare la momentul când retractul îşi produce efectele juridice, respectiv îşi realizează eficacitatea, antamează pretinse greşeli de judecată sau de interpretare a unor norme juridice, apărând cu evidenţă din cele expuse că cele două hotărâri, pretins potrivnice, nu au statuat asupra aceleiaşi chestiuni litigioase.
Nu se poate reţine nici motivul prevăzut de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuentă prin raportare la sentinţa civilă nr. 68/S/2009 a Tribunalului Braşov.
Astfel, nu sunt îndeplinite cerinţele textului şi o eventuală cerere de revizuire nu poate fi primită, atunci când soluţiile pretins contradictorii sunt pronunţate în aceeaşi cauză, în acelaşi ciclu procesual or pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinat de căile de atac exercitate de părţi.
Or, în speţă, prin hotărârea atacată pe calea revizuirii, s-a admis recursul pârâtei SC P.R. SRL împotriva deciziei nr. 152/Ap din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, care a fost modificată în parte, în sensul admiterii apelului declarat de această pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 68/S din 5 martie 2009 a Tribunalului Braşov – secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acţiunii formulată de SC I.P. SA.
Ca atare, această sentinţă a fost dată, în primă instanţă, în acelaşi dosar în care a fost pronunţată, în recurs, decizia atacată.
În contextul arătat, este lipsită de relevanţă aserţiunea referitoare la criticile formulate de pârâte în apel şi respectiv în recurs care, în opinia revizuentei, nu au vizat dreptul său de proprietate asupra imobilului, în condiţiile în care prin hotărârea ce se cere a fi revizuită, sentinţa dată în primă instanţă a fost schimbată în tot, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Nu poate fi primită nici critica fondată pe dispoziţiile pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., în sensul că dispozitivul hotărârii atacate pe calea revizuirii ar cuprinde prevederi contradictorii.
În primul rând, trebuie precizat că textul indicat vizează o ipoteză riguros stabilită şi anume aceea a dispoziţiilor potrivnice ireconciliabile, care nu pot fi aduse la îndeplinire.
Or, revizuenta nu indică care sunt acele prevederi din dispozitivul hotărârii, care nu pot fi aduse la îndeplinire, soluţia anulării ca netimbrat a recursului uneia din pârâte, neputând fi opusă, ca fiind contradictorie, cu statuarea irevocabilă asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare din 17 iulie 2008, prin care s-a materializat executarea antecontractului încheiat la 4 iulie 2007 între SC G.D. SRL şi SC P.R. SRL.
De altfel, în cauză, în ceea ce le priveşte pe cele două pârâte, se poate vorbi de o coparticipare procesuală pasivă, în accepţiunea art. 47 şi 48 C. proc. civ., în contextul în care demersul judiciar a vizat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acestea, interesul menţinerii contractului ca valabil, fiind comun.
Ca atare, nu se poate susţine că în privinţa SC G.D. SRL, al cărei recurs a fost anulat ca netimbrat, acţiunea a rămas admisă şi contractul desfiinţat iar în privinţa SC P.R. SRL, ca efect al admiterii recursului, contractul a fost păstrat ca valabil încheiat.
Este o interpretare excesivă, străină prevederilor pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., precum şi în dezacord cu dispoziţiile art. 48 pct. 2 din acelaşi cod, potrivit căruia dacă prin natura raportului juridic efectele hotărârii se întind asupra tuturor pârâţilor (sau reclamanţilor) actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei, folosesc şi celorlalţi.
Nu subzistă nici argumentele aduse în sprijinul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. (plus/minus petita).
Textul enunţat se constituie într-o exigenţă a disponibilităţii procesuale, principiu conform căruia instanţa este ţinută să statueze numai în limitele în care a fost sesizată.
Niciuna din cele trei ipoteze vizate de acest text de lege, extra petita, minus petita şi plus petita nu se regăsesc în cauză.
Astfel, prin decizia atacată se statuează strict asupra pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa pronunţându-se asupra tuturor capetelor de cerere, prin respingerea acestora, reţinându-se, aşa cum s-a arătat, că proprietatea asupra bunului litigios nu a mai fost transferată de la SC G.D. SRL către SC I.P. SA, întrucât anterior acestui moment (care ar fi trebuit să coincidă cu data plăţii integrale a preţului retractului) imobilul a fost vândut.
De altfel, argumentarea revizuentei în legătură cu acest text nu se raportează exclusiv la petitele acţiunii, aşa cum ar fi corect, ci extrapolează, contrar literei şi spiritului legii, asupra motivării acţiunii sau a căilor de atac.
În considerarea acestor argumente, nu se poate imputa instanţei că nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv compararea titlurilor, în condiţiile în care demersul judiciar nu a vizat acest petit.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SC I.P. SA împotriva deciziei nr. 787 din 02 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 501/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 503/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
