ICCJ. Decizia nr. 501/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 501/2012
Dosar nr. 2019/305/2009
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului municipiul S.G. prin primar. A fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor K.E., S.M. şi K.J.G. în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.J. Covasna şi M.S.G. prin P., aşa cum a fost completată. A fost respinsă acţiunea cât priveşte pe pârâtul M.S.G. prin P., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a constatat că imobilul înscris în C.F. 358 Sfântu Gheorghe număr top 815 a fost preluat fără titlu valabil de S.R. în baza Decretului nr. 92/1950. S-a constatat nulitatea actului juridic de naţionalizare cu privire la imobilul mai sus menţionat. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat că prin sentinţa civilă nr. 183 din 29 iunie 2001 a Tribunalului Mureş s-a respins acţiunea reclamantelor K.E. şi S.M. respectiv cererea intervenientului K.J.G. prin care se solicitau, printre altele, şi constatarea nulităţii actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în municipiul Sfântu Gheorghe str. Ciucului, prin încheierea de întabulare nr. 100/1957, identic cu imobil din litigiul de faţă. S-a reţinut în sentinţă că acest imobil a fost proprietatea lui K.E. şi K.G., fiind cuprins în anexa la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 dar preluarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor acestui decret. Ulterior, prin decizia civilă nr. 76/ A din 27 septembrie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă de apel, în ceea ce priveşte imobilul în litigiu, a păstrat soluţia primei instanţe, reţinând că este vorba de o preluare abuzivă, dar cu titlu valabil, consecinţa fiind aceea că imobilul a intrat în domeniul public al statului, rămânând ca reclamantele şi intervenientul să uzeze de procedura prevăzută de art. 20 – art. 25 din Legea nr. 10/2001, în plus arătându-se pentru imobilul deţinut de SC B.A. SA, care este succesoarea în drepturi a C.L. Braşov, că aceasta este o societate privatizată în condiţiile Legii nr. 15/1990, dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului prin efectul legii, astfel că restituirea imobilului în natură în favoarea reclamantelor şi intervenientului nu are suport legal.
Cu toate că soluţia instanţei de apel a fost menţinută în recurs de către Curtea de Apel Târgu Mureş prin decizia civilă nr. 825/ R din 15 mai 2008, acest lucru s-a făcut cu o altă motivare decât ceea ce au reţinut în considerente primele două instanţe, practic s-a menţinut soluţia din apel, implicit cea de la fond, dar instanţa de recurs a substituit motivările celor două hotărâri judecătoreşti ale instanţelor inferioare, apreciind că acţiunea, aşa cum a fost formulată, nu putea fi primită, cu alte cuvinte era inadmisibilă.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că acţiunea a fost redactată iniţial solicitându-se numai constatarea nulităţii absolute a încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a S.R. asupra imobilului în litigiu, precum şi a încheierii subsecvente prin care s-a înscris dreptul de administrare operativă directă a C.L. Braşov, după care la 6 septembrie 2000 a survenit o modificare de acţiune prin care se cerea constatarea nulităţii absolute sau anularea actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, modificarea de acţiune producându-se după prima zi de înfăţişare, din acest punct de vedere hotărârea instanţei de fond fiind privită ca nelegală pentru că a primit după prima zi de înfăţişare cererea modificatoare a acţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a mai motivat că şi dacă s-ar trece peste această neregularitate procedurală, societatea B.A. SA avea la rândul său un titlu de proprietate asupra imobilului respectiv aşa încât din moment ce instanţa de fond nu a fost învestită cu compararea titlurilor foştilor proprietari cu titlul actualei deţinătoare, instanţa fondului nu putea stabili că titlul reclamantelor este preferabil, concluzia Curţii de Apel Târgu Mureş fiind aceea că acţiunea nu poate fi primită, cu alte cuvinte este inadmisibilă faţă de pârâtele SC C. SA Sfântu Gheorghe şi SC B.A. SRL.
Prin urmare, în raport cu motivarea instanţei de recurs care a înlocuit motivarea instanţei de fond şi a celei de apel, nu se poate susţine că acţiunea reclamantelor K.E. şi S.M. respectiv cererea intervenientului K.J.G., au fost respinse pe fond ci respingerea s-a făcut pe considerente de procedură, datorate faptului că acţiunea introductivă a fost completată tardiv respectiv chiar şi aşa completată acţiunea nu a cuprins un petit apreciat ca necesar, acela în compararea titlurilor de proprietate, altfel spus, soluţia de respingere a acţiunii nu a putut să creeze autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta judecată din moment ce nu a fost vorba de o respingere pe motive de netemeinicie ci pe considerente de procedură, ceea ce au făcut ca acţiunea să fie inadmisibilă.
O hotărâre judecătorească se opune cu autoritate de lucru judecat atunci când prin aceasta se dezleagă cauza pe fond, or, în speţă, din citirea atentă a hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate se poate înţelege că în final nu a avut loc o judecată pe fond ci o respingere a acţiunii pe criterii procedurale, pe motive de tardivitate a completării de acţiune şi inadmisibilitatea soluţionării unui petit în lipsa altuia formulat în cadrul aceleiaşi acţiuni.
A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active întrucât imobilul înscris în C.F. nr. 358 Sfântu Gheorghe nr. top 815, potrivit istoricului de C.F. depus la dosar, a constituit înainte de aplicarea Decretului nr. 92/1950, proprietatea tabulară a lui K.E. şi K.G., în cote egale. Certificatul de moştenitor nr. 41 din 16 februarie 1990 eliberat de fostul notariat de Stat al judeţului Covasna atestă că reclamantele K.E. şi S.M. sunt moştenitoare legale, în calitate de fiice ale lui K.E. sau E. iar reclamantul K.J.G., potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 123 din 26 noiembrie 2001 eliberat de biroul notarului public G.G., culege ca moştenitor legal dreptul de proprietate asupra imobilelor din patrimoniul lui K.G., prin retransmitere de la tatăl său K.E. care la rândul lui, în calitate de fiu a moştenit întâi pe tatăl său K.G. şi apoi pe mama sa K.E., soţia supravieţuitoare a lui K.G.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamanţii sunt moştenitori ai proprietarilor tabulari fiind îndreptăţi să promoveze o acţiune ca cea de faţă şi că din evidenţele de carte funciară depuse la dosar, rezultă că prin încheierea de C.F. nr. 100 din 09 ianuarie 157 asupra imobilului în litigiu s-a întabulat S.R. în baza Decretului nr. 92/1950, ca atare petitul în constatarea nevalabilităţii titlului statului, implicit cel care urmăreşte declararea nulităţii acestui titlu de naţionalizare, trebuie soluţionat în contradictoriu cu cel care a preluat imobilul, nimeni altul decât S.R.
În fapt, ceea ce critică M.F.P. prin D.G.F.P Covasna în susţinerea sub această denumire a excepţiei nu este calitatea procesuală în sine a S.R. ci faptul că acesta ar fi în mod greşit reprezentat de către M.F.P., considerându-se că just ar fi fost ca statul să fie reprezentat de unitatea administrativ-teritorială, municipiul Sfântu Gheorghe.
Este adevărat că S.R. este reprezentat de M.F.P. atunci când este vorba de bunurile din domeniu public al statului, aceasta fiind soluţia Legii nr. 213/1998 şi că imobilul în cauză odată cu încheierea de C.F. nr. 3611 din 11 iunie 1996 a fost întabulat în favoarea SC B.A. SA Sfântu Gheorghe, prin urmare în prezent imobilul nu face parte din domeniul public al statului.
Însă ceea ce se cere a se constata, este nevalabilitatea titlului Statului, odată cu preluarea bunului, adică la momentul anului 1957, când imobilul a trecut în proprietatea S.R. şi în folosinţa S.P. al oraşului Sfântu Gheorghe, ceea ce înseamnă că acest petit trebuie soluţionat în contradictoriu cu S.R. aşa cum acesta era reprezentat la acel moment, când nu se făcea distincţia din prezent, aceea că există un domeniu public şi altul privat al statului, distincţie în funcţie de care se fac şi aprecieri pe marginea reprezentării statului de către M.F.P. sau de către unitatea administrativ-teritorială.
Art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, act normativ care reglementa problema reprezentării S.R. la momentul preluării imobilului stabilea atunci, ca şi în prezent, că „statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.”
Cu alte cuvinte, pentru a se constata daca statul are sau nu un titlu valabil asupra imobilul preluat în anul 1957, trebuie văzut care era organul sau autoritatea care exercita atunci puterea de reprezentare în numele statului şi nu ulterior, adică în prezent, fiind greşit a se considera că operaţiunea juridică a preluării trebuie calificată ca fiind sau nu valabilă în raport cu municipiul Sfântu Gheorghe în calitate de reprezentant al S.R. în condiţiile în care unitatea administrativ-teritorială atât în anul 1957 cât şi la momentul de faţă nu a avut şi nu are nici cea mai mică legătură cu imobilul în cauză, bunul netrecând prin mâinile sale nici în fapt şi nici în drept .
Apoi, din toată economia Legilor nr. 215/2001 şi 213/1998 nu se poate trage concluzia certă că atunci când e vorba de un bun din domeniu privat al statului, reprezentarea acestuia revine unităţii administrativ-teritoriale, neexistând nici o dispoziţie expresă în acest sens, opinia instanţei fiind acea că statul şi unităţile administrativ-teritoriale sunt subiecte distincte de drept, cu patrimonii proprii, teza reprezentării legale a statului de către comună, municipiu sau judeţ fiind una care nu are susţinere în actele normative mai sus amintite, fiind o construcţie doctrinară, pe care legislaţia nu o confirmă.
Ca atare, S.R. trebuie să fie reprezentat de organul care şi la momentul preluării imobilului se bucura de puterea legală de a-l reprezenta, în speţă M.F.P., putere care nici astăzi nu este înlăturată, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 fiind încă în vigoare şi având forţă juridică superioară H.G. nr. 34/2009 pe care o invocă M.F.P. prin D.G.F.P. Covasna.
Instanţa a respins şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât acţiunea de faţă nu este una în revendicare prin urmare nu poate cădea sub incidenţa celor dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008 şi nici a Deciziei nr. 53/2007 a aceleiaşi instanţe, aceasta din urmă referindu-se la imobile expropriate pentru cauză de utilitate publică, ceea nu este cazul în speţă.
Acţiunea de faţă este una care este declarată admisibilă de către art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanţele fiind competente să stabilească valabilitatea titlului statului, chiar şi atunci când este începută o procedură administrativ - jurisdicţională în baza Legii nr. 10/2001, fiind şi firesc să fie aşa, pentru că o soluţie favorabilă reclamanţilor în prezenta cauză, din punct de vedere teoretic, ar trebui să aibă efecte asupra modului în care unitatea deţinătoarea va soluţiona notificarea, aceasta nemaiputând afirma că preluarea este valabilă, după cum nu trebuie omis că reuşita în acţiunea de faţă cumulată cu imposibilitatea obţinerii unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, va face ca cel mai probabil în final, chiar pornind de la cele tranşate prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33/2008, reclamanţii să dorească să urmeze calea acţiunii în revendicare fondată pe dreptul comun, unde o hotărâre de admitere a prezentei acţiuni nu poate fi decât aşezată la temelia raţionamentului din revendicare.
În ultimul rând, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.S.G. prin P., faţă de cele mai sus expuse, câtă vreme municipiul nu a preluat imobilul în anul 1957, atunci este evident că nu are calitate procesuală pasivă, drept pentru care excepţia a fost admisă iar acţiunea a fost respinsă în contradictoriu cu acest pârât.
Pe fond, situaţia este cât se poate de clară, anume că preluarea de către S.R. s-a făcut în detrimentul celor doi coproprietari tabulari K.E. şi K.G., în baza Decretului nr. 92/1950.
Cei doi coproprietari figurează în anexa Decretului nr. 92/1950 la poziţiile 59 şi 60 din judeţul Trei Scaune, imobilul în discuţie fiind la acea dată situat în str. Malinovski, actuala Ciucului, Sfântu Gheorghe, apărând ca fiind preluat numai de la K.G. nu şi de la K.E. Ca atare, preluarea nu poate fi una valabilă pentru că din punct de vedere juridic s-a naţionalizat un singur coproprietar, celălalt nefiind naţionalizat, şi cu toată această imprecizie, imobilul a trecut în cotă parte de 1/1 în proprietatea S.R.
Coproprietarul nenaţionalizat are dreptul asupra fiecărei particule din bunul obiect al coproprietăţii, prin urmare din perspectiva lui K.E., preluarea imobilul de către S.R. nu poate fi o operaţiune juridică valabilă. Apoi, preluarea imobilului din perspectiva ambilor coproprietari s-a făcut conform art. 3 din Decretul nr. 92/1950, adică fără vreo despăgubire, ceea nu poate fi de natură să justifice sau să consolideze titlul statului, atâta timp cât Codul civil prin art. 481 C. civ., consacră regula că cedarea proprietăţii se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, dar şi atunci primindu-se o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Ca atare, modul în care s-a aplicat Decretul nr. 92/1950 în privinţa imobilului în litigiu, în primul rând că a nesocotit legea civilă de bază – Codul Civil şi în al doilea rând a vătămat în drepturile sale pe coproprietarul rămas nenaţionalizat, dar cu toate acestea deposedat de bun.
Instanţa nu a avut în vedere că cei doi coproprietari erau funcţionar respectiv pensionar, cu alte cuvinte exceptaţi de la naţionalizare pe temeiul art. 2 din decret, pentru că aceştia deţineau împreună 40 de apartamente, 14 apartamente K.E. şi 26 apartamente K.G., prin urmare cădeau sub incidenţa decretului de pe poziţia art. 1 pct. 2 al acestuia, putându-se socoti că s-au naţionalizat „imobile clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe”, această din urmă noţiune definindu-i pe cei care obişnuia să închirieze locuinţe, ceea ce în opinia instanţei, în lumina unei societăţi capitaliste, nu era şi nu trebuie să fie ceva de blamat.
Ceea ce este esenţial, este că cei doi coproprietari au pierdut imobilul în condiţiile în care doar unul dintre ei figura pe listele-anexă ale Decretului nr. 92/1950 în privinţa imobilului din municipiul Sfântu Gheorghe fosta stradă Malinovski, şi oricum naţionalizarea s-a făcut în contra a ceea ce legislaţia civilă a acelor vremuri consacra atunci ca şi astăzi, anume că cedarea proprietăţii se face întotdeauna contra unei despăgubiri, ceea ce în speţă nu existat.
Faţă de toate aceste considerente, acţiunea a fost admisă în parte, aşa cum a fost completată, drept pentru care pe temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 instanţa a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 358 Sfântu Gheorghe nr. top 815 a fost preluat fără titlu valabil de către S.R. în baza Decretului nr. 92/1950, după cum a constatat şi nulitatea actului juridic de naţionalizare cu privire la imobilul mai sus menţionat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Covasna iar prin decizia civilă nr. 153 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov s-a respins, ca nefondat, apelul pârâtului reţinându-se următoarele considerente:
Conform art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Din interpretarea textului reiese că puterea de lucru judecat a primei hotărâri se manifestă în condiţiile existenţei triplei identităţi, obiect, cauză şi părţi, în ambele cereri de chemare în judecată. În plus se cere ca prima cerere de chemare în judecată să fi fost soluţionată pe fond, condiţie care într-adevăr paralizează cercetarea fondului a doua oară.
S-a reţinut astfel, că cerinţele arătate nu sunt îndeplinite în speţă pentru următoarele aspecte:
- Obiectul prezentei cereri este diferit de cel dedus judecăţii instanţelor din jud. Mureş, unde s-a promovat acţiune în nulitatea încheierilor de carte funciară prin care s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea unor terţi faţă de prezentul proces. Obiectul actualului litigiu îl constituie cercetarea valabilităţii titlului statului, diferit faţă de cel anterior.
- Nu există identitate de părţi întrucât în litigiul anterior, iniţial a figurat ca parte, în nume propriu, A.F.P. Covasna şi nu S.R. al cărui reprezentant este M.F.P. Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 183/2001, Tribunalul Mureş a respins acţiunea faţă de administraţia arătată pe motivul lipsei de calitate procesuală pasivă a acesteia, dispoziţie care nu a mai fost supusă controlului judiciar în apel şi recurs, astfel că lipseşte identitatea de părţi.
- Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia civilă nr. 825/R/2008, de care se prevalează apelanta, nu a soluţionat fondul, ci a judecat pe un fine de neprimire arătând în considerente că se impunea parcurgerea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 10/2001, încât puterea de lucru judecat nu operează asupra prezentei cereri.
- Este adevărat că şi în litigiul anterior s-a solicitat cercetarea caracterului titlului de preluare în proprietatea statului, însă considerentele deciziei din recurs nu lasă loc de îndoială, curtea reţinând tardivitatea cererii, lăsând-o astfel necercetată.
- Considerentele unei hotărâri dobândesc la rândul lor putere de lucru judecat în condiţiile în care explică şi justifică dispozitivul hotărârii. Dacă într-adevăr partea din hotărâre care se execută este dispozitivul, nu tot astfel stau lucrurile în cazul puterii lucrului judecat, nefiind posibilă analiza cerinţelor art. 1201 C. civ., fără cercetarea considerentelor, întrucât există posibilitatea ca instanţa să respingă cererea de chemare în judecată, ori calea de atac, fără să antameze fondul dreptului dedus judecăţii, cum este situaţia în speţă şi deci analiza fondului în cel de-al doilea litigiu nu este împiedicată.
Ca atare, instanţa de apel a reţinut că pentru aceste considerente se impune respingerea primului motiv de apel ca nefondat.
S-a mai reţinut că în mod legal prima instanţă a respins excepţia lipsei de calitate procesuală activă faţă de menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 41/1990 şi de calitate de moştenitor nr. 123/2001. Critica vizând lipsa identităţii de nume nu poate fi primită faţă de calitatea reclamanţilor recunoscută prin certificatele menţionate, dar şi din explicaţia dicţionarului maghiar-român depus la dosar prin diligenţa acestora, în apel.
Conform art. 25 din decretul nr. 31/1954 statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, participă prin M.F.P. în raporturile juridice, dacă legea nu prevede în sens contrar. Cum imobilul în discuţie a trecut în proprietatea statului, dreptul fiind înscris în C.F. nr. este 358 Sf. Gheorghe prin încheierea din 9 ianuarie 1957, Statul participă în nume propriu şi reprezentat prin M.F.P., astfel că motivul este nefondat în baza textului de lege enunţat.
O acţiune este inadmisibilă când legea nu o permite, ceea ce nu este cazul în speţă. existenţa puterii de lucru judecat conduce la respingerea acţiunii pe acest considerent şi nu ca inadmisibilă, cum eronat se susţine în apel, motivul fiind respins.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că antecesorul reclamanţilor nu figurează ca fiind naţionalizat, astfel că, titlul statului este lipsit de eficienţă juridică, starea de coproprietate impunând menţionarea ambilor coproprietari în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, condiţie esenţială pentru ca preluarea în proprietatea statului să prezinte cel puţin aparenţa de legalitate, ţinând seama de regulile coproprietăţii. Nu mai puţin, în prezent nici un mai poate fi ridicată problema „exploatatorilor de locuinţe”, normală într-o societate bazată pe o economie cum era cea existenţă în perioada interbelică, fiind de reţinut că însuşi legiuitorul anului 2001, prin Legea nr. 10/2001 a considerat o astfel de preluare ca fiind abuzivă. Mai mult preluarea s-a făcut în detrimentul dispoziţiilor art. 481 C. civ., fără nicio despăgubire, încât nevalabilitatea operaţiunii nu poate fi pusă la îndoială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.R. prin M.F.P. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, recurentul susţine greşita interpretare şi aplicare a legii, iar respingerea excepţiei inadmisibilităţii este eronată, faţă de obiectul acţiunii ce vizează o acţiune în revendicare.
Se mai susţine că acţiunea este inadmisibilă şi pentru faptul că intimaţii au înţeles să urmeze calea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, existând astfel un litigiu înregistrat sub dosarul nr. 96/119/2001 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se mai invocă şi incidenţa Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, şi în condiţiile în care reclamanţii au optat pentru procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu mai pot exercita ulterior o altă acţiune ce tinde la restituire, având în vedere regula electa una via şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Pe fondul cauzei s-a mai învederat că naţionalizarea imobilului din litigiu s-a făcut cu titlu şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. I şi art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel că preluarea a fost făcută în baza unui titlu legal şi valabil.
Intimata V.E. prin întâmpinarea depusă la dosar s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Faţă de obiectul dedus judecăţii, ce vizează doar constatarea nulităţii actului de preluare a imobilului faţă de dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, atât instanţa de apel cât şi cea de fond au examinat cauza în limitele investirii şi al principiului disponibilităţii.
Ca atare, acţiunea a fost calificată în mod corect şi legal ca o acţiune în constatare şi nu în revendicare.
Din această perspectivă s-a şi reţinut admisibilitatea ei în condiţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu privire la stabilirea valabilităţii titlului statului, chiar dacă reclamanta a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind depunerea notificării.
De altfel, instanţa s-a pronunţat doar cu privire la constatarea nevalabilităţii titlului statului, în condiţiile în care imobilul a fost preluat în cotă de 1/1 în proprietatea Statului, deşi în anexa la Decretul nr. 92/1950 la poziţiile 59 şi 60 este trecut doar un simplu proprietar K.G., nefiind evidenţiat şi celălalt coproprietar K.E.
Or, din perspectiva obiectului dedus judecăţii, cât şi a principiului disponibilităţii, instanţa de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice şi a neincidenţei excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
De altfel, instanţele au examinat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în condiţiile în care s-a făcut dovada preluării imobilului fără titlu valabil.
Astfel, susţinerile recurentului sunt nefondate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Covasna împotriva deciziei nr. l53/ Ap din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurentul-pârât la 400 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi K.E., S.M. şi K.J.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 489/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 502/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond → |
|---|
