ICCJ. Decizia nr. 5058/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 30 septembrie 2009, sub nr. 38603/3/2009, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții P.C., S.L., I.L., S.O., S.I. și S.A.M.M. au chemat în judecată pe pârâții RA APPS și SC G.I.G. SRL, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie terenul de 4.935 mp, situat în Snagov, în punctul numit P., actualmente A.N. nr. 15D, județul Ilfov.
Prin Sentința civilă nr. 1018 din 1 iulie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea, constatând autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; a obligat pe reclamanți, în solidar, la plata sumei de 4.998 RON către pârâta SC G.I.G. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată; în baza art. 1.081 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat reclamanților o amendă judiciară de 500 RON fiecare, pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Anterior promovării prezentei acțiuni, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții RA APPS și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Snagov, punctul P., în prezent vila 12A, în suprafață de circa 4000 mp.
Prin Sentința civilă nr. 1448/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, care a fost respins, ca tardiv, prin Decizia civilă nr. 24/2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Totodată, recursul formulat de către actualii reclamanți împotriva Deciziei nr. 24/2009 a Curții de Apel București a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 8971/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, conform certificatului de grefă depus la dosar.
Având în vedere că în prezenta cauză se solicită obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Snagov, în punctul numit P., actualmente A.N. nr. 15D, județul Ilfov, invocându-se aceleași aspecte, respectiv trecerea imobilului în proprietatea Statului fără titlu și faptul că titlul reclamanților este preferabil titlului pârâților, fără a se aduce elemente noi față de acțiunea promovată inițial și soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în cauză este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, între prezenta acțiune și cea anterioară.
Potrivit art. 1.201 C. civ., pentru existența autorității de lucru judecat este necesară întrunirea identității de obiect, de părți și de cauză.
Or, în speța dedusă judecății operează autoritatea de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, întrucât există identitate de părți, obiect și cauză între aceste două acțiuni.
Este adevărat că în acțiunea inițială au figurat ca pârâți RA APPS și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în acțiunea de față pârâții sunt RA APPS și SC G.I.G. SRL, însă acest aspect nu are nicio influență cu privire la autoritatea de lucru judecat, având în vedere că pârâta SC G.I.G. SRL este dobânditorul cu titlu particular al imobilului de la pârâta RA APPS, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 la 23 noiembrie 2004.
Așadar, în speță este îndeplinită condiția identității de părți între cele două litigii, întrucât pârâta SC G.I.G. SRL din prezentul dosar este dobânditorul cu titlu particular al imobilului, astfel încât aceasta este continuatoarea personalității juridice a autorului său și, în consecință, îi sunt opozabile hotărârile judecătorești în care autorul a fost parte.
De asemenea, obiectul acțiunii este absolut identic, fiind vorba despre același imobil, iar cauza juridică a acțiunii în revendicare este posesia bunului de către pârât și dorința reclamanților de a face ca această situație să înceteze, titlul lor fiind preferabil. Or, prin Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă s-a reținut, în mod irevocabil, că titlul pârâtului este preferabil față de cel al reclamanților, așa încât nu se mai poate pune în discuție, încă o dată, o nouă acțiune în revendicare cu același obiect.
Susținerile reclamanților, în sensul că, în realitate, nu ar exista o identitate de cauză, sunt pur speculative și se bazează pe un simplu subterfugiu juridic, care nu poate fi admis, atâta timp cât prin sentința sus-menționată o instanță a procedat la compararea titlurilor și a decis, în mod irevocabil, că acțiunea în revendicare este neîntemeiată.
Conform art. 723 C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute, iar potrivit art. 1081pct. 1 lit. a) C. proc. civ., formularea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice se sancționează cu amendă judiciară de la 500 RON la 700 RON.
Or, formularea prezentei acțiuni, în condițiile existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile anterioare, care tranșase fondul pretențiilor, reprezintă un abuz de drept și denotă intenția evidentă a reclamanților de a aglomera inutil activitatea instanțelor de judecată, ceea ce impune sancționarea reclamanților cu o amendă de 500 RON fiecare, pentru formularea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice.
împotriva sentinței tribunalului au declarat apel, în termen legal, reclamanții.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de abținere formulată de domnul judecător M.A.N.G., precum și cererea de recuzare a aceluiași judecător, formulată de apelanții-reclamanți, ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reține că domnul judecător M.A.N.G., care a pronunțat hotărârea judecătorească în raport de care s-a reținut în cauză, în primă instanță, autoritatea de lucru judecat, și-ar fi spus astfel părerea cu privire la pricina pendinte, întrucât criticile din apel cu privire la care este chemat să se pronunțe - legate de soluția dată asupra excepției autorității de lucru judecat, de nesoluționarea unor excepții invocate prin întâmpinare de pârâți, de nepronunțarea asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 C. civ. - vizează aspecte pe care nu le-a cenzurat în litigiul anterior.
Prin Decizia civilă nr. 313 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința apelată, tribunalul a analizat, în raport de art. 137 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat, constatând, în mod corect, că analiza acesteia se impune față de ordinea de soluționare a excepțiilor.
Astfel, în situația în care se invocă, în același timp, mai multe excepții procesuale, în lipsa unei reglementări exprese, instanța de judecată trebuie să deducă ordinea de soluționare a excepțiilor din caracterul și efectele produse de acestea.
în speță, după soluționarea excepției referitoare la învestirea instanței - excepția de netimbrare, tribunalul a analizat puterea de lucru judecat, o excepție de fond ce afectează exercițiul dreptului la acțiune.
împrejurarea că, totodată, s-a invocat de către pârâți și excepția lipsei calității procesuale active, o altă excepție de fond, ce nu a mai fost supusă analizei de către tribunal, nu este de natură a produce vreo vătămare reclamanților. Implicit, instanța a apreciat asupra acestei excepții atunci când a constatat că sunt întrunite condițiile pentru a exista autoritate de lucru judecat, în celălalt dosar nefiind contestată această condiție a dreptului la acțiune.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii pendinte, se constată că apelanții, pe de o parte, arată că instanța de judecată este îndreptățită să verifice valabilitatea titlului statului, ceea ce confirmă caracterul admisibil al acțiunii, iar, pe de altă parte, susțin că tribunalul nu a analizat-o în prealabil.
Analiza excepției menționate tinde să vizeze aspecte de fond ale cererii de chemare în judecată, astfel încât o verificare prealabilă ar aduce atingere dreptului la acces la instanță, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
în consecință, în mod corect tribunalul, găsind întemeiată excepția puterii de lucru judecat, a apreciat că nu mai poate fi învestit și cu soluționarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.
Ca atare, celelalte argumente susținute de apelanți, privind dovada dreptului de proprietate și obligația instanței de a se pronunța, în cadrul acțiunii în revendicare, asupra preferabilității titlurilor de proprietate opuse de părți, urmează a fi înlăturate de curte.
Apelanții au invocat nelegalitatea hotărârii apelate prin prisma faptului că cererea nu a fost verificată pe fond.
Chiar dacă nu se arată, în concret, la care dintre acțiuni se face trimitere, Curtea urmează a analiza în ce măsură hotărârea ce se invocă în favoarea reținerii excepției autorității de lucru judecat a intrat în cercetarea fondului. Astfel, se constată că prin Sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă, pe fond, cererea reclamanților privind revendicarea imobilului din Snagov, punct P., județul Ilfov.
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, astfel încât, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1.201 C. civ., nu se impune ca și cea de-a doua cerere să fie analizată în fond, ci doar să fie întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Or, și cu privire la părți, se constată că există identitate între dosarul soluționat anterior prin Sentința civilă nr. 1448/2007 și cel pendinte, SC G.I.G. SRL fiind succesoarea în drepturi a RA APPS.
Puterea de lucru judecat nu ar putea opera față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ori față de SC L., însă acest aspect nici nu a fost contestat.
Nici critica privind aplicarea greșită a prevederilor art. 1081pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu este întemeiată.
Formularea unei cereri cu rea-credință se analizează în concret, de la caz la caz, în raport de situația de fapt și de drept dedusă judecății, iar nu în considerarea faptului că nu a fost încă pronunțată o soluție definitivă în privința acesteia.
în cauză, reclamanții au reiterat pretențiile lor în raport și de alte persoane, ceea ce nu-i absolvă de abuzul de drept exercitat.
Pe de altă parte, dreptul de acces la un tribunal, pe care îl invocă reclamanții, nu este unul absolut, el putând fi cenzurat chiar și în cazul în care se constată exercitarea lui abuzivă.
Reclamanții au declarat recurs atât împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, cât și împotriva deciziei date asupra apelului.
I. Cu privire la încheierea din camera de consiliu de la 17 februarie 2011, recurenții au invocat că soluția de respingere a cererii de recuzare a domnului judecător M.A.N.G. a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
în dezvoltarea acestui motiv, recurenții au arătat că judecătorul recuzat este cel care a pronunțat Sentința civilă nr. 1448 din 9 noiembrie 2007, spunându-și în acest fel opinia cu privire la obiectul cererii lor.
Dosarul în care s-a pronunțat sentința sus-menționată a avut ca obiect tot revendicarea imobilului situat în comuna Snagov, punct P., în prezent Vila 12A, jud. Ilfov.
Or, atâta timp cât domnul judecător M.A.N.G. a pronunțat Sentința civilă nr. 1448/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, este nelegal să se mai pronunțe și în prezentul dosar, fiind întrunite condițiile cazului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. - judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Pe de altă parte, credința fermă a domnului judecător M.A.N.G. în lipsa de temeinicie a primei acțiuni în revendicare duce la pierderea unei garanții procesuale importante nu doar pentru părți, cât și pentru aparența de echitate a procesului, fiind afectată esența prezumției de imparțialitate.
De aceea, acest judecător, asupra căruia plana o suspiciune legitimă privind imparțialitatea, trebuia retras din proces.
în aceste condiții, respingerea cererii de recuzare conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
II. Cu privire la decizia dată asupra apelului, recurenții au invocat că a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele motive:
1. Atâta timp cât apelul a fost judecat de un judecător care nu avea calitatea de a-și mai spune odată opinia cu privire la cererea dedusă judecății, decizia pronunțată este nelegală.
2. în mod greșit, Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe de admitere a excepției autorității de lucru judecat.
a) în speță, nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerută de art. 1.201 C. civ.
Astfel, în prezentul dosar figurează ca părți RA APPS și SC G.I.G. SRL, iar în dosarul anterior RA APPS, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA.
Este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului, dar în cererea anterioară au fost în plus ca părți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA. Așadar, nu este identitate de părți între cele două procese și, pe cale de consecință, nu poate fi admisă excepția puterii de lucru judecat.
b) Prima acțiune în revendicare, soluționată prin Sentința civilă nr. 1448/2007, nu a fost judecată pe fond, situație în care nu putea fi admisă excepția autorității de lucru judecat.
în mod greșit, s-a reținut în cauză că prin Sentința nr. 1448/2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată; în realitate, acțiunea în revendicare nu a fost judecată pe fond, deoarece nu s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților, acțiunea fiind considerată inadmisibilă de către instanță, ceea ce reiese din considerentele Sentinței nr. 1448/2007.
în raport cu Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții au dreptul de a formula cerere în revendicare, motiv pentru care au formulat cererea ce face obiectul prezentului litigiu.
Astfel, prin Decizia nr. 33/2008, înalta Curte de Casație și Justiție a decis că " în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice."
Or, din perspectiva Convenției, reclamanților le-a fost încălcat pentru a doua oară dreptul de proprietate de către intimați, prin înstrăinarea de către aceștia a terenului preluat abuziv de stat, înainte de soluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008, care este obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit prioritatea titlului de proprietate al chiriașului, în sensul că legea speciala - Legea nr. 10/2001 - are prioritate, lege care prevede doar posibilitatea acordării de despăgubiri reclamanților și nu restituirea în natură, însă această Decizie trebuie avută în vedere doar dacă nu sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, caz în care Convenția are prioritate.
în hotărârile Curții europene a drepturilor omului s-a statuat că vânzarea de către stat unor terți a unui bun al altuia, chiar dacă este anterioară confirmării definitive în instanță a dreptului de proprietate al reclamantului, combinată cu lipsa totală a unei despăgubiri, reprezintă o privare de proprietate contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, or până în prezent, reclamanții nu au beneficiat de nicio despăgubire din partea intimaților, pentru abuzul pe care l-au săvârșit prin înstrăinarea terenului către intimata SC G.I.G. SRL, înainte de soluționarea notificării.
Pe cale de consecință, prezenta cerere în revendicare este întemeiată.
c) Situația reală a imobilului revendicat nu a fost adusă la cunoștința instanței la data judecării primei acțiuni în revendicare, în sensul că nu s-a comunicat de către pârâta RA APPS că a înstrăinat imobilul către SC G.I.G. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 din 23 noiembrie 2004.
Prin urmare, Sentința civilă nr. 1448/2007 nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, cât timp nu a fost pronunțată în contradictoriu cu cel care deținea la data judecății titlu de proprietate, respectiv SC G.I.G. SRL și care, aceste condiții, nu poate fi considerată continuatoarea în drepturi a pârâtei RA APPS din primul proces.
3. Instanța de apel a menținut, în mod nelegal, soluția instanței de fond privind amendarea reclamanților pentru formularea cu rea-credință a unei cereri netemeinice.
Recurenții susțin că prin calificarea demersului lor judiciar ca reprezentând o exercitare cu rea-credință a unei cereri netemeinice, instanțele le-au încălcat dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Atunci când reclamantul pornește o acțiune în justiție dorește ca instanța să-i facă dreptate și nu cunoaște faptul că cererea este "netemeinică". Numai după ce se judecă cererea, se administrează probe, instanța decide dacă cererea este "temeinică" sau "netemeinică" și pronunță o hotărâre judecătorească în acest sens. Așadar, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, reclamanții nu puteau cunoaște că cererea lor este netemeinică, astfel că în mod greșit au fost amendați pentru formularea cu rea-credință a unei cereri netemeinice.
Analizând recursul declarat de reclamanți, înalta Curte reține următoarele:
I. Cu privire la încheierea asupra cererii de recuzare:
Criticile privind pronunțarea încheierii de respingere a cererii de recuzare a domnului judecător M.A.N.G. cu încălcarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.
Potrivit art. 27 pct. 7 C. proc. civ., judecătorul poate fi recuzat "dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă", situație în care nu se află domnul judecător M.A.N.G.
Acesta a pronunțat Sentința civilă nr. 1448/2007, prin care a respins prima acțiune în revendicare imobiliară a reclamanților, ca neîntemeiată.
în prezenta cauză, instanța a fost învestită de aceeași reclamanți cu o nouă acțiune în revendicarea aceluiași imobil, acțiune care a fost respinsă, în primă instanță, pe excepția autorității de lucru judecat, în raport de Sentința civilă nr. 1448/2007.
Din completul desemnat să judece apelul în acest al doilea litigiu face parte domnul judecător M.A.N.G.
Contrar susținerilor recurenților, faptul că acest judecător a soluționat prima lor acțiune în revendicare nu justifica retragerea lui din completul de judecată al apelului, pe motiv că și-ar fi exprimat părerea cu privire la pricină.
Aceasta deoarece, în pricina pendinte, în raport de soluția dată în primă instanță acțiunii în revendicare a reclamanților - respingere pentru existența autorității de lucru judecat, judecătorii apelului aveau a examina condițiile autorității de lucru judecat, în limita criticilor formulate pe acest aspect de către apelanții-reclamanți, iar nu temeinicia acțiunii în revendicare, aspect asupra căruia se pronunțase domnul judecător M.A.N.G. în litigiul anterior.
Prin urmare, cum în litigiul pendinte, ca membru al completului de judecată din apel, domnul judecător M.A.N.G. nu avea a efectua aceleași verificări ca în litigiul pe care l-a soluționat prin pronunțarea Sentinței civile nr. 1448/2007, nu se poate reține că, raportat la judecata făcută în litigiul anterior, și-ar fi exprimat părerea cu privire la pricina ce se judecă, nefiind astfel întrunite cerințele cazului de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ.
în consecință, prin respingerea cererii de recuzare, Curtea de Apel a pronunțat o soluție cu aplicarea corectă a acestor dispoziții legale.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici că prin respingerea cererii de recuzare s-ar fi încălcat reclamanților dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece ar plana o suspiciune legitimă asupra imparțialității judecătorului din apel care a judecat prima acțiune în revendicare.
Conform jurisprudenței Curții Europene, nerespectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, sub aspectul imparțialității tribunalului, poate fi reținută numai în măsura în care dubiile părților cu privire la imparțialitatea judecătorilor sunt obiectiv justificate, ceea ce nu este, însă, cazul în speță.
Așa cum s-a arătat deja, chiar dacă domnul judecător M.A.N.G. a soluționat prima acțiune în revendicare a reclamanților, problemele supuse spre examinare în prezenta cauză sunt diferite de cele din litigiul anterior, ceea ce semnifică, dincolo de bănuielile de lipsă de imparțialitate pe care le-ar fi putut avea reclamanții, că, în cauză, nu există rațiuni obiective care să le justifice.
De altfel, orice suspiciune asupra imparțialității judecătorului recuzat este cu atât mai mult lipsită de legitimitate cu cât soluția pronunțată în prezenta cauză este corectă, conform celor ce se vor arăta în continuare, astfel că orice judecător ar fi pronunțat-o.
în concluzie, reținând că cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, nefiind așadar întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii din camera de consiliu din 17 februarie 2011 a Curții de Apel București, Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
II. Cu privire la decizia asupra apelului:
1. Critica privind greșita alcătuire a instanței de apel nu este fondată, ceea ce face inoperant în speță cazul de casare în care ea se încadrează - art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel, faptul că în compunerea completului care a soluționat apelul a fost inclus și judecătorul recuzat nu echivalează cu nelegala alcătuire a instanței, în condițiile în care cererea de recuzare a fost respinsă printr-o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit celor mai-sus reținute.
2. Criticile privind greșita soluționare a pricinii pe excepția autorității de lucru judecat nu sunt fondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a) în susținerea neaplicării art. 1.201 C. civ., recurenții invocă doar lipsa unei singure condiții dintre cele impuse de text, și anume cea referitoare la identitatea de părți.
în acest sens, recurenții au arătat că în prezentul dosar figurează ca părți RA APPS și SC G.I.G. SRL, iar în dosarul anterior RA APPS, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA, că este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului, dar întrucât în cererea anterioară au fost în plus ca părți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA, nu există identitate de părți între cele două procese.
Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., "este lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."
Rezultă că, ceea ce interesează pentru reținerea autorității de lucru judecat, sub aspectul condiției identității de părți, este ca părțile din cel de-al doilea proces să fi participat și în prima judecată, neavând nicio relevanță dacă în primul proces au figurat în plus și alte părți.
Așa cum explicit rezultă din prevederile art. 1201 C. civ., se are în vedere identitatea juridică a părților, nu identitatea lor fizică, interesând calitatea juridică în care intervin în proces, fie în nume propriu, fie reprezentând pe altcineva. Reprezentarea altora, care sunt astfel asimilați părților și cărora li se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate împotriva autorului, vizează categoria avânzilor-cauză, constituită din succesorii în drepturi și obligații ai părților, respectiv succesorii universali, succesorii cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari, creditorii privilegiați și ipotecari. Aceștia sunt considerați continuatori ai personalității autorului lor, așa încât autorul îi reprezintă în justiție.
Ceea ce invocă recurenți în susținerea nonidentității de părți este exclusiv participarea în primul litigiu a două părți în plus față de cele din litigiul pendinte, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA, or potrivit celor anterior arătate, acest aspect nu are nicio relevanță în aplicarea art. 1201 C. civ., esențial fiind ca părțile din al doilea proces să fi figurat și în primul sau să fi fost reprezentate de autorul lor.
în consecință, prin raportare la critica concretă a reclamanților, astfel cum a fost prezentată mai-sus și care în mod identic a fost invocată și în apel, nu se poate reține neîntrunirea, în speță, a condiției identității de părți, în sensul art. 1201 C. civ.
Cât timp reprezentarea în primul proces, de către pârâta RA APPS, a părții care figurează în plus în noua judecată, pârâta SC G.I.G. SRL (succesoare cu titlu particular, care a dobândit imobilul litigios, prin cumpărare, de la RA APPS), nu a fost contestată în apel de către reclamanți, aceștia menționând expres prin motivele de apel că "este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului", în mod corect curtea de apel a concluzionat că există identitate de părți între cele două procese.
b) Recurenții susțin că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat și pentru că prima lor cerere în revendicare nu a fost judecată pe fond, ci pe excepția de inadmisibilitate.
Pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, este, într-adevăr, necesar, ca prima hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.
Contrar însă susținerilor recurenților, și această condiție este întrunită în cauză, deoarece prin sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă (filele 26-34 dosar apel), prima lor cerere în revendicare a fost judecată pe fond, iar nu pe excepția de inadmisibilitate.
Prin sentința menționată, acțiunea în revendicare a reclamanților a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar considerentele hotărârii susțin soluția din dispozitiv, relevând că instanța a procedat la verificarea calității de proprietari a reclamanților asupra imobilului revendicat, ceea ce ține de fondul cererii în revendicare. Astfel, în urma analizei circumstanțelor particulare ale speței - revendicarea a vizat un imobil pretins preluat fără titlu de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, instanța a concluzionat că actele de proprietate exhibate de reclamanți nu reprezintă titluri pe baza cărora să-și poată valorifica dreptul de proprietate, conform art. 480 C. civ., în raport cu actuala deținătoare a imobilelor revendicate, în condițiile în care calitatea lor de proprietari nu a fost recunoscută în urma recurgerii la procedura administrativă obligatorie instituită prin legea specială de reparație și, respectiv, finalizării acesteia, iar reclamanții care au parcurs această procedură și cărora li s-au respins notificările nu au înțeles să conteste în justiție deciziile emise de unitatea deținătoare.
Rezultă că Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București a tranșat fondul raporturilor juridice dintre părți, astfel că în mod legal, în raport de ea, s-a reținut în cauză autoritatea de lucru judecat.
Cât privește argumentele pe care recurenții le dezvoltă prin motivele de recurs în susținerea temeiniciei cererii lor în revendicare, acestea nu pot fi analizate, în condițiile în care în cauză a fost admisă, în mod corect, excepția autorității de lucru judecat, potrivit celor anterior arătate. Excepția lucrului judecat corespunde funcției extinctive (negative) a lucrului judecat și, ca atare, ea împiedică o nouă judecată în fond a aceleiași acțiuni, venind astfel să garanteze stabilitatea raporturilor juridice civile, prin evitarea posibilității contradicțiilor între dispozitivele hotărârilor.
c) în fine, recurenții susțin că Sentința civilă nr. 1448/2007 a Tribunalului București nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, cât timp nu a fost pronunțată în contradictoriu cu cel care deținea la data judecății titlu de proprietate, respectiv SC G.I.G. SRL, căreia pârâta RA APPS îi înstrăinase imobilul litigios prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4143 din 23 noiembrie 2004.
Critica readuce în discuție, dintr-o nouă perspectivă, condiția identității de părți cerute de art. 1201 C. civ., contestându-se practic reprezentarea în prima judecată a cumpărătoarei SC G.I.G. SRL de către pârâta RA APPS.
Acest aspect nu a fost, însă, valorificat de reclamanți ca motiv de apel, critica din cererea lor de apel privind neîndeplinirea condiției identității de părți fiind argumentată în sensul că "este adevărat că SC G.I.G. SRL este succesoarea RA APPS-ului, dar în cererea anterioară au fost în plus ca părți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și SC L. SA" (motivul 4 de apel - fila 6 dosar apel). Raportat la conținutul concret al acestei critici, nu se poate reține că reclamanții au contestat în calea de atac a apelului reprezentarea în prima judecată a cumpărătoarei SC G.I.G. SRL de către pârâta RA APPS, reținută ca atare de prima instanță în justificarea îndeplinirii condiției identității de părți.
Or, o critică ce nu a fost invocată în apel, în cazul hotărârilor susceptibile de această cale de atac, așa cum este și hotărârea primei instanțe, nu poate fi formulată direct în recurs, omisso medio, adică trecând peste calea de atac a apelului.
în consecință, critica relativă la reprezentarea SC G.I.G. SRL în prima judecată nu poate fi analizată, fiind formulată direct în recurs, omisso medio.
3. Criticile referitoare la amenda aplicată reclamanților de către prima instanță, în baza art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., nu pot face obiect de analiză al instanței de control judiciar, față de dispozițiile art. 1085C. proc. civ., potrivit cărora cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii sau să se dispună reducerea acesteia, cerere care se soluționează de către instanța de judecată care a aplicat amenda.
Prin urmare, cum legea deschide celui amendat numai calea reexaminării pentru a contesta măsura amenzii, cale de retractare care se judecă de aceeași instanță care a aplicat amenda, criticile reclamanților vizând nelegalitatea amendării lor de către prima instanță nu pot fi analizate de instanța de recurs și, din același motiv, nu puteau fi analizate nici de către instanța de apel, sens în care motivarea curții de apel va fi substituită.
Având în vedere considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei asupra apelului, ca nefondat.
întrucât prin respingerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au căzut în pretenții față de intimata-pârâtă SC G.I.G. SRL, fiind astfel întrunite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a dispus în baza acestui text de lege obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-pârâtă în această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 4.960 RON, dovedit cu chitanța și factura de la filele 56-57 dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5062/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5005/2012. Civil → |
|---|
