ICCJ. Decizia nr. 5064/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 4 decembrie 2009 reclamanta P.I.L.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 570.000 EURO, echivalent în lei la data plății reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit de bunicul reclamantei, I.I., urmare a condamnării cu caracter politic ce i-a fost aplicată în regimul anterior.
învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1078 din 21 iunie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 70.000 EURO, echivalent în lei la data plății, daune morale pentru prejudiciul suferit de autorul său.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este nepoata de fiu al lui I.I., care prin Sentința penală nr. 166/1959 a Tribunalului Militar de Regiune Militară București a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere de muniții și armament de tip militar; 9 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale precum și confiscarea totală a averii. Din totalul pedepselor ce i-au fost aplicate, autorul reclamantei a executat în regim de detenție o pedeapsă de 4 ani, 8 luni și 21 de zile, respectiv până la data de 19 decembrie 1963 când a fost grațiat.
Tribunalul a constatat că situația reclamantei se încadrează în dispozițiile art. (1) alin. (1) din Legea nr. 221/2009 și în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a apreciat că reclamanta este îndreptățită la a primi o reparație, în cuantumul stabilit prin dispozitivul hotărârii.
împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanta, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Reclamanta a criticat hotărârea sub aspectul neacordării cuantumului daunelor morale solicitate prin acțiune, arătând că în mod greșit s-a reținut că au beneficiat de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Pârâtul a criticat hotărârea sub aspectul acordării de către prima instanță a sumelor reprezentând daune morale, arătând că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 despăgubirile morale se acordă în considerarea persoanei care a suferit efectiv. A criticat și cuantumul despăgubirilor acordate, considerat a fi prea mare și a solicitat reaprecierea acestuia.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a invocat în apel O.U.G. nr. 62/2010 și a solicitat reevaluarea daunelor morale acordate.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 405A din 14 aprilie 2011 a respins apelul reclamantei, a admis celelalte apeluri declarate în cauză, a schimbat în tot sentința apelată și a respins cererea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut ca motiv de ordine publică incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituționalității acestui text de lege cât și cel al compatibilității lui cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului.
Curtea a reținut că, la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamanta nu deținea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.I.L.M. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că, în mod greșit, a reținut instanța de apel că nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.
A susținut că efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale constituie o aplicare a principiului neretroactivității, o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea juridică și se aplică doar pentru viitor. Aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale în prezentul litigiu ar duce la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
La data sentinței tribunalului s-a făcut aplicarea unui text legal în vigoare, astfel încât Curtea de Apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție care menționează că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării lor, au putere numai pentru viitor.
înalta Curte a invocat în ședința publică din 29 iunie 2012, ca motiv de ordine publică, incidența în speță a deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011, de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând criticile formulate prin motivele de recurs, având în vedere inclusiv motivul de recurs invocat din oficiu, înalta Curte constată următoarele.
Aspectul, care interesează prioritar în speță, este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane. Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
în consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Potrivit art. 3307C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 7 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie de la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.
Față de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 3307C. proc. civ., înalta Curte urmează a constata că în mod legal Curtea de Apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, critica reclamantei în acest sens fiind nefondată.
Prin urmare, în speță nu există un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, câtă vreme, la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.
în consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al soluției pronunțate în cadrul recursului în interesul legii, înalta Curte apreciază că soluția ce se impune în cadrul prezentei cauze nu poate fi decât respingerea recursului reclamantei, în condițiile în care se constată că, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5062/2012. Civil → |
|---|
