ICCJ. Decizia nr. 5114/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 mai 2010 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamantul C.E. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 150.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale.
Prin Sentința civilă nr. 1832 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, reținând incidența în cauză a Deciziei nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile legale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia nr. 72/A din 15 iunie 2011, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin Sentința nr. 288 din 18 august 1958, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosar, reclamantul C.E. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională pentru tentativă la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 267 alin. (IV C. pen., iar conform Biletului de eliberare nr. 155/1963, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla în perioada 23 iunie 1958 - 14 ianuarie 1963, executând 4 ani, 6 luni și 21 de zile din durata pedepsei.
Față de solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit de el prin condamnare, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1358 din 20 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, a declarat neconstituționale prevederile art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010, ambele decizii fiind publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, devenind, astfel, obligatorii, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, și ale art. 147 alin. (4) din Constituție.
Cum, în termen de 45 de zile de la această dată, nici Guvernul și nici Parlamentul nu au pus prevederile neconstituționale de acord cu dispozițiile Constituției, aceste norme legale și-au încetat efectele juridice, conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea 47/1992, republicată, și ale art. 147 alin. (1) din Constituție.
în consecință, instanța de apel a constatat că norma legală care a reprezentat temeiul cererii în despăgubiri pentru daune morale formulată de reclamant și-a încetat efectele juridice.
împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și, pe fond, admiterea acțiunii.
Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține că decizia recurată este nelegală întrucât instanța de apel în mod greșit a reținut incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale și nu a aplicat dispozițiile legale sus-menționate, astfel cum erau în vigoare la data adoptării legii și care îi dădeau dreptul la despăgubiri morale. Susține că prin declararea neconstituționalității textului de lege care permitea persoanelor condamnate politic să obțină daune morale au fost încălcate atât Constituția României, cât și tratate internaționale în materie semnate de România, respectiv Rezoluțiile nr. 1096/1996, nr. 1481/1996 și nr. 40/34 din 29 iunie 1985 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv" pot solicita instanței despăgubiri.
Problema de drept care se pune în speță este dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, se constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat înalta Curte, secțiile unite, în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
în condițiile în care prin decizia dată în interesul legii s-a clarificat și aspectul conformității cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului a interpretărilor date de Curtea Constituțională, urmează ca motivele de recurs pe acest aspect să fie înlăturate.
Dată fiind decizia în interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect dând eficiență deciziei Curții Constituționale, cât timp, la data publicării lor în Monitorul Oficial -15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre definitivă.
în aceste condiții, înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5115/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5113/2012. Civil → |
|---|
