ICCJ. Decizia nr. 5171/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5171/2012
Dosar nr. 9318/3/2010
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 733 din 6 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul J.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantul afirmă că a fost arestat de către securitate la 13 septembrie 1950, că a fost împuşcat în coloană şi că a fost internat în stare de arest în Spitalul din Timişoara până în iunie 1952 şi că, ulterior condamnării sale politice, a fost internat în diverse lagăre, toate aceste aspecte nu au fost dovedite în prezenta cauză.
Astfel, la dosar a fost depus un înscris care, fără a proveni de la o autoritate a statului român sau de la arhivele naţionale, poartă doar ştampila avocatului C.V. şi atestă faptul că reclamantul C.V. ar fi fost condamnat la 10 ani de închisoare. Tot astfel, înscrisul tradus din limba germană care se referă la un numit I.A., denumit „bilet de eliberare" nu provine de la autoritatea emitentă sau de la arhivele statului.
S-a mai reţinut că, în cauză, nu se face dovada identităţii dintre reclamantul J.A. şi persoana condamnată.
Mai mult, înscrisurile depuse la dosar, apreciate de instanţa de fond ca fiind informe în absenţa certificărilor din partea unei autorităţi competente naţionale (instanţă sau arhivă), nu s-au coroborat cu niciun alt mijloc de probă adecvat care să facă dovada celor afirmate, sau să facă dovada identităţii între C.V., J.A. sau I.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul J.A., arătând că instanţa de fond nu a supus atenţiei părţii insuficienţa probelor pentru lămurirea întregului proces, deşi într-o situaţie similară, acelaşi complet, în Dosarul nr. 47624/3/2009, în care reclamant a fost F.E.R.B., a apreciat ca fiind suficiente înscrisurile depuse în susţinerea cererii de chemare în judecată. În acelaşi mod s-a procedat şi în dosarul soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 445/2010 pronunţată tot de Tribunalul Bucureşti, prin care s-au acordat reclamantului E.S. daune morale în sumă de 300.000 euro.
S-a mai arătat că numele şi prenumele apelantului-reclamant au fost trecute cu unele greşeli de ortografie în documentele oficiale, susţinându-se că soluţia instanţei de fond este de natură a-l lipsi pe reclamant de un drept numai pe considerentul că numele şi prenumele i-au fost ortografiate greşit de-a lungul timpului de către diferiţi funcţionari publici, ca urmare a unei transcrieri eronate din limba maghiară.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, conform prevederilor art. 292 C. proc. civ.
Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat şi a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
Prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul J.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 1.000.000 euro, câte 100.000 euro pentru fiecare an de detenţie, cu titlu de daune morale şi despăgubiri materiale, întrucât, în anul 1951, ca urmare a unei acţiuni de protest împotriva politicii statului comunist de a deporta populaţia de etnie germană din Banat, a fost arestat şi împuşcat.
A fost depusă la dosar o copie a unui extras al hotărârii de condamnare, tradusă din limba germană şi certificată de avocatul părţii reclamante, identificate cu numele de C.V. (fără menţionarea altor elemente de identificare), iar în şedinţa publică din 6 mai 2010, probatoriul a fost completat cu alte înscrisuri din care rezultă că numele reclamantului este J.A., născut la data de 28 august 1933.
În acest context, instanţa de apel a constatat că în extrasul hotărârii de condamnare tradus şi ataşat în copie certificată la primul dosar de fond nu sunt menţionate alte elemente de identificare care să conducă la concluzia identităţii dintre persoana condamnată şi reclamant, fiind întemeiată critica acestuia în sensul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor necesitatea completării probatoriului sub acest aspect pentru lămurirea în întregime a procesului, astfel încât să-şi poată asigura o apărare eficientă.
Instanţa de apel a constatat că reclamantul este identificat cu numele de J.A.Ş. în actul de identitate depus la dosarul instanţei de apel (fără menţionarea altor elemente) şi tot în apel a fost depusă la dosar o fişa personală întocmită de Direcţia Generală a Securităţii Statului - Regiunea Timişoara privind pe J.A., născut la data de 28 august 1933 în Reşiţa, fiul lui I. şi al M.. Din această fişă, însă, nu rezultă luarea vreunei măsuri administrative ori condamnarea reclamantului din motive politice.
De asemenea, din Sentinţa penală nr. 182 din 14 martie 1952 a Tribunalului Militar Timişoara, transmisă în copie certificată de Ministerul Apărării Naţionale rezultă că a fost trimis în judecată şi condamnat la 6 ani închisoare corecţională J.A., născut la 28 august 1933 în Reşiţa, fiul lui I. şi M., elev, cu ultimul domiciliu în Timişoara, str. V. nr. 5.
Datele de identificare menţionate în hotărârea de condamnare nu pot fi coroborate însă cu vreun alt înscris care să nu provină de la însăşi partea reclamantă, astfel încât să se justifice concluzia existenţei identităţii dintre aceasta şi persoana supusă unei condamnări cu caracter politic.
Constatând neadministrarea tuturor probelor necesare cercetării fondului cauzei, asupra căruia tribunalul nu s-a pronunţat, în raport de dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. şi faţă de prevederile art. XXII din Legea nr. 202/2010, instanţa de apel a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a dispus desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât conform art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ., aceasta avea obligaţia de a reţine cauza spre rejudecare, putând dispune, în temeiul art. 295 C. proc. civ., refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ., dacă ar fi considerat că sunt necesare în soluţionarea cauzei.
De asemenea, în mod greşit instanţa de apel a reţinut lipsa de rol activ a instanţei de fond, cu privire la faptul că aceasta nu ar fi pus în discuţie părţii reclamante necesitatea completării probatoriului privind datele de identificare menţionate în hotărârea de condamnare, ce nu se pot corobora cu alte înscrisuri din care să rezulte că persoana condamnată este aceeaşi cu persoana reclamantului, întrucât, aşa cum rezultă din dosar, chiar apărătorul reclamantului s-a opus administrării altor probe faţă de cele care existau deja la dosarul cauzei.
II. Instanţa de apel a pronunţat o soluţie prin care a ignorat deciziile Curţii Constituţionale care au constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 221/2009 privind acordarea daunelor morale care, astfel, la data judecării cauzei în apel, nu mai erau aplicabile.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Decizia instanţei de apel este pronunţată la data de 15 iunie 2011, iar la data de 26 noiembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, care a modificat textul articolului 297 alin. (1) C. proc. civ. şi care este incidentă în cauză, potrivit dispoziţiilor art. XXII-(I), conform cărora „procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de desfiinţare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile".
Astfel, în varianta iniţială, art. 297 alin. (1) prevedea că „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
În varianta modificată prin Legea nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) prevede că „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, iar partea a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel."
Modificarea intervenită prin Legea nr. 202/2010 consacră regula reţinerii spre rejudecare, trimiterea spre rejudecare constituind excepţia, şi putând fi dispusă doar în două situaţii: 1. când judecata în primă instanţă s-a făcut fără cercetarea fondului, iar trimiterea spre rejudecare se solicită expres, fie de către apelant, în cererea de apel, fie de către intimat, prin întâmpinare; 2. când judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii nelegal citate, iar trimiterea spre rejudecare se solicită expres de către partea care se pretinde astfel vătămată, adică doar de către apelant, prin cererea de apel.
Cum în speţă tribunalul a procedat la analiza fondului cauzei, problema care se pune fiind, eventual, aceea a suplimentării probatoriului, iar părţile au fost legal citate, soluţia instanţei de apel de trimitere spre rejudecare încalcă dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd o asemenea posibilitate doar în ipotezele enumerate anterior, ce nu se regăsesc în cauză, iar în consecinţă, încalcă şi principiul efectului devolutiv al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în faţa judecătorului superior se devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt şi de drept ce-i aparţin, în scopul soluţionării cu celeritate a cauzelor.
Faţă de argumentele arătate, critica pârâtului privind incidenţa în cauză a deciziilor de neconstituţionalitate pronunţate în materie şi efectele acestor acte normative în ceea ce priveşte aspectele deduse judecăţii urmează a fi analizate în cadrul rejudecării cauzei de către instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, în vederea judecării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5175/2012. Civil. Termen de graţie/eşalonare... | ICCJ. Decizia nr. 5172/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
