ICCJ. Decizia nr. 5174/2012. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5174/2012
Dosar nr. 898/3/2010
Şedinţa publică din 11 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1456 din 1 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată formulată de pârâţii M.T.O. şi M.R.; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâţii M.T.O., M.R. şi D.F., prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009 de BNP L.B., pentru cauză ilicită, în temeiul art. 948 pct. 4, 966, 968 C. civ.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 9 aprilie 2008, pârâtul D.F. a cumpărat apartamentul nr. 3, situat în Bucureşti, sector 4, de la numitul G.N.R., pentru preţul de 170.000 euro. Ulterior, prin Contractul de împrumut autentificat la 10 aprilie 2008, reclamantul a acordat pârâtului D.F. un împrumut în valoare de 290.000 euro, sumă ce trebuia restituită la 10 octombrie 2008.
La 8 septembrie 2008, acelaşi pârât, D.F. a împrumutat de la numita M.M. suma de 100.000 euro, încheind cu aceasta Contractul de împrumut cu garanţii reale imobiliare autentificat la 8 septembrie 2008, prin care a instituit în favoarea acesteia o ipotecă asupra apartamentului mai sus arătat şi o interdicţie de înstrăinare până la restituirea împrumutului scadent la 7 martie 2009. Atât ipoteca, cât şi interdicţia de înstrăinare, grevare şi închiriere instituite prin acest contract de împrumut au fost înscrise în Cartea funciară deschisă pentru imobil cu nr. x a Municipiului Bucureşti - sector 4, prin Încheierea nr. 400672 din 9 septembrie 2008.
La 27 martie 2009, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009, pârâtul D.F. a vândut numiţilor M.T.O. şi M.R. apartamentul situat în Bucureşti, sector 4, pentru preţul de 118.000 euro, precizându-se că suma de 100.000 euro a fost achitată direct creditoarei M.M. în vederea radierii dreptului de ipotecă şi a interdicţiei de vânzare, iar suma de 18.000 euro a fost achitată vânzătorului.
Din Declaraţia autentificată la 27 martie 2009 reiese că numita M.M., în calitate de creditor ipotecar a primit suma de 100.000 euro şi a fost de acord cu radierea ipotecii şi a interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară, instituite asupra apartamentului în discuţie.
Raportat la această situaţie de fapt, prima instanţă a reţinut că reclamantul, deşi îi revenea sarcina dovezii, conform art. 1169 C. civ. şi art. 129 C. proc. civ., nu a probat în niciun fel cauza ilicită despre care a susţinut că ar afecta validitatea convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între pârâţi, respectiv, faptul că scopul încheierii acestei convenţii ar fi fost crearea unei stări de insolvabilitate a debitorului-pârât D.F. S-a apreciat că, de altfel, o asemenea dovadă nici nu putea fi făcută, din moment ce vânzarea-cumpărarea s-a realizat cu titlu oneros, pentru preţul de 118.000 euro, sumă din care a fost plătit un alt creditor al debitorului reclamantului, astfel că încheierea convenţiei n-a avut doar urmarea creării unei stări de insolvabilitate a debitorului prin diminuarea activului său, ci şi pe aceea a diminuării concomitente a pasivului patrimonial.
S-a mai observat că pârâţii nu au avut cunoştinţă despre existenţa unei alte sarcini asupra imobilului, cu excepţia ipotecii, şi nici despre intenţia vânzătorului de a-şi crea o stare de insolvabilitate, având convingerea fermă că scopul vânzării îl reprezintă evitarea executării silite a vânzătorului de către creditoarea ipotecară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, arătând, în esenţă, că actul atacat este afectat de nulitate absolută pentru existenţa cauzei ilicite, întrucât scopul încheierii contractului de către pârâtul D.F. şi de către copârâţii M.T.O. şi M.R. nu l-a reprezentat un transfer legal al dreptului de proprietate asupra apartamentului, ci crearea unei stări de insolvabilitate a pârâtului D.F., în detrimentul drepturilor reclamantului, în calitate de creditor.
Reclamantul a mai arătat că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului în cauză, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a solicitat şi alte probe utile soluţionării cauzei, dar şi pentru că probele cu adevărat utile şi pertinente soluţionării litigiului -constând în interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială solicitate prin acţiune - au fost respinse prin Încheierea din 18 iunie 2010; prima instanţă a făcut aplicare în cauză unor dispoziţii legale inaplicabile speţei, respectiv dispoziţiile art. 564 C. proc. civ., care se referă la materia executării silite şi nu au nicio legătură cu actul juridic al apartamentului; prima instanţă a greşit atunci când, fără să administreze niciun fel de probe, a apreciat că preţul de vânzare al apartamentului de 118.000 euro, cu mult inferior faţă de preţul de achiziţie de 170.000 euro, se explică pe seama evoluţiei social-economice.
Prin Încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neutilă cauzei, cererea reclamantului, de înscriere în fals împotriva înscrisurilor constând în Contractul de împrumut autentificat sub la 8 septembrie 2008 la BNP L.B. şi L.D. şi Declaraţia autentificată la 27 martie 2009 la BNP L.B. şi, de asemenea, a respins cererea de suspendare a cauzei, conform art. 183 C. proc. civ. şi trimiterea acesteia pentru soluţionare la organele de urmărire penală competente.
Cu aceeaşi ocazie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de asigurare de dovezi prin audierea numitei M.M. şi a pârâţilor D.F., M.T.O. şi M.R.
Referitor la solicitarea de înscriere în fals, instanţa de apel a reţinut că o astfel de cerere probatorie nu este utilă cauzei, întrucât obiectul judecăţii îl constituie constatarea nevalabilităţii altui contract decât cel de împrumut cu garanţii imobiliare contestat, încheiat între D.F. şi M.M., respectiv, declaraţia menţionată anterior, dată de M.M., şi anume Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 27 martie 2009 de BNP L.B. şi L.D., încheiat între vânzătorul D.F. şi cumpărătorii M.T.O., M.R., dar şi în considerarea cauzei de nulitate invocată în litigiul pendinte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.C., arătând că, dacă una dintre părţile litigante susţine că un act autentic reprezintă un fals, instanţa este obligată să recurgă la aplicarea dispoziţiilor referitoare la procedura înscrierii în fals, să cerceteze, prin orice mijloace, falsul respectiv, situaţie faţă de care instanţa de apel nu a întreprins niciun demers în sensul celor arătate, limitându-se să respingă cererea acestuia de înscriere în fals.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, deşi a indicat atât pe autorul falsului, numitul D.F., cât şi pe coautorii falsului, numiţii M.R. şi M.T.O., instanţa nu a ţinut cont nici de acest aspect.
De asemenea, recurentul-reclamant a mai arătat că pe înscrisurile despre care acesta susţine că sunt false este întemeiată întreaga apărare a pârâţilor în cadrul litigiului de fond, soluţionarea cauzei fiind, deci, influenţată de existenţa acestor înscrisuri.
Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător".
Potrivit dispoziţiei înscrise în art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare, adică acele încheieri de şedinţă care sunt anterioare fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii, dispoziţii care, prin analogie, sunt aplicabile şi în materia recursului.
Rezultă că o încheiere interlocutorie, prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă fondul este supus vreunei căi de atac şi, în caz pozitiv, pe calea de atac prevăzută pentru hotărârea care a finalizat judecata cauzei.
Dispoziţiile legale menţionate se referă la încheierile premergătoare, indiferent de măsura procedurală luată prin ele.
Încheierea ce face obiectul prezentei cereri reprezintă o încheiere de şedinţă prin care s-a respins cererea de înscriere în fals formulată de reclamant cu privire la Contractul de împrumut autentificat la 8 septembrie 2008 la BNP L.B. şi L.D., şi la Declaraţia autentificată la 27 martie 2009 la BNP L.B. şi L.D., fiind deci, o încheiere premergătoare, care, conform dispoziţiilor legale anterior citate, nu poate fi atacată decât odată cu fondul, respectiv, numai odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pe care o precede.
Apelul reclamantului, în cercetarea căruia a fost pronunţată încheierea în discuţie, a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 104/A din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Recursul formulat de acelaşi reclamant împotriva Deciziei civile nr. 104/A din 6 martie 2012 a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4830/1/2012, cu termen de judecată la data de 19 martie 2013, şi vizează exclusiv decizia civilă precitată, nu şi încheierea de şedinţă recurată în prezenta cauză, ce nu poate fi atacată pe cale separată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va constata recursul declarat împotriva Încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca fiind inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.C. împotriva Încheierii de şedinţă din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5177/2012. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5175/2012. Civil. Termen de graţie/eşalonare... → |
|---|
