ICCJ. Decizia nr. 5205/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 22 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Câmpeni, să fie obligată aceasta la plata contravalorii a 197 m.p. teren fără construcții și la plata chiriei pentru terenul în litigiu, pe care pârâta are amplasat blocul, din anul 1996 până la zi.
Prin sentința civilă nr. 1883/2009 prima instanță a respins acțiunea reclamanților, reținând următoarele:
Reclamanții figurează înscriși ca proprietari asupra terenului de sub A+1, în suprafață de 197 m.p. Acest teren a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 235 din 22 august 1988, prin expropriere, împreună cu imobilele.
Pe terenul înscris în C.F. Câmpeni se află edificată o parte din construcția pe care a dobândit-o prin cumpărare, societatea pârâtă.
Terenul nu se află în patrimonial pârâtei, ci în patrimonial privat al Orașului Câmpeni și în administrarea Consiliului Local Câmpeni, jud. Alba.
Reclamanții au formulat acțiune în revendicare împotriva pârâtei, cererea acestora fiind respinsă de Judecătoria Câmpeni, prin sentința civilă nr. 610 din 02 iunie 1999, pronunțată în dosar și confirmată prin decizia civilă nr. 1582/ A din 08 octombrie 1999 a Tribunalului Alba, și prin decizia civilă nr. 107/12/01/2000 a Curții de Apel Alba Iulia.
Reclamanții au adresat Primarului Orașului Câmpeni o cerere de retrocedare și a acestui imobil, în temeiul Legii 10/2001. Prin dispoziția nr. 727/2004, primarul orașului Câmpeni a soluționat notificarea reclamanților, constatând că terenul în litigiu nu poate fi retrocedat în natură deoarece este ocupat de construcții, reclamanții fiind îndreptățiți la titluri de valoare. Reclamanții au atacat această dispoziție în instanță, iar Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 850 din 04 august 2004, pronunțată în dosar, a modificat-o doar în ceea ce privește suprafața de teren expropriată și valoarea terenul. Primarul Or. Câmpeni a atacat cu apel această sentință, care a fost soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 565/ A din 21 aprilie 2005, în sensul că a fost admis, stabilindu-se suprafața reală a terenului expropriat la 340 m.p. Cele două hotărâri au rămas irevocabile prin decizia civilă nr. 2141/2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin renunțarea pârâtei Primăria Or. Câmpeni la judecarea recursului. Ca urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul expropriat, în temeiul Legii 10/2001.
Prima instanță a considerat că reclamanții nu mai pot solicita plata contravalorii terenului în litigiu, întrucât despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 reprezintă chiar contravaloarea acestui teren la prețul de piață de la momentul notificării Primăriei, întrucât ar constitui o dublă valorificare a dreptului reclamanților pe calea Legii 10/2001, atât prin despăgubiri primite prin dispoziția primarului și hotărâri judecătorești, cât și prin raportare la deținătorul construcției - pârâta în cauză.
S-a reținut, de asemenea, incidența art. 225 C. proc. civ., reclamanții neprezentându-se la interogatoriu deși au fost citați cu această mențiune.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi luate în considerare dovezile depuse de aceștia.
în expunerea motivelor, reclamanții au susținut că prima instanță nu a avut în vedere probele depuse în vederea soluționării cauzei, respectiv decretul de expropriere, Hotărârea Consiliului Local Câmpeni nr. 54/1993 prin care s-a aprobat comasarea și intabularea imobilelor ce au aparținut reclamanților, încheierea de intabulare a dreptului Statului Român, extrasul funciar, răspunsul Regiei Autonome M. Of., sentința civilă nr. 933/2002 a Tribunalului Alba.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (filele 4-6).
Prin încheierea din 23 aprilie 2010, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, care vizează același imobil și notificarea formulată în baza legii nr. 10/2001 (fila 25).
La data de 30 mai 2011 apelanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Prin decizia nr. 139 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva sentinței civile nr. 1883/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea, a reținut următoarele:
Imobilul a cărui contravaloare o solicită reclamanții prin acțiunea de față a fost expropriat prin Decretul nr. 235/1988, așa cum rezultă din anexa la acest decret, aspect necontestat de apelanții-reclamanți. Acest imobil a făcut obiectul notificării formulate de reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001. Notificarea a fost soluționată de către Primarul orașului Câmpeni prin dispoziția nr. 727/2004, care a fost atacată de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 850/2004, Tribunalul Alba, a modificat dispoziția primarului, stabilind cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții atât pentru teren cât și pentru construcții, despăgubiri care reprezintă contravaloarea imobilelor expropriate prin decretul menționat mai sus. Hotărârea tribunalului a fost menținută în căile de atac sub aspectul despăgubirilor.
Ca urmare, reclamanții se află în posesia unui titlu executoriu având ca obiect tocmai contravaloarea imobilelor expropriate, între care și suprafața în litigiu. în aceste condiții, cererea reclamanților, de obligare a pârâtei la plata contravalorii suprafeței de 197 mp, nu este fondată, prin această ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a reclamaților.
Instanța de fond a analizat toate probele aflate la dosar, având în vedere extrasul funciar, decretul de expropriere precum și hotărârile pronunțate atât în procedura judiciară prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât și în acțiunile de drept comun promovate de reclamanți în contradictoriu cu pârâta sau cu alte persoane.
Pe cale de consecință, s-a constatat nefondat apelul reclamanților, sentința atacată fiind legală și temeinică.
S-a reținut că intimata pârâtă a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 1.690 lei, onorariul de avocat, achitată la fond. Prima instanță, respingând acțiunea, a prevăzut în mod expres în dispozitivul acțiunii că nu acordă cheltuieli de judecată. Pârâta nu a înțeles să atace hotărârea în ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată, astfel că în apel, nu se mai impune a fi analizate aceste chestiuni. Cum intimata nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli în apel, nu s-au acordat asemenea cheltuieli.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.D. și D.H., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, care nu au fost structurate, în raport de temeiul juridic invocat, s-a susținut că instanțele au analizat cauza, în mod nelegal, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care au făcut dovada dreptului de proprietate iar pârâta n-a putut opune un titlu valabil.
De asemenea, recurenții au invocat încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, în condițiile în care instanța de apel a interzis mandatarului acestora să participe la dezbaterile orale ale cauzei și a respins cererea de amânare în vederea angajării unui apărător.
Au susținut recurenții că instanța nu a avut în vedere probele noi administrate și nu a motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată, decizia și încheierea din 2 septembrie 2011 nefiind semnate de membrii completului și grefier.
Recursul nu este fondat.
Critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ., cu consecința încălcării dreptului la apărare și a principiului contradictorialită?ii, este nefondată.
Restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului la justiție ?i o încălcare a dreptului la apărare, întrucât partea însăși poate să participe la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri și să propună probe în tot cursul procesului, precum și dreptul de a depune concluzii scrise.
Posibilitatea reprezentării prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 și 68 din C. proc. civ., care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat.
Aceste condiții, precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune concluzii în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, stabilește regulile privind procedura de judecată.
Instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, prin raportare la acțiunea formulată și precizată de reclamanți, la data de 2 decembrie 2009, obiectul acesteia fiind obligarea la plata contravalorii celor 197 mp ocupați de pârâtă și obligarea la plata contravalorii chiriei pentru același teren, nefiind schimbat obiectul cererii de chemare în judecată.
Faptul că instanța a reținut că reclamanții au beneficiat de acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu constituie o schimbare a obiectului judecății.
Instanța de apel a analizat și reținut starea de fapt pe baza probatoriilor administrate, și care nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, decât în condițiile depunerii de înscrisuri, care să contrazică starea de fapt, reținută în etapele procesuale anterioare, fapt carte nu s-a realizat în cauză.
Instanța a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, recurenții nedezvoltând argumente pertinente în susținerea acestei critici, fondată pe dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se constată totodată, că motivele de recurs, fondate pe dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., sunt invocate în mod formal, nefiind dezvoltate motive de recurs care să susțină incidența în cauză a acestora.
Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este totodată aplicabil hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile pronunțate, respingându-se calea de atac, întrucât, în aceste situații, instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată pentru a da mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Nefondată este și critica privind nelegalitatea hotărârii, prin lipsa semnăturilor de pe hotărâre și încheierea de amânarea pronunțării, acestea fiind semnate de către magistrați și grefier.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5155/2012. Civil → |
|---|
